Brasov Viena în 8 ore

OK, nu Viena, Parndorf. 900km.

Aveam de condus vreo 1.400km. Conform obișnuinței, îmi fac planul și bugetez două zile ca să ajung acolo. Mai făcusem drumul, știam cum e, estimam că o să pic de oboseală undeva prin Ungaria.

Plecăm din Brașov pe la 7.30. Până la Sibiu viteza medie de deplasare 90km/h. Sibiu autostradă. Știți părerea mea, mi se pare un oraș atât de frumos când nu trebuie să îl văd deloc… Până după Deva mers lejer cu 139 pe cruise control, n-a trebuit să frânez o dată. Am verificat pe cameră, am mers lejer și întins. 120km. De la Deva la Făget am mers pe un drum dinamitat 70km, după care iar autostradă până…

După ce trecem granița cu Austria, realizez că, dacă o țin tot așa, ajung cu o zi mai devreme. Frecăm duda două ore prin Parndorf, cât să observăm că e plin de asiatici care își cumpără înapoi hainele și să ne luăm niște nimicuri, dar și să observăm că acum există Salomon, Carhartt, Mountain Hardwear, Acr’terix și alte chestii bune.

Viena nu vrem, am fost de prea multe ori deja și auzisem că e plin de dubioși. Ne oprim în unul din alea două sate dintre Parndorf și Viena, ne plimbăm pe jos, hrănim niște rațe, mâncăm și dormim neîntorși.

A doua zi, limite la 80km/h pe multe tronsoane în jurul Vienei, am făcut 500km în 4 ore.

Nu suntem departe de o autostradă completă. Credem că suntem, dar nu suntem. Ardelenii ăștia fură, dar și fac.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

24 comentarii

  1. Prin 2021 ar trebui sa termine si aia 60-70 km de drum dinamitat: http://www.130km.ro/a1.html#cinci

    00
    • Da și nu. 43 de kilometri de autostradă vor fi dați în folosință anul ăsta (Deva – Holdea). Restul lotului, undeva la 14 kilometri, o să stea mult și bine neterminat (nici vorbă de 2021). Este singurul ce nu are desemnat un câștigător în vederea construcției și va conține două tuneluri. Acestea fac parte dintr-o secțiune separată, lungă de 3.34 km – cel mai lung „tunel” de autostradă de la noi e o bucată de aproximativ 350 metri, lângă Sibiu.

      00
    • Ai de capul meu, e clar 2028. Cu tunelurile noi suntem la pamant.

      00
    • Ia numarati anii scursi de la Rev. 89 pina cind va fi gata autobahn-ul Nadlac-nord Carpati, nu dincolo de, si vedeti ce natie inapoiata, furata, incompetenta inca sintem.

      00
  2. Ploiesti-Brasov inca 8 ore.

    00
  3. n-ati citit, ma, ca sunt niste studii de fezabilitate da’ le-a oprit dna-ul?

    00
  4. Vineri am fost #sieu pe aprox acelasi traseu si se mergea excelent. singura aglomeratie era la sensul ala giratoriu de dinainte de Sibiu (cum vii de la brasov).

    00
  5. Ce clickbait de libertatea
    si iar dai link la oparit…

    00
  6. Sun mari sanse ca pana in toamna sa se deschida si cele doua loturi la care se lucreaza acum aproximativ 43 de km. Va ramane o portiunea lipsa in zona localitatii Holdea unde trebuie facute niste tunele si CNAIR-ul da din colt in colt, acolo vei merge in continuare pe acel drum bombardat (DN68A) vreo 17km.

    Aici gasesti sinteza lucrarilor: http://forum.peundemerg.ro/index.php?topic=251.msg162982#msg162982

    00
  7. De ce ati servit rata, nu mai erau lebede?

    00
  8. „Sibiu, mi se pare un oraș atât de frumos când nu trebuie să îl văd deloc”

    foarte urat boss. Foarte urat. Nu ma asteptam la asa ceva de la tine. Invidia brasoveana canta, sunt sigur.
    La mine probabil e invidia miticeasca :D

    00
    • De cand ai plecat, au inceput sa se intample lucruri bune. Brasov, Cluj, Sibiu, Timisoara, Deva au devenit orase foarte misto. Foarte misto. 2 benzi pe sens. Saracie mare. La Bucuresti nu stiu ei de tehnologia asta.

    • Sa fim seriosi, in ultima vreme Republicii arata mai rau decat centru vechi din București, n-are treaba cu Sibiu, Oradea etc. Da stiu, in BV nu se merge in centru, da’ ce sa faci aici ca turist de weekend aici habar n-am.

      00
    • republicii arată așa pentru că ăla e publicul pe care îl servește. cocalari din bucurești.

    • Bine, deci o zona pietonala, un parc, ceva exista prin brasovul outside republicii? Sau unde sa se duca turistul de citybreak (cu accentul pe city ca sa nu imi recomanzi pensiunea „trei lalele si doi floci” din varf de deal)

      00
    • avem therme (la noi ii zice paradisul acvatic), avem parcul trandafirilor, avem aventura parc, avem tâmpa (cel mai mare și mai periculos parc din oraș), avem biserici fortificate la câțiva km distanța (hărman și prejmer)…

  9. Da da da, acum incearca oradea brasov si iti rogi sfintii si ranitii.

    00
  10. Intreb si eu aici, la soferi:
    Ati platit rovinieta/taxa de pod online? Merge?

    Thx

    00
  11. Pe lângă obișnuitele drumuri București – Satu Mare, anul trecut am făcut și București – Orăștie. În afară de porțiunea cu Valea Oltului (pe care nu înțeleg de ce o blamează lumea atât de tare – da, știu e un drum supraaglomerat), am mers aproape integral pe autostradă. A fost destul de neașteptat deși știam de la bun început.

    Abia aștept să termine și porțiunea de autostradă dintre Sebeș și Aiud, mi se pare cel mai criminal drum pe care am circulat și pe urmă o să pot zice că în afară de porțiunea cu Valea Oltului pot circula civilizat până în capătul țării (nu se justifică autostradă suplimentară prin Nord Vestul țării). Este superb ce au reușit să facă în jurul Clujului (A10, A3 și Centura Clujului).
    În rest, mi se pare că se civilizează bucureștenii când trec peste munți (cu mici excepții: https://www.youtube.com/watch?v=02qR6-5xNPc)

    Părerea mea e că o să avem la autostrăzi în Ardeal de o să ne plictisim de mers pe ele :)

    00
    • Se civilizeaza, da, pe banii tuturor (sau voi aveti impresia ca autostrazile.s facute din economiile ardelenilor?)

      00
    • Daca era sa fie facute din economiile ardelenilor acum 15 ani te-ai dat cu rolele prin Ardeal.

      00
    • Ok. Atunci daca nu se poate sa faceti autostrazi pe banii vostri pentru cz nu sunteti lasati, asfaltati si voi cativa km prin centrul zalaului. Ca pe la margine sau pe langa, banuiesc ca nu puteti.

      00
  12. Nu vă mai lăudați, Iaşi – Satu Mare e tot de căcat. Minim 10 ore dacă nu vrei să dea kinderul la rațe. Şi, sfidare maximă, nici nu ai autostradă imediat la unguri.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube