Interviu cu Ludovic Orban, președinte PNL

Ieri am făcut un interviu cu Ludovic Orban. Părea obosit, probabil după

Din interviu:

  1. după 25 de ani de politică (a intrat în 1992 în PNL, a fost viceprimar al Bucureștiului, deși e din Brașov, ministru, deputat) nu are un proiect care să fie al lui. a lucrat la multe, a început multe, dar alternanța la putere l-a făcut să nu termine mereu ce a început.
  2. și asta e valabil și pentru oamenii din jurul lui. toți au intenții bune, dar nu au un proiect sau o realizare cu care să se identifice.
  3. Bușoi e printre cei mai apreciați europarlamentari.
  4. vechii PNL-ști, mulți dintre ei cu acuzații de corupție, au făcut pasul înapoi. încă există, încă sunt în partid, dar evită să iasă în față.
  5. Iohannis a făcut tot ce era constituțional posibil, e un președinte decent, dar Orban și-ar fi dorit mai mult.
  6. PNL vrea guvernarea, nu are încă oameni stabiliți pentru posturile de miniștri, dar se simt îndreptățiți în urma votului de la parlamentare.
  7. E încrezător că Iohannis va lua un al doilea mandat, după ce va intra în turul doi cu Barna.

A ieșit un pic mai lung decât mă așteptam și nu m-a lăsat să vorbesc. Urmează Mara Mareș, sper eu, și cine s-o mai găsi/oferi.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

113 comentarii

  1. Nu te-a lăsat nici măcar să îi faci o recomandare pentru un chit de rosturi decent ca să schimbe un pic look-ul la șemineul ăla din spate ?

    00
  2. baaaaah…nu cred asa ceva…inca n-am dat play dar ma astept sa apara altceva:))

    00
  3. La orice ma asteptam dar la un interviu cu Orban nu! Mai ales tinand cont de opiniile tale despre el. Urmeaza Dancila? :D

    00
  4. o cantare la balalalica pentru inchiere sa fi fost

    00
  5. Sigur, greaua mostenire si alternanta politica sunt de vina. Nu faptul ca fiecare a tras pentru el si pentru partid cat de mult a putut.
    A fost ministrul transporturilor, a facut fix nimic. Daca nu ma insel chiar si tu, Zoso, ai avut ceva articole in care ii dadeai peste nas pe tema asta.
    Acum s-a trezit sa faca interviuri cu bloggeri, ca Basescu, doar doar creste cota de piata.
    Chief, in 25 de fucking ani 0 rezultate, nu mai meriti nicio sansa.
    Ce a facut, notabil, PNL in 25-30 ani? O alianta cu PSD (USL – noaptea mintii). Vreti iar la guvernare? Thank you, next!
    PS: Zoso, poate ar trebui sa pui un (p) in fata textului…
    PPS: nu am avut dispozitia sa ascult interviul, am citit doar rezumatul lui Zoso.

    00
    • Zoso, poate ar trebui sa pui un (p) in fata textului…

      nu s-au schimbat bani în procesul acestui interviu. nici măcar benzina.

    • NOU
      #14

      Atunci totuși de ce ești așa de blând cu el?:))))))
      La ce mizerie rprezintă cu adevărat PNL-ul, simplul fapt că nu-i înjuri (mă refer la modul general, nu la tine personal) poate fi considerată o laudă!:)))))

      00
    • Am auzit că Orban e obișnuit să ia, nu să dea.

      00
    • >>totuși de ce ești așa de blând cu el
      N-am dispozitia si/sau curiozitate asa ascult ce zice oricine de la pnl, asa ca presupun doar: pentru ca a fost interviu, nu interogatoriu? pentru ca nu s-a dus ca sa i-o zica?

      00
    • @Toma Dumitru: pt că zona de interviuri isterice e ocupata dw Denise Rifai. Și pt că în general Vali e mult mai scârbă/inspirat în scris față de video

      00
  6. I-ai pus sintu ceva intrebari normale, de nu se pun la tv?

    00
  7. Pe langa faptul ca e foarte greu sa-l asculti pe Orban vorbind 30 de minute, se si aude foarte prost. Cred ca sunt ceva interferente acolo in sediu la peneleu. Zi-le sa-si verifice prizele.

    00
  8. Mergea un microfon dinala ieftin Boya de pus pe camera si un Noise Reduction usor.

    00
  9. Pagina de Instagram a „scriitorului” închisă. Nașpa că trebuie făcute sute/mii de raporturi pt a închide o pagină care fură.

    00
  10. Faci unul si cu Dan Barna?

    00
  11. m-am uitat pe sarite, ca nu-l suport pe Orban nicio secunda, si mi s-a parut ca tu parca erai bucuros ca a acceptat interviul iar el, bolovanul, spera ca mai convinge pe cineva de ceva.

    bine ca suntem mai la distanta de alegeri, ca altfel era considerata reclama chiar si de l-ai fi platit tu pe el sa accepte interviul.

    una peste alta, ca tot nu te lasa sa vorbesti mult, atunci cand prindeai o pauza puteai asa sa scapi a la tourette: muie tu erai baut la accidentul din 2007, muie tu si partidul tau ati fost aliati cu psd-ul, muie tu cereai bani pe la privanti in timp ce statul va finanteaza si el, muie n-ai facut nimic toata viata pe niciun plan, muie nu pacalesti pe astia care or sa vada inregistrarea deci mai un strop.

    00
  12. de Orban mi-e sila. Cu Mara Mares astept un interviu POV🤦‍♂️

    00
  13. i-a reuşit un proiect: a lovit un copil pe trecerea de pietoni şi nu a paţit nimic. nici nu mai recunoaşte fapta.

    00
    • E vina mortului, întotdeauna… în România.

      00
    • Bai eu nu inteleg astea. Imi amintesc perfect fazele date la cald la TV. Nu era un copil mic, era o fetiscana de aprox 14 ani. Gheata pe sosea, a franat si a acrosat-o. Aia nici macar nu a ajuns la spital. Practic se putea intampla oricui. Isi putea asuma fapta si nu avea nimic de pierdut. Dar nu, a ales porcariile. Tin minte ca initial fata a spus ca a fost lovita, dupa aia zicea ca nu a lovit-o nimeni. Desi exista o filmare cu masina lui Orban iesita pe trotuar el jura ca nu a existat vre-un accident. Dar na, probabil ca au facut studii si au ajuns la concluzia ca asa-i prefera electoratul. In fine, dupa interviu sper ca Orban i-a cantat ceva si au baut ceva tarie.

      00
    • Sa fim corecti, nu era copil, era o adolescenta. Si ningea in dimineata aia atat de des in Bucuresti ca aveai senzatia ca e ceata…. E de inteles ca nu a vazut-o cand traversa aiurea. Are multe pacate, aici insa nu sariti pe el.
      Numai cand ma gandesc la mizeria USL… votul meu – chiar nu.

      00
    • Exact, pustoaica n-a ajuns la spital, de aia s-a inteles cu Orban cu tasu sa ii dea ceva sa mananca si gura lor sa nu depuna plangere si dupa taicasu declara ca pustoaica s-a julit singura incercand sa imbratiseze trotuarul dar nicidecum din cauza lu’ Orban.

      Bah ce memorie de euglene avem.

      00
  14. Erai stresat, mai ales la început și Orban afișa un calm.. fals.
    Oricum interesant, mai așteptăm de-astea dar mai umblă un pic la sonor.

    00
  15. Foarte buna intrebarea cu „dati exemplu un proiect pentru care sunt cunoscuti”.

    Pt un politician, ii cel mai usor sa se piarda in o mie de directii & bla bla-uri.

    Un politician care duce 1 proiect pana la capat e deja exceptional. Lumea nu isi da seama cat de mare ii prapastia dintre categorii. Pana si Dragnea, cat de mare a fost, nu a putut duce 1 proiect pana la capat. S-au impotrivit x, y, z, si a sfarsit la puscarie.

    00
  16. La ăla cu Băsescu erai ceva mai alert, zi-mi că n-ai îmbătrânit între timp :))

    00
  17. E doar parerea mea dar nu merita sa iti pierzi timpul cu un cacat de om ca asta. El castiga imagine, in timp ce tu pierzi…
    Nici nu o sa ma uit la interviu, omul nu merita sa emita opinii.
    Daca apare comentariul meu, tot respectul.

    00
  18. La interviul asta ar fi fost mai sigur pentru tine sa porti ochelarii aia ai tai de mafiot. Nu de alta, dar poate te-ar fi protejat de aburii de alcool, sa nu-ti lacrimeze ochii, sa creada Orban dupa aia ca te-a impresionat pana la lacrimi.

    00
  19. NOU
    #47

    Tu, ok!
    I-ai pus intebari bune, nu d-alea aranjate ca in media.
    Orban, in schimb, fara verb la el, fara a-si asuma lucruri, fapte…
    Slab! Poate o fi bun coordonator de grup, fara a fi un bun transmitator de ganduri, de proiecte, se poate si asta.
    Era momentul lui de glorie sa scoata o pozitie ferma a partidului fata de tot jegul, sa se delimiteze CLAR de istoria partidelor de dupa ’90. Dar, e greu…
    Faptul ca incearca sa se dea calm, poate e problema. Muuult prea calm pt rahatul asta de zi cu zi in care ne afundam.

    Ceva tb sa schimbe la el, numai faptul ca este din anii ’90 in politica, lasa un gust amar.
    De apreciat, totusi, ca a acceptat interviul cu tine. Inseamna ca intelege valoarea/ puterea online-lui si vrea sa transmita ca vrea Noul, vrea schimbarea si schimbarea de abordare.

    00
  20. Trebuie sa fie cineva sa ii ia locul lui Iohannis dupa al doilea mandat, nu?
    Vali presedinte !☺️

    00
  21. ce urmeaza cu mara mares? o sa fie un interviu explicit?

    00
  22. Probabil după ce anume? 😁

    00
  23. Eu sper sa nu castige la parlamentere definitiv nici ei si nici USR. Sper sa fie fortati intr-o coalitie, altfel n-am incredere ca se pot tempera cand se va vad la putere

    00
  24. ca veni vorba de orban, poate pui la loc inregistrarile cu udrea https://zoso.ro/executia-elenei-udrea/

    00
  25. @Zoso: fără legătură: ai vreo recomandare de microfon lavalieră?

    00
  26. Incearca si un interviu cu Iohannis.

    00
  27. Scopul interviului fiind ……?

    00
    • nu are un scop. eu caut să fac interviuri cu oameni interesanți, și, în funcție de ce reușesc, fac.

    • și individul ăsta e „interesant”?

      00
    • Se pare ca da….. Pacat.
      Ca si sugestii de oameni interesanti cu care ai putea vorbi:
      – Raed Arafat, fondatorul singurului serviciu public in care cetatenii mai au incredere (SMURD), sa il intrebi cum reuseste un astfel de sistem sa reziste in Romania si sa ii pui o intrebare legata de un lucru de neinteles pentru mine: de ce sta din ce in ce mai des alaturi de cei din PSD. Nu e o intrebare rautacioasa ci doar o curiozitate. Banuiesc ca fiecare om are o slabiciune sau , cine stie, poate gresim noi ca nu sustinem acest partid.

      – oricine din staff-ul Romania te iubesc, despre cum au inceput, situatii periculoase, si ce planuri au.

      – oamenii din spatele actiunii de a construi un spital de oncologie, la fel si celor din spatele ideii de Magicamp. Sincere felicitari lor si tuturor oamenilor carora le pasa de alti oameni in afara de propria persoana/familie!

      – persoana din spatele deciziei Petrom de a dona 10 milioane de euro pentru spitalul de mai sus. Stiu, oamenii fac miliarde profit, insa pentru acel spital suma nu e mica si e chiar binevenita. Poate ar indemna alte companii sa doneze, nu neaparat bani ci combustibil pentru utilaje (orice grup petrolier), materiale de constructii (Dedeman), chiar si cunostine si idei bune. Orice lucru minor e binevenit.

      – un interviu (o conversatie) cu Cetin si Radu despre cum ati pornit, cand v-ati cunoscut si cum. Sa va spuneti parerile fata de ceea se intampla in Romania: lucruri bune, probleme si solutii pentru rezolvarea acestora.

      Zi buna.

      00
  28. Super tare. Profit că sunt în medical și comut pe YouTube-ul de pe TV.

    00
  29. Vali: fii mai calm ,relaxeaza-te. serios! chiar daca anticipezi raspunsul interlocutorului , lasa l sa spuna sa termine, e mai bine pt noi. Poti fi muuult mai bun si in fata camerei. Fa ceva cu sunetul data viitoare , e ok dar sigur poti mai bine. Culori uni, imi fug ochii dupa camasa ta. Intrebarile cu substrat sunt pt tine, e ok tu ii vezi ochii insa se poate eschiva usor, desi te inteleg si intrebarile astea nu le a mai intalnit, nu cred ca au efectul scontat, astia sunt soparle vechi. Mai vreau!

    00
  30. Zic si eu de sunet, ca poate, poate se rezolva pe viitor. Mai ales ca filmele romanesti sunt criticate pe aici pentru asa ceva.
    In rest, mi se pare misto initiativa.
    Am si eu una pentru zoso, din alta sfera, nu politica, dar tot subiect mega discutat pe site; sa vedem cum i se pare.

    00
  31. Faci unul și cu Theodor Paleologu? Dacă tot candidează la președenție cred că ar trebui să îl știe cât mai multă lume.

    00
  32. chiar nu, nu am să dau play să ascult platitudinile unui nimeni. e trist, de fapt, cum pnl se află la cea mai mare oportunitate din ultimii 30 de ani să devină cel mai puternic partid din românia, și ratează această oportunitate pentru că are ca șef un nimeni care-l elogiază pe bușoi.
    sau poate că nu e trist…

    00
  33. La interviurile cu sunet prost ai putea sa faci o subtitrare si/sau sa vorbesti cu un inginer de sunet sa-ti curete zgomotul de fundal si sa faca sa se auda vocile ma bine.

    00
  34. Ludovic Orban, acest exponat clasic și plin de clișee al politicii românești, aburea de dracii ne găsea. Un căcat cu perje pansat. Un imbecil.

    00
  35. omg – te-ai îmbrăcat în cămașa bună?

    00
  36. N-am putut sa ma uit mai mult de 10 minute:
    – zgomotul de fundal .. bzzzz
    – Orban n-are bunele maniere, nu stie sa lase interlocutorul sa termine de rostit intrebarea / ideea.
    – Orban e un analfabet functional. Una il intrebi, alta raspunde. Si aici ma refer la faza cu primarul Oradei, unde se eschiva.

    00
  37. Nu vreau sa fiu hater, dar în 2k19 așa sunet ? Puneați un microfon între voi, nu știu… Zici că ai înregistrat cu Nokia 3310…

    00
  38. Pentru sunet poți să îți iei niște căști BT ca să-l verifici înainte de înregistrare sau un recorder portabil care să îl ții lângă tine. Bănuiesc că microfon unidirecțional ai deja la cameră

    00
  39. eu nu am avut rabdare sa va ascult…

    00
  40. un interviu in plus sau in minus nici nu mai conteaza , sunt satul de PNL si de Ludovic ( si de Fluture :))) ) pana peste cap , marfa proaspata data viitoare , dinozaurii trebuie sa dispara ( din nou) …

    00
  41. Pe langa blog, interviul cu mara mares il pui pe youjizz sau pe pornhub? Ca ma gandesc ca nu te lasa pe youtube…

    00
  42. Acum 2 ani pe vremea asta, la DonCafe in Dorobanti, un A6 nou isi infige suav grila in bordura trotuarului pe care sunt asezate cateva mese. Soarele sta sa apuna, e liniste, verdeata, locuri de parcare. Mesele cu cate 2 ocupanti discuta in liniste, in timp ce pe langa ele un ospatar face ture: mai niste oua benedict, mai un steak de vita cu maduva, mai o salata, mai o cafea. Ma simt perfect relaxat, asa ca ma ridic de la masa sa ma duc sa fac o poza „artistica” cu telefonul pe mijlocul drumului.

    Cand ma intorc, la masa din spatele meu doua figuri oarecum cunoscute, unul in costum, unul in blugi, dar nu imi bat capul. Doar pe Dorobanti toata lumea cunoaste pe toata lumea, macar din vedere, iar codul „nescris” al locului spune ca e ok doar sa dai din cap usor a salut. Fac asta, privirea unuia din cei doi se intersecteaza cu a mea, urmeaza un leganat usor de confirmare din barbie. „Eh, plm, or fi lucrand pe undeva pe unde am lucrat si eu”.

    Ma asez, schimb o vorba cu prietena, misc dezgustat maduva de pe friptura si incep sa mananc ascultand o pasarica (din copac, nu de la mesele din jur!). Fara sa vreau, aud clar conversatia din spatele meu:
    – „Asculta-ma, partidul nu mai rezoneaza cu noua clasa…asta…”tinerii corporatisti” sa le zicem. Daca ii iei pe astia de prin birouri de aici din Victoriei, habar nu au de voi si nici nu ii intereseaza. Ce programa aveti, ce candidati. Voi nu puteti face nimic pentru ei in mod specific, trebuie sa gasiti subiectele care ii dor pe ei si sa le mentionati, in special online. Ca astia nu stau sa se uite la voi cum vorbiti prin studiouri la TV”.
    – „Pai o am pe [nume indescrifrabil] care se ocupa de de-astea, ca ea intelege mai bine ce-i cu ei”
    – „Vezi ca astia au strigat „PNL=PSD aceeasi mizerie in piata, voi trebuie sa va desprindeti de ideea asta ca sunteti acelasi lucru cu PSD”
    – „…” oftat.
    – „Daca e, pot sa incep sa zic eu ceva la mine in emisiune, pun si pe internet pe pagina. Asculta la mine ca stiu ce zic, ca lucrez de atatia ani cu de-astea”
    Au mai continuat cateva minute cu platitudini de-astea la mintea cocosului, era practic social media si in general sociologie de baza pentru o generatie, chestii de anul 1 la facultate, triviale.

    Se lasa linistea, incep sa ma concentrez la perfectiunea cu care cutitul taie prin carnea rosie. Evaluez mental pe o scara de la 1 la 10 cantitatea de suc care „scapa” din friptura in timp ce o tai. Prietena isi aduce aminte de ceva, incepem sa vorbim monosilabic, printre inghitituri. Un Nissan Juke se chinuie sa parcheze in fata. In cele din urma aud motorul cum se opreste, masina ramane stramba si din ea coboara doua domnisoare ca scoase din cutie.
    La masa din spate apare un al 3-lea tip, foarte tanar, costum, foarte patruns de importanta. Se aseaza langa ceilalti doi, dar nu mai inteleg ce balmajesc. Conversatia se incheie cu „hai ca trebuie sa plec si eu, ca am emisiune la 9” din partea celui in blugi. Trece pe langa mine, se suie intr-un Passat nou, demareaza grabit.
    Tipul in costum incepe sa vorbeasca la telefon, spate in spate cu mine. Da indicatii la virgula despre cum trebuie 3 persoane sa se prezinte in 2 emisiuni TV in seara aia, inclusiv cu ce trebuie sa zica si mai ales sa NU zica, ce subiecte trebuie evitate si cum (daca te intreaba de subiectul X, da-o pe aia cu Y si tine-o asa).

    Intr-un final mi-a picat fisa. Cei doi erau Ludovic Orban si Moise Guran la consultanta, iar al treilea era asistentul primului.
    PNL cu asa lider care face politica de zeci de ani si are nevoie de asemenea explicatii? No thanks.

    00
    • Trece pe langa mine, se suie intr-un Passat nou, demareaza grabit.

      leasing pe firmă. a povestit la radio. vremuri grele.

    • „masina ramane stramba si din ea coboara doua domnisoare ca scoase din cutie.”

      Femei independente si pline de bani. Oare care le-o fi secretul? Cate balcoane are cladirea unde lucreaza?

      00
  43. A iesit destul de bine, se vede ca nu esti 100% in largul tau dar eu zic ca esti pe drumul cel bun. Mi-a placut ca ai incercat cateva intrebari mai tari legate de „ce ramane in urma”, „banii de campanie” si „cei cu probleme”.

    Este foarte bine ca nu te-a lasat sa vorbesti, pentru ca interviul este mai degraba despre invitat decat despre gazda.

    Eu m-as mai uita la interviuri de genul asta, poate prinzi ceva si de la USR.

    00
  44. Cine este Mara Mareș?
    Cine este Bușoi?

    00
  45. Felicitari pentru initiativa. E bine daca reusesti sa editezi sunetul .

    00
  46. NOU
    #88

    Ludovic Orban, un alt prost solemn, un idiot util care va salva PSD-ul de la moartea prin irelevanta, asumandu-si guvernarea in aceste momente grele pentru tarisoara si securistii ei.

    00
  47. lu’ Fluture daca ii luai interviu, era mai interesant. Orban ar trebui sa isi ia si el un job decent, primul in viata

    00
  48. m-am uitat să te văd 1 min, dacă-i luai interviu lu arhi mă uitam până la capăt.

    00
  49. Doi țăranusi.

    00
  50. Daca Mircea Dinescu are emisiune „Politica si delictateturi”, poti si tu sa ai „Bricolaj si politica” :)
    Acum serios, a iesit binisor :)

    00
  51. logica reddit: faptul că un prost mănâncă rahat aiurea și cineva încearcă să îl lămurească înseamnă că are o părere diferită https://imgur.com/uDKlzsi.png

    atât îi duce capul. să mănânce rahat nedocumentat și, când cineva le dă peste bot, să dea cu tifla, că sunt anonimi.

  52. Buna initiativa, dar sunetul este execrabil.

    Pe casti am rezistat 2 minute.

    00
  53. Fa un interviu cu cineva de la ministerul transporturilor.

    00
    • eu: bună ziua, de ce nu avem autostrăzi?
      el: explicație de jumătate de oră, însumată în „ministerul e plin de idioți”.
      the end

  54. Intr-un interviu de acum cateva luni a zis ca nu a vrut sa ia bani de la UE pentru drumuri din cauza ca avem destui bani la bugetul statului. Traducere „boss e greu sa furi din fonduri europene, mai bine dam teapa statului si luam niste banuti la punga pentru nepoti”.

    00
  55. Mai are geaca de la Dragnea?

    00
  56. Interviurile cu politicieni sunt ca mersul la curve. Diferenta e ca de la curve pleci oarecum satisfacut, dupa interviu te stergi discret la bot.

    Dar ok, trebuie sa incepi de undeva. Insa cred ca e mai interesant cu amateurs decat cu milfuri d-astea expirate.
    Adica cauta si tu niste tinere sperante cu care poti avea un dialog interesant, inedit si – bonus – peste cativa ani o sa te poti lauda cu „p-asta eu l-am descoperit”.
    In plus chiar ar fi util. Ce sens a avut interviul asta? Poate doar de prestigiu asa… l-am avut pe Orban, dupa Basescu. ;)

    00
  57. Echo

    te-ai vandut :)

    00
  58. Busoi cel mai bun europarlamentar? :)))
    Busoi nu e ala de a dus scorul pnl in Bucuresti sub 12%? :))

    00
  59. e util interviul, si pentru orban :) parerea mea – orban nu inspira nimic, daca imi zice orban sa fac ceva pentru el sau impreuna cu el, sa dam cu lavabila, orice, nu imi inspira incredere. nici incredere, nici putere, nici entuziasm, ni-mic. fara abilitati de lider, a ajuns acolo dupa ce a venit si randul lui, bine ma hai ca am pus-o si pe gorghiu, incercam si cu tine ca n-are cum sa fie mai rau.

    00
  60. orban este cel care a renuntat la planurile pentru autostrazi si a zis ca face drumuri expres. atata s-au invartit intre ei (berceanu, orban si anca boagiu plus rus de la psd) planurile ca autostrazile astea trebuiau sa fie gata acum aproape 10 ani. eu pe astia nu ii iert.

    00
  61. Mai da ce e cu criza asta de lideri din PNL? Are partidul asta niste oameni stersi si anosti la varf ceva de speriat. Politicieni fara carisma, partidul asta e ca un teatru de actori fara talent ce sunt acolo sa dea din maini si gura doar sa para ca mai e ceva viu. Au nevoie de o voce puternica si coerenta si aia sigur nu poate fi a lui Ludovic Orban. Norocul lui a fost ca in contextul in care PSD pierdea din voturi din cauza lui Dragnea si USL inca era o necunoscuta a reusit sa mentina PNL la % ff bun in alegeri, dar ce se va intampla cand USL si PSD vor prinde teren? PNL va incepe sa scada si Orban va lasa locul urmatorului anost?

    00
  62. Maimutoiul asta venise prin liceu acum multi ani sa-si tina campania electorala, da institutia aia in care cica nu se face propaganda politica, a spus vreo 2-3 vorbe in sala de sport, apoi i-a inmanat drept cadou cureau de la pantaloni unei colege, nu stiu pe ea daca a reusit sa o convinga, dar mie mi-a inspirat foarte multa incredere acest gest, din acel moment am stiut sigur pe cine trebuie pusa stampila.

    00
  63. Interviul e foarte bun, decent, in care vad doi oameni relaxati care poarta o discutie. Mi se pare absolut normal sa ai acest interviu cu seful partidului cotat cel mai bine in sondaje. Vad comentarii de prost gust, probabil a celor din tagma #mapishpeledevot.
    Noi sa fim sanatosi, Vali.

    00
  64. Mai aruncă câte un ochi pe Ilie Bolojan, Adrian Veștea, Vlad Oprea, Florin Oancea, Daniela Cîmplean – sunt primari / președinți de consilii județene prin Oradea, Brașov, Sinaia, Deva sau Sibiu. Și își fac tare bine treaba chiar dacă nu îi știe toată lumea.

    00
  65. As vrea sa vad unu’ cu Dan Barna sau Ciolos si de ce nu…Caramitru(sunt curios sa vad ce il motiveaza mai recent).

    00
    • cum ziceam mai sus, barna și cioloș sunt îndrumați către reddit, nu știu ei din astea cu bloggeri sau vloggeri.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.