Blogging pozitiv #2

Mult stimate coleg Cetin

Aş vrea să te anunţ că sunt în total dezacord cu poziţia ta publică de aici. Pur şi simplu greşeşti, şi îţi voi arăta mai jos şi unde.

Întâi de toate, anunţul că ne-am cumpărat a fost făcut de un utilizator asupra căruia nu există nici o bănuială, iar metoda prin care un utilizator îşi face un cont pe twitter pentru a da un singur tweet către fix persoana despre care ştie că va lătra foarte mult pe tema asta se numeşte în termeni jurnalistici “metoda suveica”. Cum ziceam, onestitate şi credibilitate, iar jurnalistul s-a băgat pe fir şi a şi luat declaraţii de la cei implicaţi. Sau poate ştia el ce ştia.

Apoi, este foarte clar că doar noi doi ne-am cumpărat followerşii, nu şi jurnalistul Adevărul care ne-a dat în vileag. Şi, dacă suntem aici, e clar că eu mă floodez singur, încerc să îmi dau drop la sql, mă spamez singur şi, cel mai important, mă înjur singur. Ce naiba, e plauzibil că îmi pun 20.000 urmăritori într-o noapte şi nu se prinde nimeni. Cam la fel de plauzibil cum a fost când  Internetcorp au fost prinşi cu userii cumpăraţi din America de Sud.

A treia, nu ştiu ce vrei să insinuezi cu pierdutul vremii, e clar că jurnaliştii Gabriel Miştodie şi Mihai Mateaş sunt mult prea importanţi pentru noi, de aceea ştiu tot ce facem, pentru că suntem neimportanţi pentru ei. Primul e prietenul logicii şi al furtului, iar al doilea al insistenţei până la exasperare, al logicii şi al aluziilor jegoase.


Overall, viaţa e tristă când ai impresia că ţi se cuvin mai multe decât ai, când realizezi emisiuni care nu apar pe siteul televiziunii, când ai fi vrut să ai realizări profesionale mai mari decât o redacţie formată din tine, tu, persoana ta şi jurnalistul cu al cărui nume te semnezi.

Şi mai tristă e când eşti constant cu geana în ograda vecinului, pe care îl consideri vinovat că tu ţi-ai ratat viaţa, deşi el n-are nici o treabă cu tine, că prestează la altă fabrică, dar o duce “mai bine” şi e mai fericit. Aşa că cel mai indicat şi util lucru e să îţi bagi pla în fericirea lui şi să încerci să îl aduci la nivelul tău.

bored25


Şi gaşca obişnuită:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

16 comentarii

  1. NOU
    #1

    Ce bine zicea vorba asta: daca te cobori la nivelul prostului te va bate pentru ca are experienta.

    00
  2. Sincer mi se pare penibil interesul tau de a explica unor prosti cum se invarte roata. E timp pierdut. Daca el e retard si stie ca la Cosmote are 2000 de minute acolo fuge,chiar daca s in retea si el e singur. Iti pierzi timpul explicandu le astora de Vplay si RDS. Daca romanu stie ca RDS minte,asa ramane.

    00
  3. Badea asta in afara sa injure si sa se ia de aspectul fizic mai e in stare sa faca ceva?

    00
  4. Nu furai ieri, furai prin 2004-2007…openmind.eu. Sau cand faceai tu piraterie nu se pune?

    00
  5. NOU
    #6

    Dafuq I just read?
    2 cents : Sigur nu v-a bagat twitter intr-o lista daia de-a lor cu „who to follow”? Asta ar fi mai plauzibila decat ca „v-a lucrat” cineva.

    00
  6. A, nu cred ca ai castigat ceva din punct de vedere material pe vremea aceea. Din ce tin minte nici openmind, nici rsr si nici grupul ala care facea rip-uri la albume(mft daca tin minte bine) nu cerea donatii pe vremea aia.

    Dar furtul exista.

    00
    • @vasile: eu n-am negat asta. e şi la pagina de about. doar că de la a pune pe net niste chestii am ajuns la „trăieşti azi cu ce furai ieri”, care nu e tocmai conform cu realitatea.

  7. NOU
    #10

    Oficial Twitter se lauda cu putin peste 500 mil de conturi. Si tind sa ii cred avand in vedere ca am contribuit in trecut cu script-uri de automatizare :)

    Si tot automat te poti folosi de chestii de genul https://developer.twitter.com/en/docs/api-reference-index pt a gasi useri „relevanti” pt ce vrei sa „vinzi”.

    La cum mai bine de jumate din ecosistemul twitter sunt boti sau alte forme, imho, e oarecum usor sa te faci cu 20k+ de spamboti mai ales la cat de poplare sunt conturile voastre

    00
  8. Geez, unii au pur și simplu prea mult timp liber și internetul e gratis. Nu-mi vine să cred, ăia sunt oameni liberi, pe stradă??

    00
  9. Zoso, schimba dracu’ si tu optiunile alea de la linkuri ca e aiurea sa dau back dupa ce citesc linkul respectiv. Nu ar fi mai ok sa se deschida in tab nou?

    00
  10. Stiu ca pot sa le deschid in tab nou „manual cu ciocanelu’ ” , adica cu click dreapta, da’ e mai comod sa dau direct click stanga. Banuiesc ca sunt si altii in asentimentul meu…

    00
  11. @Carcotasu’:
    poti sa dai click mijloc (rotita) si-atunci se deschide in tab nou cum vrei!

    00
  12. @Octavian: multam de sugestie! stiam si faza asta doar ca nu intelegeam ce rost are sa se deschida linkul in acelasi tab. In fine, o sti zoso.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.