GuestPost de Ionuţ C. Stau și mă uit la televizor, și nu imi vine să cred. Nu înțeleg. Ceea ce văd e pe bune? Se întâmplă acum, sau e doar o înregistrare? Și dacă da… atunci de unde? Și de când? Nu înțeleg. Cum pot exista oameni care să strige împotriva legii? Sau, de fapt, […]

Am citit ieri pe undeva că Băsescu îşi râde în pumni de cât de prost e Victor Ponta în relaţia cu Dan Diaconescu. Mogulul media e o adevărată problemă pentru social-democraţii lui Ponta, pentru că, aşa cum bine subliniază Tom Gallagher, poate să promită mai mult decât PSD şi PNL la un loc şi să […]

Viitorul preşedinte al României are nişte idei (sau nişte consilieri) foarte foarte deştepte. După autostrada suspendată, pentru care s-au aprobat bugete de despăgubire a proprietarilor de terenuri (nu e cu dedicaţie, nu ştiu de ce vă gândiţi la prostii), omul vine cu două chestii noi: terminarea canalului Dunăre-Bucureşti şi anularea datoriilor RADET. Haideţi să le […]

De obicei, doar urmăresc politica americană, nu şi scriu despre ea. Dar chestia asta e extrem de amuzantă şi merită să o afle mai multă lume. Soţia candidatului american Mitt Romney era în avion şi avionul a fost nevoit să aterizeze de urgenţă din cauza unor probleme tehnice. Ce declară republicanul: “When you have a […]

E atât de trist să văd că, la patru ani după ce am scris prima oară aici despre asta, băieţii care ne conduc descoperă oul din agricultură şi nici unul nu are curajul să facă ceva pe tema asta sau să propună un program de eutanasiere voluntară a ţăranilor, care se înmulţesc ca şobolanii pentru […]

Scriam un articol despre agricultură şi politică şi mi-a venit ideea să descriu drumul spre putere al politicianului român. Cumva, aşa se explică mediocritatea şi lipsa de progres a societăţii române din ultimii 20 de ani. Copilăria Anii copilăriei sunt la fel, nici prea prea, nici foarte foarte. În liceu îşi dă seama că este […]

Vă spun, nu există răzbunare mai dulce asupra unei persoane care a înţeles din politica “doar o geantă în bagajul de mână” că trebuie să aibă un gentoi cât mai mare când descoperă că şi alţii abuzează de politica asta şi au gentoaie mari şi ea nu mai are unde să îşi pună gentoiul ei […]

Băi, e la teve un papagal care tot se intreabă de unde are Băsescu bani de nunta lu’ EBA, omiţând să se intrebe din ce bani a pornit patronul său un trust media şi un grup industrial. În rest, PSD a început cu pomenile electorale, că alea dau rezultate la vot.

Un jurnalist de la Vocea Rusiei are dilema asta şi poate vrea să fie lămurit. Motivele sunt simple şi mai multe: liderii actuali sunt slabi şi inexperimentaţi politic. succesul lor se datorează exclusiv maşinaţiilor politice. la fel cum Geoană a ajuns preşedinte al PSD fără să ştie cum, la fel şi cei doi politruci care […]

Ce i se întâmplă acum judecătoarei propuse de PSD care a votat pentru invalidarea referendumului este un lucru bun în esenţa lui. Sigur, la suprafaţă e jegos şi mizerabil cum au sărit pe ea hienele, dar e o ocazie bună pentru alţii să vadă cum funcţionează sistemul pentru cei care votează împotrivă. Văd ce îi […]

Nu întreb de unde are primarul Constanţei bani să îi cumpere fiului un Jaguar sau că ăla micu e vitezoman. Detalii. Notez doar că a luat bacul cu 9,36, ceea ce este de apreciat pentru un fiu cu un tată atât de public. Şi mai apreciez ceva la Mazăre: că vrea să îşi dea fiul […]

Exista perioade în istoria fiecărei ţări care nu pot fi explicate logic, raţional sau istoric. Societatea româneasca trăieşte în acest moment un astfel de fenomen. El a început cu alegerile locale, moment în care mulţi USListi au câştigat un scaun de primar sau consilier, deşi cu numai câteva zile înainte erau siguri că n-o să-l […]

Alin Fumurescu pune punctul pe y: problema nu e că apar dosare şi poze şi alte minuni, ci că oamenii ăştia sunt pătaţi. Ba iau bani de la unii, ba stau în casele altora, ba se plimbă cu maşini ale unor firme cu care n-au nici o legătură…şi aşa mai departe.   Problema e că […]

La un concert de prin Asia, vocalistul de la Megadeth a declarat: "Back in my country, my president… he’s trying to pass a gun ban, so he’s staging all of these murders… Aurora, Colorado, all the people that were killed there… and now the beautiful people at the Sikh temple. I don’t know where I’m […]

Sau cum agiţi un câine rău, care muşcă tare. Preşedintele interimar Crin Antonescu s-a întâlnit ieri cu Phillip Gordon, adjutantul Secretarului de Stat American Hillary Clinton, o doamnă care face politică la nivel înalt de prin anii ‘70. Secretarul de Stat conduce Departamentul de Stat, echivalentul Ministerului Afacerilor Externe la noi. O parte din declaraţia […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube