alcoolul este viata

Aproximativ o treime dintre tinerii britanici sunt de părere că noua lege care autorizează barurile să fie deschise 24 de ore din 24 îi va determina să bea şi mai mult, potrivit unui sondaj realizat de BBC Radio One Newsbeat, relatează AFP.
Aproape 29 la sută dintre persoanele chestionate, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, estimează că noua lege îi va determina să bea şi mai mult, faţă de un procent de numai 2 la sută, care consideră că aceasta va avea un efect opus, adică îi va detrermina pe tineri să bea mai puţin.
Celelalte două treimi, adică 69% dintre persoanele chestionate, estimează că noua lege nu va schimba nimic în privinţa obiceiurilor legate de consumul de alcool.

Asa, oameni puternici, oameni decişi, oameni cu păreri, oameni care beau constant, indiferent că afară e revoluţia industrială sau greva profesorilor.
Tocmai am servit o ţuică fiartă la botul calului şi acum mă bag la un film.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

2 comentarii

  1. probabil ca erau beti cand au fost chestionati ;)

    00
  2. Unde-i lege nu-i tocmeala. Daca se da legea deci trebuie sa bea mai mult..24/24. Legea trebuie respectata :) La noi se respecta din plin.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.