Toyota Prius 2012 review

Știu că deja mai mulți ați dat ochii peste cap și ați lăsat un comentariu despre cum hibridele sug, cutiile automate sunt pentru idioți și că trebuia să-mi iau 1.9TDI. E OK. Pentru cei care au rămas, o să încerc să vă povestesc un pic cum e să ai hibrid.

Pentru mine decizia a fost relativ simplă, vroiam mașină care să aibă:

  • Cutie automată, pentru că e folosită 95% din timp în București
  • Motor nu diesel, pentru că suntem în 2018 și mi se pare o idee foarte proastă să mai cumperi așa ceva când toată lumea renunță la ele
  • Interior bun, pentru că după cum zicea un prieten mai demult "băi, mașina o conduci stând în ea"
  • Cât mai multe dotări moderne (keyless, xenon, lane assist, navigație, etc)
  • Spațiu interior cât mai mare. Am peste 1.90m și nu 50kg și mi-ar plăcea să fiu confortabil la volan.

După ceva căutări am ajuns la Prius oarecum întâmplător, după niște clipuri pe youtube care vorbeau despre cum vine cu o tona de dotări standard și e foarte fiabilă si spațioasă așa că am fost și am văzut câteva, mi-au plăcut și am cumpărat.

A mea e varianta de echipare de top în Europa și vine cu următoarele chestii mai interesante:

  • Keyless entry & start
  • Faruri / stopuri LED cu senzor lumină
  • Senzor ploaie
  • Adaptive cruise control
  • Parcare automata
  • Heads up display
  • Navigație + sistem audio JBL
  • Sistem pre-coliziune cu frânare automată

Chestii bune:

  • Consum mediu 5-6%. Nu prea e diferență între urban și extra-urban, atâta timp cât nu ai accelerația lipită de podea tot timpul, o să consumi cam 5 indiferent de condiții.
  • Mie îmi place cutia CVT, e silențioasă când mergi prin oraș, iar cea de la Prius funcționează diferit de cele cu conuri și curele metalice (e un simulator aici dacă sunteți curioși)
  • Buton pe hayon pentru încuiat toate ușile. E genial, pui ceva în portbagaj și încui toate ușile fără sa cauți cheia. Toate mașinile ar trebui să aibă asta.
  • Spațiu interior mare, mașina e un hatchback, dar e mai mare decât un Golf, Megane etc. Eu am peste 1.90m și încap confortabil pe banchetă în spatele scaunului șoferului setat ca pentru mine.
  • Scaunele confortabile, cu suport lombar pt. șofer + toate chestiile automate înseamnă că pot fi complet fresh după un drum de 4 ore.
  • Farurile LED sunt geniale și sper să nu mai am niciodată mașină fără ele.
  • Adaptive cruise mă așteptam să fie un moft pe care-l probez o dată și uit de el. S-a dovedit a fi funcția mea preferată. Dacă nu ați avut niciodată, e foarte simplu: setezi cu ce viteză vrei să mergi, iar mașina va încerca să o mențină. Atunci când există altă mașină în față, radarul din bot o va detecta și reduce automat viteza până când ajunge la o distanță pre-stabilită (sunt 3 niveluri, aproximativ 50-30-20m) și va rămâne acolo până când accelerează cel din față sau hotărăști să-l depășești.
  • Eu o am de cam 1 an, avea deja 5 ani vechime și nu a avut nicio reparație (am istoria completa de service).
  • Panoul de bord central / sus + HUD este o soluție mai bună decât clasicul panou din spatele volanului. Și eu ziceam că e o tâmpenie până când m-am urcat in mașina și am condus-o. Acum nu înțeleg de ce nu sunt toate așa, pur și simplu ai tot ce îți trebuie în câmpul vizual, tot timpul.
  • Impozit redus 95% și parcare gratuită în parcările administrate de primărie.

Chestii mai puțin bune:

  • Mașina are sistem de parcare automată (laterală și cu spatele) dar nu are senzori de parcare. Are 2 pe laterale pt. măsurat spațiul la parcare laterală dar sistemul automat e bazat doar pe cameră. Merge ok, dar e stupid.
  • Când ești în marșarier bipăie. Constant. Am reușit sa dezactivez "funcția" asta cu softul de service, dar din meniurile mașinii nu se poate.
  • Nu are avertizare pentru becuri arse sau nivel scăzut la lichidul de parbriz. De asemenea, farurile sunt LED, stopurile sunt LED, are DRL LED, dar semnalizarea și toate celelalte lumini sunt cu bec.
  • Nu se încuie singură dacă uiți cumva să o faci tu când te dai jos. Și e ușor să uiți, pentru că nu ai nevoie să scoți niciodată cheia din buzunar. Din fericire există o zonă touch pe clanță care încuie ușile.
  • Nu se pot deschide/ închide geamurile din telecomandă. Am citi pe net că în unele țări se poate, dar la varianta EU aparent nu.
  • Daca ești genul să "simți mașina" nu e pentru tine. Direcția e foarte puternic asistată și electrică (se poate conduce lejer cu 1 deget), frâna e by-wire, pedala de accelerație răspunde în funcție de modul în care ești și în toate în afară de Power trebuie să o apeși destul de tare daca vrei să accelerezi mai serios.
  • Frâna de mână e o pedală cam pe unde ar trebui să fie ambreiajul, ca la dube / camioane. Nu înțeleg.
  • Ștergătoarele sunt automate, dar doar în față, cel de pe lunetă trebuie pornit manual.
  • Are scaune față încălzite, dar butoanele sunt foarte ascunse, undeva sub consola centrală, și au doar on / off.
  • Eleronul care împarte luneta în două nu e atât de rău pe cât te-ai aștepta, dar nici tocmai minunat pentru vizibilitate. Are totuși și un avantaj: noaptea are tendința să blocheze farurile celor din spatele, în special SUV-uri.

Motorizarea / sistemul Hibrid

Probabil pentru asta ați venit. Sistemul hibrid e format din 3 motoare și ceea ce Toyota numește un Power Split Device. Asta e varianta lor de CVT care le unește pe toate 3 printr-un sistem foarte simplu de vreo 6 roți dințate.

Arată așa: wps_clip_image-23915

Motorul termic e un 1.8 VVTI aspirat natural, pe ciclu Atkinson, care e foarte eficient, dar slab. Produce 98CP și 142Nm cuplu. În ajutorul lui vin 2 motoare electrice, MG1 și MG2. Tot sistemul produce 135HP si 200Nm cuplu, conform specificațiilor. În practică e ok, motoarele electrice au cuplu maxim instant, așa că la viteze rezonabile se comporta ok. MG1 e mai mic și acționează ca starter și generator în majoritatea timpului, iar MG2 e folosit pentru a asista motorul termic la plecarea de pe loc și la accelerare mai puternică. MG2 permite și condusul în mod full electric pentru aproximativ 2Km în funcție de condiții.

În general, atâta timp cât exista niște energie în baterii, plecarea de pe loc se face electric, iar motorul termic e pornit automat undeva pe la 30Km/h, sau mai devreme dacă apeși pedala tare. Tranziția de la electric la benzină e insesizabilă. La frânare funcționează pe dos, pe măsură ce încetinești motorul termic e oprit iar cele electrice trec în mod de regenerare și transforma energica cinetică a mașinii în energie electrică pentru baterie. Pentru condus normal, la viteze de oraș, sistemul de frânare convențional se activează doar când ești oprit pentru a bloca roțile, în celelalte situații frânarea e rengenerativă.

Pentru a vă răspunde la întrebarea din cap, bateriile se strică foarte rar, iar una nouă costă aproximativ 4.000 euro. Surprinzător, cel puțin pentru mine, bateria e Ni-MH, nu Li-Ion, dar probabil asta o face să țină mai mult în defavoarea capacității. Nu există baterii aftermarket, dar există refurbished, în general la un cost de aproximativ 1.000 euro, sau, dacă aveți chef de o aventură, se pot cumpăra elemenți individuali de baterie și îi puteți înlocui singuri. Voltaj nominal de 200V.

Întreținere și revizii:

Totul în mașină e electric (aer condiționat, pompe etc) și nu există curele de niciun fel, pentru că totul trebuie să funcționeze și atunci când motorul termic e oprit. Distribuția e cu lanț și e recomandat să o verifici undeva la 200.000km. Uleiul din cutia de viteze e "life time" ceea ce înseamnă că e bine să-l schimbi undeva pe la 100-150.000Km dacă vrei să ții mașina mai mult de atât.

în rest, benzină de 95 și cam aia e. Rezervorul are 45 litri conform specificațiilor, eu alimentez întotdeauna cam a doua zi după ce se aprinde avertizarea de combustibil și zice range 0. Nu am alimentat niciodată mai mult de 38l, cu care am făcut undeva în jur de 650-700Km.

Ultima revizie a fost în aprilie, la Toyota București Sud și a costat 1.591 lei pentru filtre, ulei (0W-20), 2 ștergătoare de parbriz, lichid de frână, hybrid health check și 3 ore de manoperă. O revizie normală e cam 1.000 lei.

Pentru că am menționat hybrid health check, ăsta e un test care se poate face anual după ce mașina iese din garanție și care prelungește garanția bateriei cu încă un an, până la maxim 10 ani. Costa 200 lei.

Per total, eu sunt extrem de mulțumit de alegerea făcută. Mașina "just works" fără drame, fără particularități dubioase și cel puțin până acum fără probleme. Singurele obiecții pe care le am sunt legate de materialele de la interior, unde totul e bine construit și așezat, dar din ceva plastic dur aparent făcut din plante, care are deosebit de enervantul obicei să troznească și scârțâie când e foarte cald / frig și de portbagajul care e ok ca dimensiuni (au încăput ok bagaje pentru un weekend la munte în 4 oameni) dar nu foarte adânc. Are o extra zonă de depozitare sub podeaua aparentă, utilă pentru genți, rucsaci mici sau sticle.

Preț original 34.970€, eu am luat-o cu 12.000€ imediat după ce a expirat perioada de leasing, cu istorie full de service.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

82 comentarii

  1. „Buton pe hayon pentru încuiat toate ușile. E genial, pui ceva în portbagaj și încui toate ușile fără sa cauți cheia. Toate mașinile ar trebui să aibă asta.”

    „Cheia succesului” pentru a uita cheia in masina. Tot patitul stie.

    00
    • Come.on. probabil.nu se incuie cand detecteaza cheia in masina.
      Asta facea si passatu meu din 2006.

      00
    • Pun cheia in geaca si arunc geaca in portbagaj. Dau cu portbagajul sa il inchid, avand deja usile incuiate. Portbagajul se deschide singur dupa 1-2 secunde. Asta ca sa nu fiu si eu pe lista celor patiti :)

      Daca usile nu ar fi incuiate, ar sta cheia in portbagaj fara probleme.

      00
    • La keyless entry nu ai cum sa incui masina fara sa ai cheia la tine. Cel putin la Toyota.

      00
    • Nici la Megane 2007 nu se incuiau usile daca lasai cartela in masina. Cred ca e primul IF pe care il scriu programatorii de pe keyless. :D

      00
    • Nu se poate incuia masina daca e cheia inauntru. Bipaie si refuza sa se incuie.

      00
    • Lasă că un seria 3 nu știe prea bine cînd e cheia în mașină. Dacă o pui pe acoperiș, pe sticla de la trapă, apoi te urci în mașină, o pornești și pleci, nu are nici o jenă. Întreabă-mă cum știu :P

      00
  2. S-a dus dracu libidoul….

    • Credeam că sunt singurul. Da…mare realizare 5l/100 de km și altele consuma similar și nu arata a că o picătură de apă care se lovește de un perete

      00
    • Bai, omu’ a scris de la început că nu e pentru ăia cu passat tdi din ’96. Sau audi A6 din 2008 cu același tdi din ’96. In general e pentru cei care vor sa lase și pietonii sa respire.

      00
    • Bughy, 5% in Bucuresti, pe benzina? Poate cu un Smart/Lupo/Aygo/Lastun.

      00
    • @sorin seat leon ecomotive. 1.0 tsi/tfsi sau caca maka cum numesc ăștia motoarele.

      de cng ai auzit? aproape toate motoarele pe cng consumă atât sau mai puțin.
      și ești „mai eco” cu gpl decât cu hibrid :D

      00
    • O zis bine autorul ca timpul il petreci in masina dar pentru unii conteaza si alea 5 secunde cat o vezi pana sa te urci in ea. Si pentru unele…

      00
  3. la cum ai inceput, m-am mai uitat o data la author – nu era fluturele nostru drag

    00
    • Venisem pentru acelasi comentariu.
      Fluturele nostru e ca ala care intra agresiv intr-un bar dand cu piciorul in usa, injura de mama pe toata lumea, apoi se aseaza cuminte la o masa si se intreaba de ce comenteaza lumea in jurul lui :)

      00
  4. Cum ai gasit-o? Ai cautat la un dealer Toyota sau pe site-uri de anunturi auto?

    00
  5. Mai degraba logan…

    01
  6. Să o folosești cu plăcere, mie îmi place maxim mașina. Asta ar fi fost și alegerea mea, dar am vrut neapărat nouă (nu știu de ce, nu am o explicație pentru asta). Și cum nu mi-o permiteam, am ales un Suzuki Vitara, 1.6, cutie automată.

    00
  7. Consola aceea centrală nu vine cam mult spre postul de condus? Mi se pare similară cu cea de la Ford și în toate, de la Fiesta la Kuga m-am simțit înghesuit, și sunt mai mic ca tine :)
    BTW, eu sunt ăla cu Fiatul 500, că tot vorbim de spațiu interior ;)

    00
    • Consola e cumva foarte sus, comparativ cu orice alta masina. E si un spatiu de depozitare sub ea. La drumuri mai lungi, imi mai rezem piciorul drept de ea, dar nu pot sa spun ca m-a incomodat vreodata.

      00
  8. Senzor de ploaie pe spate? Nu sunt la curent cu tot ce misca in automotive dar ce masina mai are asa ceva?

    00
    • Dacă nu ai senzor de ploaie pe lunetă, frânezi o dată tare pe autostradă pe banda de viteză și cu puțin noroc o să-ti apară din spate un senzor pe lunetă, poate chiar mai multe..

      00
    • Nu vreau sa fie senzorul pe luneta, dar mi s-ar parea logic ca atunci cand pornesc stergatoarele… pt. ca ploua, sa porneasca toate. Poate sunt eu ciudat.

      00
    • Porneste în marșarier dar altfel…

      00
    • Nu trebuie un senzor independent, cred ca sunt destul de rare situatiile in care pe ploua pe partbriz si pe luneta este senin

      00
    • Daca mergi cu peste 40 si abia a inceput sa ploua dureaza minute bune pana se uda luneta. Stropii de ploaie nu ajung pe ea, trebuie sa se ude mai întâi drumul ca sa ridice roțile spate. Ok, probabil deponde de mașina dar dacă ai hatchback si ploua doar un pic e posibil sa nu ai nevoie de stergator spate.

      00
    • la mine porneste si stergatorul pe spate daca le am pe auto, iar senzorul simte apa. citroen berlingo 2006 1.4i in 5 locuri, cu AC.

      00
  9. Geamurile se pot inchide/deschide din telecomanda, dar functia nu este activata by default. Fugi la un dealer autorizat Toyota sa ti le activeze. Rasfoieste si manualul, tot acolo ai sa mai gasesti ceva functii care pot fi activate numai la service autorizat.

    00
    • Asa am citit si eu, ca se poate activa, dar am facut rost de software-ul de service, Techstream si de interfata OBD2 si am sapat prin optiunile de configurare si nu am gasit asta.

      Poate la service au o varianta mai avansata, o sa incerc cand mai trec pe la ei.

      00
  10. Mi-au zgariat ochii doua chestii. „95% din timp în București” si „lane assist”
    Baejtinebun??? A dat Firea bani la niste fomisti (re?)vepseasca marcajele in Bucuresti?

    00
  11. Poate lasa si ceilalti cititori cateva idei despre masina lor (mai ales daca o detin de ceva timp), ce e ok, ce nu e ok, cat e revizia, consum etc. :) ar fi interesant, mai ales la masini mai putin comune, dar cu potential mare. Ma gandesc ca nu toti au rabdare de un review asa lung sa-l scrie.

    00
  12. Eu n-am inteles niciodata ratiunea existentei acestei masini. Atata tehnologie complicata pentru ce? Pentru un consum de 5-6%?

    00
    • Ratiunea de a exista a acestei masini nu a fost dictata de performante(sint masini hibride mai bune ca Prius,insa Prius a fost prima-the great,the only,the legend) ci de curentul “cool to be” care a inaltat (si) un banal telefon(iphone) la rangul de “must have” si “ the best of both worlds.Mai pe romaneste,masina asta a fost facuta si promovata pentru hipiotzi -“ save the planet”-si asa a ramas.Aceeasi isterie hipstereasca o vezi la Tesla-o porcarie de masina-dar scumpa ca dreaq,pentru ca “ daca nu o ai,nu existi”.

      00
    • Exista Auris. Acelasi motor ca la Prius, aproape aceleasi dotari, design mai pamantean, pret 2/3.

      00
    • Na, nu plătești impozitu’ și îți scoți banii in următorii 2000 ani.

      00
    • Eu chiar nu-mi pot imagina cum poate scoate consumul asta de benzina in Bucale, un motor ce cară o caroserie mare, generator, motor electric, baterii (si rezervor).

      00
    • @Marius: Mai vorbim cand se interzic diesel-urile cu totul.

      00
    • @alex nu stiu tu cati ani ai.. dar eu sigur nu mai apuc.

      00
  13. nu vad nici cel mai mic motiv pentru care as lua o astfel de masina. mi se par enorme dezavantajele comparabil cu avantajele pe care ti le aduce. dar stai! nu are nici un avantaj!

    00
  14. 5 la suta fata de 8 la suta(optimist) in oras inseamna 50% reducere a consumului, si, mai important, a emisiilor. Asta fata de o benzinara normala.
    Fata de 1.9TDI-ul ala probabil o fi comparabil consumul. Si desigur emisiile alea nu se vad, deci ai dreptate, „nu se merita”.

    00
  15. Am cumparat masina de noua in 2012 si banuiec ca pot sa imi dau cu parerea cum se conduce si cum se comporta.
    Dupa 5,5 ani si 160,000 de km, consumul mediu a ramas la fel pe la 5,2 l/100km.
    Sunt la al 3 lea set de cauciucuri, in rest doar ulei, filte fara nici un fel de suprize.

    „Când ești în marșarier bipăie”- doar nu conduci in marșarier, cateva secunde pana parchezi nu conteaza

    „Nu are avertizare pentru becuri arse sau nivel scăzut la lichidul de parbriz” Faza scurta se arde destul de de des, dar dureaza 10 secunde sa schimbi becul. Pentru lichidul de parbriz poti deschide capota.

    „Nu se încuie singură dacă uiți cumva să o faci tu când te dai jos”- foloseste telecomanda sa o inchizi/deschizi si nu te mai astepta ca masina sa te stearga la c…. ca e o masina de 25k nu una de lux de 100k cand e noua.

    „Nu se pot deschide/ închide geamurile din telecomandă” – la ce ai nevoie sa deschizi geamurile din telecomanda?

    „Daca ești genul să „simți mașina” nu e pentru tine”- da si nu prea, daca calci acceleratia masina se duce, daca o comparam cu un v6 normal e mai inceata.

    „Frâna de mână e o pedală cam pe unde ar trebui să fie ambreiajul, ca la dube / camioane. Nu înțeleg.”- majoritatea masinilor din america au frana de mana acolo si e mult mai usor de folosit.

    „Ștergătoarele sunt automate, dar doar în față, cel de pe lunetă trebuie pornit manual.”- ai doua oglinzi pe stanga si dreapta- la ce iti trebuie automat pe luneta?

    „Are scaune față încălzite, dar butoanele sunt foarte ascunse, undeva sub consola centrală, și au doar on / off.”- sunt cam prost amplasate, dar iar ai astepari ca de la o masina care costa de 3-4 ori mai mult cand e noua.

    „Eleronul care împarte luneta în două”- e bun e blocheaza farurile celor din spate, e nasol la parcare de aceea pe prius ai nevoie de camera.

    Bateria e sub 3000$ la dealeri din state, cele refurbished sunt mai ieftine de 1000 de euro, de mentionat ca masina merge si fara bateria respectiva doar ca are consumul mai mare.
    Din pacate plasticele din interior daca ai mergi pe drumuri line sunt destul de zgomotoase.
    „Ultima revizie a fost în aprilie, la Toyota București Sud și a costat 1.591 lei pentru filtre, ulei (0W-20), 2 ștergătoare de parbriz, lichid de frână, hybrid health check și 3 ore de manoperă.” – au uitat de stergatorul de pe luneta ? masina are filru de ulei, aer si unul pentru polen in spatele „glove compartment- cel de jos.
    Pe emag este kit pentru schimb de ulei/filtre la 700 de lei.

    00
    • ““Nu se pot deschide/ închide geamurile din telecomandă” – la ce ai nevoie sa deschizi geamurile din telecomanda?”

      Mi se pare o funcție foarte utilă când in interiorul mașinii e mai cald ca pe Mercur. Eu folosesc funcția asta pe timpul verii non stop, sau dacă uiți geamul deschis după ce ai ieșit din mașina.

      Personal e un dealbreaker dacă mașina nu are funcția asta

      00
    • ““Ștergătoarele sunt automate, dar doar în față, cel de pe lunetă trebuie pornit manual.”- ai doua oglinzi pe stanga si dreapta- la ce iti trebuie automat pe luneta?”

      La ce îți trebuie mai multă vizibilitate boss..dă-i tare

      00
    • Faptul ca pe tine nu te deranjeaza bipaitul constant in marsarier e excelent, dar pe mine m-a scos din minti, motiv pt. care am facut un efort si l-am dezactivat. Pe langa asta, ma bate gandul sa instalez si senzori de parcare aftermarket si chiar as avea nevoie sa ii aud pe ei bipaind cand e nevoie.

      Nu sunt de acord cu tine ca incuiatul usilor automat e un feature premium. Un VW Golf de 18.000 euro are chestia asta.

      Nu am nici problema cu becuri arse pt. ca a mea are led din fabrica pt. faza scurta si am schimbat eu toate celelalte becuri cu led, sa nu am vreo grija.

      Nu au uitat stergatorul de luneta, nu mai aveau pe stoc. :)

      00
    • @Nico: și eu folosesc funcția exact din același motiv. După ce mașina s-a copt în soare vara, procedura mea a devenit: deschis geamurile, lăsat câteva secunde să iasă aerul cald, pornesc mașina cu geamurile deschise, bag ventilație iar câteva secunde să iasă aerul cald de pe conducte, pornit clima, în momentul în care în habitaclu ajunge aer rece pe gurile de ventilație închid geamurile.

      Acum că ai menționat, pentru mine nu cred că e dealbreaker – același efect îl am dacă dau de două ori înconjurul mașinii: o dată să deschid toate ușile, și o dată să le închid :D

      00
  16. Jeesus dar ce depreciere. de la 38 la 12 mii in 5 ani.
    Mi se pare enorm.

    00
  17. Hai că încet, încet, ăștia cu automate începem să semănăm a gay ieșind din dulap. :D Suntem mai mulți decât crede lumea, inspirăm teamă și sentimente ~fobe, dar într-o zi vom reprezenta normalitatea indiferent câte referendumuri se fac la târg la Vitan. :D

    00
    • Hai că încet, încet, ăștia cu automate începem să semănăm a gay ieșind din dulap.

      să se facă referendum!!!

    • In curând încep sa apăra și articolele cu achiziția mașinilor noi , nu de cel puțin 5 ani.
      Toată lumea se gândește la depreciere și la economie și se minte ca are istoric service și e a unei băbuțe sau mai știu eu ce. Va e frica sa căutați pe olx cărți de service gata ștampilate ??
      O mașina noua rămâne o mașina noua, de 10 ori mai buna ca orice mașina cu vechime de 5 ani și de 3 ori mai ieftină. Mergi ani de zile fără sa schimbi nimic la ea.
      Ok, ai carte de service dar știi cum a fost condusă ?
      Te trezești ca îți pică un turbo sau se duce cutia … sari cu ceva Coco.
      Mașina noua și automata e viitorul :))

      00
  18. 2012?? wtf?

    00
  19. Singura chestie e ca în caz de coliziune, ceva mai mult de o indoitura în parcare, masina tinde sa devina dauna totala. Are atâta electronica și senzori, ca nu o mai face nici un service auto la loc cum trebuie.
    Asta e un „deal breaker” din punctul meu de vedere.

    00
    • cam toate toyota sunt așa. să vezi yaris sau corolla. deși băieții le repara și le revând. poate de asta și stau bine cu vânzările.

      00
  20. Cati kilometri avea cand ati cumparat-o, respectiv cat are acum ?!

    00
  21. Eu tin cu ursul.

    Un vecin de-al meu are modelul Auris hibrid actual (2017 cumparata). Cica merge si cu 2.8L/100km prin oras fara accelerari puternice, recuperand binisor franarile. In general este claxonat pentru acest mod de deplasare, mai ales dimineata la 7, cand toti alearga. Sistemul invata specificul deplasarilor zilnice si tine bateria incarcata la nivelul corespunzator sa poata recupera energie din franari. Consumul cred ca are si o componenta placebo, pentru ca stilul de condus se adapteaza cumva pentru a merge eficient. Stiu asta pentru ca vecinul mi-a zis ca a mers de multe ori mai grabit si a facut scurtaturi printre blocuri, bucle de sens unic dubioase, rezultatul a fost 7-8L/100km, fata de 5L/100km. Logic. Iar un drum prin tara la viteze la care electricul nu are nici o treaba duce consumul peste cel al masinii fara hibrid, cam 6.5-7L/100km, fata de un 6. Sistemul electric (motor electric, plus baterie, plus partea mecanica de conectare a electricului la motor termic) ingreuneaza masina cu vreo 150kg, asta insemnand energie consumata pentru accelerarea acestei mase. Deci la un mers mai grabit cu accelerari si franari rapide va creste oricum consumul, dar per ansamblu e mai eficient la viteze mici. La viteze mari NU.

    Costul total de deplasare pe km de-a lungul vietii masinii nu e mai scazut fata de un sistem clasic, pentru ca sistemul electric si restul chestiilor costa enorm (cam 14k euro). Ia calculati cata benzina cumperi de 14k euro (minim 10 tone), ca s-o adaugi la consumul ala mic. Mie imi iese ca la 1.4 euro litrul, adica fix 10 tone de benzina, faci cam 166k km cu 6l/100km. Costul imi pare foarte mare pentru un pic mai putina poluare. Niste ingineri au fost foarte optimisti cu testele lor, in lumea reala nu e chiar asa. Honda a fost luata la pwla pe tema consumului hibridei lor Civic in USA, scoasa de pe piata dupa ceva timp. Americanii nu stiau sa mearga la consum si le consuma mai mult decat non hibrida. Pe wikipedia zice ca era cu 40% mai eficienta la consum, realitatea era pe invers.

    Hibridul este un pas intermediar in evolutia masinii, unul necesar pentru testarea sistemelor electrice pentru masina pur electrica.

    00
  22. Interesant review, bine ca mai aflu una alta, mi se pare o masina buna pentru oras. Daca e si loc in spate sa pui scaune de copii, e ok.

    00
  23. Unde o incarci? (electric)

    00
    • Nu are nevoie de incarcat, e hibrid, nu plug-in.
      Bateriile se incarca singure din franare regenerativa, coborat pante si la nevoie sunt incarcate de motorul termic.

      Sincer as fi vrut varianta plug-in pt. ca are autonomie electrica mai mare, dar era un pic peste buget ier eu stau la bloc si ar fi fost foarte anapoda cu incarcarea.

      00
  24. Eu am mers in Italia cu ele, ca si pasager, dar foarte misto senzatia aia de accelerare electrica.

    Masina arata destul de bine estetic pentru o masina de 6 ani.

    Nu cred ca ai luat in calcul valoarea de revanzare, asta daca reusesti sa o vinzi :D.

    Toyota vinde fiabilitate, 5 ani garantie, 0 probleme

    00
  25. Nu pot sa nu ma amuz, dar toti posesorii de masini urate (Toyota, Hyundai si alte coreene) isi justifica gusturile prin fobia fata de motorul 1.9 tdi…

    00
  26. Io nu mi-aş lua, pentru că Power Split Device se prescurtează PSD.
    Mişto review. Am tot auzit chestii bune despre Prius în ultima vreme şi mă bate un gînd.

    00
  27. In sfarsit incepem sa iesim din paradigma VW/Audi/Skoda :) ..ca fapt divers, la Yaris-ul meu din 2006, echiparea de top, am o parte din dotarile Prius-ului tau, si anume: keyless entry si buton start/stop, inchidere masina de la portbagaj, ceasuri digitale pe cristale lichide pozitionate central etc. Retineti, toate astea la o masina din 2006!

    00
  28. hey, asta e masina neoficiala uber. mers de sute de ori cu ea peste tot prin lume.
    incredibil cat e de populara.

    00
  29. Nu sunt convins că are faruri full LED un Prius din 2012 (eventual HID). In rest, mașina e ok, chiar dacă cei de peste ocean se plâng că au probleme cu înfundarea EGR-ului care, netratată din timp, se lasă cu arderea garniturii de chiulasă și apariția antigelului in cilindrul nr. 1. Eu conduc de 2 ani și vreo 60k km un Prius din 2004 și sunt super mulțumit, comparativ cu mizeriile germane de la Opel, BMW și VAG pe care le-am avut înainte.

    00
  30. cum am mai zis, cu foarte mici exceptii „guest author” sunt idioti sau pur si simplu retardati

    cazul concret incepe cu lalaiala cu ce o sa creada/vorbeste lumea

    el „vroia” sa vrea de fapt o masina, sau voia sa o voiasca dar nu stia ca „vroiam” e o aberatie care la ritmul in care e folosita probabil o sa devina norma :(

    ce vrea omul cu adevarat
    – automata ca e in bucuresti – yeah sure, fix daca circuli in bucuresti e nevoie de automata, nu pentru usurinta, etc ci pentru ca sta in bucuresti (accentul pe sta ca se circula mai putin)

    – „motor nu diesel” pentru ca altii i-au spus ca „aia e prosti”
    – interior bun – sunt de acord
    – „cat mai multe dotari” – pe care nu o sa stie sa le foloseasca, keyless-inutil, xenon -util, lane assist – inutil, navigatie – se mai face ceva fara asa ceva?
    – daca ai mancat mult o meriti

    deci omul are 2 motive utile pentru cumpararea masinii :) in rest doar aberatii de genul „ce vorbeste lumea”

    si incepe ca un manelar adevarat „a mea e varianta de top in Europa” probabil „full fara piele si trapa” :)))

    „Consum mediu 5-6%. Nu prea e diferență între urban și extra-urban, atâta timp cât nu ai accelerația lipită de podea tot timpul” – doar a zis ca sta 95% in bucuresti, fix de acolo stie el ce

    sarim peste alte inutilitati

    „Nu se pot deschide/ închide geamurile din telecomandă. Am citi pe net că în unele țări se poate, dar la varianta EU aparent nu.” sa vezi ca nu e full

    mai zicea cineva ca atunci cand vede guest author sare peste articol, nu ma invat minte

    00
    • Chiar e atat de greu sa intelegi ca unii oameni au complet alta gandire fata de tine? Fa un efort, sapa dupa un pic de inteligenta, antreneaza neuronul ala inainte sa faci oamenii idioti sau retardati.

      In Bucuresti este traficul mult mai aglomerat ca in alte orase. Mult mai multe plecari de pe loc, mai multe opriri. Daca stai in Bucuresti, avantajele unei cutii automate se simt mai mult ca intr-un oras mai liber, sa zicem Brasov.

      Motor nu diesel – e o lista intreaga pentru care oamenii nu vor diesel. Cu ce te supara?

      Xenon – la fel de bine pot sa zic ca e inutil, ca LED-urile sunt mult mai bune. Navigatie – majoritatea sistemelor de navigatie de pe masini sunt niste mizerii, pentru ca deseori nu au date in timp real despre trafic, iar daca le au, sunt dintr-un esantion redus, ceea ce le face deseori inutile. Unii prefera sa nu stea cu telefonul lipit de bord.

      Arata-mi te rog optiunea de deschidere a geamurilor din telecomanda pe modelul respectiv.

      In concluzie, ia uite, eu vreau alte chestii de la o masina fata de tine. Imi permiti acum sa te fac idiot, retardat si sa iti salut si neamurile?

      00
  31. Fata de postarea cu CRV-ul baietii cu TDI sunt cu un pas mai aproape de apoplexie.

    00
  32. Daca consumul e pe bune ma mir ca nu sunt mai multe pe uber, ca par decente.

    In alta ordine de idei, intreb #nojoke, e cineva pe aici cu Tesla, sau cunoasteti pe cineva? Vreo impresie?

    Desi momentan e putin in afara posibilitatilor mele, imi tot face cu ochiul un Model S sh

    00
  33. +1 pentru eleronul la „mijlocul” lunetei.

    Honda Civic generația a VIII-a are la fel, pare ciudat la început, dar noaptea am remarcat același lucru: acoperă la fix farurile mașinii din spate când te uiți în oglindă.

    00
  34. Nu sunt cunoscator,dar am vazut pozele cu indicatorul de bord si cred ca ala nu este HUD.Eu stiam ca HUD e o reflexie pe parbriz,gen holograma.Asa este sau ma insel eu in calitate de necunoscator in domeniu?

    00
    • Daca te uiti cu atentie in poza cu interiorul, fix in fata soferului, proiectat pe parbriz se vede putin din HUD. E cam greu de fotografiat.

      00
  35. Adaptive cruise control poți ca să îl folosești de la 0 kph? Adică poate în ambuteiaj să urmărească mașina din față și să pornească/se oprească singură? Are cineva prius pe GPL?

    00
  36. Faina masina , nu o vindeti ? :)
    Sau macar sa ne sfatuiti unde sa gasim una ok ?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.