Avea soția o șustă și m-am lipit și eu de ea, așa că am fugit 4 zile la Amsterdam, să bem o bere, să ne plimbăm cu transportul în comun și să ne enervăm pe cât de ordonat e totul. Limba olandeză e oribilă, mai ales daca știi engleză și germană. La englezi e “new”, […]

Desperados cu mojito are gustul ăla de ciorapi proaspeți, purtați doar o dată în pantofi tăi de alergare de 800 lei. Oribil. Budweiser îmi aduce aminte de Amstel-ul pe care îl beam acum câțiva ani, ținut în soare 3 luni și apoi pus la rece. Foarte diferit de Bud la sticlă de pe restaurantele din […]

Mă uit de câteva zile la eticheta asta de Carlsberg, mă rog, schema asta obosită de marketing cu „hai să punem o foiță peste gura dozei, să nu muriți de sifilis, că e mai cool decât să facem ceva pe reciclare” și acolo scrie, dacă nu vedeți prea bine, „a se păstra, de preferință, ferit […]

update: mă copii, nu e vorba de salariul ăla garantat de stat și bla bla. Ascultam emisiunea de dimineață de la EuropaFM, pe tema salariului minim și majoritatea celor care au sunat în emisiune spuneau că minim 1.000€ ar fi salariul care ar trebui să fie. Un singur cetățean a zis o sumă decentă, 2.500 […]

Nu știu cine se ocupă de tine, dar nu face o treabă prea bună. Serios. Am cumpărat 3 baxuri de la Carrefour și toate 3 aveau gusturi diferite. Nu era expirată, ca vara trecută (mă rog, aici e vina mea, nu m-am gândit că berea expiră în 3 zile), ci are alt gust decât are […]

Invazie de microbiști pe terenurile de fotbal din toată țara. Absolut toate terenurile de închiriat din București și împrejurimi au fost rezervate de cârduri de tineri care vor să își exerseze talentele pe gazon. Cei care n-au avut inspirația să își rezerve din timp fac drumuri lungi până în Pipera sau Afumați pentru a găsi […]

A ieșit un studiu BNS care spune că 30% dintre români trăiesc la limita sărăciei și alți 50% un pic mai bine. Un material video cu asta găsiți aici. Și e știut că românii cheltuiesc în jur de 70% din venituri pe mâncare și băutură, iar hypermarketurile fac ce pot să satisfacă această nevoie. Eu […]

Ieri nu aveam ce face și, ca să economisesc 8 minute, m-am dus la Auchan în loc să mă duc la Carrefour. De fiecare dată regret, aranjarea lor e absolut stupidă, n-au covrigei GrandPapa, n-au Milka de care vreau eu, n-au din aia, n-au din ailaltă, și, din nou, așezarea e stupidă și se schimbă […]

Vi bitte? Valoarea timpului meu e în Silva? E berea concentrată, să o beau mai repede? Asta nu e atât pentru seminţe, cât pentru brandul premium unde apare. GSP. Conţinut de calitate pentru un public low quality. Golden Brau are scris pe ea "premium quality". Dacă ea e quality, Heineken ce mai e? Pipi de […]

Eu nu beau foarte mult şi, mai ales, nu prea beau singur. Mă mai apucă pe la 5 dimineaţa sau pe la 2 noaptea să mai beau o bere, dar nu sunt genul care stă cu berea în nas zi lumină, pentru ca mi se pare trist să beau singur. Beau când ies cu oameni. […]

Politica tâmpă a hypermarketurilor face ca unele produse să dispară de pe rafturi. Bomboanele Alpenliebe, berea Amstel sau Desperados, pufuleţii Gusto, curpapirul Volare… Zilele trecute, de pildă, nu am mai găsit cafea Segafredo. Testez periodic sortimente noi şi asta îmi cam plăcea. Aveau Jacobs şi DonCafe din plin, nişte Davidoff ascuns şi Lavazza. Unde e […]

Nu ştiu dacă e spiritul nostru latin sau 50 de ani de comunism care ne îndeamnă să vrem să avem lucruri. Cât mai multe, chiar dacă le folosim o dată pe an sau nici atunci. Confortul nostru psihic ar depinde de asta, se spune. Să avem. Pe primul loc în topul ăsta, să avem branduri. […]

  Am făcut o pauză de Amstel şi am cumpărat din Real un six-pack de Budweiser. Ajung acasă, deschid o sticlă şi berea începe să facă spumă. Multă. Mă uit pe ea, nu e expirată, nici produsă în România, ci importată. Gust oribil, în comparaţie cu aceeaşi marcă de bere băută în Viena sau Berlin. […]

Mai nou, oamenii nu mai merge la Vama Veche. Că e naşpa. Merge la Amsterdam, că acolo e culeanu. Au auzit ei. Şi se întorc şi încep să fie la fel de poeţi şi de liberi ca atunci când au fost în Vamă şi erau rebeli in tricou cu Comunistu’ Mort şi eşarfă la gât. […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.