Un gând apropo de Bogdan Gavrilă

Tipul ăsta, care a crăpat prin martie anul ăsta, era unul dintre cele mai mizerabile persoane pe care viața mi le-a scos în față. Și a fost enorm de deranjant când am văzut că oameni din bula mea, oameni care știau cât de jeg era tipul de fapt, o dădeau cu RIP și alte asemenea, într-un exercițiu de frică și ipocrizie.

„Bogdan Gavrilă a murit! A fost sufletul Club România! E atât de nedrept încât sper că Dumnezeu să îmi audă strigătul! Un om tanăr, 34 de ani, educat, cu un bun simț rar întâlnit încât îl considerăm un aristocrat al generației lui, o plăcere să combați cu el…Bogdan să ai drum lin’, a scris Adriana Săftoiu.

Dar mă gândeam la altceva. Am inversat un pic rolurile și am încercat să mă gândesc dacă soția mea ar plânge după mine, că am fost un om bun și un tată minunat, și ar ascunde sub preș mizeriile făcute de-a lungul timpului. Dar mi-am dat seama că nu are cum să afle despre lucrurile mizerabile pe care le-am făcut altora, pentru că ele nu există.

Eu nu am scris chestii din astea despre oameni care scriau despre mine că nu mă pricep la ce fac:

Eu nu am stat o jumătate de zi la intrarea în scara blocului unde locuiau părinții unuia cu care aveam probleme de business ca să întreb oamenii care intră și ies dacă sunt părinții lui, cum a făcut el. Eu nu am organizat conferințe de online pe banii PD și nici n-am înjurat ulterior oamenii care au refuzat să vină pentru că simțiseră că e ceva necurat.

Știu, trebuia să îl calc în picioare când scria mizeriile astea. Dar fac ceva mai bun, las astea aici, să descopere nevasta și prietenii ce fel de animal era tipul pe care îl plâng, deși “oamenii” de genul ăsta nu au nici un fel de remușcări, s-a văzut cum Bogdan Gavrilă, Magda Zander și Gabi Boacă au fluierat liniștiți după ce s-a sinucis Sorin Dănilescu.

Altfel, lecția este că nu e OK să fii animal.

ah, simona tache, vine și ziua ta, îți voi aduce aminte cât de mizerabilă ai fost în ultimii ani, cerșind campanii pe la ușile agențiilor pe baza bolii soțului în timp ce mă porcăiai pe mine, care nu ți-am făcut nimic.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

49 comentarii

  1. Bun asa, iese scandal. Abia astept.

    00
  2. Altfel, lecția este că nu e OK să fii animal.

    https://streamable.com/zoxby

    00
  3. Cu ocazia asta am aflat că avem un fotbalist, Bogdan Gavrilă, care joacă la Fc Valletta, în Malta probabil. Instructiv, captivant și interesant.

    00
  4. Sunt mulți oameni care spun că religia e bună deoarece e cel mai eficient mijloc de a ține în frîu ”masele” și că mulți oameni se abțin de la curvăsărit, furat, ucis (aia cu minciuna se pare că e oarecum opțională) strict din cauza religiei.
    Însă, tot creștinii ortodocși (probabil că nu numai) au și vorba asta: ”despre morți, numai de bine”. E OK, la ce bun să mai lovești un mort?
    Mă întreb acum, care e motivul (căci trebuie să fie unul EXTREM de puternic) ca să scrii ce-ai scris.

    00
    • ți-a răspuns cetin mai jos.

    • ”Cetin” e totuna cu ”Arhi”? Căci ”Arhi” e singurul care pare să răspundă oarecum la ceea ce am scris eu.
      Dacă da, atunci îi zic așa:
      Nu se pune problema de ridicat în slăvi (doar pt că a murit), și la fel nici a interdicției de a critica părerile unui decedat.
      Habar n-am cine a fost acest Bodan Gavrilă și este acest lucru aste irelevant. Dacă articolul de față ar fi criticat vreo idee a decedatului, eventualul meu comentariu s-ar fi axat pe alte aliniamente.
      Ca să mă înțelegi mai bine, oricine poate critica ideile lui Aristotel, sf. Augustin, Nietzche sau a altora. Pe cînd trăiau, unii au fost ponari, unii erau răi la băutură, alții chinuiau gîze șamd. După moarte astea nu mai există, rămîn doar ideiile lor.
      Deci, încă odată, ce-ți veni să scrii despre asta acum? Faptul că a zis cineva că ”era un băiat bun, nu fuma, nu făcea scandal în bloc”? Get over, omul e mort deja. A avut idei care i-au supraviețuit? Leagă-te de acestea!

      00
    • Aștept comentariul tău la moartea lui Iliescu.

      00
    • @Cristi

      Haoleu, crezi că nu se vor găsi oameni să plângă după el?! Sper că n-ai pus încă de un pariu, că-l pierzi dacă mizezi că nimeni nu-l va plânge.

      00
  5. Românisme, dă-va în plua mea..de aia e bha Tzara asta așa cum e…

    00
  6. problema oamenilor este că, după ce un gunoi de asta da coltul, simt ca au datoria sa îl ridice în slăvi și nu cumva sa ii pateze memoria.

    • NOU
      #14

      dar nu mai simplu l-ar lăsa în negura uitării și aia e? N-a fost un om bun, nu mai zicem nici nimic de rău, să nu-i facem pe fraierii care l-au iubit să sufere și mai mult, dar nici nu inventăm povești în care să-l transformăm în erou pe decedat.
      Nu toți morții au fost eroi!

      00
  7. NOU
    #15

    Puțină istorie

    00
  8. NOU
    #17

    Damn! Deci dacă vorbești urât despre zoso poți chiar să crăpi, that shit se poate întâmpla…

    00
  9. In primul rand, daca scrii ce scrii e bine sa iti asumi totul, cat timp traiesti, respectiv oamenii din jurul tau sa stie si sa nu uite asta dupa ce treci la cele vesnice.
    In al doilea rand cand argumentele tale sunt chestii de ordin intim, karma will hit you mai devreme sau mai tarziu.
    Nu tin partea nimanui, dar poporul asta are un fel de a-i preamarii pe cei morti chiar si cand acestia nu merita, ceausescu ring a bell?

    00
    • Dupa ce mor, toti sunt marele actor, imensul scriitor/ autor, nepretuitul regizor etc.
      De parca ar trebui sa il albim ca sa intre, neaparat, in rai. Sa fim amnezici fata de toata mizeria individului.Unul ca Todea Cornel, regizor mediocru si oportunist de cursa lunga, isi turna colegii la securitate din clasa a opta! cand a murit toti au sarit sa-l jeleasca , ce mare valoare am pierdut etc. Sunt multe exemple, de asta mi-am amintit acum… Postarea lui Zoso e binevenita, ca sa nu uitam si sa traim cu picioarele pe pamant. Cat despre Adriana Saftoiu, e un monument de moralitate, desigur!!!! la fel si fostul sot… doua deseuri nereciclabile ale pnl.

      00
    • Dupa cum spune si lara, Saftoiu … un monument de moralitate … sugea pula la greu lu’ Radu Vasile in cabinetul de lucru! Cine are prieteni in SPP sa-i intrebe, sa vada cum ranjesc aia cu gura pan-la urechi …

      00
  10. Vali i-a tras-o fix precum indienii englezilor, care au schimbat numele unor orașe dupa aproximativ 40 de ani de la plecarea ălora. A murit soțul ăleia de e următoarea pe listă? Nu de alta dar pomana de 7 ani e evenimentul perfect pentru o astfel de ambuscadă!

    00
  11. nu zice nimeni sa intorci si obrazul celalalt, sau „de morti numai de bine”, insa puteai trai si tu si noi fara postarea asta.

    00
    • puteam trăi și fără înjurăturile alea jegoase.

    • NOU
      #24

      Aproape toti suntem la fel: ne amintim mult timp injuraturile pe care nu le meritam, uitam rapid laudele pe care nu le meritam.

      Amandoua ar trebui(ar trebui, dar e greu) privite cu aceeasi indiferență

      00
    • când munceam în colectiv, întotdeauna se găsea câte un vierme care să lanseze câte un zvon nefondat, rău intenționat, despre ce fac rău și nepotrivit cu normele lui morale, mai ales pe chestii paralele cu munca mea, cumva conta mai mult pe cine fut decât dacă iese corect cifra la finalul lunii, pentru că viermele știa prea bine cum funcționează societatea, pe bârfă, răutate gratuită, denigrare și tot așa, știa, probabil, instinctiv că ceea ce faci bine nu se ia prea mult în considerare, era normal, era în fișa postului să faci chestiile bine, la fel cum știa că specia umană n-a supraviețuit datorită empatiei și toleranței, a supraviețuit pentru că a exterminat cu toate mijloacele orice se opunea intereselor de moment, viermii ăștia nu merită duși pe ultimul drum cu respect, trebuie să primească exact ceea ce au semănat, nu de alta, dar în spatele lor există întotdeauna o armată imensă de oportuniști care vor rămâne cu impresia că pot face și spune orice fără nici o consecință, iar conturile lor se vor umfla fără probleme pentru ei și urmașii lor

      00
  12. Popcorn !!! De fapt articolul e un intro pt Simona Lache pardon Tache.

    00
  13. De ce atata ura ? :))))

    00
  14. NOU
    #29

    Zoso, acest Equalizer al online-ului :D

    00
  15. – Draga mea, daca o sa mor o sa plangi dupa mine.
    -Dragul meu, stii ca sunt emotiva si plang la toate cacaturile.

    00
  16. Vrem să știm și cu tache.

    00
  17. NOU
    #33

    In disputa dintre tine si el tu ai avut ultimul cuvant de spus online si asta cred ca il doare…

    00
  18. ”ah, simona tache, vine și ziua ta, îți voi aduce aminte cât de mizerabilă ai fost în ultimii ani, cerșind campanii pe la ușile agențiilor pe baza bolii soțului în timp ce mă porcăiai pe mine, care nu ți-am făcut nimic” – deci simona asta tache urmează să o încaseze pentru că cerșea la agenții pe seama bolii soțului? Modul ăla gerunziu (ai fost mizerabilă, cerșind) crează o legătură de condiționalitate între cele două. În plus, o încasează abia acum, că Nic s-a dus? De ce nu când a fost mizerabilă. Dacă a fost mizerabilă cu tine atunci normal ar fi s-o încaseze pentru mizeria respectivă, și nu pentru că umbla la agenții să-și ajute soțul. Logica asta: ”aha, a murit Nic, ia hai să-mi amintesc cât de mizerabilă a fost nevastă-sa cu mine” chiar nu o pricep

    00
  19. bai, ce jos ai ajuns …

    00
    • unde erai acum 10 ani?

    • Si-am zis ca nu scriu … da’ nu pot.
      Habar n-am cine e Bogdan Gavrila. Stiu cine e Simona Tache si stiu si povestea ei din ultimii ani. Culmea e ca oarecum stiu bine despre povestea asta. Pe de alta parte habar nu am ce ai de impartit cu ea si nici nu ma intereseaza.

      Dar iti spun o treaba: orice ai avea de impartit, ceea ce ai scris tu este o mizerie ordinara. De fapt e mai rau de atat …

      Un om care scrie de asa mult timp ar trebui sa inteleaga greutatea cuvintelor. Poate majoritatea cititorilor nu au habar de cazul scris de tine. Da’ nici nu conteaza.

      Intreaba-te mai intai pe tine daca e firesc sa lasi capatul ala de articol acolo.

      00
    • care parte e deranjantă? aia că nu i-am făcut nimic?

    • In mod firesc, un om zdravan la cap nu se pisa pe suferinta altuia doar ca sa aduca argumente in probleme cotidiene.

      Dar ceea ce scrii tu, e nefiresc.

      00
    • ah, ok. dar un om te porcăie din senin pe unde apucă fără să îi fi făcut ceva în loc să își vadă de soțul bolnav?

    • Nu zic ca nu-i asa. Poate asa e. Da’ n-are legatura disputa pe nisa voastra cu suferinta omului Simona Tache. Banuiesc ca mergeti la agentiile de publicitate cu probleme comerciale. Sa legi articolul despre anonimul mort cu suferinta din ultimii ani ai unei colege de breasla e … e mult dincolo de un aspect etic.

      Da’ dincolo de tine ca autor, e terifiant comentariul unuia mai sus: „Bun asa, iese scandal. Abia astept.”. Si cred ca e pe juma’ gluma. Pentru ca cealalta jumatate e dorinta sincera de a vedea sange. Si asta se propaga pe strada, in viata de zi cu zi, in timp ce toti ne dorim civilizatie, respect, floricele si autostrazi. De-aia spuneam de puterea cuvantului scris. Pe care sunt sigur ca o stii.

      00
    • Nu zic ca nu-i asa. Poate asa e. Da’ n-are legatura disputa pe nisa voastra cu suferinta omului Simona Tache. Banuiesc ca mergeti la agentiile de publicitate cu probleme comerciale. Sa legi articolul despre anonimul mort cu suferinta din ultimii ani ai unei colege de breasla e … e mult dincolo de un aspect etic.

      te superi pe mine dacă îți zic că ești naiv? și că oamenii trag de orice ca să obțină un avantaj competițional comercial, inclusiv de chestii teribil de nasoale? cu cât te plângi mai mult altora, cu atât capeți mai multă simpatie. hai să îi dăm și ei o campanie săraca, tocmai a părăsit-o iubitul după 3 ani de relație. vai, ce nasol, ai fost dată afară de la muncă? hai să facem ceva împreună. și merge și să inventezi toate rahaturile din lume, de la „am fost tâlhărită” la „am pierdut sarcina” la alte minuni. unele le dai public, altele le dai la modul „dragă, scuză-mă că nu ți-am răspuns la mail, din motivul X”.

  20. Da’ ce avea omu’ cu erecția matale? Adică de ce i-ar păsa cuiva de cat de mult sau de puțin te ține și alte asemenea? Înțeleg să mori de ciuda că are vecinul BMW nou, casă cu piscină, salariu mare, etc. Da’ să mori de grija unei erecții? Nu înțeleg astea… Și eu am puța mică, am găsit una cu pizda mică și aia e! Nu pot să pricep natura conflictului…

    00
  21. Ma intereseaza foarte tare care-i faza cu Tache. Am citit mult si pe blogul ei, si la inceput am apreciat-o foarte. Pana ce a facut o gogoasa urata de tot, si de atunci mi-a devenit sinistra. Nu o cunosc personal, dar poti sa antipatizezi pe cineva doar citindu-l. Mi-a parut rau de moartea lui Nic, ptr ca citeam si blogul lui. Si impotriva lui nu aveam nimic. Dar asta e, sa inceapa shoul !

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.