Băncile se plâng degeaba, clienții nu sunt speriați

Guvernul a aprobat, miercuri, suplimentarea cu 200 milioane lei a plafonului pentru Prima Casă, existând foarte multe cereri pentru garanţii, a declarat purtătorul de cuvânt Dan Suciu, citat de Mediafax. Astfel, Executivul a aprobat proiectul de hotărâre prin care majorează plafonul de garantare pentru programul Prima Casă cu 200 milioane lei în acest an, faţă de cele 2,6 miliarde lei existente.

Pentru că e un program care le face oamenilor bine în timp ce le face rău, Guvernul îl ține în continuare în picioare.

Dar băncile nu au motive să se plângă, pentru că au clienți și garanții de la stat pentru Prima Casă, și trebuie să procedeze ca până acum: să dea credite orbește, să aibă comisioane abuzive pentru aceste credite și să se închine seara la icoana lui Mugur Isărescu, Sfântul Protector al Băncilor.

Pentru că fraierii vin să ia credite, că n-au încotro, deci sunt numai buni de jupuit. Și când termină de luat și a noua piele de pe creditac, plâng că acesta a decedat sau s-a organizat și s-a decis să nu mai suporte abuzurile.

 

fun-like-smoke

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

21 comentarii

  1. In contabilitatea bancilor 95% din restante sunt la creditele mai mari de 150.000 de euro. Legea e cu dedicatie pentru parlamentarii care nu vor sa le fie executate si celelalte afaceri odata cu complexele imobiliare ipotecate. Bursele, economiile emergente si bancile centrale spun ca in urmatorii 2 ani economia mondiala va intra intr-un ciclu de „recalibrare” (2008 reloaded). „Amenintarile” bancilor sunt pleava in ochii pulimii.

    00
  2. De ce crezi ca ala de vrea un credit sa-si ia si el un apartament cu 1-2 camere in care sa se futa relaxat si sa faca un copil sau doi, ca deja are 35 de ani, e fraier? Poate, 99% sigur, nu reuseste sa economiseasca, desi e medic, inginer, sau profesor? Crezi ca nu e constient ca trebuie sa traiasca 30 de ani cu sula bancii in coaste? Ce sa faca, sa astepte sa moara bunica-sa de la tara ca sa se mute in conditii din 1907, sau, mai rau sa stea cu socrii sau parintii?
    Ok, bancile is de cacat, dar exista solutii mai bune si mai accesibile?

    00
    • Stai linistit, domeniul bancar (si Prima Casa in mod special) nu intra in aria de expertiza a autorului :) As dori si eu sa stiu care sunt aceste comisioane abuzive la Prima Casa, cu exemple concrete.

      00
    • Nu reușește să economisească fiindcă:
      -Prețuri sunt prea mari, raportat la salari
      -salariile sunt mici
      -se fura ca în codru

      După bulă din 2008 când nu se mai dădeau bani gratis, prețurile au scăzut puternic. A apărut programul prima casă și iarăși au început să crească.

      Și asta strica lucrurile mai ales pt clienți – vezi cei cu împrumuturi în CHF.
      Fiecare face până la urma cum crede; nu e nimic rău să dorești să ai o casă a ta, să ai loc pt familie, etc. Dar nu trebuie să te atunci aiurea fiindcă la final tot tu plătești.

      Închei prin a spune ca în acești ani dobândă e la.minim istoric. Cu siguranță nu o să fie așa mult timp de acum încolo. În US doresc să o crească și inevitabil asta se va întâmplă și în EU.
      Altfel spus rata va crește. Sensibil.

      00
    • programul in sine este abuziv pentru cei care nu-l folosesc, deoarece a ajuns orice cocina sa coste 50k

      00
    • … gen chirie?

      00
  3. Auzi boss, dar linkurile alea cu femei din sidebarul din dreapta le mai updatam si noi zilele astea?

    00
  4. Programul Prima casa e ok, nu are comisioane abuzive iar dobanzile sunt mai mici decât media pieței. Ai o reducere și la taxele notariale, care nu sunt deloc mici.
    NU trebuie să aștepți 30 de ani rambursarea creditului. Poți face rambursări parțiale anticipate și reduci rata lunară și comisionul datorat fondului de garantare.

    00
  5. finalul articolului de la digi e ce conteaza si primul tip care a scris aici avea oarecum dreptate, buba este la aia isteti cu 2mil euro care stiu ca pot sa discute cu bancile privind de sus si care acum o sa dea inapoi toate imobilele neperformante

    Ponderea restanţelor
    credite sub 150.000 euro: 1,69%
    credite de 150.000 – 2.000.000 euro: 11,67 – 38,5%
    credite peste 2.000.000 euro: 46%

    00
    • adevarul e ca legea e abuziva,probabil data (si) pentru astia de care zici, insa nu pot sa nu ma bucur ca si-o mai iau in bot si bancile, nu tot invers !

      00
  6. Piata imobiliara mai exista doar din cauza acestui credti Prima casa! Daca ar dispare, ati vedea cum s-ar prabusi piata, ar scadea preturile si mai mult la apartamente, dar in orice exista un interes.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.