cât de nevoie am de expunere media?

Am deschis blogul în mai 2005, pe vremea când eram the shiet pentru mulţi oameni. 3.000 de unici pe zi în primele săptămâni. Unii au rămas, alţii au venit după. După mine, şi-au făcut blog mulţi oameni din zona aia. Pentru că am fost mai rău şi mai rapid decât restul, mulţi mă simpatizează şi puţini mă înjură. Aşa am ajuns unde suntem azi.

Toate cele de mai sus le-am realizat prin forţe (aproape) proprii.
Am colaborat şi mai colaborez cu Antena3 şi Academia Caţavencu şi scriu indirect articole pentru Gândul ( :) ).
De ce “colaborez” cu oamenii ăştia, deşi sunt în 3 trusturi diferite/concurente? Pentru că mi-au cerut-o! Şi, m-am gândit că, decât să scrie tampenii, mai bine să scrie tâmpenii corecte!
Şi ajungem la întrebarea din topic.

Blogurile sunt nişte chestii noi. Unii fac jurnalism pe ele, alţii fac tech, alţii fac blogging sau vlogging. Fiecare face ce îl taie capul.
Judecând la rece, zoso.ro nu are nevoie de expunere în mass-media. Nu e nevoie ca jurnaliştii de la ziarul X sau Y să îmi aducă ofrande sau osanale şi să mă proclame buricul internetului românesc (deşi noi ştim adevărul), dar un articol despre bloguri în care nu se menţionează numele meu e ratat din start..
Nu îmi aduc vizitatori şi nu îmi fac favoruri. Pentru că majoritatea articolele scrise despre bloguri sau despre blogging suferă de prostie şi de lipsă de documentare. E mai uşor să traduci ceva şi să ceri nişte opinii ale românilor care întâmplător au un blog, pentru că s-au nimerit să citească despre asta într-un ziar şi după 2 ani şi-au dat seama că e trendy. Îţi selectezi de acolo ce vrei şi gata articolul. Cei care scriu bine/decent despre fenomen în presa centrală pot fi număraţi pe degete (Popescu, Comănescu, Goace, Bucurenci…), majoritatea implicaţi în fenomen.

Nu mai dau interviuri ziariştilor pe care nu îi cunosc (mi-am adus aminte că trebuia să apar în Adevărul acum 3 luni şi încă nu s-a publicat) sau celor care ma iau de sus sau imi fac favoruri, pentru că nu mă ajută cu nimic. Nu vreau să citesc despre mine inepţii. Nu vreau să citesc articole scrise de oameni mai inculţi şi mai nedocumentaţi ca mine. Cum eu nu scriu pe economic sau pe juridic, aşa nu vreau să văd articole despre bloggerul zoso scrise de paginatori nesimţiţi de la Gândul, care nici ei nu ştiu daca în discuţia cu mine reprezinta un ziar sau se reprezintă pe ei înşişi.
O să îmi aduca cititori articolele din ziare? Mă îndoiesc. Prefer să apar în Caţavencu şi FHM, decât în Gândul sau Cotidianul.

Zoso. un brand construit exclusiv online. Un brand care nu are nevoie de confirmarea ziariştilor.

In weekend m-au contactat 1 ziarist de la România Liberă (am înţeles că o să apară mâine articolul) şi alţi oameni de la 2 televiziuni. Le-am răspuns după cum m-au întrebat, şi la “salut, puştiulica, ke facy?” şi la “bună ziua, aş vrea să…”
Vineri seara, în timp ce discutam cu Adrian o chestie relativ interesantă, ne-a băgat în seamă un domn cu microfon, care nu s-a recomandat, dar insistă să îmi ia un interviu. L-am refuzat politicos şi mi-am continuat discuţia, dar domnul insista să îmi pună întrebări. Scopul fiind care? Cele două articole apărute în Gândul şi Compact, preluate după ştirea mediafax? Nu, mersi. Nu caut validarea presei tradiţionale. E inutilă. Nu se adresează celor care folosesc internetul şi spikeul din trafic pe care îl vedem toţi e datorită RoBlogFest (şi lui Dragos a cărui validare o caut)…

Înainte de RBF discutam cu lumea şi îmi exprimam intenţia de a nu mai candida şi anul ăsta. Varii motive, cel mai bun fiind “e în interesul tuturor să nu mai fiu eu, că iar plânge lumea că am trisat şi asta nu face decât să facă rău concursului”. Am scris un singur mesaj de îndemnat la vot şi cine a avut chef, m-a votat. Şi s-a întâmplat ca şi anul ăsta să se întâmple ce s-a întâmplat şi am închis gurile unora care comentau tot anul că aşa şi pe dincolo. Palmă peste ochi. A fost bine, cu menţiunea că până şi pe mine m-a luat râsul când am câştigat cel mai bun design. Dar e de bine. Să ne trăiască sistemul de vot, că a fost tare bun.
Ideea finală e că dacă anul trecut au existat bănuieli şi oameni, anul asta s-a dovedit că nu e chiar aşa. La anul, mai lăsăm şi pe alţii, că eu mai am şi alte trebi. (Mădălin, dă-i o mână de ajutor lui Dragoş, faceţi o taxă de 5€ înscrierea şi se strâng şi bani de premii şi vor fi şi mai puţini idioţi. Deşi, oricum ai da-o, tot nu e bine.)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

23 comentarii

  1. cred ca a expirat de mult termenul de “noutate” al blogurilor…

    Thumb up 0 Thumb down 0
  2. te flatezi

    Thumb up 1 Thumb down 0
  3. “un articol despre bloguri ?n care nu se men?ioneaz? numele meu e ratat din start” – Trec?nd peste delirul de grandoare asumat (?i astfel pe jum?tate iertat), e ca ?i cum ai spune c? un articol despre jurnalism ?n care nu e men?ionat? “Libertatea” e ratat din start.

    Poate ai vrut s? spui “un articol despre blogurile poplare / de succes din Rom?nia”.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  4. buna,

    mai intai, cred ca se zice “cata nevoie am…” si apoi am impresia ca incepi sa semeni cu ceausescu cand tinea piept URSS :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  5. Te “Becalizezi”. La urmatorul roblogfest o sa te declari Mesia? Sa nu-mi spui ca te visezi net-guru! Te-au imbatat cateva mii de cititori? Acum ai “cantitate”, nu calitate. Ca tot iti place tie presa scrisa…esti un fel de Libertatea a blogosferei :) If you like it… we all are ok with it :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  6. radu, am luat si posibilitatea asta in calcul. dar n-am ajuns aici prin articole din ziare. aflai asta daca citeai tot.

    valabil si pentru restul, care au comentat ca sa comenteze.

  7. heheheh… cam ai dreptate si cam exagerezi pe alocuri .. dar e de bine. Roblogfest a mai adus niste vizitatori … petrecerea a fost misto … si pe ansamblu ne`am simtit bine.

    Si`a depasit cu mult statutul unei chestii gratuite.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  8. am citit tot de prima data, inainte sa comentez. n-ai ajuns aici prin articole de ziare, de acord.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  9. Welcome to Romania :D

    Thumb up 0 Thumb down 0
  10. ola! ma bucur ca ai recunoscut ca faza cu designul de blog a fost funny si chiar cred ca ai spus si la microfon ca Pidjins meritau locul 1, dar nu s-a auzit. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  11. Se pare ca in Romania cel putin lumea percepe cam cu greu mistourile si autoironiile

    Thumb up 0 Thumb down 0
  12. Nice! acu’ tre’ sa ma urc pe Everest sa-ti ajung la barbie. whew!
    Pe cand o statuie in piata Universitatii si una din ceara la Madame Tussaud? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  13. Zoso, urmaresc blogurile (al’ mai cunoscute) de ceva vreme.
    Sincer, din blogurile romanesti, cred ca esti primul pe care il citesc cand deskid Firefoxu’. Nu pentru ca sunt de acord cu tine, ci pentru ca ai informatie first hand si stii sa triezi ce trebuie.
    Astea fiind spuse, vreau sa te contrazic. “zoso” NU este un brand. Nu ai un stil deosebit, un design weird, o imagine. Ai info si o baza de cititori veche, pe care (inca) nu i-ai dezamagit. Un altul, cu acces la aceeasi informatie, o doza oarecare de cinism si umpic de talent poate face acelasi lucru (a se observa cresterile unor bloguri din ultima vreme, si premiile de luna asta).

    Ce vreau e sa zic ca ai cam suflat mucii in ciorba la postul asta. Nu stiu cine te-a enervat, nu e treaba mea, dar, ai totushi o oarecare responsabilitate. (“power is nothing without control”)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  14. si eu am din iulie 2005 … cand muream de plictiseala in racoarea garsonierei de la parter din rahova ;)

    ah … a se nota … dadeam pumni in monitor ca sa se aprinda ;P

    Thumb up 0 Thumb down 0
  15. felicitari pentru premiu zoso
    noi doi suntem la capete diferite ale mediatizarii … eu o caut si tu vrei sa dispara putin
    cat de putini vizitatori am eu si la un moment dat, dupa o o campanie de promovare pe un forum m-am trezit cu zeci de mesaje de la niste idioti, asa ca am lasat-o mai moale cu promovarea … mai bine putini dar buni, desi as vrea multi dar buni :P

    Thumb up 0 Thumb down 0
  16. decat sa posteze toti tampitii la el pe blog, mai bine low exposure

    Thumb up 0 Thumb down 0
  17. ” face?i o tax? de 5???? ?nscrierea ?i se str?ng ?i bani de premii ?i vor fi ?i mai pu?ini idio?i. ”

    mi se pare o idee geniala :)

    on-topic: Eu zic ca nu ai neaparat nevoie de expunere media, dar nici nu iti strica. Orice ai spune si expunerea media isi are rostul ei.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  18. NOU
    #19

    * Faza cu o suma modica pt inscriere am scris-o si eu pe la forumul dupa blogoree.ro
    * Faptul ca ai cititori cred ca este un bumerang. Oferi niste chestii pe care lumea le gusta. Insa dupa parerea mea zoso.ro este un blog atunci cand tu iti dai cu parerea, in rest este un fel de site de news ! Andrei… ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  19. Good idea. Sunt mereu deschis la asa ceva dar stii axioma : primul pas in a obtine ceva este sa il ceri :) Pun la dispozitie sistemele noastre de payment free of profit pentru asa ceva ( da, da, obtin reclama si asta e mai buna uneori). :)
    Ref. personal branding: este perfect sa iti permiti sa refuzi presa. Si din pozitia ta este chiar indicat. Pe de alta parte ai utea sustine bloggingul daca ai accepta interviurile si ai reusi sa explici (a cata oara vom explica) de ce bloggingul este benefic.
    Uneori a fi lider de industrie sau pe zona de blogging aduce si obligatii. Morale. Nu te suspectez de a fi imoral vis-a-vis de bloguri dar ai putea sa iti inghiti scarba, sa zambesti si sa vorbesti … asta facem toti.
    In my huble opinion :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  20. ce -i frumos si lui Dzeu ii place.felicitari pt ceea ce ai facut si ce faci in continuare .daca stam bine si ne uitam la rezultatele blogfestului de anul asta observam din start ca sunt oameni talentati si cu potential in blogosfera asta mare si tare din romania.tampiti sunt si vor exista mereu dar asta e alta problema ,invidiosi nu mai zic ca e plina lumea.am ajuns la concluzia ca ceea ce faci tu e tot ce conteaza nu ce comenteaza altii aiurea si fara rost .

    Thumb up 0 Thumb down 0
  21. Io sunt ziarist draga Zoso, jurnalist cu blog chiar si sa stii ca nu toti jurnalistii sunt tembeli in ceea ce priveste blogurile (aveai o tenta ironica la un moment dat asupra acestui fapt). De exemplu la mine in redactie, cred ca vreo 60% au blog. Altceva. Nu te supara please, ca nu incerc sa te injur sau sa te blamez in vreu fel (sper sa nu incalc vreo una din regulile tale), dar din moment ce un om incepe sa vorbeasca despre sine la persoana a doua, aceasta este ori un semn de nebunie, ori un semn ca are o parere exagerat de buna despre sine. Imi place blogul tau si am vrut sa fac aceste observatii.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  22. In weekend m-au contactat 1 ziarist de la România Liberă :d, mai greseste si omul :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.