De la Brașov la Atena cu mașina…

Am plecat pe la 10am și la 6pm eram la Salonic (Thesaloniki). Orașul era complet plin, nu ne-am dat seama că e sâmbătă și o să fie așa de aglomerat, nu am rezervat că nu știam cât de mult vom putea merge și am găsit cazare undeva la ieșire (nu că am fi vrut să stăm în centru sau pe faleză, unde prețurile erau gen 2-300€ pe noapte).

A doua zi am ajuns pe la 3pm la Atena. Ruta urmată a fost Brașov – București – Giurgiu – Sofia – Dupnica – Serres – Thesaloniki – Atena. 1.300km. 6,7% consum.

Cea mai surprinzătoare chestie e că plecasem de la -4 și am ajuns în zone din Bulgaria unde erau 21 de grade.

În Atena se conduce oribil. E o combinație de mizerie umană cu lipsă reguli cu mica înțelegere. Se parchează peste tot, nu există benzi de circulație, nu există minimă logică. Vezi doi că au parcat pe banda 1 și s-au dus undeva? Al treilea va parca pe mijloc între banda 1 și 2, că el nu e prost să fie conformist. Vezi frecvent oameni oprind autobuze și mașini pentru că merg pe stradă și nu pe trotuar, deși trotuarul e gol.

Dar, odată ieșit din Atena, lucrurile se luminează. Da, 32€ de la Atena la Serres, atâta costă mersul pe autostradă, dar sunt doar vreo două porțiuni roase, restul fine ca uleiul de măsline. În 1.000km, o singură dată mi-a tăiat fața un grec, beamveu desigur, și cam atât.

 

Bulgaria e plină de perdele forestiere. Drumurile nu sunt tocmai senzaționale, dar, din nou, poți merge civilizat pe ele. Am văzut vreo 4 mașini de poliție, la ultima aveam 140 in zonă de 90, n-a zis nimic.

E prima oară când observ drumurile din Bulgaria, care au o caracteristică foarte amuzantă: dacă limita de viteză este 90, poți pune cruise control la 90 și merge liniștit în 99% din situații. Nu trebuie să frânezi aiurea la fiecare curbă , ca la noi.

Grecii nu știu cu luminile pe autostradă, nu semnalizează niciodată, inclusiv pe ceață merg cu luminile stinse, dar se dau instant de pe banda a doua dacă te văd. Ceea ce nu pot spune despre bulgari sau români. Și se vede că sunt obișnuiți cu autostrăzile, știu să calculeze destul de bine vitezele cu care vin mașinile din spate. Ceea ce nu pot spune despre români.

Femeile comune. Rar vezi o grecoaică frumoasă pe stradă.

La 50m de hotel, pe o stradă destul de circulată, între o piață și un teatru și niște restaurante, erau vreo 6 băieți care băgau în venă în văzul lumii. Și după aia aruncau siringile în toate direcțiile. Poliția se făcea că nu îi vede. Am întrebat la recepția hotelului și a zis că da, așa e peste tot în Europa. Da, OK, peste tot sunt drogați, dar se mai ascund, o fac mai palmat, nu așa în lumină pe străzi circulate. A ridicat din umeri.

Și graffitti peste tot. Pe toate clădirile, abandonate sau nu, mâzgălite cu tâmpenii.

Parcare decentă pentru mașină – 8€ pe zi.

A doua zi după ce am plecat din Atena, mâinile încă îmi miroseau a gyros. Gyros și beef burgers sunt absolut bestiali. Știu băieții cu oaia.

La ultimul Shell din Bulgaria, cardul de la ING n-a vrut să funcționeze. No such issuer. Aveam euro cash și doamna de acolo a făcut o conversie cât de cât, să nu rămânem să spălăm geamuri. Motorina din Grecia e 1,4€ sau 1,6€, în Bulgaria e sub 1€.

Sygic e făcut de niște genii. Rezerv ceva prin Booking, bag adresa în Sygic și primul rezultat pe care aplicația mi-l afișează a fost așa: Strada Eminescu din comuna Pantelimon, Satul Pantelimon. Eu am dat OK, că am văzut de două ori acolo Pantelimon și m-am trezit la naiba-n praznic. Abia al treilea rezultat era Strada Eminescu din cartierul Pantelimon, unde era fucking hotelul!!! Asta în contrapartidă cu imbecilii de la Google Maps care, dacă tu cauți Strada Eminescu, ei îți afișează întâi rezultate aflate la 3 orașe distanță și apoi din orașul unde ești.

Și apropo de Google Maps, de fiecare dată când îl pornesc, îmi arată asta. Ca să dau OK de fiecare dată. Ca să nimic.

Și, revenind în București, după traficul de coșmar din Atena, vezi asta și spui “bă, ăia sunt idioți, dar nu sunt atât de idioți”.

 

Și un clip:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

60 comentarii

  1. „Am văzut vreo 4 mașini de poliție, la ultima aveam 140 in zonă de 90, n-a zis nimic.”
    Te-au recunoscut drept de-al lor, de aia ai scapat.

    In vara vreau sa fac o plecare la Greci, la Kalamata cu familia. Am cautat rute de avion+masina inchiriata si nu ies ok nici financiar, nici ca timp de mers.
    Cred ca o sa fac Bucuresti-Salonic si Salonic Kalamata in 2 zile diferite cu masina, cate 600 si ceva km. 1300 km dint-un foc devine obositor pentru copil.

    00
  2. Urla glumele de pensionar din mine: Ai dus-o pe Doamna Elena la Atena??

    00
  3. NOU
    #11

    Atena este dubioasa dupa lasarea intunericului in zonele pe unde nu prea trec turistii, un oras murdar, neingrijit. Apropo de trafic, treceam regulamentar pe trecerea de pietoni si am avut surpriza neplacuta ca o masina sa accelereze spre noi in loc sa puna frana

    00
    • In Cairo, noi traversam pe verde si un sofer ne-a taiat calea, apoi ne-a amenintat cu pumnul. Cred ca avea neamuri in al qaida.

      00
    • N-ai fost tu la Napoli!

      00
    • sunt in atena pana duminica seara, am cautat daca gasesc bilete ieftine maine la pranz. Cred ca este cea mai jegoasa capitala pe care am vizitat-o. Oribil.

      00
    • @Stefan: sa vezi Sofia ce sexi e…

      00
    • În zonele centrale, da, este dubios dar nu periculos neapărat, am bătut Atena la orice oră din noapte, pe jos, de mai multe ori. Sunt nasoale străzile cu mulți emigranți, adică nu am pățit nimic, dar le-aș evita, am stat cu inima strânsă când am trecut prin unele zone. Însă în Kolonaki este altceva și pe dealul Lycabettus, sau în Marina Zea. Îmi place mult de tot Atena, cu toată gălăgia. A și cu lăsatul mașinii pe unde apuci: grecii așa fac, au treabă undeva acolo în drum lasă mașina și scapă, dar pe turiști îi amendează de multe ori poliția dacă se iau după greci. Mai scapi, dar este o ruletă, se iau plăcuțele la ei, nu se obosesc să îți ridice mașina.

      00
    • Deci s-a dus pe pla si Atena :(. Nu mai gasesti o capitala decenta inafara de Madrid sau Berlin :(

      00
    • Zagreb e destul de civiliat, curat, aerisit, multe parcuri, oameni activi, preturi decente…

      00
    • NOU
      #19

      la Atena cand te urci in Taxi Singur, risti ca pe drum sa mai imparti masina si cu altii luati la „ia-ma nene” … e dubios dar distractiv pentru ca daca face 10 E si mai ai inca 2 necunoscuti in masina lasi 3 E si aia e …
      Grecii au reinventat ideea de CarShare ing :)

      00
  4. cum au facut aia drumuri prin munti ?

    00
  5. Ori arunci aparatul foto, ori nu mai bagi filtre pe poze :D

  6. 2 chestii legate de greci:

    1. Benzinariile pe autostrada sunt o raritate
    2. Noaptea ai sanse sa dormi in masina daca nu alimentezi ziua. Totul e inchis, extrem de rar gasesti una sa aiba self service.

    00
    • Din puţinele mele drumuri pe la greci am aflat că benzinăriile nu prea sunt „la şosea”, ci trebuie să ieşi puţin de pe autostradă, cumva pe câte un drum paralel, apoi te întorci în autostradă. Sunt şi câteva cu mâncare şi benzină, dar doar vreo 2 până în Lefkada şi tot cam aşa până mai jos de Halkidiki.

      00
  7. Si tu cu siringă?!
    „seringă” boss…

    00
  8. Nu inteleg un lucru, ai plecat din Brasov la 10am si 8 ore mai tarziu erai in Salonic? Eu am facut vreo 8 ore din Bucuresti la Salonic (cu ceva ani in urma), asa ca nu stiu cum de ai reusit. Are Passat-ul aripi cumva :)?

    Aia cu Google Maps si eu am patit-o. Ideea e ca ai avut un cont creat pe o adresa @zoso (exemplu) si mai tarziu ai inceput sa folosesti GSuite pentru tot domeniul zoso. Trebuie sa faci enable by default pentru tot domeniu, vezi https://www.youtube.com/watch?v=6yICdyFBlIY

    Waze-ul nu te-a ajutat, sau manca prea multe date?

    00
    • Nu inteleg un lucru, ai plecat din Brasov la 10am si 8 ore mai tarziu erai in Salonic? Eu am facut vreo 8 ore din Bucuresti la Salonic (cu ceva ani in urma), asa ca nu stiu cum de ai reusit. Are Passat-ul aripi cumva :)?

      sunt 800km. de la comarnic unde se fac două benzi poți merge cu 100+, după ce treci de alea câteva sate de după Ruse poți merge cu 100+, când intri pe autostradă spre sofia poți merge cu 150.

    • intre ruse si sofia se merge foarte tare…110-130 km/h..asta si pentru ca sunt foarte putine curbe si vezi mult din drum
      in plus, limita de viteza pe autostrazile din bulgaria este 140/h mai adaugi 10-15km in plus peste limita si ajungi rapid
      bulgarii tot termina portiuni de autostrazi pe drumul catre grecia si se ajunge din ce in ce mai rapid

      00
  9. Chestia cu traficul și drogații din Atena e o problema in masura in care-i deranjeaza. Daca nu, nu-i asa bai. Am fost și eu la Atena și îmi place atmosfera aia miserupista. Și cum multi sunt ca niște rockeri și rockeritze, nu putzulitzi ca la București.

    00
  10. Prima data intra nasul si dupa 10 minute intra si grecoaica.
    Am fost seara in Omonia, nici nu stii cat de bucuros am fost ca am briceagul la mine.

    00
    • heheee, Cand am fost in Atena in concediu, am gasit un hotelas dragut in Omonia, dracu stia ce zona e aia…
      E dubios si ziua, ce sa mai zic noaptea cand ajungeam la hotel de pe coclauri :))))
      Per total, imi place si mie orasul ala, cu atmosfera aia miserupista, cum zicea cineva inainte :D
      Gyros power!

      00
    • Oh, de cand nu am mai auzit gluma asta! Aur curat, mersi!

      00
    • Da ce-i in omonia? Eu am stat tot prin partea aia, un pic mai departe de centru, in metaxurghios. Noaptea treceam pe jos prin omonia și mai nimic.

      00
  11. Când Google Maps da rateuri ma bazez pe HERE WeGo, il folosește si Facebook deci are multe POI plus ca poți downloada hărți cu anumite orașe/țări pentru a îl folosi offline.

    00
  12. Cineva din zona Arad-Timisoara care a mers vreodata in Skiathos cu masina? Cum se circula prin Serbia si Macedonia? Pana in portul Volos arata 1000 km, dar ochiometric pare 80% autostrada din total. Cum e cu ferry intre Volos si Skiathos? Nu ma intereseaza avion, nu insistati. Multumesc.

    00
    • Folosesc strict ruta aia.
      Acuma: daca iesi pe la Drobeta, pregateste te pentru jale sub roti vreo 60 de kilometri. Daca iesi pe Stamora, e ok.
      Hamburg Hotel (serbia) pentru pauza (eu vin din zona cluj, cu motocicleta) si dupa aia până la greci, autostradă, la macedoneni se termina periodic fiindca fac ăia lucrari dar e practicabil si
      traficul se mișcă repede.

      00
    • @ Raider: multumesc, eu incerc Arad –
      Volos dintr-o bucata, cazat acolo 1 noapte si apoi a doua zi pe ferry. Pt macedonia am nevoie de pasaport, asa-i?

      Eu sunt curios cine a dat downvote si de ce. Nu am fost niciodata in Grecia (sunt probabil ultimul cetatean cu buletin de Romania care zice asta) si vreau neaparat sa vizitez Skiathos. Ce e rau in asta???

      00
    • Arthur,
      Linistit pe Moravita-Smederevo (unde intri pe autostrada)-Nis-Tabanovtse-Gevgelija/Evzoni-Volos. Portiuni cu lucrari la autostrada in Macedonia, dar trafic fluent. In Serbia spre sud e o portiune aglomerata pana la granita cu Macedonia, fara autostrada. Nu cred ca ai varianta mai buna ca asta oricum.

      00
  13. In Atena nu am ajuns, dar am stat 2 zile in Salonic, in drum spre, si la intoarcerea din Corfu. Am stat la hotel El Greco, in buricul Salonicului, cu 60 de euro pe noapte, mic dejun si parcare incluse.
    Mi-a placut Salonicul, poate si pentru ca am o chestie cu monumente, cetati, ruine, si o alta chestiencu marea.
    Vad ca ai trecut pe langa Aristotelous Square. Acolo, e o statie de autobuz cu spatele la mare. Cum o fi frate sa astepti autobuzul in drum spre munca sau scoala, iar in spate sa ai Marea Egee in loc de mizeriile alea de cladiri cu bulina din Bucuresti?
    Cum am trecut Dunarea in Bulgaria, si tot sejurul in Grecia am simtit un fel de relaxare. Nu-mi dau seama de ce.
    Parca tu esti cu vizitatul, nu? Daca e asa, go see Corfu! Nicaieri in Grecia turistica nu e o asa concentrare de obiective turistice. In plus, sunt mai putini romani pe acolo :D

    00
  14. Bai eu am stat in Grecia mult timp. Mi se pare mai periculos Bucurestiul meu :)
    Grecii se iau de briti, de rusi, de romani almost never. Adica trebuie sa ii calci rau de tot pe nervi. Nu mai zic ca albanezii (care sunt principalul factor perturbator la astia) se au super bine cu romanii.

    00
  15. „Nu ne-am dat seama ca e sambata si o sa fie asa aglomerat” suna a replica pentru care i-ai critica pe altii intr-un articol.

    Maps-ul se bazeaza pe faptul ca e posibil sa te descurci in orasul in care esti si deaia iti da nime de strazi din localitati vecine

    00
  16. Pfff 2 – 300 euroi in centru ? Da’ unde-ai vrut sa stai la 5***** ?
    Cazarea in buricul Salonicului este superdecenta la 40 – 60 eur. Data viitoare da un telefon (cafeaua o dau eu la fata locului).

    Hehe…la bulgari ai avut noroc. De data asta. Next time, nu se stie.
    Autostrada la BG tine cu 100 km inainte de Sofia (de la popasul asa numit „la steaguri”) pana in buza vamii (cu exceptia a vreo 30 km, un fel de Valea Oltului)

    Nu stiu unde ai alimentat tu cu 1,6 motorina. La mine in nord este 1,297 – 1,396.

    Atena – corect – cel mai jegos centru istoric al vreunei Capitale europene. Aici e invers = centru de kkao si cartiere faine. Iar de cand cu imigrantii e si mai de kkt.

    Femeile, dupa cum zicea un coleg mai sus …. :) stii cum recunosti o grecoaica ? pe strada intai vezi nasul dupa colt si dupa aia apare si ea. Dar in Salonic, Atena sunt destule frumusele….

    Stilul de condus la greci difera cel putin dintr-un punct de vedere fata de noi: in orasele mici, statiuni nu prea ai sa vezi claxoane, nici frigiderul plin ca n-ai demarat pe galben.

    Gyros….cu Daea….. pardon cu oaia ? Really ?

    00
  17. La greci nu e obligatoriu sa aprinzi luminile când mergi pe autostradă, de aia zici tu ca erau mulți fără lumini.

    00
  18. NOU
    #51

    În Salonic semafoarele pentru pietoni durează maxim 10 secunde. Drept urmare ăștia o iau printre mașini care trec cu 40-60 km/h fără să se uite prea mult și cu tupeu. Verde în față, liber dau și eu talpă dar un dobitoc cu alta la fel de proastă de mână s-au gândit „hey, ce ar fi să sar în fața mașinii să văd dacă banda 2 e liberă?” Ceea ce au și executat.
    În București mai vezi o urmă de bun simț, logică, instinct de conservare.

    00
    • Italia e recunoscută pt. traficul urban fără reguli. Mi s-a confirmat in toate orașele vizitate. Acum sunt in Catania și e jale, ca pieton sau pasager de autobuz. Pur și simplu mașinile sunt lăsate peste tot și oriunde, accelerează când tu ai verde pe trecere, te ocolesc la milimetru. Dar și pietonii italieni sunt nesimtiti. București-ul e parfum.

      00
    • @Cam, sudul Italiei e o mizerienla propriu

      00
    • Și totuși în Romania se moare mai mult în accidente. Ceea ce arată încă o data că românii sunt maeștri la agitatul pt fleacuri.

      00
  19. NOU
    #55

    „Am văzut vreo 4 mașini de poliție, la ultima aveam 140 in zonă de 90, n-a zis nimic.”

    Sper ca glumești. Mi se pare că ai cam sărit calul cu treaba asta sa ai peste 50km/h peste limita legală pe un drum ( fie el și în Bulgaria) public. Și nu e vorba ca nu a zis politia nimic. Gândește-te ca orice limitare de viteză are un scop. Ai ajuns mai devreme, ok.. Cu ce risc?
    Nu știu cat de bine dă să afirmi public chestii d astea. Părerea mea.

    00
  20. ce am observat pe autostrazile din grecia, daca depasesti pe banda 2 cei de pe banda 1 se muta si mai la dreapta, mergand aproape pe banda de urgenta :|
    mie mi s-a parut si salonic foarte jegos

    00
  21. se circula mult mai bine in Atena ca in Bucuresti.

    00
  22. Drumul ala prin Bulgaria mi s-a parut genial ca e drept si ocoleste localitatile. Cand am fost eu acum vreo 4-5 ani autostrada dupa Sofia avea doar 30 km, acum inteleg ca au construit mai mult, bravo lor!

    00
  23. De cativa ani buni, in fiecare vara fac drumul asta (spre Salonik, Corfu, Lefkada, Zakynthos, Atena). Pot sa zic ca bulgarii chiar lucreaza la autostrada. Pe zona Ruse-Pleven-Sofia desi e limita 90 in mare parte, se circula tare pentru ca drumul e drept si vizibilitatea e foarte buna.
    Legat de drumuri, trafic si mizerie, hai sa fim seriosi, ca suntem rusinea Europei.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube