Buluceala de la Unirii

Într-o seara ies la un suc cu un investitor strategic, altul decât Fluture. Cobor din metrou la Unirii şi ies la suprafaţă aici (btw, vai ce jalnic arată parcul ăla cu 3 pomişori în el). Proastă mişcare. Tot trotuarul ăla din faţa fostei Bănci Internaţionale a Religiilor e plin de suedeji care vând câte ceva. Fără probleme, fără acte, fără bun simţ. Au tras maşinile, au ocupat trotuarul. Stau 5 minute şi mă agaţă o fostă colegă de liceu. La un moment dat se dă alarma şi cele 30 de tarabe dispar ca prin minune. Peste 10 minute apar 2 caralii plictisiţi, fluturând bulanul. Nu mai era nimeni în zonă, decât chioşcurile care nu au unde să fugă. Şi mizerie. Multă mizerie. A doua zi, acelaşi loc, aceeaşi mizerie.

În Pasajul Universităţii, printre construcţii, acelaşi peisaj, aceiaşi vânzători.

Înţeleg vânzătorii de serveţele sau de ziare. Dar cine naiba îşi cumpără bluze, curele, tricouri, pantaloni şi alte obiecte de îmbrăcăminte din Pasajul Universităţii? Cabină de probă? Calitate? Vise!

Cetăţenii sunt proşti, asta nu e o veste nouă. Dar…statul nu face nimic pentru a-i salva din mocirlă. Cumpăraţi pantofi de hârtie de 15RON, că statul asta vrea. Economia Chinei depinde de voi. Cumpăraţi de la vânzătorii de pe stradă, care plătesc impozite la poliţişti, nu la Administraţia Financiară.

România, o ţară de patroni.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

6 comentarii

  1. Iar Oprescu are tupeul să spună că „modul de viaţă al berlinezilor este asemănător cu modul de viaţă al bucureştenilor”.

    00
  2. Nu se intampla doar in Romania :) acelasi scenariu, mai putin mizeria ramasa in urma, in Athena. La doar 200 de metri de Parlament. Nu erau suedeji, erau pakistanezi :). si cativa negri. Cei din urma cu vuitoane:genti, portofele. Toti cu marfa intinsa pe paturi. E mai comod sa faci o boccea si sa o iei in spinare cand vine politia. :)

    00
  3. Ce s-ar face romanii fara Romania…

    00
  4. Tu esti acum la berlin, io la baia mare, si ca si tie, acum bucurestiul mi se pare mai mult ca niciodata un chici. cat despre romani, ma abtin, ca-s poate şi patriot, dar mai mai mult bolnav mintal care spurca tot cacatu’. :-)

    00
  5. Cât de dobitoc trebuie să fii ca să-ţi cumperi pantofi de hârtie? Ăia, după câte ştiu eu, nu se folosesc nici la drumul veşnic. Ne trebuie disciplină, că acum nu avem deloc.

    00
  6. Cumpara pantofi de 15 RON ca sa puna deoparte bani de BMW. :) Ce, crezi ca ei nu simt suflul recesiunii?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.