Buze a scos un album nou, în care recunoaște de câteva ori că a dat la alta (sau altele) în timp ce nevastă-sa ba era gravidă, ba era ocupată cu copiii. Pentru cei mai tineri dintre voi, Buze era un rapper popendular acum vreo 15 ani, ultima lui piesă de succes fiind una din 2001, […]

Am citit articolul tău despre bloggerii pișcotari și ți-am citit și CV_ul. Prima chestie: nu știi să scrii. N-ai cuvintele la tine, nu știi acordul subiectului cu predicatul, nu ai nerv, nu știi câte i-uri se pun unde și așa mai departe. Deci orice analiză din asta despre ce fac alți oameni care trăiesc din […]

Pe 30 și 31 mai are loc, în parcarea București Mall, întâlnirea pasionaților de mașini retro, un eveniment la care mi-aș dori foarte tare să ajung, dar nu sunt sigur că pot. Peste 100 de automobile vor participa pe 30 și 31 mai la întâlnirea anuală a pasionaților și posesorilor de automobile istorice americane, Retro […]

Apropo de asta, asta, asta. Când o vedetă susține o cauză sau se implică în ceva, o face pentru că este plătită sau pentru că vrea să își spele păcatele trecute, gen când îneca bebeluși în râu sau când mânca rahat cu polonicul. Și e amuzant că oamenii încep să se trezească. Cum mă, ăla […]

Mă uitam la păpușa asta și mă gândeam că, la cât rahat a mâncat toată presa cu penala aia de a divorțat din căsnicia aia falsă, ar fi mers o linie de păpuși gonflabile cu moaca ei, pentru clienții care nu și-o permit încă, dar vor să simtă aceeași senzație de cauciuc. Serios, s-ar putea […]

Andreea Berecleanu a divorțat. Monica Bellucci a divorțat. Clint Eastwood a divorțat. Michael Douglas și Catherine Zeta Jones și-au petrecut vacanța separați. Gigi Becali e la băi singur, fără familie. Sergey Brin s-a despărțit de nevastă.

Ieri au apărut zvonuri că Varanul a plecat imediat ce Alexandrescu, subalternul său, a fost arestat. Tot ieri le-a și confirmat, spunând că se va întoarce în țară joi. Am toată încrederea că asta se va întâmpla. Și știți de ce? Din aceleași motive pentru care orice cocalar român care trece granița vrea să se […]

Voi știți ce se întâmplă când se stinge lumina într-un studio de televiziune? Unii ați crede că se pune lacătul și se pleacă acasă. Așa credeam și eu, până când duminică am surprins emisiunea mondenă de mai jos, în care trei inutili făceau retrospectiva săptămânii. Unul dintre ei e Vladimir Drăghia, un flaușat pe care […]

Mă îngrijorează închiderea Google Reader mai tare decât durerea de cap pe care o am zilele astea și care s-a resimțit și pe blog. Pentru că e o rotiță din angrenajul extrem de bine pus la punct cu care țin sub control fluxul de informații.  Cum funcționez: trezit pe la 5-6am, făcut cafea, spălat ochi, […]

Și dacă tot am apucat să intru pe Libertatea, am dat cu ochii de o știre cum că Roxana Vancea vrea să slăbească. Ceea ce e o mare greșeală. Roxana e o fată care arată bine de tot (mă rog, pentru ăia care preferă să fută schiloade fără sâni și cu alură de băieței thailandezi […]

Ea e Taylor Swift. E ceva vedetă pop în America, dar noi o ştim după ce a întrerupt-o un alt rapper de care n-am auzit pe aici pe o scenă la nişte premii care nu ne interesează. Tipa are 23 de ani şi arată foarte bine. Nu o urmăresc, dar îmi tot apar ştiri cu […]

chiar pe prima pagină a forumului BMW tronează un editorial agramat al proprietarului forumului. mişto de tot. fondul parte important, ignoraţi forma. cui îi pasă, eu doar făceam conversaţie… să acopere vizita? a naibii americana asta, e greu de tradus în româneşte. to cover the visit a devenit să acopere vizita. “campania celor de la […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.