Pentru idioți: ce este capitalismul

Iată un banc care explică excelent de ce socialismul, alternativa capitalismului, este destinat eșecului

Un profesor de economie de la o universitate din Suedia a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar a picat o data o grupă întreagă. Acea clasă a insistat că socialismul este funcțional și că nimeni nu ar trebui să fie sărac și nimeni bogat, toată lumea EGALĂ!

Profesorul le-a spus:
– OK, vom face în grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Se va face media tuturor notelor și fiecare va primi aceeași notă, astfel încât nici unul nu va pica și nici unul nu va primi nota 10.

După primul test, notele au fost adunate și împărțite la numărul de studenți, toți primind nota 8. Studenții care au studiat intens au fost supărați, dar cei care au învățat mai puțin au fost bucuroși peste măsură.

Cel de-al doilea test se apropia, studenții care studiaseră puțin au învățat și mai puțin, iar cei care studiaseră mai intens și-au spus că și ei vor o pomană, așa că și ei au studiat mai puțin. Media celui de-al doilea test a fost 6. Nimeni nu mai era fericit.

La al treilea test media notelor a fost 4. Notele nu au fost crescătoare deoarece nimeni nu a vrut să învețe pentru beneficiul altuia. Astfel, toți studenții au picat.

Profesorul le-a spus că socialismul va pica deoarece atunci când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar când statul nu mai acordă acea recompensă, nimeni nu va încerca sau va vrea să aibă succes.

Vedeți cât de simplu e să explici că, fără a vedea că vecinul are și că se poate să ai și tu, nu există motivație pentru progres sau pentru muncă?

bugatti

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

33 comentarii

  1. Hazliu e că am citit povestirea asta şi pe blogul lui Liviu Mihaiu, un băiat.

  2. Lui Ion îi moare capra. Dumnezeu îl vede cât suferă și coboară pe pământ la el:
    – Mă Ioane, ți-a murit capra, ce pot să fac să te-ajut?
    – Doamne, mare mila Ta, fă să moară și capra lui Vasile!

    00
  3. Povestea nu arata ce e socialismul nici macar in teorie.
    Marx a zis asa:
    Distribution is based on the principle to each according to his contribution.
    Ideea de baza a fost asa: eu produc 5 gogosi, jumulici produce 3 gogosi. Zoso ia cele 8 gogosi si ne da noua cate o gogoasa sa mancam. Marx vroia ca pe Zoso sa-l sarim din schema si eu sa manc direct cele 5 gogosi si jumulici doar 3 gogosi ca atat a produs, nu eu mai putin decat am produs si jumulici mai mult.

    Asta cu media impartita nu e socialism, e comunism care ar fi fost chipurile „spuma” socialismului in care si eu si jumulici dadeam pe afara de bine si faceam cate 10 gogosi fiecare si era de dat si moca la altii.

    10
  4. Și totuși socialismul suedez merge. Și totuși Suedia a fost votată drept una din cele mai inovative țări din lume (locul 2 mondial). Și parcă nici scădere economică nu a avut.

    00
  5. imi place campania asta pro capitalism, capitalism adevarat, nu imagini distorsionate despre companii „malefice” si alte tampenii…(oameni corupti exista peste tot, la fel si oameni gata sa profite, nu este o chestie caracteristica unui regim sau altuia, insa cu atat mai mult infloreste coruptia in socialism, cand redistribuirea resurselor se face in mod absolut arbitrar).

    Tine-o tot asa!

    00
  6. NOU
    #7

    In teorie socialismul este superior capitalismului. Doar in teorie. Practica ne omoara.
    Anyway, capitalismul incepe sa isi arate limitele. Trebuie ceva superior.

    00
  7. in socialism exista un 5 minim garantat, astfel nimeni nu pica
    de asemenea media se ridica cu ajutorul includerii in calcul a unei clase de sud-coreeni

    00
  8. comportamentul din banc nu se conformeaza nici unei logici (fiind banc, duh!), ceea ce limiteaza si relevanta. Fostii elevi cu 10, practic, nu invata pt altii (fizic imposibil) ci invata tot pt ei,tragand artificial media in sus. tot ce inseamna asta e ca de fapt ei oricum se multumesc cu nimic si prefera nimic decat putin. comunism, capitalism sau socialism, nu cred ca exista oameni cu atitudinea asta.

    00
  9. „De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”, functioneaza doar daca nu exista lenea si lacomia. Insa in realitate nimeni nu poate, si toti au nevoie. Asadar revenim la capitalism/selectia naturala, cine e capabil supravietuieste, eventual si prospera, cine nu, nu.

    00
  10. Suedia este monarhie constitutionala. Masuri sociale nu inseamna socialism.

    00
  11. Niet, nici capitalismul nu prea funcţionează din exact acelaşi motiv ca socialismul. Bine, să spunem că drumul spre eşec al capitalismului este ceva mai mare, dar cauza este una singură: omul.
    În capitalism, oamenii sunt cei care dau legile care permit companiilor să facă diverse şmecherii, oamenii sunt cei care nu lasă firmele să dea faliment (deşi ar fi normal acest lucru), oamenii sunt cei care intervin în piaţă şi strică mediul competiţional.
    Fii atent la asta: un lucru s-a înţeles în criză, că bancherii, indiferent de situaţie, vor minţi de-ngheaţă apele pentru a câştiga. Aşa este industria (vezi conversaţiile de la Anglo Irish Bank sau citeşte despre Goldman Sachs).
    Dacă s-ar urmări un sistem pur de dreapta, managerii şi board-ul de supraveghere al băncilor ar trebui să fie răspunzători cu propriile active. A dat banca faliment, ia-i averea lui şi a tuturor rudelor lui. Să vezi cât de liniştiţi ar fi cu toţii în viitor dacă ar exista o asemenea lege. Dar nu va apărea, fiindcă nimeni nu are interesul să existe un sistem capitalist adevărat, din ăla în care chiar poţi da faliment. Ce avem noi acum este o imitaţie ieftină a unui sistem de dreapta (şi nu mă refer aici neapărat la România, noi avem o altă struţo-cămilă).

    00
  12. Ala e comunismul la care se refera bancul. Socialismul e sa mai iei de la nesimtii care s-au imbogatit peste masura si sa dai la aia care au fost loviti de soarta (handicapati), sau pensionari etc

    00
  13. Asta cu socialismul care prevede distributia egala a avutiei este un mare mit. Nici macar in comunismul romanesc un doctor la Bucuresti nu era egal cu un taran din Slobozia. D-aia exista lupta pe locuri la facultate, repartitii, etc. A prezenta socialismul asa este exact ca si cum ai prezenta capitalismul ca sistemul economic in care un iPhone costa 5 USD si se vinde cu 400 pt. ca diferenta sa o ia „exploatatorii”.

    00
  14. Sau daca o poza face cat 1.000 de cuvinte, atunci puse alaturi:
    Imagine Coreea de Sud / Coreea de Nord.
    sau
    Poza USA / Cuba (asta ca sa fiu rau).

    Aia-i diferenta de 50 de ani de capitalism vs. socialism!
    Respectiv cat e de functional asta din urma.

    00
  15. de fapt masurile sociale sunt capitaliste si au fost implementate prima data de liberali feroce/proprietari de fabrici. ideea lor era ca muncitorii sanatosi sunt mai eficienti decat cei bolnavi. Ford era interesat ca muncitorii sa poata sa isi permita masinile produse de ei. nici un om bogat nu vrea sa traiasca intr-o tara plina de saraci, pentru ca la un moment dat va deveni food pentru ei. in plus nu ai ce sa le vinzi.

    singura chestie in socialism e ca se formeaza o patura de „activisti” care provin din patura cea mai saraca si inculta, care isi aroga puteri discretionare si ajung sa fure din ce fac altii si sa le arunce pe geam. au un interes real sa pastreze o patura saraca cat mai serioasa care sa ii valideze.

    00
  16. Capitalistul față cu mișcarea Occupy:
    https://youtube.com/watch?v=UGL-Ex1CD1c

    00
  17. Se numea forma asta de recompensare, in „socialismul „ala de l-am trait eu si aproape nu am scapat de el: plata in acord global….

    00
  18. Asta tre’ s-o pastrez. E chiar buna.

    Chestia ca si capitalismul lui Adam Smith si John Locke sunt pervetite (the religion of Adam Smith; sigur ai mai auzit de vorba asta).

    Intrebare: daca meritocratia in socialism(si, indirect, comunism) este macelarita de ‘cunoscuti’ si ‘preteni’ (fara un i, stiu, las-o asa), oare e macelarita si-n capitalism?
    Asta e un punct comun: distrugerea meritocratiei. Sincer, totusi, sa fie si asta un mit?

    Pesemne, chiar nu-mi place sa citez sociopaţii, dar, parca si ala, Lenin, zicea: „Sa ne fereasca D-zeu de burghezia proletara pentru ca e mai rea si mai nemiloasa decat burghezia capitalista.”; asta dupa ce a introdus NEP-ul.
    Dupa vorba asta, ce vedem, noi, cand deschid TV-ul? Burghezia proletara: „UTC-istii de alaltaieri, comunistii de ieri si democratii capitalisti de azi”.

    00
  19. @CristiTM: ce spui tu acolo este o interpretare mai timpurie sau mai degraba moderata a ceea ce Marx a formulat ulterior . Intr-adevar, face parte din teoria socialismului doar ca cel ricardian si intr-adevar surprinde foarte bine ideea de baza a socialismului.

    Insa, viziunea lui Marx suna cam asa: „From each according to their ability, to each according to their needs” care reprezinta forma mutanta a socialismului din teoria economica clasica si pe care o mai recunoastem sub denumirea de comunism.

    La obiect, profesorul a exemplificat „the hard way” nu un sistem socialist ci unul comunist pur. Adica, nici intr-un caz „to each according to their contribution” / socialist ci mai degraba „from each according to their ability, to each according to their needs”/comunist.

    00
  20. Il stiam mai demult dar ilustreaza bine ce vrei sa spui. Lipsa stresului cauzat de locul de munca, daca acesta ti-ar fi asigurat si n+ai mai avea griji in ce-l priveste poate duce la pierderea motivatiei, spun unii. S+ar prea putea sa fie asa.

    00
  21. Pierdeti din vedere individul asa cum este el in mod real. Atat timp cat egoismele noastre coincid sistemul functioneaza, altfel sunt doar incercari de a pacali oameni de catre alti oameni. Tentatia de a deveni parazit, sau ‘conducator’ va exista intotdeauna.

    00
  22. Capitalismul pur si fără socialism înseamnă copii pusi sa lucreze in mină și care se curăță rapid. Fără măsuri socialiste, capitalismul e la fel de rău ca si comunismuln

    00
  23. NOU
    #27

    1. Comparatia cu tari precum Cuba ori Coreea de Sud este cel putin cretina. Tarile astea sunt dictaturi. Are cineva impresia ca, intr-o dictatura capitalista, oamenii ar duce-o mai bine? Comunismul ar impune o egalitate pana si cu seful statului. In tarile astea si in toate asa-zisele tari comuniste din Eur. de est, nu a fost vorba de niciun comunism. Toti secretarii de partid din judete si rudele lor o duceau excelent, isi faceau o groaza de vacante afara(nu pe Coasta de Azur, corect… Dar cum ar fi asta mai nasoala decat Sharm el-Sheikh? In Egipt se duceau, in Rusia, Germania de est se duceau), aveau mancare si haine bune cand doreau, aveau putere foarte mare, erau la fel de aroganti ca politicienii de acum..

    2. Bancul e despre comunismul pur, cum spunea cineva, nu despre socialism.. Aici chiar ai dat-o cu stangul in dreptul, Zoso..

    A nu se intelege ca sustin socialismul, comunismul… Dar nici capitalismul asta nu e perfect.. O minte mai luminata decat mine si, cu siguranta, mult mai inteligenta decat voi, poate ca va pune la punct un sistem mai bun.
    Pana atunci, legea junglei…

    00
  24. @Silviu Bancherii s-au manevrat intr-o pozitie in care raul cel mai mic era sa-i salvezi, tu ca stat cumparandul-le activele toxice. In mare(exceptie Lehman’s) ei au scapat doar pentru ca era mult mai rau daca dadeau intr-adevar toti faliment, cum ar fi trebuit.

    00
  25. Socialismul in varianta sovietica a murit oleaca. A discuta acum despre asta, este ca in politica, astia de la putere dau vina pe cei din trecut. A mai ramas China despre care marii analisti tot spun de vreo 5 ani ca o sa pice. Cum vine unul sa arate ce probleme sunt acum, este facut comunist, nostalgic, cretin etc. Astfel, se rezolva problemele capitalismului. Nu ma refer la Romania sau Grecia ci la tarile unde se mai face treaba. Ei recunosc ca au probleme si asta e bine numai ca pana acum nu le-au rezolvat.

    00
  26. Capitalismul permite acumularea nelimitata de proprietate, motiv pentru care, teoretic, este posibil ca o mana de oameni sa detina o majoritate a proprietatilor, fie ele materiale sau de tip proprietate intelectuala. Chestia asta se cam si intampla.

    Mai sunt si alte alternative fata de capitalism si socialism. Distributism.

    00
  27. Perkele : Asa si trebuie. Copii sa munceasca de mici. Nu sa faca mastere pena la trei’j de ani, supa care sa munceasca vanzatori de vacante in Palilula sau „mercendaizeri „(stiu cum se scrie corect) la supermarket.
    Mai bine sa faca muncile astea la 10 ani ca sa strranga bani de colegiu si pe urma, comform selectivitatii naturale, cine are taria de caracter sa invete si sa mearga mai departe – bine , cine se multumeste cu maruntisul muncilor de duzina, inspre simplitatea vietii lui , iar bine. Fiecare face ce vrea cu viata lui. Asta e capitalismul! Da’, tragi cu dintii, fandezi stanga – dreapta printre reguli. Cand e cazu, calci pe cadavre, dar ai satisfactia ca ceea ce faci e strict pentru tine si in tot universul tu esti singurul caruia-ti acorzi importanta . Nu e un sistem perfect, e un sistem bun doar daca te poti acomoda si exista, fireste, si esecuri, sau esuati ai sistemului -ii vezi zi de zi cersind sau murind incet pe strazi. Din fericire sistemele sociale moderne reusesc sa izoleze bine lumea celor ce reusesc de lumile celor ce rateaza intr-un fel sau altul. De la lumea celor ce au cerul ca acoperis, pana la cei ce locuiesc in cartiere sociale, si mai departe catre cei ce locuiesc in cartiere „private”… Deci, da – nu-mi place egalitatea socialista si daca ma gandesc nici meritocratia pura si inocenta nu e cine stie ce . Schimbarea sistemului m-a aruncat in jungla, am coltii aschititi si gheare aprige…nu m-as intoarce in cusca de gradina zoologica pentru nimic in lume!

    00
  28. Alta prostie. Era un documentar care trata o trasatura primordiala a capitalismului, si anume consumerismul si la care un nene zice o vorba care suna cam asa: „Numai un idiot sau un contabil pot sa sustina cresterea economica infinita pe o planeta cu resurse finite.”
    Adica sunt destui care li se pare ca nu e cool sa ai un frigider cum se facea in RDG,care sa te tina 25 de ani , ci e mai ok sa-l schimbi la fiecare 3 ani.
    Oamenilor li se pare ca, capitalismul e un soi de masinarie de facut bani pentru toata lumea, cand colo e doar o piedica in calea progresului (cate solutii tehnice nu s-au adoptat pt, ca nu erau marketabile). E un soi de Serghei Bubka, care nu sarea niciodata la inaltimea maxima la care putea, ci doar cu cate 1cm la fiecare intrecere, pt. ca primea bani pt. fiecare doborare de record.

    Acum nimeni nu zice ca toata lumea ar trebui sa fie egala, dar sa mori de foame,, sa n-ai un acoperis deasupra capului pt. ca unii ca Exxon Mobile, Chevron, Bechtel, BP sa aiba puterea financiara sa dirijeze guverne din toata lumea, mi se pare mai stupid decat orice model socialist.

    00
  29. Iar confundati socialismul cu comunismul! In socialism exista clase sociale diferite, exista ierarhie sociala, doar in comunism nu exista! sau ce putin se incearca eliminarea claselor… Capitalismul nu face nimic altceva decat sa hraneasca calitatile negative ale omului: egoism, ignoranta, aroganta, agresivitate; si sustine o societate bazata pe consumerim si materialism. Socialismul pe de alta parte contine si capitalism, aha, surpriza! Doar ca in socialism omul se mai gandeste si la societatea din care face parte, pentru ca pana la urma omul ajunge unde ajunge datorita societati, pentru ca singur nu ar avea nici cum sa supravietuiasca prea mult timp! In socialism exista un echilibru intre stat si privat, si astfel societatea se poate dezvolta intr-un mod sanatos, pe cand in capitalism acest echilibru, aceasta armonie sociala este distrusa, si o data cu ea se distruge si societatea!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.