Economistul-şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, cuvântează: Noi nu vrem să recunoaştem un lucru foarte clar şi anume că începând din 2016 toată populaţia României: bebeluşi, casnice, salariaţi, pensionari, tot ce vreţi dumneavoastră, trăim peste posibilităţi. Pentru că asta înseamnă să te împrumuţi şi să-ţi creşti deficitele. Noi trăim mai bine decât ne […]

Sandero, a pus frână în giratoriu, pentru că nu știa pe care din cele două ieșiri să o ia, deși erau indicatoare peste tot. pur și simplu s-a confuzat. top mașini care se dau cel mai greu de pe banda a doua: Octavia 2.0tdi și orice Astra. Fabia pe banda a doua, cu 160, nu […]

Așteptam să se elibereze o stație la spălătoria cu fise pe care o frecventez. Vine o Astra cu număr de Bucale. Se uită la stații, se uită la cele 4 mașini care așteptam, întoarce mașina, eu credeam că vrea să plece, dar imediat cum s-a eliberat o stație a sărit în ea. Elegant. Frumos. Cum […]

Pe stradă, într-o casă cu mai multe familii în curte, stă o domnișoară ~25 ani. Nu știu dacă e cu familia acolo sau singură, dar o văd mereu singură pe stradă. Știu și ce mașină conduce, o Astra G (aia fabricată între 1999 și 2004). Știu unde lucrează, salariul pe acolo rar depășește 3.000 lei. […]

Așa cum bănuiam și cum știam de pe vremuri, A2 e patria motoarelor de 1 litru. Dacă ai mai mult de 1.5 și ești pe banda a doua, greșești, marș înapoi pe banda 1. Nesimțitule! Banda a doua a autostrăzii e plină de motoare mici. Sandero 0.9 e rege. Dokker 1.5. Și asta nu ar […]

Blondă . Roșcată . Apus . Roșu . Blondă . Blondă . Fum . Blondă . Brunetă . Apus . Brunetă . Verde . Oraș . Ce statistici mai publică INS despre economie și inflație Producția industrială a crescut cu 17% Record de nașteri anul ăsta Se scumpește transportul în București Bucureșteni on suicide watch. […]

Știu că toată lumea e preocupată de fotbal și alegerile din Moldova și alte chestii interesante, dar pe mine, care am coleg de generală cu Dumitru Prunariu (ani diferiți, firește), mă preocupă alte povești, mult mai faine. Anul ăsta se umple de civili în spațiu (Branson, Bezos etc) și am dat de niște opinii simpatice […]

2007 a fost un an ciudat. Au fost primele campanii pe blog, unele mici și ciudățele, altele mari și demne de știri la ziar. A fost anul în care mi-am dat seama că s-ar putea să fie o pâine de mâncat aici. Pe lângă asta, descopeream prima oară că textele bune au căutare și peste […]

Râu . Apus . Brunetă . Munți . Rata mortalității infantile e dublă în România Lotul Astra Asigurări a fost achitat A fost un an bun pentru PC-uri Și pentru creditare Maghiarii îi țin pe ai lor în întuneric Digi24 suge de la Piedone Lacul Bicaz a fost poluat, toți peștii au murit Poliția Locală […]

Am făcut rezervare online, pe programare.vaccinare-covid.gov.ro, la data 15 Martie, în Etapa 3, când s-a dat drumul la toată lumea. Fără nici o categorie de risc, fără pile, relații sau mai știu eu ce. N-am stat cu degetul pe butonul de refresh toată ziua, deci nu a fost nimic de noroc. Mai erau 2000-2500 de […]

Știu, o știre care nu bagă panică la fofo nu e o știre, asta-i noua regulă a jurnalismului. La câteva zile după ce AstraZeneca a fost suspendat în numeroase țări că au capotat câțiva indivizi, m-am dus și eu pe-aicișa prin Brașov și mi l-am băgat în umăr. Nu eu, o doamnă s-a ocupat de […]

În 500km am văzut un singur echipaj de poliție, stătea pe A1 cu radarul. A1 a fost reparată în bătaie de joc. Plombele sunt prea înalte ca să nu le simți și prea neliniare ca să le poți ocoli lejer. Jenant. Rucăr-Bran arată tot ca după bombardament. Intratul direct pe banda a doua a autostrăzii […]

Sunt prea multe mașini cu zăpadă pe ele. Și nu mă refer la SUVuri cu zăpadă pe plafon, ci la faze gen Pejo 107 cu zăpadă pe plafon, pe geamurile din spate și pe lunetă. Pur și simplu oameni de kkt. Știți genul, să avem o Românie mai bună, dar să se înceapă din altă […]

Nu vreau să mă dau mare, dar am awd, și, având asta, înțeleg și știu niște scheme. Și totuși, nu conduc ca o vită proastă pe ploaie, nici prin oraș, nici pe afară. Teoretic, awdul m-ar ajuta să fiu prost și agresiv, și anvelopele noi la fel. Și totuși, nu conduc ca o vită proastă […]

Accident pe autostradă azi, am luat poza de pe un grup care ciordește tot ce prinde. De curiozitate, cât credeți că l-a așteptat Passat-ul pe ăla cu Nova până să îl devanseze pe banda a doua și să îi facă brake check? Prindea Nova aia 100? Și mă gândeam la un top al mașinilor care […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.