TopBlogZosoblack

Avem nevoie de niște alți capitaliști feroci la putere

Mă gândeam la o fază: sunt convins că undeva, într-o debara, e un membru USR care își face planuri mari odată ce partidul său va ajunge la guvernare. Nu poate să le spună acum, o să vedeți mai jos de ce, dar prin muncă jurnalistică susținută am reușit să pun mâna pe aceste planuri.

pamflet

Stimați colegi, dragi alegători!

Mulțumim pentru votul de încredere, acum e momentul să ne apucăm de treabă serios, pentru a aduce România pe calea cea dreaptă, dorită de înaintașii noștri, Vlad Țepeș, Mihai Vitează, Geoergius Bekalus și alții.

Vreau să propun o modificare simplă la codul muncii: angajații să poată fi dați afară fără preaviz, după un număr de greșeli stabilite de angajator, dar nu mai mult de trei. În felul ăsta, angajații vor fi nevoiți să devină mai conștienți și mai dedicați, iar angajatorii să mărească salariile dacă vor angajați competenți și conștiincioși.

Doar așa vom putea instala capitalismul și civilizația în România! Așa vom combate lenea, fumatul și munca substandard! Doar așa vom putea construi România nouă!

Alo! Tovarăși! NU PLECAȚI! TOVARĂȘI!

Știți ce efecte ar avea o măsură din asta?

Toți agaricii care se cred prea buni pentru ceea ce fac vor fi dați afară. Sysadminii care au lăsat certificatele SSL să expire de la OLX și Autovit. Bucătarii care nu sunt în stare nici să facă un șnițel ca lumea. Publicitarii care fură reclame de afară. Jurnaliștii care nu știu să scrie. Mecanicii care repară a doua oară același defect la o mașină. Drumarii care asfaltează de 3 ori pe an același drum.

Efectul și mai pervers? După ce vor fi dați afară polițiștii incompetenți și realizarea că nimeni nu vrea să lucreze într-o poliție coruptă, nu doar că se vor mări salariile, dar se vor face și legi prin care polițiștii vor fi apărați. După ce vor fi date afară cadrele didactice incompetente și nu se vor găsi altele, se va reduce învățământul obligatoriu la 4 clase și apoi cine nu vrea sau cine nu poate să termine clasa e trimis acasă.

Merge?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

55 comentarii

  1. Vorba ardeleanului – Așa ceva nu se există!


    Comentariu apreciat.430
  2. Ai o imaginatie bogata :)

    Ceea ce intr-o societate centralizata (monarhie, dictatura, comunism etc) se face de catre cineva tip ‘tatuc’ (partidul, secretarul pe judet, ministru, director de fabrica), intr-o societate capitalista lucrurile astea sunt realizate de ‘mana invizibila’ (https://en.wikipedia.org/wiki/Invisible_hand) Ea este cea care face tot ceea ce ai insirat tu acolo. Statul (guvernul daca vrei) este doar cel care sa creeze premizele liberei concurente. Adica ce ne cazim din ’89 incoace, cu tarasuri inainte si cu salturi inapoi.

    140
    • Decât că „mâna invizibilă” n-a funcționat niciodată, nicăieri. De-un paregzamplu, electricitatea. Să fie bine ca să nu fie rău, spargem să fie concurență, să se bată ăia între ei care să ofere servicii mai minunate și mai ieftine la populație. Decât că nu. Toate prețurile au crescut și cresc, investiții nema, am privatizat o firmă de stat cu alte firme de stat, clienții sunt tratați la fel ca la ANAF, când ai o problemă „nu merge aplicația”…

      190
    • Si eu ce-am zis referitor la situatia din RO?

      Incepi paragraful cu o constatare generala si pe urma pentru a o valida vii cu un exemplu local. Unde-i logica?

      “Decât”.

      160
    • @Cristian Banu – mana invizibila functioneaza daca e lasata, adica intr-o piata libera, nereglementata. Nereglementare poate insemna si preturi mai mari, iar concurenta poate intarzia sa apara intr-o piatabin care costurile comune sunt similare.

      60
    • “Decât că „mâna invizibilă” n-a funcționat niciodată, nicăieri. De-un paregzamplu, electricitatea”

      Sau paregzamplu calculatoarele. Sau electronicele. Sau serviciile de telefonie si telecomunicatii. Sau carnea de porc. Sau tuica de pruna.

      Sa puna cineva mana sa vada cat costau chestiile astea in 1990-2000, cat costa astazi si cine e de vina pentru asta.

      20
  3. Radem, glumim da USR, romania+whatver sicatiormaifi sunt toti puiuti de stanga.

    Da, da stiu ca e Claudiu Nasui in USR, dar marea lor majoritate sunt idealisti de stanga pentru care Nicusor era prea radical de dreapta ca ceva tema cu homo.


    Comentariu apreciat.240
  4. La cum merge treaba, nu e musai să dai afară oameni fiindcă pleacă singuri

    180
    • Depinde. Cand numarul incompetentilor intr-o organizatie il depaseste pe cel al competentilor, pleaca acestia din urma.

      180
  5. Nu merge :)

    In primul rand pentru ca termenul de “greseala” este destul de relativ. Apoi angajatorii nu vor fi nevoiti sa mareasca salariile, pentru ca o nesiguranta atat de mare a locului de munca ar putea duce la un numar mare de candidati, si probabil ca multi vor accepta o reducere a salariului ca sa isi “rascumpere” greseala. Altfel, cred ca in cazul greselilor “majore” angajatii pot fi dati afara si acum.

    Stiu ca asta este stilul american, dar na… noi suntem europeni :D.


    Comentariu apreciat.260
    • Sa zicem mersi ca nu e ca si la americani desi ii stimam. Americanu te lauda in fata si in spate te da afara si apoi poti sa mori de foame. Oare cum e mai bine sincer?


      Comentariu apreciat.270
    • Nu mai zi de americani, ca apare pulofilul imediat si ne explica el cum sta treaba :)


      Comentariu apreciat.250
    • Cine-i “pulofilul”?

      33
    • Xenofilie în 5… 4… 3…

      Altfel, ăia care vor “ca la americani” să mai lărgească puţin ochelarii de cal. De departe pare foarte mişto, când lucrezi cu ei e aşa şi-aşa, când vor să lucrezi CA ei (adică program “flexibil”, “proactivitate”, “la proiect”, ce e aia “concediu de ODIHNĂ?!” etc.)… mai puţin.

      120
  6. Se nea Nicu intr-o vizita prin tara si nimereste intr-o satra de tigani amarati, vai soarta lor. Si incepe sa le zica de binefaceeile comunismului.
    -Ce ati zice ma daca va facem la toti case, sa va fie si voua cald si bine si sa nu va mai ploua?
    -Uraaa, uraaaa!
    Apare bulibasa c-o sticla de tuica si-i spune Tovarasului ca isi cere scuze da’ asa e datina in tiganie sa bea o gura cand se pun de a acord cu ceva. Tovarasu pac un gat.
    -Ce ziceti ma daca va dam si haine sa nu mai umblati in jerpeliturile astea?
    -Uraaaa! pac un gat din sticla
    -Si va facem si o scoala pentru puradei….
    -Uraaaa! pac un gat din sticla
    -Si va facem si o fabricuta aici langa voi sa aveti unde sa munciti si voi ca oamenii!

    Bulibasa:
    – Hai da-te-n ma-ta ca te-ai imbatat!

    In alta ordine de idei, mie mi se pare ca ar cam fi momentul ca societatea asta sa evolueze astfel incat, daca nu mai vrei, sa poti sta linistit fara sa muncesti.

    Pana la urma: un bordei facut din paianta ar trebui sa poata fi asigurat oricui, o bicicleta, un curent electric, o soba, niste legume, o asigurare medicala de baza, un rahat de internet n-ar fi o povara prea mare cu atatea automatizari si descoperiri.

    120
    • Dom’ne e mai simplu de-atat: toate bune si frumoase, da’ ‘sa ni se dea’. Uneori cred ca tara asta e, metaforic vorbind, o generalizare a personajului din “Povestea unui om lenes” din Creanga.

      Si gratis sa fie Internetul si tot s-ar gasi destui care sa nu-l vrea. E complicat sa-ti gasesti informatia. Tre’ sa pui neuronu’ la treaba.

      La fel si cu casa aia – daca te duci tu sa i-o zugravesti dupa ce-si baga calul in casa poate ar folosi-o, dar altfel la prima stricaciune survenita ar da-o dracu’. Ca e de capatat.

      170
  7. Ca pana acum deborda codul muncii (ala facut de PSD) de drepturi ale angajatilor.

    In alta ordine de idei da, mi se pare normal sa poti da afara un angajat relativ usor. Nu chiar cu 0 motive imputabile lui, dar nici sa stai dupa curul lui multe luni de zile pana cumuleaza taspe greseli.

    60
  8. “sefu, stii, lucrez de 10 ani, imi cresti si mie salariu putin?”
    “esti concediat!”

    oare cand o sa intelegem ca angajatul nu este un sclav si ca el da timpu si patronu da banu?


    Comentariu apreciat.400
    • Marirea de salariu ti-o da patronul numai cand ii arati pisica. Trebuie ca pe termen lung prin plecarea ta si angajarea altuia sa piarda. Altfel nu se justifica.

      E vorba de eficienta pana la urma urmei. Patronu’ nu are un sac fara fund si nu vrea sa-ti dea asa, de-al dracu’.

      130
    • Nu sclav, dar macar conditii egale? E un contract intre parti, timp+munca contra bani, doar ca o parte il poate rezilia fara motiv. Si partea aia nu e patronul.

      60
    • Da, clar, ai dreptate, demisia trebuie motivata, altfel nu e valabila.

      20
  9. In toate insitutiile statului ar trebui cate un manager independent, strain sau roman nu conteaza, mai ales in chestii legate de bani taxe sau fonduri. Voi stiti ce e prin primarii, institutii? E un dezastru! Toate rudele, salarii mari gen de 5000 lei net la o javra de secretara ce sta pe cancan toata ziua. Am un amic asa, e inspector ceva prin primarie, gen cu panselute, borduri. Program de 6 ore cred, nu face absolut nimic, are si munca de teren, in care doarme pe acasa. Salariu 5500 lei net, bonusuri, logan de servici, laptop. In cazurile astea se duc banii tarii.


    Comentariu apreciat.380
  10. Plus ce este prin ministere: puzderie de consilieri și experți…

    110
  11. Dacă se bagă alea, ar trebui ca și pe partea cealaltă legislație la fel de dură:

    Gen, salarii neplătite, închisoare.
    Să îți poți da demisia fără nici un preaviz, și fără nici o consecință.

    Altele minore gen instanțe separate pentru conflicte mici, până în 50k și altele până în 1 milion euro.

    Că azi orice contract de 2-3 mii de euro e fix pix dacă nu îl plătește, faliment nu poți cere, iar să dai in judecata e prea scump.

    Așa ar trebui să știe orice ‘smecheras’ din ăsta că dacă nu respectă contractul consecințele pot fi rapide și directe. Poate atunci se vor face contracte mai serioase și se vor respecta.

    Restul va veni de la sine. Eu aș lăsa și contractele de muncă să se poată negocia cum vor ei.

    Da, știu, există oameni care nu sunt capabili. De asta dincolo sunt sindicate, ca să ajute oamenii de genul. Poate așa ar pune osul la treabă și sindicatele astea, nu ar fi buni doar de masă de manevră pentru PSD.

    In Germania nu există salariu minim pe economie, dar există o negociere constantă intre sindicate și fabrici, și toată lumea e fericită.

    140
  12. Secolul XXI este secolul, in care cu cat esti mai slab, mai prost educat, mai putin interesat de ceva, cu atat mai mult vei fi avantajat. Iar asta e cauza principala la o gramada de probleme curente.
    Ma uit la SUA si acolo unde intr-adevar e o piata a muncii si o cultura a muncii un pic diferita de Europa si realizez, ca Wall Street-ul controleaza intr-o buna masura toata tara. Acolo niste omuleti s-au gandit la niste idei de genul asta si le-au pus si in practica. Rezultatul, il avem in fata noastra, Donald Trump si toate idioteniile pe care acestea le scoate si care ne vor afecta mai mult decat realizam noi in urmatorii ani.
    Ce vreau sa spun este ca orice masura intr-o buna faza, nu este buna pe termen mediu si lung, dar se pare ca nu multa lume are cultura ganditului pe termen lung.

    20
    • acolo oamenii muncesc pentru că altfel ajung pe stradă. la noi, ești proprietar, ți se rupe, nu te dă nimeni afara din casa, poți să nu plătești întreținerea cu anii.

  13. Și pe cine pui în locul lor, pe profesioniștii care au plecat din țară? :P


    Comentariu apreciat.220
  14. Ideea ta e interesanta, insa trebuie balansata, nu doar responsabilitati intr-o parte. De genul institutie independenta de monitarizare a raportului angajator – angajat si penalizari daca angajatorul greseste de genul: 3 salarii platite angajatului per greseala semnalata eronat de angajator si amenda de 50 de mii de euro platita catre stat.
    Si asta ar trebui sa fie plan optional, adica vrei sa respecti legislatia actuala e ok, vrei varianta B, in care ai dreptul sa dai afara angajatul fara discutii dupa 2 sau 3 greseli pe care le socotesti tu iar e bine, insa raportezi fiecare greseala si daca te inseli tu ca patron te costa 50 de mii de euro per eroare. Ceva imi spune ca nu vor opta destui pentru varianta B.

    60
  15. Nu e mai simplu sa deduca guvernul 100% curentul consumat?
    China reloaded…restul vin toate de la sine.

    00
  16. Sysadminii care au lăsat certificatele SSL să expire de la OLX și Autovit. Bucătarii care nu sunt în stare nici să facă un șnițel ca lumea. Publicitarii care fură reclame de afară. Jurnaliștii care nu știu să scrie. Mecanicii care repară a doua oară același defect la o mașină. Drumarii care asfaltează de 3 ori pe an același drum. Bloggerii care se incapataneaza sa sustina ca nu sunt misogini ci “doar spun lucrurilor pe nume”.

    180
    • Tzara lui ‘merge si asa’.

      Da’ sa stii ca mentalitatile astea sunt vechi de sute de ani, iti recomand sa nu citesti istorie despre starea societatii de la 1800, ca te-apuca depresia :)

      61
  17. “Ferma animalelor” in varianta RO

    Ca or sa inceapa ca ei din USR/PCR/ETC sunt mai egali ca altii, ca au si ei rude si ca, totusi ei sunt romani…

    Si o sa ajungem foarte repede la concluzia ca aproape toti si-au atins nivelul de incompetenta si ca nu mai ai cu cine sa faci nimic.
    Utopie bolnava.

    Mai bine sa se voteze nominal, nu pe partide. Ca unii sunt pe liste si apoi altii ajung in parlament.
    Daca l-ai votat pe Dorel, te duci apoi si il intrebi frumos de ce nu a facut ce a promis.
    Acum, votezi partidul, intreaba partidul. Ala… asa a primit ordin de la centru, aia de la centru… ca asa vor alegatorii.

    30
    • Nu ai votat, nene, partidul. Pe foaia aia pe care ai pus stampila era o lista cu niste nume. Poti afla imediat cati din lista aia “s-au ales” si sa discuti cu ei.

      Oricum la alegerile generale, nu vine nimeni cu propria lista de promisiuni. Tot de la centru se promite. La locale, parca mai poti trage de maneca un primar, mai ales daca a fost destul de bou sa spuna chestii concrete de genul “o sa repar scoala aia” sau “o sa asfaltez drumul ala”

      La aia poti sa te duci sa ii intrebi frumos. Desi nu stiu ce ai putea sa intrebi, ca la noi nu e nicio legatura directa intre campanie si guvernarea propriu-zisa.

      00
  18. “Feroce” e invariabil. Știu, not the point.

    60
  19. Nu nene, doar liviu are programul de guvernare de la A la Z-ul din VeneZuela.

    40
  20. Jefe, dar de ce când dau un link dispare comentariul iar scriu text apare imediat fără moderare?

    Btw încă mai văd “nou” la toate comentariile.

    01
  21. Merge, clar. Tie iti convine ca nu ai job, asa ca nu ai de unde sa fii dat afara.

    120
  22. Dorinta ta e buna, executia lasa de dorit. Daca-i dai pe toti afara, cu cine ii vei inlocui? Iar cei care au fost dati afara cu ce se vor ocupa? Nu uita, greseala este omeneasca. Ce vrei tu sa implementezi, este opusul a ceea ce ce se intampla azi. Ar ajunge sa fie un manager interesat si capabil, iar oamenii din echipe sa fie formati din 1-2 specialisti/experti si restul juniori

    24
    • o să ai două rânduri de disperați.

      1. managerul care nu mai găsește oameni pentru afacerea lui. ce face? fie închide, fie nu își mai ia q8 anul ăsta.

      2. angajatul. care e dat constant afară de la muncă pentru că nu se ține de treabă, vine băut, face greșeli care costă firma bani. ce va face când nu va mai găsi de lucru? își va băga mințile în cap, la fel cum își bagă mințile în cap toți ăia care pleacă afară la muncă.

    • Firme poți să mai faci dar q8-ul e etern.

      50
  23. “Mecanicii care repară a doua oară același defect la o mașină.”
    Povestea vieții mele, intr-o singura fraza.

    31
  24. Teoria asta e la fel de aplicabila precum ”sa se dea voie la politisti sa impuste infractorii fara somatie”. Problema fiind ca e vorba de romani…prosti, razbunatori, zgarciti, etc. Fiecare plangere a angajatului ar fi greseala in ochii patronului, care il zboara. Asa ca angajatul nu se plange si isi baga si mai tare piula in ceea ce face. Oh joy.

    20
  25. Romania,ca si intreaga Europa,e bolnava de socialism.Toti asteapta ” sa li se dea”,iar statul sa fie ” tatucul tuturor”.Prin ” antreprenoriat”,in Romnia se intelege ” comert” (sau specula,mai degraba).Fiecare fura caciula altuia,mai pune ceva la pret si vinde altui fraier.O perpetua “plasare” a acelorasi lucruri intre oameni.Evident,fara sa se produca ceva in plus.Toti au nevoie de ” contracte sociale”,si au pareri foarte bune despre ei si despre skill-urile pe care le poseda.Toti se pricep la toate si,de fapt,la nimic.Dar vor sa fie platiti si nu scapa niciodata ocazia sa-si plinga de mila considerindu-se ” sclav”.Desi nu e calificat sa faca mai nimic sau nu se pricepe sa faca.Da,”the American way” este drumul corect in capitalism.Esti bun,ramii si esti recompensat,nu esti bun,zbori ,fara nici un preaviz sau alte ” contracte de munca”.Pina-n coada,banii,deci decizia,sint la owner-ul business-ului,nu la muncitor.Asta nu-i obligat sa ia de crescut oameni doar pentru ca au familie si guri de hranit.Cind zbori de 2-3 ori de la locul de munca pentru (acelasi) motiv,vei gindi de 5 ori daca sa mai iei pauza de tigara sau sa stai pe pornhub in timpul de munca.Si nci cu ” dat buleala” nu mai merge.E ca in cazul amenzilor-nu te potolesti si nu bagi la cap pina nu intorci buzunarele pe jos.Concedierea-in America- e ceva cit se poate de obisnuit,nimeni nu face o drama din asta.In fond,orice sut in cur e un pas inainte,nu?Nu-ti da “avertisment”,nici macar nu te da afara dimineata,cind vii la munca.te lasa sa muncesti full-day,ca si cum nimic nu se va intimpla.La sfirsitul programului,foarte politicos si cu zimbetul pe buze,iti spune ” I have good news and bad news for you-the bad news is you are fired-don’t come back-the good news,this is your paycheck,good luck”-easy peasy.Sau ” celebra” expresie din filme ” clean your locker,thanx for everything,all the best”.Daca faci git si incepi cu urlete,cheama security si te dau aia in brinci afara ,comunicindu-ti,sec “you have 2 minutes to leave the property”.Asta-i tot.Nu-i asa greu.In fond,daca n-ati aflat inca,capitalismul e chestia care oglindeste cel mai bine mersul lucrurilor in natura-se intimpla exact ca in sinul mamei-natura,unde cel mai puternic supravietuieste,iar cei slabi mor.Cita vreme te agati cu disperare de viata si faci tot ce-i omeneste posibil sa supravietuiesti,ai o sansa.Cind incepi sa te simti prea sigur pe tine,sa dai buleala si ti se atrofiaza simturile,te trezesti cu leopardul la jugulara si zici bye bye.Se cheama” food chain” sau,o expresie urita de proletariat,” capitalism salbatic”-asta-i singurul capitalism autentic,restul,ca-n Romania,sint ” cumetrii”….

    00
  26. În primul rînd, ne-ai atenționat unde începe pamfletul dar nu și unde se termină. Și, serios dacă-mi dau seama unde se termină (tonul poate fi lejer susținut pînă la final)!
    În ideea că pamfletul se termină imediat inainte de fraza ”Știți ce efecte ar avea o măsură din asta?”, avem două posibilități, după caz:
    1. Privat: Nimic. A la Tudorel Toader, dacă numărul de greșeli e stabilit de angajator, adică în mod total subiectiv, ”situația” se întîmplă sau nu se întîmplă după voia angajatorului. Ideea că un angajator privat nu te poate da afară e o glumă, el poate s-o facă, însă el te va păstra dacă are un cîștig relativ de pemunca ta (în unele cazuri, relativ poate să însemne și potențiale cheltuieli cu training-ul și acomodarea unui nou angajat, dar mai sunt și altele).
    2. Bugetari: Nimic. Cei vizați ți-s rude.

    01
  27. Eu zic ca se va produce exact reversul: Toti cei competenti dar principiali vor putea fi dati, in sfarsit, afara din structurile firmelor de stat..

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.