Cele mai mișto tradiții de sărbători

Nu jurnal de știri în perioada asta să nu menționeze o zonă administrativă a României unde “se păstrează tradițiile”. E un fetiș ciudat să ne aducă aminte că, în unele zone, România a rămas în epoca de piatră în materie de apucături și informații.

Și, de fiecare dată când aud asta cu “tradiții păstrate”, mă gândesc la una din astea:

  1. buda din fundul curții cu scânduri rare, prin care bate vântul. deși are rolul ei în tranzitul intestinal, mai ales iarna (nu prea îți vine să stai pe telefon 15 minute când afară e frig și tu ești cu popoul la rece), scândurile alea rare sunt semn de incompetență sporită, și orice om a făcut un calcul simplu când era în situația asta: bă, ăsta a făcut economie de fix o scândură. fix una. nu contează că te bate vântul 20 de ani de acum încolo, important e că românul a făcut economie.
  2. noroiul din curte. curtea nu e românească dacă nu, la fiecare ploaie, se umple de noroi. sigur, o basculanta de pietriș e 2-300 lei, ba chiar ți-l poți aduce singur cu căruța daca vrei, dar cum să renunți la noroiul tradițional românesc?
  3. sfânta tradiție de a nu putea duce la bun sfârșit niște instrucțiuni simple sau de a respecta niște cerințe clare.
  4. sfânta tradiție de a înjura meșterul care a lucrat înainte acolo.
  5. sfânta tradiție de a da manelele tare când e prea liniște undeva, pentru că asta îi lipsea, o boxă portabilă dată tare prin pădure sau printr-o zonă rezidențială dintr-un oraș liniștit.
  6. sfânta tradiție de a nu parca niciodată civilizat și de a nu semnaliza niciodată.
  7. seculara tradiție de a vorbi cu nevasta ca și cum ar fi o vită.
  8. sfânta tradiție de a mânca mult și gras. nu contează cât de gras e, să fie mult.
  9. seculara tradiție de a arunca gunoaie pe unde trecem.
  10. sfânta tradiție de a bea tot și apoi a plânge a doua zi că ne doare capul.

Fascinantă nație.

fane_spoitoru

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

87 comentarii

  1. Spurcata tradiție de a vota cu PSD

    00
  2. frumoasa tradiție de a încărca bradul până i se lasă crengile, ca să arate bogăția.

  3. Uuu, rarity card, nea Fane.

    00
  4. 25.12 ora 20.00

    2 cozi.
    Una la mec, cealalta la farmacie.

    00
  5. Daca ti-ai fi facut vreodata nevoile la buda cu scanduri rare din fundul curtii, ti-ai fi dat seama ca scandurile sunt rare cu un scop. Daca le inchizi ermetic, vara lesini de cald in buda si nu poti respira, plus mirosurile nu sunt tocmai placute daca nu se aeriseste deloc.

    Iar la celelalte 9 puncte, arunci piatra fara sa intelegi motivele multe si complexe pentru care lucrurile sunt asa cum sunt.

    00
  6. NOU
    #26

    Care ar fi motivele multe și complexe pentru are ai vorbi cu nevasta că si cum ar fi o vită?
    Care ar fi motivul să arunci o hârtie pe stradă în loc să o bagi în buzunar și să o duci acasă dacă nu găsești un coș pe stradă? Iar dacă ești turist în alt oraș de ce să fii jeg să o arunci tot pe jos deși ai coșuri din 50 în 50 de metri?
    Chiar sunt curios ce motive complexe ai avea :)

    00
    • Care ar fi motivele multe și complexe pentru are ai vorbi cu nevasta că si cum ar fi o vită?

      pentru că o consideri o vită. și pentru că, de multe ori în cazurile astea, ea se comportă ca o vită.

      nu există complexitate, pentru că oamenii nu și-au rezolvat nevoile de bază. n-au timp să se gândească pe termen lung, pentru că ei încă aleargă după mâncare.

    • NOU
      #28

      Trebuia să fie un reply pt băiatul de mai sus :) chiar aș vrea să știu cum si de ce ar gândi așa

      00
    • pentru ca de cele mai multe ori chiar e o vita? bine, in loc sa iti tocesti nervii si irosesti viata ai putea divorta, dar ce ar zice lumea? asa, daca doar o spurci in gura mare in plina strada lumea va zice admirativ „uite un barbat adevarat”…

      00
    • divorțezi și ce faci? că tot peste vite dai, că în mediul ăla te învârți…

    • @Remington… Lasa l p ala de la care ai fi vrut un raspuns ca astia ca el sunt in stare sa ne spuna doar cum e viata complicata si are multe aspecte.
      off: ma bucur ca mai sut oameni ce isi amintesc de serialul ala.

      00
    • pai evident ca tot o vita gaseste. ca asta e si el, si de aia a luat-o si pe prima. dar el nu intelege asta exact pentru ca si el e tot o vita.

      si ei nici nu vad, nici nu isi doresc o iesire din cercul asta. iar pentru mine si restul celor fraierilor care umbla cu hartiuta in buzunar pana acasa asta nu ar insemna nimic si nu ne-ar afecta. ce ne afecteaza insa este numarul lor…

      00
    • apropos de hârtiuțe în buzunar că nu găsești coș de gunoi, eu nu pot să-i înțeleg pe ăia care aruncă ambalaje, coji de fructe pe palierul blocului. locuiești 1-2 etaje mai sus, e chiar extrem de complicat să mai ții chestia aia în mână/buzunar 1-2 etaje?!

      00
  7. Nu știu dacă poza e reprezentativă. Individul era un domn elegant. N-ai găsit și tu țăran cocalar mai autentic că e plin parlamentul de ei?

    00
  8. E hai ca punctul 10 l-am boxat mai toti de cateva ori :D

    00
    • Sambata dimi-pranz: baaaa, io nu mai beau in viata mea, iar le-am combinat si ma doare prostu’.

      Vineri seara: shotuuuuuri!

      00
  9. Ba toate pana la beutura. Ce ii gresit la punctul 10? Pai nu de aia e bautura sa o bei? Toata? Ce dracu?
    Si nu ii sfanta traditie romaneasca. Face parte din ADN-ul uman.

    00
  10. Sfânta tradiție de a consuma vin (otet) la pet…Natural, nu ca ăla făcut din paie din comerț.

    00
    • Se pare ca n-ai baut un vin de casa bun; in schimb, eu iti zic ca foarte multe din comert n-au vazut un bob de strugure in toata viata lor, dar poate-s subiectiv si unchiul meu stie face vin bun.

      00
  11. Nu am inteles niciodata de ce se vorbeste despre disparitia traditiilor ca fiind trista. Ca si cum traditiile ar fi ceva intangibil,ceva fara de care nu am putea trai la fel de bine. In trecut multe traditii au aparut si au disparut dupa mult timp, tot asa se va intampla cu multe di cele actuale.Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca multe in zilele noastre sunt ridicole si fara sens. Multi le respecta pentru ca ” asa au pomenit”. Sau le e rusine de ceilalti sa nu o faca. In prezent multe ” traditii” prin anumite tari sunt sangeroase sau provoaca multa suferinta. Ar fi multe de spus despre subiectul acesta.

    00
  12. Nu e vina noastră. Am fost „civilizați” de romani…ai uitat?

    https://www.nytimes.com/2018/12/24/travel/rome-pollution-trash.html

    00
  13. Apropo de manele si tradiții.. or venit niște suedeji cu capra, dotați băieții, clarinete și trompete.
    Cântă printre blocuri și mai ies unii la geamuri sa arunce bani sa facă dedicații.
    Sa cad pe burta de ras când aud un vecin care după ce le-a aruncat banii comanda sa ii cânte Jingle Bells :D bai si o cantat aia

    00
  14. NOU
    #55

    Deci dacă într-o anume zonă s-au pastrat tradițiile înseamnă că oamenii ăia au rămas în epoca de piatră?
    Zi-le asta grecilor, francezilor sau irlandezilor. Apropo, zonele arătate în jurnalele de știri pe care le pomenești sunt de regulă peste nivelul mediu de trai al României atât la sat cât și la oraș.
    Hatereala strica blogul

    00
  15. Nu stiu daca ati observat dar cei mai mari patrioti si pastratori de traditii, ma refer la aia care se bat cu caramida in piept cat is ei de romani verzi, is niste ticalosi.
    Am unu in comuna, condamnare pentru proxenetism, trafic de persoane, camatarie, etc etc. Acu pozeaza in consilier local PSD. Umbla cu tricolorul la guler tot timpul si are postari pe fb cum merge el cu caruta cu cai faini, cu tricoloru, cum se lauda ca pastreaza traditia.
    Nu vreti sa stiti cum vb cu oamenii care-i mai lucra prin curte/gradina….
    Astia is oamenii care pasesc in fata, fara obraz si fara nici o urma de bun simt.
    Cea mai faina traditie e sa ai 10 ani si sa iti numeri banii dupa o zi de colindat.

    00
  16. Cine e țiganul din poză?

    00
  17. De revelion astept o poza cu caiac

    00
  18. Sfanta traditie de dupa sarbatori de a arunca bradul pe geam de la etaj.

    00
  19. Tradiția de a te spălat doar de sărbători, niciodată pe dinti; tradiția de a fii stirb de la 30 ani. Mama de la 13 ani, tradiția abandonului școlar, etc.

    00
    • Traditia de a iti (a-i) sparge capul cu prietenul cu care bei. Traditia de a zacea in sant dupa – bine asta o au si altii.

      00
  20. Haaaaa. Sunt născut în aceeași zi cu țiganul. :))

    00
  21. Sfanta traditie de a avea un X6 nou si a arunca ambalajul pe geam la benzinaria Petrom la iesirea din Brasov spre Harman/Sf. GHEORGHE sambata trecuta.
    Sofer de etnie Caucaziana.

    00
  22. Sfanta traditie de a folosi orice toaleta publica ca fiind aia din fundu curtii. Cand orice toaleta publica de la noi din tara va fi la orice ora curata ca lacrima poporul nostru va fi unul evoluat si toate traditiile astea vor apartine trecutului.

    00
    • știi că ăia care le murdăresc cel mai tare sunt cei care le curăță la locul lor de muncă? „eu tre să le spăl pe ale mele, de ce să nu le dau și altora de muncă”

  23. Acuma depinde de sat. La bunicii mei era bine facuta chestia, si era o alee de beton pana la ea. Daca vrei poti. Casa aprox 1950.

    Cea mai tampita traditie a romanului:
    – Sa injuri toata lumea care exista si sa le diminuezi cumva meritele. Ala e prost, celalalt e rau. Milioane care se cred toti buricul pamantului si simt nevoia sa „throw shade”, sa arunce cu umbra cum ar veni.

    Ba, aia din Ardeal care au facut Unirea (Vasile Goldis, Cicio Pop, Aurel Vlad) au stiut ca trebuie sa se sustina intre ei daca vor sa le iasa treaba. Ca puteau si ei sa isi dea la gioale si sa isi scoata la iveala unul altuia defectele in public.

    00
  24. sfânta tradiție de a folosi bormașina de preferat între orele 19 și 23 când e toată lumea acasă.

    00
  25. Cel mai misto lucru (legat de traditii): WC in casa, sa demonstram populatiei din jur ca suntem evoluati (a se citi superiori), dar sa ne c***m i fundu’ curtii ca se umple fosa.

    00
  26. Sfanta traditie de a rade si de a ridiculiza pe cei care sunt singuri de sarbatori, bucuria nedisimulata la aflarea unor rele ce li s-au intamplat apropiatilor, rautatile gratuite facute persoanelor cu dizabilitati, ura fatisa fata de tot ce diferit/iesit din tiparele ortodoxe… and so on and on…

    00
  27. Punctul 10. Am băut aseară 5 baterii de vin și m-a mâncat in dos sa sting la urma cu o bere. Ei bine, de la berea aia mi-a fost un raaaauuu!

    00
  28. dacă apare o televiziune care nu ne p̶i̶er̶d̶e t̶i̶m̶p̶u̶l arată prețioasele tradiții din cucu măcăii, apar patrioții să îl înjure pe soroș că ne fură pământurile și că tinerii vor deveni ghei drogați dacă nu se uită la ei cu sărbătoresc tradiții în condiții mizere

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.