Capitală europeană, caut soluții pasarelă 50m

Cele mai importante știri ale momentului (Grindeanu ceva, foc la Londra ceva) pălesc în fața acesteia: încă un om a murit lovit de tren în același loc unde acum două zile a murit altul.

Povestea pe scurt: drumul pentru pietoni se oprește într-o pasarelă de tren care n-are loc pe margini pentru aceștia, ci doar pentru tren, care din când în când mai face victime.

Primăria ridică din umeri, ca de obicei, oamenii își văd de ale lor.

Acum, logic, nu poți să îi spui omului care merge pe jos “ocolește un kilometru” când îi atârnă în față scurtătura de 50 metri. Poți pune 4 bariere și doi paznici acolo, omul are spirit de oaie și va da năvală.

Pe mine mă uimește lipsa de orice fel de organizare a orice. Sunt 50 metri nenorociți, cât de greu e să atașezi un podeț cu structură de metal acolo?  Adică, noi vrem orașe smart și nu ne duce capul să facem nimic pentru a proteja cetățenii? Uitați-vă acolo jos, pe sub pasarela trenului, deja există structuri de beton, nu se poate face o pasarelă între alea două?

Pentru că oaia nu gândește. Are smartphone, dar nu se uită la știrile din zonele pe unde trece. De ce ar face-o? Informarea e pentru fraieri, eu îmi pun căștile și stau în bula mea, unde nimic nu mă poate atinge. Nici măcar trenul. Doar uneori.

 

pasarela-mortii

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

72 comentarii

  1. cat de greu e sa faci un pod de 50 de m? la noi constuctiile mici si scurte dureaza mult.
    pasajul de la fostul sediul al antenei 1 are cam tot 50 de m si l-au facut in 15 ani :))

    00
  2. Exista o „poteca” pentru pietoni pe lateralul podului. Dar pentru ca pitong hai sa mergem pe sinele de cale ferata. Din nou, Darwin.

    https://prnt.sc/fj52su

    00
  3. Pe podul ăla există o caricatură de trotuar separată de șine prin structura metalică a podului. De câte ori trec pe acolo sunt totuși oameni care aleg să o ia pe lângă șine ca tipul cu bicicletă din clipul de la ProTV. E drept că nu prea încapi cu bicicleta pe acolo fără să te chinui, dar nici nu te calcă trenul în pana mea.

    00
  4. Cand alergam prin Herastrau, treceam pe acolo, si situatia din teren e cam asa:
    – pasarela metalica pentru pietoni exista, este ingusta, poate trece un om o data, dar exista.
    – mergi pe terasament sau calea ferata doar daca esti vita.

    00
  5. Eu din raspunsul primariei am inteles: daca vrei sa faci o pasarela de 50m intr-un parc, trebuie sa vorbesti la ministerul transporturilor.

    00
    • Da!
      Daca iti renovezi o fatada vorbesti cu ministerul cuturii.
      Daca vrei sa educi un copil vorbesti cu ministerul educatiei.
      Daca vrei sa ii dai unui amarat o paine sa iti sape o groapa vorbesti cu ministerul muncii.
      Daca vrei sa te aduni cu niste prieteni la o bere non-guvernamentala trebuie sa vorbesti cu ministerul justitiei.
      Simplificarea probleme ajuta la gasirea solutiilor. Supra-simplificarea duce la repercursiuni nedorite.

      00
    • vezi mai sus! nu ai voie sa construiesti pe o raza in apropierea caii ferate. Chiar daca impactul ar fi neglijabil trebuie aprobare.

      00
  6. Trec de fiecare data cand alerg pe acolo. De multe ori o iau direct pe sina, pentru ca e mai comod sa calc direct pe traverse. Dar trenul e o chestie zgomotoasa care se aude de la distanta. Daca umbli cu castile pe urechi si nu belesti ochii e normal ca nu ai cum sa vezi ca vine trenul. E postata si o poza mai sus. Daca se foloseste acea portiune este perfect sigur, nu iese trenul din traseu sa vina dupa tine sa te calce.

    00
  7. Sa se faca un studiu de fezabilitate mai intai….pe urma mai vedem.

    00
  8. Astia de la ProTV sunt retarzi, nu e vorba ca oamenii nu vor sa ocoleasca un kilometru, ci efectiv nu pot pentru ca accesul este interzis pe partea unde e Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București

    00
  9. M-as fi asteptat ca societatea aia civila pe care o lauda Iohannis ieri sa faca macar una din:
    – sa puna un panou, ceva, acolo, cu „Daca esti biciclist sau pieton, nu fi idiot, nu merge pe linia ferata, ca vine trenul, mori si plange ma-ta”
    – sa vorbeasca cu boii aia de la CFR ca macar pana se rezolva situatia sa puna o limitare de viteza (10-20 km/h) pentru trenuri pe acolo. Ca daca mai e un cascat care o ia pe linia de tren, sa nu moara.
    – sa deschida naibii poarta de jos, aia din curtea ALPA – „Există de asemenea tot pe sub podul feroviar o altă zonă de acces (împrejmuită cu gard și închisă de proprietar – ALPAB) care ar putea permite accesul pietonal pe sub pod, însă această zonă nu este administrată de MT sau de CFR”. Poarta aia e inchisa cu un lant, ce mare cacat e sa o deschizi? O sa primeasca amenda de la politie pentru ca au vrut sa salveze vietile unora? Greenpeace, Uniti, Militia si toti ceilalti care abia asteptau sa ia o amenda la proteste, unde sunt?

    00
    • Solutia NU E sa pui limitari de viteza pe unde circula boii doar ca sa ii feresti. Si asa facem trenul un Romania un secol. Tu chiar vrei sa ajunga trenul in 6 luni de la Bucuresti pana la Curtici?

      00
    • Dar de ce astepti societatea civila sa faca si nu ai asteptari de la stat? Statul prin functionarii ei prea multi si prea bine platiti trebuie sa faca ce zici, statul are obligatii aici.

      00
  10. NOU
    #23

    In mod normal in 5-10 ani si cu un cost de 100 milioane de euro se va face.

    00
  11. Nu, nu se poate face pasarela acolo. Canalul acela este folosit de vaporasele lacului pentru trecere catre pontoanele de repaus. Numai daca se face ceva gen Tower bridge, dar ma-ndoiesc

    00
  12. pe o raza de 20 de metri in jurul unei linii CFR nu se poate construi.

  13. poate s-a schimbat ceva si nu am aflat: psd nu e la putere? fire nu e de la psd? ministrul transporturilor nu e de la psd? intelegeam daca erau din partide diferite dar asa, arunci mortaciunea in jumatatea de pat a tovarasului.

    00
  14. intre zabrelele alea ale podului si margine parca se vede putin spatiu cat sa incapa un om, de ce nu merg oamenii pe acolo?

    oricum e de darwin awards cand vezi ca merg cu casti in urechi printr-o zona atat de periculoasa. Daca era Oprescu facea ceva suspendat in vreo 5 ani.

    00
  15. Sa facem o analiza, un studiu de fezabilitate, sa accesam fonduri europene….complicat in capitala (intentionat cu c mic)

    00
    • ce sa inteleg oare despre tine daca consideri ca substantivul comun „capitala” se scrie cu majuscula?

      00
  16. Nici nu m-am gandit ca poate muri cineva acolo, am trecut de zeci de ori si cu rolele si cu bicicleta si nici vb sa fie pericol, am asteptat sa treaca trenu la distanta de vreo 10 m de pod si de-abia dupa am trecut.

    00
  17. La cît de pricepută e Firea, parcă văd că va propune în acea porțiune un pasaj subteran pe sub lac. Termen de finalizare: Doamne-ajută!

    00
    • Gresit!
      va propune un pasaj SUPRAteran pe SUB lac.
      cu porti de acces tip turnichet montate de UTI si monitorizare printr-un soft de la SIVECO.

      00
    • NOU
      #38

      si ai nevoie de taxa de posta de 50 de bani platita la ghiseu ca sa poti plati la turnichet sa treci

      00
  18. Cât durează? Ești naiv… eu aștept de 8 luni un aviz de la mediu pentru a depune pt autorizație de construcție… după care voi aștepta pentru autorizație… sistemul asta e facut sa îți fie imbecil de greu sa respecți legea!

    00
  19. „PASARELA DINTRE VIATA SI MOARTE” a.k.a. Stargate e un portal, o gaura de vierme. Nu vad nimic nasol aici, ba dimpotriva, o oportunitate de a calatori in timp si spatiu de-a moka. Ba chiar mai mult, propun ca locomotivele sa aiba spikes in fata, pentru o senzatie pura de prospetime si o trecere mai rapida prin aceasta gaurica a timpului si spatiului. Oile vor gasi o iarba mai verde in partea cealalta si casti cu „lokomotyve noise cancelling”…

    00
  20. Și-o cam ia Firea în sondaje. Probabil de asta se bagă în seamă și cu Grindeanu. Sigur își dorește funcția de Prim Ministru înainte de a candida la Președinție.

    00
  21. Ce a desenat ProTV-ul e o tampenie. Partea din stanga (cum privesti harta de mai sus) dintre pod si Baneasa nu face parte din parc, nu are trotuar amenajat si nu se poate trece pe acolo.
    Daca ajungi la pod si nu vrei sa urci pe el singura varianta este fie te intorci, fie mergi pana in Baneasa (unde era primaria odinioara si s-a mutat acum CASMB-ul), iesi din parc, mergi pe langa Soseaua Bucuresti-Ploiesti si reintri in parc pe la Miorita.

    00
  22. Ce arati in poza nu e posibil acum, In cladirile alea langa linia ta punctata are sediul ALPAB (administratia lacuri si parcuri), s-a inchis accesul si nu ai cum sa ajungi la podul Baneasa (ala de sus) ca sa treci pe malul opus. Fie treci pe podul de cale ferata fie faci cale intoarsa. S-au facut petitii pentru a deschgide curtea ALPAB dar faca succes pana acum. Nu ar costa nimic sa lase lumea sa circule, trebuie doar deschisa poarta.

    00
  23. A si sa mai vezi o ineptie : https://www.google.ro/maps/@44.4826336,26.1071716,120m/data=?dg=dbrw&newdg=1!3m1!1e3 acolo este sediul DRPCIV Bucuresti (Pipera) care a ocupat tot trotuarul si un sfert din banda 1, langa ei totul este normal, ei au impins gardul. Daca vii pieton (sa iti ridici permisul gen) risti sa fii acrosat.

    00
    • Da, asta cu DRPCIV-ul e retardata de tot . Niciodata nu am inteles de ce nu fac o gaura in gardul ala sa treaca pietonii normal, nu sa mearga pe sosea.

      00
  24. Am locuit in zona peste 20 ani, nu poti face pasarela la nivelul apei, pentru ca pe sub pod circula vapoarele pentru agrement, care sunt ancorate la debarcaderul din stanga sus fata de pod. Fara bicicleta poti trece pe langa linia de tren. Cu bicicleta trebuie sa traversezi pe lina ferata. Am ajuns pana acolo acum o luna si am luat-o in stanga cand am vazut ca nu pot traversa in siguranta. Am iesit in DN1, am ocolit si am reintrat in Herastrau. In niciun caz nu as fi trecut pe acolo cu casti in ureche (pe care nici nu le recomand cand esti cu bicicleta). Si daca tot esti la plimbare cu bicicleta, mai conteaza 1km in plus!?

    00
  25. Bre, nu poți ocoli acel kilometru, pentru că cei de la administrația lacului şi-au făcut sediu sub pod şi au închis accesul pe lângă lac pe o porțiune de 300 de metri. Acolo ai două soluții, fie ocoleşti pe DN1 şi reintri în parc pe la pavilionul H (ocolire de 2,5 km) fie mergi 400 de metri pe pietriş pe calea ferată…

    00
  26. Saaau, largesti cu un metru acel rahat de trecere care e langa calea ferata. Nu e greu, cu niste tevi sudate si niste tabla groasa pentru podea rezolvi (sau 2 mil $ buget de la stat, depinde cum alegi).

    00
  27. Am o curiozitate, scrie undeva in drepturile omului ca un parc trebuie sa aiba cale de acces circulara? Plm nu se poate pe acolo, ocolesti. Despre ce rahat vorbim? Se face atata tam tam din false probleme. Cei care mor acolo mor din neatentia si prostia lor. Treaba cu vai, sunt nevoiti sa ocoleasca e un bulshit…pai daca nu e drum pe acolo, aia e, soarta, ocolesti sau iti asumi. Ciocu mic si joc de glezne. Ca ar fi mai frumos sa poti trece pe acolo, asta e alta discutie.

    00
    • În ”drepturile omului” nu scrie nici că trebuie să existe niște scări în holurile blocurilor. Plm, nu se poate pe acolo, urci cu coarda!

      00
  28. asta se întâmplă și fiindcă unii din turma aia de oi folosesc navigația pe GPS fără să stea să se gândească că poate nu ar fi bine să o ia EXACT pe unde zice GPS-ul…

    în zona aia navigația pe GPS cu Google Maps indică ruta următoare de urmat între 2 puncte de pe maluri opuse: https://imgur.com/eW8Wu5q.png

    și exact același lucru indică și hărțile GPS de la Microsoft Maps: https://imgur.com/zLqe0fn.jpg

    așa că.. oile se iau după GPS.

    00
    • Imaginile nu se deschid, contin erori. Tu stii zona ? Sau vorbesti din GPS ? Nu exista alternativa sa treci de pe un mal pe altul, ALPAB si-a facut sediu acolo si a pus poarta pe aleea parcului.

      00
    • @eddie:
      link-uri echivalente:
      (se ia tag-ul din file name și se obține linkul echivalent imgur)

      Google Maps
      https://imgur.com/eW8Wu5q

      Microsoft Maps
      https://imgur.com/zLqe0fn

      și da… ai dreptate, m-am uitat doar pe GPS + hărți aeriene, nu sunt din București și nu știam situația exactă la fața locului: că Administrația Parcurilor a blocat circulația pe un drum ce este în esență public :(

      00
  29. Am descoperit cu o oarecare surprindere ca in UK daca treci peste liniile de tren ca pieton e o amenda de vreo 1000 si ceva de lire ( nu retin suma exacta), plus un drum pe la politie si putin arest pentru ancheta, plus posibile sanctiuni penale.

    Chiar si asa se mai incumeta cate un idiot. Moment in care astia opresc toate trenurile care trec prin zona aia ( am prins intr-o zi trenuri intarziate, asa am aflat de asta) si nu se misca nimic pana cand omul este indepartat de pe linii si se afla in siguranta, adica retinut de politie.

    Se taie chitanta, se plateste penalizarea, sanctiuni; apoi viata merge mai departe.
    Dar la noi presupun ca nu e cazul, oamenii-s ieftini si se gasesc pe toate drumurile, sau ceva, e mai simplu sa-i calci ai aia e.

    00
  30. Solutie 1, inchisa circulatia pe podul feroviar, CFRul fie face liniile mai prietenoase pt oras, fie se cara cu ele cu tot, studentii pot lua trenul estival si de la Obor sau ocoli pe linia de Centura Nord… ca nu se grabesc nicaieri.

    Situatia e similara cu mizeria de pod Constanta, pe care daca as fi primaria, l-as dinamita in 2 ore, si CFRu sa se descurce!

    Dupa ce isi reconstruieste mizeria de secol 19 numita CFR cele doua poduri, la nivel de secol 21, poate circula!

    00
  31. Ca de obicei.La noi autoritatile arunca vina dintr-o gradina in alta. Nu conteaza ca a murit un om sau 10 , nimeni nu isi asuma raspunderea . Rusine, Rusine.
    Problema si mai grava este ca daca o se aduna cativa oameni de bine si ridica o pasarela acolo , vor avea dosar penal in secunda 2.
    Oare de ce platim taxe la stat? Oare de ce suntem atat de prosti?

    00
  32. Solutia romaneasca: se interzice accesul trenului fiindca nu e normal sa treaca trenul prin parc intr-o capitala europeana, dupa cateva luni se interzice si accesul pietonilor pana la gasirea unei solutii, dupa cativa ani se investesc cateva milioane de euro in studii pentru rezolvarea problemei -concluzia nu sunt bani.

    00
  33. din cate inteleg eu acolo e un parc si trece trenul pe acolo. De ce sunt nevoiti oameni sa treaca peste calea ferata? merg la scoala, la munca? si doar pe acolo se poate trece? daca o fac doar ca asa vor ei de ce trebuie bagati bani in pasarela?

    00
    • Asta zic si eu. Trecerea pe acolo nu e ca la amaratii aia prin Asia, care sa ajunga la scoala traverseaza o sufa peste un rau. Trecerea pe acolo este de agrement si scurtatura pentru unii.

      00
    • Coreeect… Chiar așa, de ce se permite accesul oamenilor în parcuri dacă nu sunt angajați acolo?? Și oricum, dacă e musai, n-au decît s-o ia pe partea cealaltă, că Pămîntul e rotund!

      00
    • Sunt cred ca 10 cai de acces în parc din diferite zone ale parcului. Nu a pus nimeni bariere la intrare în parc. Se intră perfect sigur pe acele cai și oamenii se pot plimba prin parc in voie, plm. Faptul ca ei vor sa treaca pe un drum pe care nu au voie, dar care este folosit prin cutuma e o altă discuție.

      Sa dinamitam in pendula mea calea ferata ca bizonul cu ochelari de cal din București sa poata circula linistit. Sa facem gauri in autostrăzi ca poate vor unii sa treaca de pe o parte pe alta fara sa ocoleasca.

      00
  34. Eu ma mir ca dupa atata tevatura nu s-a trezit un intreprinzator sa aduca de acasa o sipca mai zdravana si mai lunga si sa o tranteasca acolo ziua de la 8-19:00 cu taxa de 1 leu. Si seara o ridica (sau cand vin vaporase cum mai zicea cineva mai sus.)

    00
  35. Casti in urechi pe bicicleta? Mai mult decat in urechea dreapta, NICIODATA! Trrbuie sa ai mereu o ureche libera de muzica, preferabil cea dinspre traficul de masini. Am trecut de poate o suta de ori pe acolo.. partea pt pietoni e ff ingusta si aproape inutila, tot pe tersament e cat de cat mai incapator. Trenul mereu atentioneaza inainte de podul respectiv. E doar o retardare sa mergi cu durere in 14 pe o linie principala de tren (Buc-Cta).

    00
  36. S-a rezolvat!!!
    S-a inchis accesul pe pod pentru pietoni.
    Cel mai simplu

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.