De nu avem servicii bancare decente

De asta:

Creditele neperformante de 16,5 milioane de euro ale companiilor „Cemacon” şi „Ambient”, cedate de BCR pe 2 euro, se numără printre problemele identificate de ANAF, în urma controlului efectuat la bancă, în perioada 3 mai 2016 – 9 iunie 2017, încheiat cu un impozit suplimentar de peste 100 de milioane de lei impus instituţiei financiare, conform unor surse din piaţă, informează Bursa.ro

Exemplele astea sunt așa, cireașa de pe colivă, băncile românești au zeci de credite din astea proaste pe care le mută de pe o firmă pe alta ca să iasă curate la bilanț, pe modelul “banca nu are credite neperformante, dar deține un SRL care are vreo 300 milioane de euro în credite din astea, dar banca nu are, ați reținut, da, credite proaste”.

De unde vor fi recuperați ăia 16 milioane de euro? Din comisioane aplicare clienților actuali. Comisionul pe respirat în bancă. Comisionul pe ziua de marți. Comisionul pe depunere de bani. Comisionul pe plata ratelor.

Dacă mai țineți minte, după criza din 2008, nu am auzit nici o bancă să tragă la răspundere pe cineva din interior, gen ofițeri de credite sau analiști de risc sau evaluatori. Nimic. Comisionul s-a dat, comisionul s-a luat, profitul băncii fie lăudat.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. Pertinent, ca de obicei, dl. Petcu. Lucrand, printre altele, in domeniul insolventei, pot confirma ca, de cele mai multe ori, sunt uimit de expunerea pe care o au bancile pe unii clienti persoane juridice (chiar daca au constituit ipoteci pentru garantarea debitului). Si cand ma gandesc ce grijulii sunt daca intarzii si numai o zi cu o datorie de 250 de lei… Oare asa ii streseaza si pe cei cu rate de zeci de mii de euro?

    00
    • If you owe the bank $100 that’s your problem. If you owe the bank $100 million, that’s the bank’s problem

      00
    • Sunt curios de unde atatea voturi negative la comentariul meu. Nu am insinuat in vreun fel ca ar fi ok sa nu iti platesti o datorie numai pentru faptul ca este de mica valoare. Poate, unii asta au inteles. Doar ca, mi se pare aiurea ca o banca sa ajunga sa aiba sume atat de mari de recuperat (de ordinul a milioane de euro de la un singur client in insolventa), iar pe cei cu datorii mici sa ii streseze cu telefoane, sms-uri, blocarea cardului etc.. Doar daca a existat o complicitate cu oameni din interior. Sau, daca profitul avut cu acel client insolvent de-a lungul timpului, justifica pierderea actuala (ceea ce rar se intampla).

      00
    • Exista limite la expunerile mari, ca procent fix din capitalul bancii. Si o limita a totalului expunerilor mari pe care pot sa il aiba.
      Da, streseaza si clientii mari.

      00
    • pai complicitate din interior a existat si exista in continuare. stiu cazuri de anchete serioase de credite date de BRD in baza unor dosare de acte care s-au dovedid false, la modul identitati false, si nu sume mici.

      00
    • @Alin: minusurile ti s-or fi tragand de la afirmatia „pertinent ca de obicei, dl. Petcu”

      00
  2. Doua probleme, prima, ce inseamna servicii bancare decente ? si doi – se numesc situatii financiare consolidate unde sunt contabilizate si srl-urile cu credite neperformante….

    00
    • decent = zero taxe bancare de orice fel. da, se poate, aceleasi nume mari, dar nu in Romania.

      00
    • @George Stanomir
      Deci nu conteaza cat de naspa se poarta o banca cu tine, important e sa nu iti ia bani pentru asta? 0_o

      00
    • @George
      Din experienta mea, peste tot trebuie sa platesti, mai devreme sau mai tarziu, mai mult sau mai putin, bancile nu sunt organizatii de caritate, la fel ca shaormeria Dristor, pentru a exista in piata trebuie sa faca profit… cumva

      00
  3. Ai dreptate si n-ai dreptate.
    Da, creditele neperformante cresc costul creditarii. Dar nu e nimic anormal in a le transfera in alta companie care se ocupa cu recuperarea lor. Ba dimpotriva sunt firme de factoring care traiesc din asta si au oameni specializati pe asa ceva.

    Stiu ca e usor sa uram bancile, dar hai sa le uram pt motivele potrivite nu pt unele imaginare.

    00
    • nu vorbim aici de firme de recuperări. ci de mutat activele toxice pe o altă firmă, ascunsă de ochii lumii.

    • Pai nu le ascunde nimeni, bancile sunt obligate sa faca raportari consolidate catre BNR, care stie ce se transfera si catre cine.
      De ce se face un traansfer de NPL?
      1. Pt recuperare
      2. Pt ca banca are nevoie de bani acum, nu peste x luni/ ani
      3. Pt unele optimizari de portofoliu sau management al pierderilor.

      00
    • De ce se face un traansfer de NPL?
      1. Pt recuperare : ce să mai recuperezi dacă tu l-ai dat fiindcă ți-ai luat gîndul de la bani?!
      2. Pt ca banca are nevoie de bani acum, nu peste x luni/ ani: serios, dar cine a dat creditul și și-a făcut scadențarul?!
      3. Pt unele optimizari de portofoliu sau management al pierderilor: optimizări=să dăm bine în fața prostimii și a investitorilor.

      00
    • @DanielV – probabil stii mai bine despre ce este vorba, insa la o prima vedere banca a vandut datorii de 16.5 milioane de euro cu 2 euro, asta cred ca e in contabilitate, o vanzare, nu un transfer.
      Eu nu am treaba cu domeniul bancar, insa ofer 10 euro pe datoria aia. Crezi ca banca nu mi-ar vinde mie pe de 5 ori pretul o datorie? Nu de alta, insa stiam ca se vind datorii la un procent, de genul 1%, sau 10%, depinde care sunt sansele de recuperare.

      00
    • 2. Pt ca banca are nevoie de bani acum, nu peste x luni/ ani

      Adevaru ii ca cei 2€ ii scoate din foame.

      00
    • Pai au vandut si ei sa aibe profit, sa nu zica lumea ca- s asa fraieri si nu stiu sa faca bani. Da mai bine mai vindeau niste creduteite de milioane sa ajunga si ei macar la 10€ profit, ca suna mai bine. Adica nu se poate face abuz din treaba asta? Banca ofera un credit si apoi il vinde pe un pret de nimic unei firme de recuperari „de casa” in spatele careia se afla tot cei din spatele bancii…

      00
    • Mi se pare foarte amuzant cum fiecare alege sa inteleaga ce vrea din lista aia in loc sa faca un minim efort de a intelege situatia.

      Ati vazut vreodata un contract de leasing de masina? Cu cat se vinde masina? Asa-i ca e sub pretul pietei (uneori cateva zeci de lei sau 1 RON)? Asa e ca platesti niste sume de bani pana atunci, dar acelea nu sunt rate ci platesti dreptul de folosire a masinii? Facem un minim de efort mental si ne gandim ca poate si vanzarea / transferul creditelor s-a facut sub un contract similar?

      00
  4. Care profit patroane? nu exista asa ceva in bancile din Ro.

    00
  5. Cer comisioane pentru ca le permite legea si BNR-ul.

    00
    • +1
      Cu sau fara credite neperformante, bancile astea (BCR, BRD si inca cateva) nu se pot abtine sa nu jupuiasca cat pot clientul.
      Ai comision la trimis bani, la incasare, la direct debit, la interogare, la …

      Iar la credite, au fost lacomi si incompetenti. Si fiindca statul. Stai sa vezi Marfin si CEC ce performante de exceptie au.
      Ca exemplu: avocatul poporului, marea speranta Victor Ciorbea a luat imprumut de 1.6 milioane EUR.
      El si sotia avand venit lunar venit de 3500 EUR dar rata e de 12K.
      Ia incercati si voi sa luati credit de 4x venitul lunar pe 10+ ani si vedeti cum merge.
      In conditiile astea cum sa vb de performanta…

      00
  6. Sa se publice lista cu banci care scot banii din tara. Pai daca ele nu fac profit nu are trebui sa stie si popendulatia asta? Eu oricum nu imi tin banii la banca ca am avut o experienta proasta acum cativa ani. Nici salariu nu il pun pe card pentru ca nu vreau sa le platesc comision la retragere. Si nici macar o lege sa nu mai bata vantul nu pot da…hai mai da o cinzeaca la baiatu’.

    00
  7. 2015 Radu Gheţea, 65 de ani, va rămâne în continuare la CEC Bank pentru o perioadă de până la un an, cumulând funcţiile de preşedinte şi director general (CEO), în urma unei derogări primite de la BNR. 2017 Finantele nu au notificat BNR inlocuirea sefului CEC Bank, asa cum cere procedura. Pana la obtinerea avizului BNR, Ghetea ramane in functie. Daca faci parte din gașcă o sa-ti fie bine indiferent cate prostii faci (niste credite date aiurea sau dimpotriva date foarte bine si tintit). Mos Itzarescu cred ca este unul dintre cei 4 maxim 6 care conduc Romania.

    00
  8. E greu sa faci profit consistent daca popendulatia nu ruleaza mult coco.

    Credite neperformante: e prost cine da, nu cine cere. Asta e o problema interna cauzata cred de lacomia manageriala bancara.

    Comisioanele, in schimb, cred ca s ar putea rezolva daca ar interveni serios institutiile statului si daca nu ar mai pune nici clientii botul atat de usor.

    00
    • Comisioanele se comportă ca un preț pe o muncă (oricât de ciudată ni s-ar părea ea) Ce vrem noi de fapt, să vină statul și să stabilească el care e prețul? Sau ce se vinde și ce nu?

      00
  9. Nu avem servicii decente pentru ca bancile isi permit efectiv orice si nu sunt niciodata sanctionate.Ca mai primesc o plamuta la fundulet si o amenda asta face parte din pierderile preconizate si ii doare la banana.Sincer nu stiu daca mai exista tara in Europa in care jumatate din banci sa declare ca sunt pe pierdere an dupa an si sa nu paltesca impozit pe profit.

    00
  10. Înțeleg ca dacă au vândut creditele neperformante, bancile baga comisioane nesimțite.Dacă le țineau în portofoliu, nu băgau sau cum?

    00
    • Daca nu dadeau creditele neperformante in primul rând…

      00
    • Daca le tineau, se pare ca nu ar fi trebuit sa plateasca alea 100 milioane in plus la impozit pe profit. Pierderea de 16 milioane (minus 2 euro) s-a inregistrat intr-un cont care nu e deductibil fiscal, in timp ce daca ar fi tinut creditele respective in banca, pierderea de 16 milioane ar fi fost deductibila fiscal (deci o cheltuiala obisnuita, care se scade din venit pt calculul profitului impozabil). Eu asa am inteles, ca atat de prosti au fost. Pare fantastic si pt mine, dar am auzit de conturi din astea folosite prima oara, care te trezesti ca sunt nedeductibile.
      De ce au facut-o? Ca sa aiba neperformante mai mici, sa dea bine si s-o ia de la inceput. Plus anumite avantaje marginale la alti indicatori, care probabil ca au fost elementul decisiv.

      00
  11. Articol platit de tudose ? 😄 Drajilor, nu este nimeni obligat să folosească serviciile bancare !!!!! Banii se pot tine la saltea, se pot face plati cash, se pot face economii pt a cumpăra bunurile dorite (casă,masina etc).Bancile din România sunt majoritar private, iar un privat își stabilește tarifele, își gestionează costurile, își organizează activitatea internă ( inlusiv cea de audit, control și anti-fraudă) așa cum crede de cuviinta pentru a rezista într-un mediu concurențial.Când ai vreo 30 de participanți, de vânzători de servicii pe o piata, nu poti spune ca și client că nu ai de unde alege,ca nu este concurentă,că nu se aplică principiul cererii și ofertei… Dar primitivismul economic este încă larg răspândit la noi la romanica….am văzut că ai podcast pe tema evitării sărăciei.. Fa o parte și de educare în privinta alegerii serviciilor bancare în functie de nevoi : mha dacă folosesc rar banca, să caut una cu cost 0 la administrare cont, dacă dimpotriva fac multe tranzacții, sa compar si sa o aleg pe cea cu cele mai mici comisioane per tranzactie….de astea….am auzit că la distribuitorii români de iphone se cam fura. .si de aia sunt mai scumpe la noi decat in state.. Nu se poate asa ceva,trebuie facut ceva…😄

    00
  12. Cateva observatii:
    1. Creditele alea vandute au fost deja acoperite din provizioane. Cel mai probabil erau deja scoase in afara bilantului. Deci deja erau acoperite din profitul obtinut deja (din comisioane, dobanzi, samd.)
    2. Faptul ca o banca obtine o suma modica din vanzarea acestor creante este irelevant pentru modul in care este impozitata. Discutiile pe tema asta lansate in ultima vreme sunt un bullshit.
    3. Daca ati observat, in ultima vreme o mare parte din banci au lansat campanii de atragere clienti prin oferte gen „0 comisioane de retragere, administrare, etc”. Consider ca acesta este efectul vanzarii acelor portofolii.

    00
    • e haios intr-un fel cum reactioneaza oamenii cu „huo!” si pietre in geam doar asa, ca e chestie de turma si e pacat sa nu deschizi gura ca prostu.
      dar din toti astia, cati oare pun o intrebare cuiva care este in domeniu si poate explica pentru pulime despre ce e vorba.
      mai sus e unul din putinele comentarii la obiect. nu e complet dar macar nu bate campii ca altii.

      00
  13. Trebuie sa traiasca si bancile din ceva, si acel ceva a ajuns, dupa ce au scazut dobanzile la credite (care, apropo, erau in 2005 undeva la 30-35%/an), taxarea conturilor curente sau a conturilor de card.
    E o vaca de muls in zona asta pe principiul ca daca e putin cate putin, lumea nu mai sta sa calculeze cati bani da la banca in fiecare luna pe diverse comisioane: ca iti intra sau ies bani din cont, ca scoti bani de la bancomat sau, pru si simplu ca ai un cont care trebuie „administrat” de banca.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube