De ce sunt case în calea autostrăzii?

Reportajul ăsta ilustrează foarte bine discrepanța dintre “vrem să facem ceva” și “hai să ne apucăm să facem ceva”. Urmăriți desfășurarea evenimentelor. În 2006 cineva proiectează autostrada. De atunci și până în 2009 nu se întâmplă nimic. În 2009 unii își fac casă pe traseu. În 2015 se fac primele licitații. Sunt contestate. Se fac altele. În 2017 se dau verdictele finale. Surpriză! Terenul nu mai e gol, cum era în 2006!

Trecem peste maneaua cu “am calculat noi, Gigel și Maricica, că un alt traseu ar fi mai bun”, sunt convins că ăia de la minister nu au spus celor din teren pe unde va trece, ca să nu se apuce de speculă cu terenuri. Și nu le-au spus și nici nu s-au gândit că terenurile alea, care erau și atunci private, se vor ocupa cu altceva. Pentru că nu gândesc. Și nici nu trebuie să știe dreapta ce face stânga.

Ce se va face acum? Păi, în dulcele stil clasic, nimic. Care e cea mai simplă procedură? Cumpărat terenurile acum? Hai să nu facem asta. Hai să proiectăm din nou, pe alte terenuri pe care nu le vom cumpăra, hai să facem din nou licitații, hai să mai dureze încă 10 ani.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

19 comentarii

  1. Da ce domnu, te grăbești undeva? Laa bre ca e timp de autostrăzi.


    Comentariu apreciat. Thumb up 96 Thumb down 4
  2. Totusi, nu e vina celor care si-au construit atat timp cat au facut-o legal. E vina primariei. In Cluj uite cum e situatia, de vreo 12 ani se promite o centura. De atunci, toti cei care au terenuri pe traseul viitoarei centuri nu pot face nimic. Cand cer un certificat de urbanism li se spune ca nu pot construi. Vor fi despagubiti candva, daca se va face (momentan sunt doar vorbe). Aici primaria a actionat corect.

    Acum oamenii poate nici macar nu stiau ca pe acolo va fi autostrada, ca nimeni nu vrea sa faca specula construindu-si casa fix langa autostrada. Specula se face cand cumperi teren si nu faci nimic, astepti sa te despagubeasca statul. Deci dna-ul ar trebui sa isi bage putin nasul sa vada cum de au fost date CU/AC-urile.


    Comentariu apreciat. Thumb up 74 Thumb down 7
    • Daca terenurile pe care s-au ridicat casele nu erau grevate de servituti de utilitate publica, lucru care putea fi rezolvat cu un PUZ initiat/coordonat de Consiliul Judetean impreuna cu primariile de pe traseul autostrazii pentru introducerea servitutii, totul e legal.
      Nu poti opri omul sa construiasca fara o baza legala, doar ca pe acolo s-ar putea sa treaca autostrada. Fara o documentatie de urbanism aprobata, speculantul te poate da in judecata si va castiga!


      Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 1
    • Boss, nici aici nu ne-a dus capu. Puteam sa invatam si noi cate ceva din China, unde isi fac oamenii case in calea autostrazilor din cel mai prost beton cu putinta, si cat mai inalte si le lasa la rosu. Cu cat mai multe nivele, cu atat mai mare despagubirea. Si nici macar nu trebuie sa fie terminate/locuibile. De aia majoritatea au ‘mustatile’ de la ultima placa lasate libere, ca nu se stie cand mai trebuie adaugat inca un nivel, rapid

      Thumb up 7 Thumb down 9
    • cum poti sa spui ca primaria a actionat correct ? am un teren si stau blocat cu el ca POATE candva se va face ceva pe acolo ?


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 16 Thumb down 11
    • Nici sa il lasi pe om 12 ani cu ochii in soare si sa nu ii dau autorizatie pentru nimic nu mi se pare normal. Poate el cumparase terenul sa isi faca o casa acolo. Un an, doi, trei, pana sunt despagubiti sau pana li se da alt teren e ok. Dar 12 ani mi se pare un abuz.


      Comentariu apreciat. Thumb up 31 Thumb down 1
    • Centura Timişoarei trebuia să fie gata în 2012.
      Anul ăsta ei zic că vor începe lucrările, dar ce vor construi cu un buget de 0.3% din valoarea totală alocat pentru 2018?
      În plus, trebuie să fie făcută pe 4 benzi dar unii care iau bani degeaba au zis că 2 benzi sînt suficiente.


      Comentariu apreciat. Thumb up 16 Thumb down 1
    • Aceeași primărie clujeană a declarat prin vocea primarului Boc, că centura nu va fi gata decât după 2025. Estimare optimistă. Am discutat cu proprietarul unui astfel de teren. Care nu a primit nici o informare oficială că pe acolo va trece centura. Doar refuz de autorizație. Și terenul lui e pe ultimul segment.
      Cel ce are teren în zona afectată ce face? Mai plătește impozit pe terenul blocat? Cine îl despăgubește pentru lipsa de uzufruct?
      Primăria Cristian a procedat corect acordând autorizație pe amplasament. Proprietatea e sfântă. Dacă ai treabă pe acolo, tu stat sau autoritate locală, plătește.


      Comentariu apreciat. Thumb up 34 Thumb down 2
    • NOU
      #10

      @MANOLE

      in unele tari ca Turcia si Grecia “mustatile” la casa sunt lasate tocmai pentru a nu plati impozit … atata timp cat casa este vesnic in constructie si nu are “receptia” facuta chiar daca se locuieste in ea, nu platesti impozit dar nici nu poti vinde …


      Comentariu apreciat. Thumb up 18 Thumb down 3
    • Imi mentin punctul de vedere ca primaria procedeaza corect (Cluj). Cand cumperi un teren faci o investitie, si ca orice investitie presupune si riscuri. Unul din ele este servitutea de utilitate publica. Oamenii care au terenuri blocate nu faceau nimic nici inainte pe ele, ca altfel ar fi construit pana in 2006/7 cand a fost pus traseul. Ca asteptau sa mai creasca preturile si apoi nu au putut vinde, again, investitie cu riscuri de rigoare.

      La fel de bine a procedat Boc si cu PUZ-urile, practic in 2015 au expirat majoritatea puzurilor la care nu a fost finalizata procedura de urbanizare, si s-au trezit mii de oameni ca vai, ei trebuie sa faca PUZ din nou ca sa construiasca. Daca nu ai construit pana in 2015 e clar ca tratai terenul ca pe o investitie si asta e.

      Thumb up 3 Thumb down 2
    • @Sly, am vazut si eu proiectul Centurii Timişoarei. Nu doar ca l-au redus la doua benzi, dar au si modificat profilul tip in asa fel incat va fi dificil de realizat la un pret acceptabil. Numa umplutura in terasamente este de un milion de metri cubi de pamant, in conditiile in care se stie ca in vest e problema cu gropile de imprumut. Practic au lasat sosea de doua benzi tratata de proiectant ca drum expres.

      Thumb up 5 Thumb down 0
  3. Casa respectivă nu sta în calea autostrăzii ci în calea drumului de legătură dintre autostradă și drumul național.
    Asta așa ca detaliu.

    Acuma, cât de legale au fost autorizațiile de construire emise după aprobarea traseului în 2006 și rezervarea coridorului necesar, e altă discuție.


    Comentariu apreciat. Thumb up 23 Thumb down 1
  4. sa faci speri ca poti face specula vanzand un teren catre stat este o idee foarte optimista; de cele mai multe ori statul iti da pe teren mai putin decat ti ar da un cioban sa si faca stana acolo


    Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 1
  5. Poate stia ca vine pe terenul lui autostrada si s-a grabit sa faca o casa din chirpici pentru a cere bani mai multi de la MDRAP cu scuza “nene , ma lasi pe drumuri” .

    Thumb up 3 Thumb down 12
    • Cu siguranță nu îi va plăti casa din chirpici la valoarea uneia din cărămidă.
      Sau să îi achite WC-ul la valoarea ăluia din spatele curții :)


      Comentariu apreciat. Thumb up 11 Thumb down 1
  6. NOU
    #17

    Terenurile (cu tot cu case) pot fi expropriate fara nici o problema. Problema e ca daca contesta in instanta mai dureaza 1 an procesul :D In ultimii ani cei expropriati nu au fost prea multumiti de bani, mai ales cei cu case.

    CNAIR sunt o sleahta de incompetenti, prima lor preocupare e sa-si asigure spatele cu hartii ca sa ramana cat mai mult sa ‘lucreze’ la stat pe salarii babane. Daca s-ar putea sa nu ia nici o decizie si sa nu semneze nimic, ar fi ideal.
    Cum plm sa faci licitatie bazata pe un SF vechi de 10 ani ? fara nici o minima reactualizare reala, din teren ? *presupunand ca ala de acu 10 ani a fost pe bune*

    Thumb up 5 Thumb down 0
  7. Pentru ca spagi…

    Thumb up 3 Thumb down 0
  8. Se intimpla si la case mai mari:
    In Montreal, anul 2007 se decide constructia unui nou drum de acces pentru aeroport care trebuie sas fie gata in 2012. Drum care trece peste autostrada si peste linia de tren. Dupa ce proiectul e gata isi dau seama ca pe spatiul care era rezervat acestui proiect a aparut un hotel nou. Proprietarii hotelului dau in judecata ministerul pentru ca noua autostrada va trece prea aproape de hotel undeva la nivelul primului etaj. Anii trec, constructia se opreste si se asteapta decizia tribunalului.
    10 ani mai tirziu se da in folosinta constructia. Intre timp, ministerul este obligat sa refaca pe banii lor parcare hotelului si sa refaca fatada hotelului pentru a mari izolarea fonica.

    Thumb up 1 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.