Pe măsură ce înaintez în vârstă încep să realizez că femeile se comportă în continuare ca nişte copii. Nu ca bărbaţii ar fi mai breji la categoria copii, dar lor n-ai ce să le ceri. Femeile, pe de altă parte, au pretenţia să fie luate în serios, deşi, chiar şi când au peste 35 vor […]

A fost un efort drăguţ. DIn pacate totul se poate rezuma in prezentarea de la sfarsit, unde cine avea curaj isi exibitiona blogul: lipseste scanteia. Altfel, m-am intalnit cu Haotik, Sadak, Vlad Petre, Strumfiţa si alti oameni. Dupa care soferul personal m-a adus inapoi si am putut bea o bere proasta in compania alteregoului meu […]

Să presupunem că suntem la o întâlnire cu o altă persoană. Ceva lejer, nimic serios, nu interviu de job sau negociere de afaceri. Sună telefonul. Exista două posibile soluţii: dacă nu e ceva important sau e un număr cunoscut  mergem pe varianta deny. depinde foarte tare de persoana cu care suntem şi cât de importantă […]

E noua sperietoare. Nu ştiu voi, dar eu nu îi spun scăderea consumului, ci chivernisire. Trebuie să devenim mai responsabili financiar, şi asta de la vârste din ce în ce mai mici. Ştiu că e amuzant să ai telefon de 2.000 lei la 16 ani, dar parcă e şi mai amuzant să înveţi valoarea banului […]

Cine spune ca noi romanii nu ne pricem la nimic minte. Ne pricepem la orice. La constructii, de exemplu. Casa Poporului. Voronetul. Transfagarasanul. Chestii marete, care fac piepturile sa se umfle. Si sa bem niste bere. SI sa mergem la baie. Ati observat ca  majoritatea bailor romanesti “clasice” nu au scurgere in podea? Pur si […]

Românu’ e la hypermarket, românu’ e la hypermaket, ura drăguţa mea, românu’ e bou! N-are rost să ne mai gândim de ce lăsăm pe ultima zi tot. Sunt curios însă ce îl mână în luptă pe românul care pleacă din Bucale şi se opreşte în Braşov ca să cumpere chestii de grătar. Se strâng câte […]

În august am avut plăcerea de a-l vedea pe Eric Clapton în concert la Berlin. Am plătit la eventim.de în jur de 70€, dacă ţin bine minte. Concertul a avut loc într-o arenă descoperită, ceva gen Arenele Romane. Tov. Clapton vine în România anul ăsta. Preţul, conform eventim.ro, este de 155€, pentru a sta în […]

Tentativă de manifest, primită de la caţavencii plecaţi, care s-au baricadat într-un birou sş fură wifi de la studentele alea care făceau plajă pe acoperiş. Îl veţi citi mâine pe alte bloguri, pentru că “il aveam si eu”.

Să zicem că există un om care are un hobby puţin ciudat. Îi place să violeze. El are printre prieteni nişte oameni care se pretind inteligenţi. Băiatul se laudă prietenilor. Toţi aplaudă bucuroşi. Da, ai dreptate, e mişto sexul sălbatic. Eh, faptul că se împotriveşte e un mic amănunt într-un univers atât de mare, depinde […]

E vineri, se apropie 1 martie, hai să le facem pe fete să se simtă bine. Hai să ne dăm în gât noi pe noi. Fuga, fuga prin porumb. De obicei, afli asta la o bere cu băieţii. Subiectul nostru, de altfel bărbat feroce, şi-a părăsit gagica după 3-5-7 ani de convieţuit împreună, pentru că […]

Pe dubioşenia de sondaje apărute ieri, despre cum Cârcotaşii sunt peste toţi din media, au aparut şi prietenii lui Huidu. Unul dintre ei se semnează “Cristi Burci” şi le spune pe bune. Primul comentariu e delicios: Cristi Burci Says: January 26th, 2010 at 7:09 am Serbane, ai o vrajeala de cartier in tine ca ma […]

Ieri şi azi ies în evidenţă calităţile noastre de români şi oameni. Mai precis, e plin de români care urlă în gura mare că vor ca totul să fie deschis, dar ca ei să aibă liber azi. Cum, nu sunt deschise băncile până la 21.00? Cum se poate aşa ceva? Păi eu când îmi mai […]

Bucuros de rezultatul efemer, Mircea Geoană a sărit in sus de bucurie şi a ţinut un discurs plin de patos. 12 ore mai târziu avea parte de un duş rece. Nici o menţiune despre gafa monumentală. Nu a fost o gafă, a fost un eveniment normal pentru noi. E o boală românească. Ea se numeşte […]

Pentru ca idiotii de acolo, convertiţi in mari maesti new media, aleg sa publice asemenea stiri: Marţi, 15 Decembrie 2009 Preşedintele Traian Băsescu a transmis partidelor politice invitaţii la consultări, pentru mâine după-amiază, pentru discuţii în vederea formării noului guvern. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale este invitat la discuţiile cu şeful statului de la ora […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube