Bucureștenilor le vine greu să înțeleagă că a avea de toate nu înseamnă că au totul

Alex e un pic surprins că bucureștenii consideră că trăiesc într-un oraș mizerabil și că oamenii, inclusiv, cei care trăiesc în el, sunt nemulțumiți de o groază de lucruri și evenimente din jurul lor. Topul la care se referă este făcut după un sondaj realizat de Storia și clasează orașele în funcție de cum le percep oamenii. Ordinea lor este: Brașov, Oradea, Cluj, Sibiu, Pitești. Bucureștiul este pe locul 17 în acest top.

Pentru că mi-am petrecut 28 de ani în București, un an în Oradea și 6 ani în Brașov, cred că sunt destul de competent în a explica ce se întâmplă. Da, în provincie nu există concerte mari, nu există spectacole grandioase, nu există 12 săli de cinema în același mall, nu există 50% din magazinele care sunt în București, nu există prea multe restaurante, nu există prea multe firme care livrează, nu există o groază de chestii care la București (sau Cluj) sunt pe toate drumurile.

Da.

Dar în provincie există câteva lucruri esențiale. Inima e unul dintre ele. Oamenii sunt inimoși. Te duci la Opera Brașov și vezi cât suflet pun oamenii ăia într-o performanță. Da, au salarii mai mici decât la București, da, ar putea avea salariu triplu la Viena, dar asta nu îi împiedică să își facă treaba bine. Dacă recunosc și doi prieteni în sală deja se consideră fericiți. Rezolvarea lucrurilor mici și medii. Ai o problemă cu un geam crăpat sau cu o țeavă spartă, sigur găsești pe cineva să rezolve. Azi. Nu peste două săptămâni. Nu venind și cerând cafea și bere și apoi apucându-se de muncă în scârbă. Procentul de rezolvări la problemele oamenilor este cam de 50%. Nu 10%, ca în București. Ceea ce e mulțumitor. În provincie s-a inventat zicala „fură primarul, dar și face”, pentru că în București doar fură.

Și cea mai de preț resursă, timpul, e din belșug în provincie. Nu faci o oră prin oraș dintre sau înspre orice. Nu prinzi semafoare de 12 ori. Nu alergi cu limba scoasă după locuri de parcare. Nu sunt taximetriști atât de jegoși. Ai mai mult timp pentru tine, pentru familie, pentru hobby-uri, pentru odihnă.

Pe mine mă amuză foarte tare când văd în stațiile de autobuz afișajele alea cu ora la care trebuie să vină autobuzul. Nu alea electronice, de bogătani (deși sunt și din alea prin Brașov), alea simple, pe hârtie. Și chiar vin autobuzele la timp.

Și mai e și faza cu educația. În provincie sunt mai puțini părinți căcănari. Sunt și parveniți, și cocalari, ca peste tot, dar sunt mai de bun simț așa. Nu sunt jegoși de Capitală. Și cadrele didactice nu sunt atât de sictirite din interacțiunile cu copiii și părinții. E o diferență. Da, școlile arată nasol în unele zone, da, copiii sunt mai proști pe la țară, dar au o urmă de bun simț și de civilizație pe care copiii plimbați cu SUV_ul prin oraș de bucureștenii care își învață copiii că proasta aia de profesoară plătită cu 1.500 lei nu știe pe ce lume e dacă i-a dat puiului un S în loc de FB.


Toate astea sunt lucruri pe care nu le vezi când ești în trecere prin oraș.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

80 comentarii

  1. Cu oradea te inseli amarnic:
    1. avem un singur cinematograf in tot orasul. Succes sa iti gasesti loc de parcare!
    2. caldura in calorifere vine si nu vine, factura la incalzire depaseste factura din bucuresti
    3. la ore de varf faci un ceas pentru 5km… ce inseamna sa ai un oras de 2 ori mai mic decat bucurestiul dar sa fie prost sincronizat si fara viziune
    4. nu ai diversitate
    5. salariile sunt de cacao, suntem penultimul judet din tara la salarii
    6. nu sunt spectacole, nu ai ce vizita mai mult de 4 ore tot orasul
    7. asfaltul este de tot cacatul, inclusiv mai prost decat cel din bucuresti
    8. magnificul dealul ciuperca unde mozolea tot oradeanul cand era mic a luat-o la vale, deh, ce inseamna sa te caci impotriva vantului. Nu degeaba l-a lasat ceasca asa si nu l-a modernizat
    9. pseudo-drumul expres inca nu este finalizat, trebuia finalizat de anul trecut dar nu, cat a fost vreme buna doreii stateau
    10. preturile sunt la fel de mari ca in bucuresti, nimic special
    11. nu avem metrou, avem un cacat de OTL cu 5 lei biletul 2 calatorii, succes la 10 seara cand trebuie sa astepti tramvaiul 30 de minute…

    00
    • sunt de acord in mare parte cu tot ce scrii aici, dar daca ai un salariu ok, familie, deja optica se schimba putin.

      Te bucuri ca poti merge rapid in Austria, un ski in Slovacia, 1-2 gradini zoo in Ungaria. Mergi la mare in Croatia etc.

      00
    • 1 daca traversezi orasul in 15 min cu masina si prinzand toate stopurile, pt ce naiba iti trebuie masina sa mergi la mall la film? ai valoare de aratat? pai daca te plangi ca salariile sunt mici, locurile de parcare de la mall sunt ultima ta grija.
      2 daca ai grija ca pensionarii din bloc sa nu decida pt tine atunci cand se pune problema izolarii termice sau a schimbarii de infrastructura, o sa ai caldura in calorifere. daca te dai cu curul de pamant ca n-ai caldura sau apa cand sunt lucrari de schimbare a magistralelor, lucrari care in alte orase al caror nume iti strang sfincterul de emotie, n-ar trebui sa ai drept de vot.
      3 & 9 cel mai scurt drum din A in B e cel pe care-l stii. drumul expres poate fi foarte bine folosit ca sa mergi la filmul de la mall.
      4, 5 & 6 sunt convins ca tu vezi diversitate in Vaslui. in contextul in care orasul are o populatie imbatranita deoarece Universitatea e praf si tinerii pleaca, 2000-2500 lei in callcenter, KFC sau la banda pentru cei ramasi si care nu stiu sa faca nimic, in conditiile in care grosul chiriilor sunt de 500-800 lei, e OK. daca vrei mai mult…indrazneste sa crezi :)
      7 nu sunt sofer si nici inginer de drumuri, poate ai dreptate. ca pieton si biciclist sunt OK cu asfaltul.
      10 delirezi
      11 te organizezi astfel incat sa nu fie nevoie sa astepti mereu 30 min la ora 22:00

      faptul ca lista ta de nemultumiri nu include lipsa unui centru Universitar serios, lucru care ar rezolva o parte din ele, imi da de inteles ca functionezi pe sistemul „in jurul tau e multe, nu intelegi nimic si presupui uimit ca esti in caruta cand te bagi in lift.”

      00
    • Sunt de acord cu verdenpom in ce priveste partea cu salariile. Pentru cine are 22-27 ani, adica absolventi de facultate la inceput ti se ofera un minim pe economie si eventual niste bonusuri. Salariile pentru cei cu studii sunt mai mici decat pentru necalificati. O mizerie, cel mai bine e sa pleci din romanica……de tot.
      Universitatea din oradea ar trebui rasa de pe fata pământului. E inutila.

      00
    • Mor când aud de faza cu salariile mici în Oradea.

      Sunt de-acord, sunt mici, dar mulţi nu au nici o calificare, nu ştiu limbi străine, etc.

      Cei care sunt buni, merg în oraşele universitare, cluj, timişoara, bucureşti, sau în străinătate.

      În celelalte oraşe media e trasă în sus de cei din corporaţii, ăsta e adevărul.

      În oradea salariile sunt mici pentru că sunt multe fabrici. Dacă am fi plini de ingineri aeronautici, eu garantez că în 2 luni boeing şi aribus ar deschide birouri pe salarii de la 3000 eur în sus.

      Dar n-avem ingineri aeronautici în oradea, sunt toţi la cluj la bombardier, la timişoara la subsidiare airbus, şi sunt în Franţa la airbus direct, sau cunosc şi cine e la Seattle, la Boeing direct, tot din Oradea.

      Sunt prin Oradea ceva firme de proiectare în domeniul auto de ex. Toţi cum se ridică peste un anumit nivel dpdv profesional, pleacă în Timişoara, Cluj, sau Anglia/Franţa/Germania direct.

      Atunci de unde să iasă salariile mari? Din pălărie? Dacă nu există o pătură stabilă de oameni cu salarii mari care să cheltuie bani, nu poţi da 3000 ron la un şofer cât îi dai în Cluj sau Bucureşti, pentru că efectiv nu ai volumul de vânzări aşa de mare cât să susţii salariile alea mari şi pentru cei mai necalificaţi.

      Sună nasol dar de asta la Cluj acelaşi job ai salar mai mare decât în Oradea, pentru că vânzările sunt în alte cantităţi şi preţuri, atunci dai salarii mai mari că ai de unde.

      Îmi zicea cineva de ex că magazinul Zara din Cluj, vinde zilnic cam de 8 ori cifra celui din Oradea. Atunci să mă mir când acelaşi post de vânzătoare la Zara probabil are salar mai mare la Cluj decât în Oradea?

      E corect? Nu e corect, pentru că e acelaşi job şi aceleaşi responsabilităţi. Dar economia e economie, nu e corectă.

      00
    • verdenpom vorbeste frustarea din tine
      1. Nu din cauza ca e doar 1 cinematograf nu ai tu loc de parcare, ci pentru ca cinematograful e in cel mai mare si vizitat mall din oras; si gasesti loc de parcare doar ca nu e in buza mall-ului, ci trebuie sa faci cativa pasi daca parchezi la Trade Center sau Lidl. Ca sa nu adaug ca nu e obligatoriu sa mergi cu masina, fiind accesibil cu tramvai, autobus, taxi, bicicleta si pe jos chiar. Celalalt cinematograf a dat murit de cate locuri de parcare aveai.
      2. Caldura vine, e nevoie doar de putina implicare din partea asociatiei/proprietarilor. Iar vina e de multe ori a proprietarilor care au facut modificari dupa capul lor (subdimensionari de tevi, anularea de coloane de retur si/sau aerisiri).
      3. Stai un ceas doar daca insisti pe 2-3 artere, cand de multi ori ai rute alternative, iar daca esti nevoit sa mergi pe cele aglomerate cu putina planificare poti scurta timpi.
      4. Diversitate la ce? Ai 2 teatre, teatru de copii, filamornica, x mall-uri, cinema, cluburi, restaurante, diverse evenimente pe toate gusturile si buzunarele, gradina zoologica.
      5. Nu chiar penultimul, suntem in categoria sub 90% din media nationala, dar tot asa sunt si alte 25 de judete, iar rata somajului e de 2,36% fata de 4,02% media nationala.
      6. Vezi punctul 4 + 4 ore in pas rapid, sunt totusi destule, doar ca trebuie sa si ai cine sa ti le arate sau un ghid(carte) suficient de bun.
      7. Astfalt prost? Comparat cu asfaltul din care alt oras din Romania. In ultimii ani s-au asfaltat si reparat o gramada de strazi (unele figurau asfaltate inainte de 2000 si erau de pamant) si inchei cu faptul ca micutul oras Oradea are centura cu 2 benzi pe sens, intersectii supraterane, fata de capitala care are un drum de tara pe post de centura.
      8. Dealul Ciuperca era amenajat pe timpul lui Ceasca, cauta poze, a ajuns jungla sub guvernarea primarilor post-comunisti. In padurea ce era acolo nu mozoleai nimic, in cel mai bun caz un viol boschetaresc ;)
      9. Drumul expres nu e finalizat fix din cauza gunoaielor PSD + CFR care nu a cedat terenul.
      10. Pe ce bazezi aceasta afirmatie? Preturi la ce? Haine, mancare, restaurante …
      11. OTL care totusi are cateva tramvaie moderne, statii functionale, bilet pe card. Timpul de asteptare a crescut fix din cauza angajatilor care s-au gandit ei ca sunt prea putini platiti si au fortat majorari nesimtite, nesustenabile, drept rasplata le-au primit dar acuma sunt mai putini angajati ;)

      @desteptu: Degeaba ai facultate daca experienta ta practica e 0, nu esti productiv pentru acea firma, ea mai are nevoie de 1-2 ani sa te faca productiv. Degeaba ai facultate daca te angajezi tot ca operator in banda. Vezi cu afirmatia asta ca Universitatea e slaba iti raspunde de ce primesti salar mic ca proaspat absolvent ;)

      Cateodata am impresia ca unii se invata cu binele si nu mai apreciaza ce au!

      00
  2. d-aia era mai bine in comunsim. Nu aveai tu, dar nu aveau nici oamenii din jur, deci era ok

    00
    • Asta e declaraţia după care trăiesc toate generaţiile de după 89 care zic că era mai bine în comunism.

      Ar trebui să fie motto-ul psd sau măcar făcut şlagăr al generaţiei respective.

      00
  3. top „in funcție de cum le percep oamenii”. Perceptia masoara patriotismul local si mai putin calitatea vietii.

    00
    • Tinand cont ca Brasovul e 90% moldoveni, rezultatul sondajului nu ar trebui sa surprinda si mici nu are nevoie de atatea explicatii

      00
    • Alexutu….deschide o care…de preferat abecedarul!

      00
    • Eu știu și români ardeleni din Brașov :) nu de alta, dar 90% moldoveni ar însemna că în Brașov sunt numai unguri și moldoveni :))

      00
  4. Asta e ca sondajul in care tot ies danezii cel mai fericit popor din lume, dar asta doar pentru ca nu au pretentii.

    00
  5. corect, dar comparat cu Bucurestiul, in Brasov nu se intampla nimic.

    De aia e de preferat un garaj la periferie in San Francisco unei vile in centrul Brasovului

    00
  6. Boss, ai uitat repede ca nu gaseai pe cineva sa-ti faca un dulap

    00
  7. Automat avand mai mult din orice, ai mai mult si din marlanie, stress, etc. Gasesti si oameni inimosi, si oameni calmi, si taximetristi ok. Cu exceptia meseriasilor. Meseriasii in Bucuresti chiar sug p#$%. Eu am preferat sa caut in Ploiesti si sa le platesc transport. E mai ieftin si lucreaza mai ok.

    00
  8. Depinde ce criterii folosesti. Eu nu m-as mai intoarce nici cu forta in cel mai mare sat din Romania, dar, pe de alta parte, si tu si Alex aveti dreptate in felul vostru.

    00
  9. Sigur, depinde si in ce etapa a vietii esti: la 20-30-40 de ani te intereseaza o facultate buna, sa iti faci o cariera si oportunitatiile financiare, deci sa nu mori in plm de foame. Daca excluzi IT-ul, majoritatea constientizeaza ca nu poti sa traiesti toata viata cu 1.500 de lei si trag spre capitala. Cred ca asta e cea mai mare problema… O sa dispara satele, orasele mici si in curand vom sta toti in 5-6 orase mari.

    00
    • Eu am citit aşa: „băi, nu mai avem ce fura, mai băgaţi nişte fonduri”.

      „La ce-mi folosesc aceste funcţii de preşedinte PSD Ilfov, preşedinte interimar PSD Bucureşti, vicepreşedinte la nivel naţional, dacă eu cu aceste funcţii, care par importante”: adică şi ea e doar un trepăduş.

      00
  10. nu ar fi mai simplu, dat fiind acest rationament ca provincialii aia saracani sa ramana la ei acasa? Nu ar fi mai simplu sa nu mai aiba orasul asta o crestere anuala a populatiei cu 2 procente de vreo 10 ani încoace? Efectiv, nu mai ai loc sa respiri de neamurile proaste din provincie. Ar fi bine sa se bucure ei de viata lor acolo unde sunt si sa nu vina aici manati de fenomenul foametei. Sa lasam acest oras cu bune si cu rele, mai putin populat si poluat de tot de felul de specimene cu doua picioare!

    00
    • Văd tot timpul, pe facebook, anunțuri de căutare de chirie de genul ”caut coleg/ă de garsonieră”, în condițiile în care cele mai multe garsoniere au canapea extensibilă. Plm, cât de amărât să fii încât să vrei să împarți 35mp cu un necunoscut, dormind în aceeași canapea cu acea persoană? Mai bine stai la cămin, măcar ai patul tău. De ce ai vrea să duci o asemenea viață, să muncești doar ca să mănânci și să plătești chiria? Ca să poți să mergi la cinema, mall sau să ieși în centrul vechi odată pe lună?

      00
    • NOU
      #34

      Total de acord cu tine. Construiți repede vama. Iar voi să nu mai ieșiți din București spre restul țării decât dacă aveți viza de România.

      00
    • NOU
      #35

      Ce sa faci boss daca de la bucale se da ora exacta csf ncsf.

      00
    • In 2011 cei născuți în Ardeal erau vreo 3% din populația Bucureștiului. Deci lumea din orașele alea de pe primele locuri nu prea se muta la București.

      00
    • @Remington Steele daca iti faci partid te sustin, chiar daca ai fost ironic mie imi place cum suna ideea ta

      00
    • NOU
      #38

      Cel mai grețos tip de prost e ăsta de mai sus. Spuneți mersi că aveți parte de români și nu sand niggers, snobilor. Trist e că are 28 de like-uri idiotul de mai sus.
      Când te-ai mutat în capitala țării ți-ai asumat acest dute-vino, o creștere constantă a populației și multe altele, prostane. Nu ar fi mai simplu să nu mai votați PSD și alți hoți în loc să dați vina pe oameni care vin să muncească acolo? Nici nu știți cât și-ar dori patroni din multe județe să vină oameni competenți din toate colțurile țării să lucreze la ei.

      00
    • @vali please ca butoanele de vot mai mari ca unii citim pe mobil și e chin sa – I dau un minus lu’ voi asta.

      00
  11. eu nu inteleg cum oameni care sunt in orase in care nu prea se intampla nimic sau nu poti sa faci nimc gen Slobozia (plus Miercurea Ciuc sau eventual Ramnicu Valcea), considera ca e asa avantajos sa stai acolo.

    00
    • NOU
      #41

      La Bucale nu poti cere mici in ungureste :D

      00
    • ca in afara de slobozia au fost doar in satele limitrofe si li se pare wow ce au ei fata de aia.

      00
    • @Perkele

      strict pe contextul de față fără interpretări extinse
      Simplu: un om, oricare, e unic în felul lui. Uniformizarea, conformismul, ideologia și deontologia… neh, tu poate ai habar.

      Ce chestie să descoperi că există oameni care nu vor să trăiască în orașe unde nu au ce să facă. Poate că asta vor: nu vor să aibă ce să facă; să trăiască și atât. Ce chestie că omul de lângă noi… nu e la fel ca noi… nu? Ce chestie că există oameni care nu vor să se simuleze într-un clișeu cu „do’s and do not’s” în viață ca și cum asta înseamnă totul.

      Așa, ca idee. De exemplu, nu toți vrem să avem mașină. Uluitor, nu? Poate, în schimb, tu îi consideri „fraeri” că nu șia-u bifat ceva pe „lista invizibilă a vieții”.

      Nuanțe și nuanțe…

      00
    • Sunt destule în M.Ciuc. Au un teatru decent, echipa de hochei joacă în două ligi, locuri de muncă berechet, multe localuri bune, infrastructura OK, femei frumoase, pârtii de schi în toate direcțiile etc.
      Au accesat o grămadă de fonduri europene, orașul fiind total schimbat față de acum 8-10 ani.

      00
    • Contează mai mult cum te simți în cea mai mare parte a timpului, când nici la București nu faci lucrurile alea pt care e atractiv

      00
    • Poate n-ai inteles cum s-au cules acele date, cum s-a facut sondajul sau ce naiba e ala.
      Eu daca vand un apartament in Vaslui, il voi vinde cuiva care e interesat sa locuiasca in Vaslui (cel mai probabil unui vasluian) si nu unuia care sta in Cluj si nu vrea sa se mute in Vaslui dar simt eu o nevoie arzatoare sa-i demonstrez cat de misto e orasul. Cel mult pot considera ca din toate zonele orasului, cel mai avantajos sa locuiesti e chiar in cartierul unde se afla apartamentul meu. Concluzia ca e mai avantajos sa locuiesti in Slobozia decat in Bucuresti nu o atrag oamenii cu buletin si domiciliu stabil in Slobozia si care posteaza anunturi imobiliare pe Storia.

      00
    • NOU
      #47

      @Cristi or fi destule, daca vorbesti limba :D

      00
    • NOU
      #48

      Cristi, 80% unguri ai uitat să spui. Dacă vrei să te simți străin în țara ta acolo e locul tău

      00
  12. Aia cu Racadau in top, e bestiala. Sunt ani de zile de cand n-am mai fost acolo, asa ca stiu doua lucruri despre cartierul ala: ursul pe strada, si fiecare are locul lui de parcare, aerisit, nu claie peste gramada. A, da: trei lucruri – acolo statea „the one that got away” :D

    In caz ca nu stiati: e si Ploiesti-ul in top, cu cartierul Bereasca. Bine… „cartierul”. Iar topul e cel al rusinii. Asta e un fel de Rahova al Ploiestiului, dar partea cu case. Gen pe unde trece autobuzul 139 prin Bucuresti. Nu e Ferentariul, pentru ca acolo avem corespondent cartierul Mimiu, sau cum are Buzaul cartierul Simileasca.

    00
  13. NOU
    #50

    Boss, dar experienta ta e cu 2 orase din top10, care sunt printre cele mai mari.
    5 din top10 nu au ce cauta acolo, sau, cu toata bunavointa, maxim 2 din 5, pe ultimele locuri, nu la mijloc.
    Probabil i-au intervievat pe genul de oameni care il ovationau pe valcov cand îi santaja ca daca nu il voteaza pe pesedist, le creste pretul la apa. Altfel nu-mi explic.

    00
  14. Lol! in sondaj, Prelungirea Ghencea e mai „neavantajos” decat Ferentari. First world problems :D :D

    00
  15. Slobozia e maxima civilizatiei miticilor, au turn ca in paris, parc industrial gol, sunt punctul de legatura intre culmile dezvoltarii umane: Braila, Buzau, Bucuresti, si cum nu ai ce face ?

    Te uiti la keeping up with the kardashians, au un promo mare in oras, clar ca sunt in publicul tinta.

    00
  16. Bai, io zic sa vorbiti cu Marutza de la Protv si face el un concurs cu tema : Care este cel mai tare oras din Romania. Numa` sa nu uitati sa trimiteti un sms (sau mai multe) cu dacat 25 eurocenti. https://jurnaluldearges.ro/angajatii-primariei-bascov-au-cheltuit-aproape-un-miliard-de-lei-pe-sms-uri-la-maruta/

    00
  17. Furtuna intr-un pahar de apa. Concurenta oraselor precum Bucuresti sau Brasov nu sunt alte orase din Romania, ci multe alte locatii din strainatate. Afirmatie sustinuta de 3-4 milioane de romani plecati.

    Adevarat, in orasele mari, calitatea vietii este mai scazuta decat intr-un orasel sau sat. Valabil pentru Londra, Paris sau New York. Din pacate abundenta joburilor tine de orase mai mari, asa ca de obicei trebuie sa facem un compromis.

    00
  18. Bucuresti pe locul 17 ?
    Dupa ce criterii ?
    In tara asta e un oras, Bucuresti, restul sunt mici burguri de provincie.

    Vrei bani ?
    Aici sunt, ce sa faci cu 2000 de lei salariu ? zicea cineva mai sus ca daca stai in vest e usor sa ajungi in Austria la ski, si cu ce bani cand tu castigi in jur de 2000 de lei ?
    It-istii din cluj si zona adiacenta nu se pun pentru ca daca va uitati la procente sunt foarte mici in comparatie cu populatia care castiga 2000 de lei neimpozitati

    Vrei distractii ?
    Aici sunt, pana si lunea poti sa iesi sa vezi ceva sau marti, in restul tarii e somnic de la ora 9.
    Vrei doctori?
    Aici sunt, cu toate neajunsurile sistemului cele mai multe sanse de supravietuire sunt aici, mai sunt si alte centre universitare mari dar cand acolo nu mai ai sanse ghici unde te trimit?
    Vrei sa ai mai mult de 5 restaurante acceptabile? din care doua sunt traditionale so ofera ceva comestibil nu ceva cu vreo pretentie
    Aici sunt, nu cinci , multe ca sa mergi tot anul si sa nu le repeti
    si nu restaurantele traditional romanesc care e peste tot si prezinta acceasi ceafa cu cartofi prajiti si bms plus ciorbita de vacuta , pe astea le excludem
    in 99% din resturantele din provincie, daca ii intrebi de vita medium rare se uita la tine ca la tampiti si se intreaba cu ce a gresit de a dat peste unul ca tine.
    exista e adevarat in fiecare oras din primele 10 orase dpdv economic din tara un restaurant, doar unul maxim doua, unde servesc mancare ok, ofera o experienta
    Vrei liniste? mergi in provincie, in Bucuresti doar daca stai in anumite cartiere, dar oricum tot orasul e bantuit de zgomotul continuu al masinilor.
    vrei scoli?
    va rog comparati, aici sunt toate, poti sa le incerci dar costa, in provincie nu sunt bani pentru asa ceva
    Timp pierdut in trafic?
    aici capitala omoara concurenta grav dar doar pentru ca aici sunt toate cele de mai sus si toti vor acces la ele, in rest de ce ai umbla cu masina intr-un oras in care in 25 de minute de la margine ajungi in centru, unde de obicei e tot ce e interesant

    orice mare oras din Europa are un ritm nebun in comparatie cu orasele mici, nu e nici un mister aici, depinde ce vrei, bani, conditii, educatie, oportunitati, cultura, diversitate, trenduri noi, idei noi sunt toate in orasele mari cu precadere nu in micile orasele de 2-3 sute de mii de locuitori
    dar sa pui orase de 2 km lungime alaturi de Bucuresti si sa spui ca acolo e rai in comparatie cu capitala asta e deplasat si inseamna ca nu mai vrei nimic in viata daca ai un copil doi, un acoperis si o nevasta care sa iti puna un blid de mancare in fata.
    de parca viata se contorizeaza prin casa, familie si mancare la ceaun facuta in casa.

    Ce faci in Cluj marti seara in oras ? Ce faci in Timisoara miercuri? Ce faci in Iasi joi? Ce faci in Arad vineri?
    Dupa ce gasiti raspunsul cautati sa vedeti ce faceti in Bucuresti in oricare dintre aceste zile si comparati, toate evenimentele adunate din orasele de mai sus nu ajung la un numar decent in comparatie

    00
    • NOU
      #56

      Nu ai înțeles, este? Asta e percepția bucureștenilor despre orașul lor. Locul 17.

      00
    • Ai scris mult si cam prost.

      Ce consideri tu numar decent de optiuni ? Timisoara + Cluj ca populatie nu fac cat Bucuresti, si este normal sa fie un numar proprotional de evenimente, ca altfel bate vantul gol.

      Clujul are partile lui proaste (si sunt o gramda), dar nu la capitolul evenimente culturale. Eu maine, marti ma duc la teatru sa il vad pe Kean a lu’ Dumbass (Dummas) si daca vrei sunt alte optiuni mai bune sau mai proaste https://imgur.com/YowXBZT.jpg – dar ai ce face.

      Clujul si Timisoara au partile lor proaste, dar altele decat cele scrise de tine.

      00
    • Noi in Iasi de obicei joia iesim cu baietii la o bere si un mic…

      00
    • Cresterea populatiei oraselor din ultimii ani ar contrazice topul asta. Bucurestiul este o mizerie de oras dar macar este o mizerie in care indiferent de preferintele tale gasesti ceva de facut in majoritatea timpului. Nu toata lumea cauta linistea monotona a unui oras mic.

      00
    • Bă ce mișto e in București fratei…Are vită medium rare, de când visez așa ceva…

      00
    • da, de obicei vita medium rare e intr-un bmw și nu știe să conducă.

    • Lasă că sunt orașe mai mari decât București care par mai liniștite. La Madrid mă simt mai ca la Sibiu decât la București :)

      00
    • eu toată viața mi-am dorit un oraș cu parc/zonă verde decent(ă) – un loc fără câini vagabonzi unde să pot alerga în liniște de la 5 dimineața, un loc unde să pot sta pe iarbă seara, un loc unde să nu simt mirosul de usturoi și măsele stricate al bipezilor care se plimbă pe lângă mine și asta presupune existența unui spațiu vital între mine și restul bipezilor, nu vită medie, nu moldoveni și țigano-turco-ardeleni care să-și scuture covoarele în balconul meu de la etajele superioare, să asculte manele și să sculpteze niște betoane comuniste, triste și mucegăite cu bormașini în perioadele esențiale ale vieții când nu mă izolez în vreo sală de cinema – la concerte deja e plin de marțafoi idioți, deci sunt excluse din start

      00
  19. Off-topic, orasul Slobozia din Ialomita, este orasul in care apa de la robinet nu e potabila, iar cum bogatia este una care colcaie, localnicii se duc pe la fantani de prin sate sa-si umple bidoanele de apa, asa ca daca este vorba de acel oras, inseamna ca undeva e o problema.

    Acum sa revenim la top o sa incerc sa fiu obiectiv, insa situatia actuala e cam asa si vorbesc in situatia in care stai la bloc comparand Bucuresti cu un alt mare oras Constanta:
    -costul vietii, daca includem intretinere plus utilitatii raportat la numarul de camere e undeva apropiat, singurele diferente fiind intre capitala si restul in sensul subventionarii caldurii side-note:cand stateam in Constanta la o garsoniera, intretinerea pe timp de iarna era mai scumpa ca un 2 camere in Bucuresti si muream de frig.
    -costul vietii, daca includem mancarea este unul apropiat prin toate zonele, ca in anumite zone agricole sunt anumite avantaje nu neg, insa daca dai o tura pe la kaufland sa iei niste mici de exemplu e cam acelasi pret, indiferent de locatie.
    -siguranta, aici este ceva abstract dar cam pe oriunde in Romania este sigur si inca nu avem vreun baiat care s-a detonat cum e prin alte parti, sau vreun altu care umbla cu pistolul prin scoli. In schimb avem cocalari care se cred zei si ii gasim peste tot in tara, bineinteles, excludem faptul ca nu stai in vreo zona unde sunt oameni de nationalitati diferite de ce a ta :) .
    -facilitatile medicale o sa incerc sa nu fiu biased, dar cam orice chestie nasoala, este trimisa catre capitala si o cam auziti si pe la stiri, iar cireasa de pe tort stiu de un caz care a venit din Botosani in Bucuresti pentru o endocardita(nedescoperita de primul medic).
    -calitatea aerului, inca se mai poate respira si in teorie ai aer curat, unless nu stai intr-o zona de munte lipsita de trafic, ma indoiesc c-o sa gasim mari diferente, sigur sunt si exceptii, dar prea putine
    -curatenie sunt de acord, cu faptul ca Bucurestiul este un oras foarte murdar, dar orasul este foarte murdar din cauza oamenilor.
    -recreere, aici este foarte subiectiv, dar nu cred ca nu am gasit ce sa fac intr-un week-end de cand m-am mutat in capitala, desi sunt nostalgic vara cand stateam in Constanta si dadeam o tura la plaja.
    -Magazine si restaurante, cred ca in momentul de fata sunt prea multe in Bucuresti.
    -Facilitati educationale sunt cu duiumul, vorba aia bani sa ai.
    -Transport+Liniste sa zicem ca as fi de acord ca sunt inferioare comparativ cu alte orase, respectiv Constanta, dar e normal raportata fiind suprafata si numarul de locuitori.

    Dar ca si o mica conlcuzie, sunt foarte multi nemultumiti de Bucuresti, dar nu-i vad plecand de aici in veci.

    00
    • In Botosani nu ai decat un spital de Urgenta. Nu e pentru investigatii amanuntite, nu are jde medici cardiologi, etc. Bine, nici asistenti medicali suficienti nu are. Cardiologi sunt doi, am senzatia, la populatie de vreo 350 de mii. Daca te doare inima, te programezi la control si prinzi rand peste 3-4 luni. Csf ncsf. Ca asa e construit sistemul medical romanesc, Bucuresti spital si restul dispensare.

      00
  20. Vali, nu ai cum pur si simplu nu ai cum sa i faci sa inteleaga…. Iar noua astora din orasele astea provinciale si pline de putine lucruri ne faci rau , ii faci incet incet pe o parte din ei sa vina…si sa ne F&#@ fengshuiu astora de nu stim ce e bine si frumos .

    A da plus ca noi suntem inchisi in orasele unde locuim…noi nu putem sa ne deplasam pt o doza de….ce e mai din belsug in Bucuresti, Cluj, Budapesta, Viena….

    00
  21. De ce faci asta? Lasa-i sa creada ca e rau in Brasov. E mult mai frumos in Bucuresti. Stati acolo.

    00
  22. Eu m-am lămurit cu topurile realizate de storia, un site pe care am intrat de maxim 2 ori. Nu poți avea pretenția ca un top sa fie realist atâta timp cât votează doar un anumit segment de internauti. Singurul scop al acestor sondaje este sa facă reclama site-ului.
    Eu sunt curios câte persoane din Iasi au votat in acest sondaj, pentru ca nu vad Iași-ul in acest top iar Iasiul este orasul de pe locul 2 in țara ca număr de locuitori.

    00
    • Iași-ul e singurul oraș de „provincie” care nu arata a oraș de provincie. E foarte foarte mișto!

      Iar voi ăștia de înjurați Bucureștiul, n-aveti idee cat de mișto și liber e de sărbători, că plecați toți acasă:)

      00
  23. Daca Bucale e atat de nasspa de ce vin atatia mitici aici?

    00
    • să vadă apă caldă și toaletă in casă.

    • NOU
      #72

      Știi că și tu ești tot mitic, nu? Din toată creativitatea poprului român submediocrul ardelean a găsit cea mai proastă și lipsită de substanță poreclă posibilă.

      00
  24. la țară, la ora 19, parcările de handicapați sunt goale https://imgur.com/K2Rqcxi.jpg

    • Pentru ca la ora 19, la tzara, animalele trebuie adapate si bagate in grajd. In rest, tata ziua, vezi tot felu de bovine care isi baga caruta pe locurile alea speciale pentru ca e mai aproape de intrare.

      00
  25. Eu ma bucur sa vad Oltenia pe locul 3 la regiuni si orasele din zona bine reprezentate. Mereu mi s-a parut ca zona asta are o reputatie nashpa in restul tarii, desi orasele de acolo si regiunea in sine sunt foarte ok.

    00
  26. Un pic de ironie: Un om simplu se multumeste cu mai putin. D’aia iese Slobozia in top. Un om educat se plictiseste mai repede, vrea mereu ceva nou…si d’aia nu e Bucurestiul in top. Sunt arogant dar cred ca e si putin adevar in ce-am zis.

    00
    • „un om educat…bucurești”. da, pare logic ce spui :)

    • Analfabeti:
      Bucuresti 0,19%
      Brasov 0,72%
      Cei mai analfabeti: Ialomita 3,33% (fericitii din Slobozia)

      Studii superioare:
      Bucuresti: 28,72%
      Brasov: 16,35%
      Cei mai putini: Teleorman 5,2% (fericitii lui Dragnea)

      00
    • Ai comparat oraș cu oraș sau judetul Brașov cu orașul București?

      00
  27. toată romania e o imensă mocirlă iar fraierii se bat între ei să găsească locul cel mai puțin mocirlos

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.