Oare de ce? Că te duci și tu ca omul să faci o baie și îți pozează ăștia bășinile din toate părțile. Și după care încep glumițele, mai mult sau mai puțin grosolane. Inclusiv de la oamenii din bula noastră, oameni care înțeleg că nu e ok, oameni care n-ar vrea să fie fotografiați pe ascuns. […]

O judecătoare prinsă cu șpagă a tras de proces până când fapta s-a prescris. Acum, statul trebuie să-i plătească salariul restant, este repusă în funcție, nimeni nu zice nimic. Colegii ei sunt ok cu asta, asociațiile de magistrați la fel. Pentru că fapta nu există, da? Gabriel Oprea e și el nevinovat, tot cu faptă […]

Din seria „Copiii spun lucruri trăznite” (și pentru că e vineri) îmi permit să întreb în inocența caracteristică a blogerilor: Mă, ce nu-i ajunge lui Putin? Ce n-are? E Rusia aia excelentă, a reușit să aducă pe noi culmi de civilizație și progres cei  17,13 milioane de km², și are interes la 4,233 milioane de […]

Am fost acuzat (?) de multe ori că aș fi „negativist”, „antisocial”, „depresiv”… În general, aș fi un „caz” pe care îl găsim des în articolele lui Coloja. Oamenii nu vor să înțeleagă că sunt realist. Da, a fi realist e o sursă de a ajunge depresiv, dar ce să fac dacă sunt realist? Sau, […]

Blondă | Alb | Roșcată | Blondă | Cățeluș | Blondă | Manipulări recente Legea falimentului personal Penalii pe listele de candidați Sinistrații vând casele primite Se schimbă regulile privind ieşirea copiilor din ţară Cine este Gabriel Oprea Libidinos de 62 de ani bălea la studente Guvernul prelungește termenul Ford De ce au sărit șacalii […]

Apus | Brunetă | Case | Blondă | Cățeluș | Castel | Apus | Londra | Blondă | Roșcată 13 ani de muncă și nici o statuie Dedeman, profit de 130 milioane euro Legea banilor scoși din supermarket, respinsă de președinte Personalul medical e stresat Gabriel Oprea și râul minune Educație sexuală în școli Medicii […]

Blondă | Roșcată | Șatenă | Pasaj | Zadar | Fostul ministru Gabriel Oprea pus sub acuzare MAI are un nou Duster Metro închide magazinul din Brăila Franciza McDonalds a fost vândută Ford se retrage din Japonia și Indonezia Țiganii au avut domnitor în Moldova Cărți penale

Aveți dreptate, domnul viitor pârnăiaș Onțanu! Completă dreptate! Patriotul Oprea a fost înlăturat pentru că, în ciuda doctoratului plagiat și a încălcării legilor în vigoare, plus prezidarea unui partid mizerabil, a fost înlăturat pentru că forțe neromâne l-au vrut dat la o parte! Dar generalul nu s-a lăsat cu una, cu două! Nu, generalul a […]

A apărut o groapă nouă pe Știrbei, și e semnalizată prost și din scurt, după cum vedeți. Aveți grijă, nu e ud pe jos, dar noaptea se lasă rece, deci asfaltul s-ar putea să fie înghețat, deci distanța de frânare mai mare. În alte știri, am văzut azi oameni cumpărând stingătoare de incendiu, și pentru […]

Invariabil, au apărut și s-au dezvoltat câteva teorii conspirative. O să încerc să le ating pe fiecare pe rând.   a: Focul pus Ieri a fost urcat un clip pe YouTube, care arată artificiile pornind și buretele care nu ia foc. Deci, iată, nu de la artificii a luat foc, focul a fost pus ca […]

Un deputat PNL spune că are o informație conform căreia Gabriel Oprea venea de la întâlnirea de maximă siguranță de la restaurant împreună cu consiliera de 23 de ani Alexandra Dobre. Consilieră care n-are nici o calificare, dar arată bine, deci trebuie să îi găsești un rol în jurul tău, să nu dai de bănuit […]

E amuzant cum niște oameni care au dezertat de la partidele pe listele cărora și cu ajutorul cărora au ajuns în Parlament (Sebastian Grapa și Ion Răducanu cel puțin, că Alexandra Dobre este, la 23 de ani, consiliera ministrului Oprea) vorbesc de onoare. Și, desigur, toți cei care cer mizerabilului să demisioneze sunt plătiți și nepatrioți. […]

La niște manifestări prilejuite de Ziua Armatei. Poate se vor găsi niște oameni care să îl salute și să îl întrebe ce mai face. Pentru că el sigur nu are decentă să plece singur. Poate Ponta, că am văzut că acum lumea l-ar vrea și pe el plecat, îi face vânt. Deci la 10, nu […]

Sloganul Poliției Române este “Siguranţă şi Încredere”, dar cred că ar trebui schimbat în “trebuie să fie rău înainte să fie bine”, ar fi mult mai potrivit pentru cât de lași sunt polițiștii români. De aia șterg cu ei pe jos infractorii români. Două chestii, după accidentul recent: groapa în care a căzut și murit […]

Blondă | Apus | Ruine | Lac | Galben | Râu | Castel | Brunetă | S-a terminat pasajul rutier de la Piața Presei Gabriel Oprea are o biografie găurită Dragnea îl face instabil pe Ponta Să faci 9 luni pușcărie pentru 2,7 milioane, asta înseamnă să fii mafiot Vă dați seama ce eveniment important? […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube