După cum v-aţi dat seama, urmăresc cu viu interes zona de aparate foto mirrorless: ce se mai lansează, ce cuceriri apar in domeniu, iau aparate de test atât cât pot (deh, gura mare, Sony se supără dacă le zici nasoale). Azi dimineaţă, ştire că s-a lansat Panasonic GF5. Mişto, ia să vedem ce are în […]

Există o cameră video pe care am văzut-o rar la turiştii din România sau din alte ţări. De fapt, n-am văzut-o niciodată la cineva, deşi e printre cele mai mişto camere video. Am văzut vreo două camere video pe film anul trecut în Londra, dar niciodată această cameră. Despre ce vorbim: carcasă metalică, formă plăcută, […]

Ungaria e în rahat până la gât: unu şi doi. Partea nasoală e că şi noi suntem tot pe acolo, dar, în lipsa unei democraţii veritabile, ascundem noroiul sub preş. Amuzantă ştirea asta, însă. Prezinţi la TV toată ziua curve care se culcă cu toată lumea? Obţii o mulţime de curve care asta fac şi […]

Asta era în valiza enigmatică de la Sony: noul Walkman Z. Cei care sunt interesați de domeniul playerelor media portabile știu deja despre ce este vorba pentru că jucăria a fost lansată în Japonia pe la sfârșitul toamnei dar abia acum a devenit disponibil și pentru fețele palide de la apus.   Ca look & […]

Se ia un produs care se va lansa mâine la CES 2012. Se ambalează bine pentru a nu face zgomot când este scuturat. Se închide într-o valiză de aluminiu de la CF Cases. Se trimite la blogger și i se spune că va primi cheia mâine prin curier la ora expirării NDA-ului, adică 15:00 ora […]

  Într-o ordine oarecare: Vodafone, Danone, Nescafe, Panasonic, Nokia, Prestigio, Standout, Red Bull, Pepsi, MXShop, eMag, Okian, Evomag, iLeo, Imagistica, Gusto, Delaco, F64, The Practice, Graffiti PR, RMGC, McCann PR, Petrom, Webstyler, Euromotor, Sony, Echipa de PR, Romtelecom, Republika, Evensys, Biz, Samsung, Becks, BMW, Renault, Dacia, Orange…sper că n-am uitat pe nimeni… …şi nu în […]

Aș fi vrut să scriu ceva de bine. De mai bine, de mai bun. Chiar dacă e o critică… Dar nu pot. Black Friday. N-auzisem de chestia asta până joi seara, când am citit pe Twitter despre mai multe magazine online (inițial am crezut că e vorba doar de ele) că vor intra în trendul […]

Apropo de articolele din presă despre Asus Zenbook şi despre cum porneşte el în două secunde, am făcut un video care le arată idioţilor că orice laptop porneşte din standby în două secunde, chiar şi unul vechi de doi ani, cum e Vaio-ul meu. Unii spun ca e SSDul, dar porneşte la fel de repede […]

Sony a anunţat azi că va cumpăra partea Ericsson din producătorul de telefoane mobile Sony-Ericsson pentru 1,04 miliarde dolari. În felul ăsta, Sony va putea face mai multe cu telefoanele sale, iar Ericsson va dispărea.  

Despre reţeta de succes a Business Insider Bob face prostii Părinţi decenţi Sony îşi văd de drumul lor cu tableta lor one  scoop = two scoops. gândire americană. 10.000 români au mers in concediu turneu Celelalte Cuvinte Joan Baez este cavaler

Zilele trecute, Sony au lansat Vaio Z, cel mai performant portabil din lista lor. Maşinăria are 1,2Kg, 13 inch, design surprinzător (aşa scrie în comunicatul de presă, mie mi se pare copiat după Dell Adamo), procesor i7 şi SSD. Şi, surpriză, ecran mat anti-reflexie. Bateria ar trebui să ţină 7 ore, că au nu ştiu […]

Nikon au lansat ieri V1, primul aparat din gama lor care foloseşte tehnologia mirrorless. Aparatul are 10 megapixeli, filmează la 1080p şi are restul de calităţi pe care Sony şi Panasonic se luptă de un an. Toată lumea se întreabă, cu teamă, când va intra şi Canon în lupta asta, pentru că de obicei aceştia […]

Un nene, Rafael de Mestre, care are o firmă IT la Bucureşti, şi-a vândut Porsche-ul lui propriu şi personal şi şi-a cumpărat un Tesla din Suedia. Apoi s-a gândit să facă un tur de acolo până la Constanţa. Chestia cu “importat Tesla în România” a zis-o aşa, în treacăt. ZF au luat-o ca ştire, fără […]

Râdem, glumim, dar în incită, da? Sony a anunţat ieri un aparat foto cu obiective detaşabile mirrorless, NEX-7, cu senzor de 24Megapixeli, filmare HD, viewfinder şi ecran detaşabil. Doar 1.200 dolari. via dpreview

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube