Turism: pe vremea mea, mergeam la băi…

Periodic, presa rulează reportaje cu Băile Herculane, pentru că e un subiect tare facil: primari incompetenți și/sau corupți, privatizări dubioase, frumusețe fără seamănă, resurse naturale gratis…

Odată ce depășim momentul “a luat-o un pesedist și a falimentat-o”, putem să discutăm realități mai simple. O chestie ca Băile Herculane există atâta timp cât e subvenționată de stat. Când statul social dispare din ecuație, societatea comercială nu se poate susține pe sine. Turiștii veneau la Băile Herculane doar pentru că acolo aveau bilete de concediu, nu pentru că își doreau să fie acolo. Odată ce biletele cadou de la stat au dispărut, la fel și dorința lor de a merge la Băi.

Și e o spirală a sărăciei: hotelieri privați nu apar, pentru că nu pot face bani, pentru că 99% din publicul amator de așa ceva e format din oameni cu bani puțini, care nu cheltuiesc, iar hotelurile existente nu sunt renovate, pentru că oamenii care vin acolo oricum le fac varză (ați văzut cum se plângeau hotelierii de clienții veniți cu vouchere de concediu anul ăsta).

Asta e valabil și la Olănești, și la Băile Felix, în hotelurile comuniste de pe litoral, și în toate situațiile unde publicul țintă are venituri reduse. De asta, de fiecare dată când vedeți comparații cu situații de pe afară (Stațiunile de Ski Austriece, Băile Ungurești sau Băile Cehești) nu auziți și nu vedeți niciodată comparații de salarii și gratuități. Acolo oamenii se duc și plătesc prețul întreg, iar prețul e pus în așa fel încât proprietarul resursei să aibă bani să o întrețină și să o dezvolte.

Deci da, mergeam la băi, dar ne prefacem că nu știm că erau subvenționate, la fel cum ne prefacem că nu știm că dolarul era la paritate 1:1 cu leul, apartamentele erau ieftine și partidul ne dădea loc de muncă automat.

baile-herculane-geta-strand

(sursă foto)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. Sunt si exceptii. https://balvanyosresort.ro/ro/
    Cam aceleasi date ale problemei, dar la ei e fully booked cu 100 euro pe noapte.

    00
    • io am fost cu vouchere la balvanyos

      00
    • E destul de usor sa dai vina numai pe saracie.

      Salariul minim si salariu mediu intre noi si Cehia. Nu e chiar o diferenta ca intre noi si Monte Carlo.
      Cehia – 407 – 837
      Romania – 321 – 515

      Sa caute cineva poze cu Karlovy Vary si cu Herculane, daca are nervii tari.

      Si inca ceva: sa compare cineva preturile de carare la principalele hoteluri de acolo cu principalele hoteluri din Herculante. Soc si groza, sunt tot pe acolo: Herculante: Grand Hotel Minerva Resort & SPA – 312 euro/4 nopti in octombrie, Afrodita 270 de euro/4 nopti in octombre, Karlovy Vary – Venus 4 stele/338 de euro/4 nopti in octombrie.

      Deci, e simplu sa ne referim tot la saracie, dar nu prea mai bate. O simpla incercare pe booking de a face revelionul in conditii decente cam pe oriunde in tara asta o sa iti arate ca am depasit de mult turismul de saracie.

      Nu prea avem ce face si tot la politica si la hotii ajungem. Statiunea asta, Herculane, avea nevoie de bani multi INAINTE de a incepe sa produca bani. Adica de investitori adevarati. Plus investitii publice. Nu se poate ridica cu cei care vin acum in Herculane, caci acum chiar se merge la buget acolo. Noi l-am gasit doar pe Iosif Armaş

      00
    • @silicon`_v cred ca e bine de spus ca in Karlovy Vary cam 90% din statiune e al rusilor. Sunt suficiente placute pe care e scris in rusa si abia apoi in ceha.
      Sunt multi rusi care au foarte multi bani si vin sa ii cheltuie in Cehia.

      00
  2. Poate unii nu au success din cauza serviciilor proaste. Atunci când stai 15 minute până îți ia chelnerul comanda plus 50 minute până vine mâncarea (comandat ceva simplu care nu durează mult) normal că nu o să cheltui și la restaurantul pensiunii/hotelului (sau alte restaurante din zonă).
    În alea 30-35 minute de așteptat în plus pentru o singură masă mă plimbam pe munte sau stăteam într-o piscină.
    Uite așa ajung la magazinul din colț iau un sandwich și nu mai pierd timpul prin restaurante iar hotelul ia banii doar pe cameră.
    Valabil pentru toate stațiunile, nu doar cele cu bilete de tratament.

    00
    • Poate ai fost doar in rro si nu ai repere…
      In Franta, o tara cu turism extrem de dezvoltat, am stat si mai mult dect in romania pe la braserii/restaurante pentru a-i astepta pe chelneri sa isi faca siesta si sa vina sa preia comanda. Iar cand vin, ai impresia ca le-ai stricat ziua si i-ai agasat in cel mai rau mod posibil. Obisnuit cu servirea si ospitalitatea din Oradea, Cluj, Timisoara, a fost un soc cultural pentru mine. Si nu am stat acolo 2 zile, ci mai degraba 2 ani.

      Mai mult, uneori trebuie sa astepti pentru o masa. Daca e meniul a la carte, nimic nu e pregatit dinainte. Iar mancarea nu se gateste in 5 minute ca nu toate restaurantele sunt mecuri. Numa zic.

      00
    • @caesar – unii dintre noi s-au mai plimbat si prin alte tari si au vazut diferenta. Cred ca totusi Franta e un caz special.
      Ca idee – Slanic Moldova – preturile pentru un pranz pentru 2 adulti si un copil aceleasi ca in Tenerife. Diferenta – a durat mai mult de 1h sa aduca comanda, asta avand doar 3 mese ocupate.
      Si am suficiente experiente in afara ca sa pot afirma ca in Romania ce trage in jos turismul sint serviciile de cacat la preturi nesimtite.
      Probabil singura justificare pentru cei care prefera inca turismul aici e proximitatea.

      00
    • Cred ca e ceva dubios cu exemplul cu Franta. Croatia, Germania si Spania sunt locuri prin care am fost si am mancat pe la restaurante in ultimii 3 ani si nu am stat nicaieri mai mult de 20 de minute pina a venit mincarea.
      In Romania in schimb … au fost locuri in care dupa 15 minute ne-am ridicat ca inca nu vazusem chelnerul la fata sa ii cerem un meniu si o apa.

      00
  3. Dacă te uiți pe hartă, orașele mari din in jurul stațiunii sunt: Reșița, Hunedoara și Tîrgu Jiu, adică orașe pe moarte, cum sa atragi turiști ? Eu am vizitat Băile Herculane când am fost la Dubova pe Dunare dar nu cred ca voi mai face acest drum in următorii 15 ani.

    00
    • NOU
      #10

      Bro, pe ce harta te uiti? Severinul e la 20 de minute. Oras cu Multiplex + sarbi cati cuprinde (mai ales la cumparaturi), fyi.

      00
  4. Lumea nu merge la Baile Herculane pentru ca faci 1 zi pe drum pana acolo si inca o zi inapoi.
    Practic pierzi 2 zile din concediu pe drumurile de Evul Mediu.

    00
  5. Salariul median (nu MEDIU) in RO este 1300 lei net (300 euro).
    Ce concediu crezi ca se poate face din banii astia ?

    00
  6. Eu știam că au răsărit multe pensiuni in jur, cu hotelurile vechi e problema

    00
  7. te contrazic. am mers anul asta la Herculane pentru prima oara, din curiozitate. statiunea era full in august. pacat ca mare parte e paragina, centrul istoric e de plans. se investeste pe ici pe colo, dar inca timid. peisajul de vis. noi am stat la Minerva 4 stele proaspat deschis, conditii foarte bune. mai sunt inca vreo doua hoteluri bunisoare. lumea merge la Herculane si pentru ca leaga sejurul de o excursie la cazane, cum am facut si noi, deci potential in zona este.

    00
  8. Am fost in Herculane acum o luna. Stațiunea arata apocaliptic. Un fel de Cernobîl in Romania .Dacă ar arde când mai ia foc rezervația si in loc ar creste vegetație ar arata mult mai bine.

    00
  9. Strainii trec pe langa zeci de locuri similare si nu trebuie sa faca zeci de ore pe drum. Si daca aerul tau ar fi din varf de munte de Elvetia si apa din pula de cerb de cangur… fara aeroport, autostrazi, tren de viteza nu iti mai vine nici dracu pana acolo. Romanii merg inca si au rasarit pensiuni private cu bazine decente. Nu e dracu asa de negru pe cat se prezinta, se poate merge si eu inca o recomand daca vrei aer, liniste, trasee scurte si ieftineala. Sa renovezi partea istorica costa o gramada: fara ajutor european sau de stat masiv nu se va face nimic acolo.

    00
  10. Sunt vreo 2-3 hoteluri mari renovate, de 4 stele, la care merg in TeamBuilding-uri programatorii aia nesimtiti. :D

    Dar da, merg acolo pentru peisajele si lucrurile de facut PE LANGA statiune. In statiune n-ai ce sa faci daca pleci de la hotel.

    00
  11. Da’ in Calimanesti cum de s-a mai investit atunci? Si nu-i ca si cum Rm Valcea n-ar fi in aceeasi galeata cu Reșița, Hunedoara sau Tîrgu Jiu?

    00
  12. stațiunea și hotelurile s-au ridicat acum mai bine de o suta de ani, când nu trimitea nimeni pe nimeni cu vouchere in concediu, deci bănuiesc că dacă atunci erau clienți cu bani și cu chef de mers acolo, ar merge și azi daca ar fi condiții.

    00
  13. Ultima fraza a articolului este GENIALA!
    Ar trebui sa dea de gandit la multi, pacat insa ca stam prost cu timpul si cu exercitiul mintii..

    00
  14. nu inteleg. daca toti turistii vin cu vouchere, de ce nu se pot face investitii? Ca hotelierii tot bani incaseaza pana la urma

    00
    • in domeniul privat „pina la urma” nu e un termen de plata bun. Salariile trebuie platite, taxele la stat la fel, furnizorii de utilitati si ei. Chiar asa, cum ar fi ca in vina de salar sa vina patronul si sa zica „baieti, uitati jumate de bani azi si de restul niste hartii care atesta ca o sa ii luati si pe restul, pina la urma”.
      De aceea acele vouchere sunt ocolite de unii: pe de o parte statul se codeste sa le achite (sau le achita intai celor care au intrari pe ici pe acolo), pe de alta parte te f**e daca nu iti platesti impozitele aferente fix veniturilor incasate de tine cu … param-taram … vouchere.

      00
    • @Lucifer: daca ai prins vremurile si mai tii minte, in vremea lui nea Nicu greu gaseai cazare la hotel (fara rezervare) daca apareai la receptie cu rucsacul in spate si „moaca de trenist” la inaintare. Si asta desi hotelurile erau cam goale. Si tu plateai acelasi pret pe camera ca si cei mai cu dare de mana.
      Aia care veneau cu masina (deci mai instariti) era mai probabil sa cheltuie bani cu masa si bautura, implicit bacsisul decat turistul cu buget limitat.
      La fel si aici, interesul hotelierilor e sa atraga oameni cu bani care fac si consumatie la bar/restaurant, lasa bacsisuri mai grase, etc. Pretul camerei e doar inceputul.
      Problema e insa alta: oamenii care au bani au si pretentii. Cei cu bilet gratis la bai nu comenteaza daca nu e covorul din camera aspirat, daca geamurile nu se inchid bine, daca mancarea e putina si proasta. Ca e gratis oricum. Dar pe banii lor ei n-ar merge acolo.

      00
  15. Te contrazic. Mi-am platit cu bani multi un week-end la spa la Baile Felix, la hotelul ala nou revonat (Lothus something). Nu prea erau piscotari pe acolo (probabil ii elimina cu preturile).

    In schimb hotelul nu prea intelegea ca la 4 stele+ nu e ok sa ai o gurista care sa urle in timpul mesei de seara, ca merge un jazz, un pian, ceva. Ca publicul care da peste 100 EUR pe noapte pe camera vrea sa si discute seara cu prietenii, nu sa o asculte pe Gicuta cum se da in stamba la microfon.

    Cred ca e un viitor bun pentru zona de spa/piscine. Nu numai in week-enduri romantice, dar si teambuildings care sa umple hotelurile in timpul saptamanii, off season, etc. Dar trebuie sa investeasca un pic oamenii intai, nu doar sa astepte sa pice pomanagii cu vouchere.

    00
  16. Chiar azi am văzut la digi ceva hotelieri care se plângeau că lemnele sunt scumpe şi trebuie să mărească preţurile la camere. Pentru că la noi se încălzesc hoteluri cu lemne în unele zone, pentru că gazul e încă ceva SF în românia.

    Nu toate probleme sunt vina statului, absolut corect. Dar nici nu poţi ca privat să faci infrastructură. Şi dacă să zicem fac privaţii o asociaţie, au banul cash, se poate dpdv legislativ să îşi facă drumuri, autostrăzi, să-şi bage gaz, şi din astea?

    Ca ăia din nu ştiu ce sat care şi-au făcut podul în sat din banii lor şi apoi au fost amendaţi pentru că „lucrare publică neautorizată”. Ceea ce e oarecum corect nu te poţi apuca să faci poduri cum îţi taie capul, chestii de siguranţă, etc. Dar şi dacă n-ai pod şi rămâi izolat de lume tot nu e bine.

    00
    • Astept sa vad si eu proprietarul de pensiule/motel/hotel cu masina sub 30 000 euro si fara a futiliza banii inutili prin concedii in locatii exotice… eu nu am vazut. Eu tot ce am vazut este ca pana si patronul unei case de batrani are un meleu de 20 000 de euro cu numere rosii… deci ce vorbim aici? A ca nu fac bani? Fac bani dai dracului dar nu le ajung pentru opulenta. Aici este prima problema a tarii.
      PS: sa nu uitam de victor micula, s-a dus cu elicopterul in excursie cu clasa, pulimea era in autocar, el in elicopter si acum se mira de ce da faliment jegul ala chemical brothers aka transilvania aka fratii micula aka european drinks aka fabrica cu angajati pe minim pe economie si cu salarii intarziate

      00
  17. NOU
    #32

    Statiunea nu functioneaza pentru ca e greu de ajuns la ea si atunci se face turism dupa ureche cu localnici.

    Crezi ca ar fi greu sa aduci TUI-ul daca ai avea FIZIC cum? N-ar fi. Ai hoteluri care pot fi adaptate pentru turism de masa, hoteluri cu istorie unde merge luxul, munte, Dunare, Cazane, Bigar, Ponoare,+ Balta (cu o super-pestera de care nu stiu nici romanii) Baia de Arama, etc.

    E atat de simplu.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.