Ieri m-am logat pe celălalt cont de fb și am văzut că un băiat s-a căsătorit de curând (gen, în ultimele luni) cu o fată. Nu îl cunosc personal pe om, dar am asistat la o fază penibilo amuzantă cu el. Eram la o petrecere, iar băiatul ăsta venise la o fată care stătea cu […]

Amuzant cum discuțiile despre situația bătrânei de la Brașov au ajuns în zona aia de revolta sterilă, de oameni slabi cărora li se înmoaie genunchii când trec pe lângă un spital. Pentru cei dintre voi care nu știu cât de amuzant e să ajungi la urgențe într-un spital din România, iată procesul. Dacă nu ești […]

Îmi place mult dictonul ăsta american. Întâi îți rezolvi problemele tale și apoi încerci să repari universul. Pentru că de aia avem părinți bolnavi, că s-au sacrificat pentru noi și ș-au neglijat pe ei, iar acum noi facem la fel, în loc să învățăm din greșeli și să ne ocupăm mai mult de noi și […]

Sunt un băiat simplu, crescut la marginea Bucureștiului, în cartierul fără parcuri, care a mai dat României un Hoinaru, un Negrea, un Eftimie, un DeMaio. Ieri, m-am văzut cu o fată care m-a dus la un local relativ de fițe, ca să facă impresie bună. Am băut o cafea bună la 8 lei, apa a […]

M-am trezit la 5am ca să fac un șușu și nu m-am mai culcat la loc. Am venit în sufragerie, am deschis pisiul, am pus de cafea, m-am așezat pe scaun. De 45 de minute, câinele lup al vecinului latră fără oprire. E 5.45. Câinele e în călduri. Vecinul e la două case mai încolo, […]

În caz că nu știați și n-ați ridicat ochii din telefon zilele astea, orașul geme cu chestii de Crăciun și Anul Nou și oamenii se pregătesc să se îmbulzească la cumpărături fix în ultimele zile. Dacă nu sunteți în situația de a primi salariul fix pe 24 decembrie seara, e cazul să vă faceți un […]

20 de contabili au poposit astăzi la sediul central al francizei Starbucks în România și apoi s-au împrăștiat cu viteza gândului în cafenelele din București. Contabilii americani au fost interesați în mod special de numărul de cafele vândute celor tineri, din motive pe care le vom explica mai jos. Aparent, pe rețelele de socializare sunt […]

Bine. Blogul a rezistat la peste 2.000 oameni online aseară, cu zone în care erau peste 1.500 constant. Da, CDN-urile mă costă ~300€, dar e ok. Total, vreo 900 Gb generat de screenshoturi. Mulți calici pe net. Știam că sunt, dar nu credeam că sunt atât de mulți. Forumurile sunt locul unde săracul care vrea […]

Pe vremuri, aveam obiceiul să mă feresc de bârfe și mișmașuri, fiind convins că e de ajuns să îmi văd de treaba mea și voi fi ocolit de ele. Ce mi se întâmplă de câțiva ani e că am ajuns deținătorul a tot felul de informații și bârfe despre tot felul de onlineri, de la […]

Din 13 septembrie, Romtelecom și Cosmote vor comunica sub brandul Telekom Romania. Această schimbare de nume se va sărbători printr-un concert monstru în București (Piața George Enescu), Iași (Esplanada Palatul Culturii) și Cluj-Napoca (Piața Unirii), în data de 13 septembrie, de la ora 18. Am două invitații la concert pentru zona de VIP, una normală […]

Procter&Gamble, una dintre cele mai mari companii din lume și în mod sigur cel mai mare cheltuitor de publicitate din România, își schimbă strategia, dorind să comaseze unele mărci sau să le vândă. Detalii aici. Printre brandurile P&G se numără Ariel, Tide, Bonux, Ace, Lenor, Mr. Proper, Fairy, Pantene Pro-V, Head & Shoulders, Wash&Go, Blend-a-med, […]

Una dintre cele mai mișto chestii la Brașov este că, după ora 22, poți auzi limacșii mestecând iarba. E atât de liniște și de frumos încât nu te poți abține să nu tragi o geaca groasă pe tine și să stai în curte pe șezlong, la un vin și un mititel, bucurându-te de vară. Când […]

update: Pentru a-mi dovedi că sunt fix atât de încuiați si de inapți tehnic pe cât îi descriam în text, oamenii care scriu pe turism s-au adunat să mă bârfească și unii mă verifică la gramatică, alții la alte articole, alții la ce turism fac eu, și puțini au prins ideea generală. Care e, că […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.