bye, bye torrentbits

Autorii unui site care distribuia filme pirate catre mii de utilizatori descoperiti de politisti

Ofiteri de politie din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au prins, joi dimineata, doi bucuresteni care administrau un site de tip torrente, care facilita raspandirea programelor si in special a filmelor piratate, avand 16.000 de utilizatori inregistrati in toata tara.
Dupa o cercetare care a durat doua luni, Politia Capitalei, cu ajutorul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, a instrumentat cazul. Dupa perchezitia unei locuinte din Bucuresti au fost identificate cele doua persoane, ambele in varsta de 40 de ani, care administrau site-ul si au fost sechestrate in jur de 5.200 de CD-uri si DVD-uri, majoritatea dintre ele continand filme.

Cei doi administratori ai site-ului sunt cercetati, printre altele si pentru incalcarea drepturilor de autor, ei riscand amenzi si pedepse cu inchisoare cuprinse intre doi si patru ani.

“Acest tip de activitate se intalneste din ce in ce mai des in tara, dar si in strainatate”, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, inspectorul Ionita Marian, specialist din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor.

Activitatea ilegala a acestor persoane dura de un an, insa ei au inceput sa functioneze la capacitate maxima de sase luni. Utilizatorii nu plateau nimic, insa puteau face donatii intr-un cont mentionat pe site. In plus, site-ul continea si cateva reclame.

La domiciliul perchezitionat politistii au gasit patru calculatoare, dintre care unul foarte puternic, care functiona ca server. Cei doi sunt cercetati in stare de libertate..
Mediafax – (03.05.2007 14:28)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.