„Vin moșierii” 2018

Îmi cer scuze cititorilor că nu doresc să îngroș rândurile experților declarat progresiști pe tema scoasă pe tapet de niște strategi. Pot să-mi înșel și abuzez soția și să-mi maltratez copiii fără să mă declar cu toată gura că sunt pro sau contra, în funcție de cum bate vântul.

Interesul meu pentru demers este strict pe partea politică. Cum se folosesc partidele de subiectul ăsta, cum manipulează X sau Y, cât de mult vor reuși să se mobilizeze cele două partide politice principale și așa mai departe. Pentru că de asta există referendumul ăsta, pentru că unii politicieni vor să își facă niște calcule și nu știu exact pe ce se pot baza. Vor să testeze tehnici noi, vor să vadă cum reacționează votanții lor la ele, vor să vadă cum reacționează tabăra adversă la ele…

Pentru cititorii  mai tineri, „vin moșierii și vă iau pământurile” fost un slogan folosit de PSD pentru a-i speria pe țărani să voteze cu ei la alegerile din 1992.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

105 comentarii

  1. Nu-s deloc expert în zona juridică.
    Dar la momentul actual, Codul Civil interzice căsătoria între persoane de același sex.
    Cei care susțin modificarea Constituției nu au habar de chestia asta?!

    00
    • Pai, daca nici tu nu esti sigur, ce pretentie ai de la altii ?! Comentam sa comentam…

      00
    • Nu m-a interesat subiectul ăsta.
      Dar cineva care susține sus și tare modificarea Constituției ar trebui să aibă habar ce vorbește.

      00
    • Motivul declarat, sau subinteles, e ca acum definiția e DOAR intr-o lege, care se poate schimba intr-o dimineata cand vin parlamentarii mai voiosi la munca,sau cand baga Soros banii.
      Daca cuprinzi in Constituție devine mult mai greu de schimbat la presiunea UE, al carei scop, se stie, e sa ne oblige sa ne futem intre noi.
      Se stie ca la genunchi, cutie automata si Constituție nu umbli!

      00
    • denis: codul penal deja interzice dreptul de a fi ales in functii publice ca pedeapsa complementara. farapenali cre sustin schimbarea constitutiei nu au habar de chestia asta?

      00
    • păi atunci de ce nu l-au condamnat judecătorii pe dragnea să nu poată fi ales in functii publice? ….huoooo…ar fi bună asta:

      „vin penalii si va fură toate functiile publice” :)))

      00
    • #PCH „farapenali cre sustin schimbarea constitutiei nu au habar de chestia asta?”
      simplificand – masura complementara in codul penal se aplica doar la cererea judelui si are si termen de expirare.
      si asa ai un parlamet plin de puscariabili albiti legal pe care ii doare la basca.
      #farapenali afirma ca acest lucru trebuie sa te scoata de tot din viata cetatii.

      e o diferenta majora, dar stiu ca jurnalism nu se mai face, ce sa mai cauti informatii, du-te la „nu o sa iti vina sa crezi, apasa aici”.

      #Denis si codul civil si constitutia specifica lucrul asta.

      00
    • Evident singurul sens al modificarii din constitutie este blocarea unei eventuale modificari a codului civil altfel decat prin referendum. Astazi acest cod poate fi modificat oricand de PSD sau alt partid care doresta sa castige niste puncte la Bruxelles. Un posibil pachet legislativ gen stergerea cazierului la pachet cu o ordonanta pentru legalizarea castoriilor gay cred ca nu ar suna rau pentru Dragnea. A incercat el si cu premier femeie musulmanca, si au fost destui care sa-i laude progresimul. Poate referendumul nu are rolul decat de a ridica un pic miza. Si cu trei zile inaite, pac ordonata. Abia atunci referendumul devine inutil.

      00
    • @PCH
      Spre deosebire de Codul Civil care stipuleaza clar ca numai un barbat si o femeie se pot casatori, in cazul condamnatilor penal nu poate fi vorba decat de o pedeapsa complementara, la alegerea instantei (vezi A. N.).

      #farapenali se refera la altceva, dupa cum foarte bine cred ca stiti, dar era pacat sa nu trollati nitel. :)

      00
    • Hai măi, ce naiba, evident că ambele tabere știu foarte bine ce spun legile. Modificarea Constituției vine ca măsură de siguranță, fiindcă cei ce vremelnic dețin majoritatea pot modifica oricând Codul Penal sau Codul Civil, dar pentru a iniția o modificare a Constituției ai nevoie de 2/3 din parlament sau inițiativa cetățenilor.

      La fel de evident, treaba asta nu schimbă cu nimic adevărul că cele 15 mil. € puteau fi folosite pentru ceva ce chiar ar fi fost util.

      @AlexE

      Una e să nu te intereseze, alta e să susții o inițiativă. Nu crezi că, înainte să-ti declari susținerea, e de minim bun simț să te documentezi ce anume susții de fapt?

      00
    • NOU
      #11

      @zippo

      | masura complementara in codul penal se aplica doar la cererea judelui si are si termen de expirare.
      | #farapenali afirma ca acest lucru trebuie sa te scoata de tot din viata cetatii.

      Sa te scoata de tot?!?!? Eu zic sa citesti sau sa te documentezi mai bine despre inutilitatea numita „Fara Penali”. Ca sa vezi cat de grav te inseli, daca „Fara Penali” era in vigoare in locul deciziei „judelui”, Adrian Nastase putea deja candida.

      00
  2. Pai si acum care e sloganul? Vin gheii si va ard la buci?
    Cu ce ar trebui sa ma incurce pe mine, taran roman traditional homofob din 2018, ca are constitutia o exprimare mai laxa? Exista pana acum riscul sa ma cheme Gheorghe la nunta lui cu Istvan si eu n-aveam bani sa merg?
    Ce exact poate sa-mi zica popa din sat ma convinga sa-mi pese de o tema atat de abstracta, cand mie tocmai mi-a iesit tulburelul?

    00
    • Aaaa. Dar nu despre asta e vorba neparat. Poporul va avea falsa impresie ca el decide cum merge tara. Uite bah… noi poporul am hotărât sa nu se dea la buci intre barbati. Ce tari suntem. Little they know.

      00
    • Mitropolitul cu limuzină de 63.000 de euro își sperie enoriașii: „Dacă nu veniți la referendum, ne vor lua și copiii noștri, pentru că ei nu pot face copii”

      00
    • „Nu ne vindem gaura!”

      00
    • fapt: Ce ii deranjează in realitate e o singură chestie– doi homosexual să aiba dreptul in anumite conditii(dacă sunt căsătoriti) să adopte copii. atât.

      Li se rupe de restul chestiunilor juridice.

      upvote dacă esti de acord să fie legal ca un cuplu de homosexuali sa poată adopta copii in Romania

      00
    • @msrp

      Pe cât de penibil sună argumentul ăla cu luatul copiilor și dat la gay, în norvegia s-a întâmplat, și până la urmă s-a dovedit că marele expert psiholog al barnevernet ii plăcea minorii și nu vedea nici un conflict de interese în asta.

      00
    • Pai si nu ajuta cu nimic referendumul la faza cu adoptia

      00
    • Teoreric nici nu trebuie sa fii casatorit pentru a adopta un copil. Adica ar putea unul din cei doi parteneri sa faca cerere si teoretic sa i se aprobe (practic stiu ca se aproba destul de greu si pentru cuplurile casatorite, am cunoscut un cuplu care se chinuia de cativa ani). Nu vor fi amandoi parinti in acte, dar vor locui impreuna cu un copil adoptat. Atata timp cat copilul o duce bine si nu e maltratat va fi foarte greu sa le fie luat inapoi in mod legal.

      00
    • Exact. Asta cu adoptia e cea mai marsava manipulare, pentru ca baga copiii la inaintare.
      De fapt legea care reglementeaza adoptiile nu zice nimic de cupluri casatorite si alte din astea. Si acum vin mame singure la Protectia Copilului sa obtina atestatul de familie adoptatoare. Probabil si tati singuri – desi aici sigur psihologii de acolo vor ridica multe sprancene.
      Mecanismul e mai complex, nu e ca la piata, stai la coada si pleci cu copilul. Ma rog, detalii. Manipularea sa curga.

      00
  3. Zoso, nu ai ce sa faci. Orice schimbare de Constitutie se va face cu implicarea politica. Adu-ti aminte de cei 300 de parlamentari, pusi in acelasi timp cu raspunsul la alt referendum… Remember ?

    00
  4. Daca iesea Dracnea la televizor sa zica clar si raspicat ca dupa referendum se va pune in aplicare si referendumul ala cu 300 de parlamentari unicameral si in caz contrar isi da demisia din toate functiile publice, doneaza averea si se duce singur si se cazeaza la Jilava, atunci da, as merge si as zice ca Nu sunt de accord cu familia traditionala. Cred ca e singurul vot la care nu merg din cate sufragii au fost. Altfel nu vad de ce le-as valida referendumul.
    Cred ca exista alte teme mai importante de rezolvat, nu suntem chiar atat de sus pe piramida lui Maslow ca popor.

    00
    • Nu putem fi mai sus daca nu ne definim ca identitate.
      Nu exista familie formata din doi barbati sau doua femei.
      Daca toti ar fi homosexuali si lesbiene, intr-o generatie ar disparea specia umana, din lipsa de prunci.

      Cei care sustin cuplurile homosexuale trebuie sa fie obligati (fortati) prin lege sa traiasca_ca atare.

      00
    • „Nu sunt de accord cu familia traditionala”

      ar trebui desființată juridic ca să iși bage mintile-n cap :)))

      00
    • Fa si tu o lista cu problemele care sunt de rezolvat si aduna semnaturi pentru referendum. Rezolvarea problemelor nu se face in alta ordine decat cea a posibilitatilor. Poate ca problema ta principala e faptul ca nu ai casa. Pana o rezorvi lasi totul balta, nu mai hranesti copilul, nu mai scoti cainele la plimbare?

      00
    • @alexxx
      Asta sa i-o spui lui Elton John , soțului său și copilului lor, că nu există familie formata din 2 bărbați. Hai mă, înțeleg că sunteți înapoiați , dar nu negați realitatea altor cetățeni europeni, nu extratereștri. Plus că orice român o sa se poată căsători gay într-o țară din UE unde e legal și statul roman trebuie să-i recunoască aceleași drepturi ca unor căsătoriți legal in Romania.
      Și stai liniștit, n-o sa fim toți gay, deci despre ce dispariție a speciei vorbești? In plus, nu ai auzit că poți să faci copii și fără să te fuți? De inseminare artificiala ai auzit? Deci și dacă am fi toți gay, tot n-ar dispărea specia.
      Toți care sunteți împotriva vă luptați cu morile de vânt și aparțineți trecutului, ca casetele video și motorul cu aburi :)

      00
    • @alexx
      Și cei care nu susțin cuplurile gay trebuie arși pe rug. Cum îți place?

      00
    • @m
      pune-ti curul unde ti-e gura: apuca-te sa traieste la fel.
      Altfel esti doar un ipocrit oarecare.

      00
    • @m
      *traiesti

      00
    • Fratzicule, daca vreau drepturi pt un grup nu înseamnă că trebuie să devin membru al lui. Ai o logică de bolovan. De aia voi conservatorii sunteți inferiori. Nu va duce deloc capul.

      00
    • @Alexx

      Familia nu are nicio legatura cu sexul celor ce o compun. Familia are ca rol protejarea intereselor acelora care o compun. La fel, căsătoria caută să protejeze aceleași interese*. Eu susțin căsătoria dintre doi OAMENI, indiferent de sexul lor, atât timp cât ea e liber-consimțită. Am mai scris și cu alte ocazii, pot înțelege consevatorii care nu vor să asocieze această uniune cu termenul de căsătorie. Problema mea cu astfel de oameni e că nu vor să asocieze nimic cu o astfel de uniune, vor doar să o interzică, ceea ce îmi arată că nu vor să protejeze nimic, ci își manifestă pur și simplu ura.

      Sunt menționate tot timpul, de către niște cretini, animalele, copiii sau cadavrele. Poate fi vorba de consimțământ acolo? Nu poate, dar prea fain arată argumentul omului când bagă fumigene ca astea.

      Sunt atâtea specii unde s-a observat comportament homosexual. Acolo nu poate fi vorba de ce văd pe stradă pentru că, nu-i așa, acele specii nu au discernământ, sau cel putin nu unul pe care să-l catalogăm noi astfel, deci nici vorbă de argumente de soiul ăsta.

      Ca și în cazul oamenilor, astfel de comportamente reprezentau un mic procent din toată populația. S-a înțeles, da, un MIC procent. Procentul ăla a existat, există și va exista în rândul oamenilor indiferent dacă se va legaliza căsătoria în România (sau orice altă țară) sau nu.

      Acum o sută de ani erau ~1,75 miliarde de oameni pe pământ, în momentul de față suntem 7,65. Nu vi se par puțin imbecile argumentele astea cum că va dispărea omul de pe pământ dacă se legalizează căsătoria dintre două persoane de același sex? Adică nu e ca și cum zici mâine: gata, boss, dacă e legal să mă însor, eu de azi sunt gay. Ar fi vrut ei să fie așa de ușor când au venit naziști și i-au băgat în lagere.

      Totodată, indiferent de rezultatul referendumului, acești oameni vor continua să formeze cupluri, să trăiască împreună, să apară în public. Unii, minoritari, vor continua să epateze (cam ca și curvele) și unii, tot minoritari, vor continua să-și arate afecțiunea în public (cam ca restul cuplurilor). N-o să vă vină să credeți, dar lucrurile astea, care vă provoacă maximă scârbă, sunt legale și nu sunt subiectul acestui referendum. Dar na, suntem printre cei mai pricepuți în a îndesa probleme sub preș în speranța că, în cele din urmă, vor dispărea. Ei bine, surpriză, nu dispar.

      Nu în ultimul rând, să obligi niști oameni să trăiască într-un anumit fel pentru că ce? Că susțin o idee, un principiu? Uite, dacă tot suntem la capitolul interdicții prin lege, ce spui dacă interzicem celor ce poartă numele Alex să iasă din casă? Iar cei ce cred că Alex ar trebui totuși să fie lăsat să facă ce vrea, să primească interdicții la rândul lor. Ce zici, te bagi?

      * Da, interese, că despre asta e vorba. O moștenire, o vizită la spital, un venit cumulat pentru un credit, să nu poți fi obligat să depui mărturie împotriva partenerului s.a.m.d. Știu, gunoaiele asta nu merită așa ceva pentru că… așa ziceți voi.

      00
    • Alexx deja planeta e suprapopulata. Uita-te la indieni cati sunt, si aia fut tot ce are gauri si tot se inmultesc ca iepurii. Crezi ca ne ducem de rapa intr-o generatie daca nu se aproba legea asta? Sunt 100% sigur ca daca le iese cu referendumul asta, urmatorul o sa fie pentru interzicerea avortului si dupa, mnezau cu mila. Am niste colegi d’astia care se implica activ in CpF. Ei deja dau referendumul ca si castigat si urmatoarea problema de rezolvat e interzicerea avortului.

      00
    • @Stefan, m

      Morala in forma cea mai simpla este „fa orice lucru ca si cum ar deveni ordine universala”.
      Facand sex anal cu alti barbati – dupa cum propuneti voi, si dupa cum eu va indemn, spre a nu mai fi ipocriti, si citind aceasta propozitie simpla de mai sus , rezulta ca toata lumea ar face sex cu persoane de acelasi sex.

      Rezulta ca nu se vor mai naste copii – decat in eprubeta , cum e facut „m” – disparand inmultirea naturala.

      Asta sustineti voi de fapt, moralmente: disparitia inmultirii naturale si inlocuirea ei cu eprubetele :)

      Sper sa aveti numai copii nascuti pe aceasta cale, artificiala.

      00
    • „Familia are ca rol protejarea intereselor acelora care o compun”. Nu. Familia are ca rol protejarea intereselor licite, acceptate de societate ale membrilor sai. Daca un membru al familiei este pedofil sau amator de incest, interesele sale si cele proejate de societate s-ar putea sa nu aiba nici o treaba.

      00
    • @exact ventidius. licite e cuvantul cheie.

      intrebare pentru tine: două persoane condamnate pentru pedofilie au dreptul sa se casatorească si sa adopte copii (in caz că e vorba de persoane de acelasi sex, sau care nu pot face copii)?

      00
    • @alexx
      Cum sunt ipocrit daca susțin drepturile gay fara sa fiu gay?
      Uite, in prezent e perfect legal sa fii gay și lumea nu devine gay. Poate ai devenit tu de când s-a legalizat, noi ceilalți nu. E vorba doar de căsătorie, celelalte drepturi le au deja.
      Și care e problema cu eprubeta? Foarte bine îmi urezi, whatever.

      00
    • Bah ce prost e alexx…nu va mai chinuiti, fratilor, sa ii raspundeti, voi vedeti ce logica are in cap? Ca si cum explici fizica cuantica unei maimute ce faceti voi.

      00
    • @Am citit mult
      Sigur ca pedofilii au dreptul sa se casatoreasca, daca sunt de sex diferit si majori. Sa adopte, e indoielnic, cel putin cat condamnarea apare in cazier. In mod normal, chiar daca ar avea deja copii ar fi decazuti din drepturi. Dealtfel si homosexualii se pot casatori, nu le interzice nimeni asta, ar fi discriminare. Evident in conditiile legale: gay+lesbiana sau viceversa, ambii majori. Dupa care pot si adopta, nu ii intreaba nimeni ce sunt. Unde doreai sa ajungi?

      00
  5. Se face referendum doua zile, fara sistem de depistare vot multiplu, se rodeaza si verifica munca retelelor de interlopi platiti sa voteze in 10 sate, primarul cu urna mobila, …lucrurile trebuie sa fie la dunga ca nu se stie cand e nevoie

    00
  6. Pe principiul „puneti-va cur*l unde va e gura”

    00
  7. Toata treaba asta ar trebui sa fie ca si la hotel. Daca camera are 2 paturi nu-l intereseaza pe patron ce sex au ocupantii, important e sa fie platita(taxele statului) si sa nu-i derajeze pe ceilalti clienti(libertatea ta se termina cand devina incomfortul meu).

    00
    • In orice forma de desfranare nu mai exista libertate. Cand instinctul iti conduce ratiunea esti deja posedat. Te dezumanizezi, te dezaxezi, se transmit tot felul de boli sexuale si nu numai, iti macelaresti constiinta si psihicul. Asta nu ar fi nimic, dar raul se transmite in societate , prin exemplul personal si prin cele 5 simturi, in mod exponential-prin mimetism. Si uite asa devenim o tara usor de manipulat pt. turism sexual, trafic de organe, droguri, ucideri, avorturi, drame in familii si copii nenorociti pe toata viata. Toate pornesc de la egoism, de la iubirea banilor fara masura, lipsa milei fata de aproapele, inegalitati, marginalizari, de la lipsa responsabilitatilor, de la dorinta de a poseda orice si pe oricine in orice conditii, ca si cum oamenii ar fi niste obiecte. Toate acestea duc la un sine fals (un cos de gunoi care dupa ce s-a umplut la tine, il arunci cu ura in spinarea altcuiva fara nicio remuscare) .

      00
  8. Singura soluție găsită de PSD ca faca un sondaj cu cine iasă sigur la vot si pe ce se pot baza la alegeri = un referendum.

    00
  9. Eu nu merg pentru o non-problema. De asta asta si strict pentru referendumul asta, ma pis eu pe el de vot.

    Zice clar codul civil ca nu se poate? Bun. E comunitatea LGBT atat de mare incat sa fie luati in seama de politicieni? Nu e. Atunci?

    Banii aia puteau fi folositi pentru total altceva, dar nu, niste puleti au vrut ei sa faca acest demers ca sa isi asigure o baza de votanti. Meanwhile, sunt o gramada de copii abuzati, o gramada de copii care traiesc in saracie, o gramada de copii nascuti din mame sub 18 ani incapabile sa le ofere un viitor, o gramada de copii in orfelinate, asta apropo de familia traditionala.

    Cati dintre aia care se dau mari crestini and shit s-au dus sa faca voluntariat sau macar sa doneze ceva la un centru de plasament? Pe majoritatea ii doare in cur, dar hey, atat timp cat interzic ceva unor oameni pe care ii urasc, sunt fericiti.

    00
    • Matei – nu fi asa de sigur , lasa adresa ta de email si eu iti trimit copii dupa donatiile facute. Iar eu ti-l las pe al meu si imi trimiti si tu o dovada. Bine?

      00
  10. Trudeau sr spunea ca statul n-are ce cauta in dormitorul contribuabilului. Referendumul asta e praf in ochi, sa aibe ce mesteca prostimea. La fel ca telenovela Dragnea-Firea, la fel ca pesta porcina, cine-a finantat 10 Aug etc – toate-s gogosi bagate boborului ca sa nu se vada impostura baetilor de bine.

    00
  11. Urmează alte alegeri începând de anul viitor și PSD vrea să știe aproximativ cam care e electoratul.

    00
  12. Dacă femeia și-o ia la buci e ok, nu zice nimeni nimic. Dacă unul și-o ia, toată lumea sare arsa…
    Plm, sa și-o bage unde vor, atâta timp când nu o fac în fata mea🙂

    00
  13. Cpf e schema rusească , ca sa ne dezbine. Si, cum diferența de opinii exista, nu e o invenție. Dar ei au adus-o la suprafață. Deștept Putin…
    Ii rog pe cei care ar vota pentru modificare sa nu meargă la vot, din motivul asta. Oricum nu o sa se legalizeze căsătoria gay in Romania , iar daca se modifică constituția, oricum o sa apara o soluție prin care cuplurile gay o sa aibă aceleași drepturi ca casatoritii. Parteneriat din ăla sau ceva. Deci e complet degeaba, e pt un cuvânt, nu pt drepturile conferite de el.

    00
    • De fapt nu este ruseasca, ci americana. Initiativa miscarii apartine miscarilor evangheliste americane, aceleasi care asigura baza electorala a partidului republican. Initiativa nici macar nu e specific romaneasca, exista cate un echivalent Cpf in toate tarile din est, cu aceeasi origine, americana, care organizeaza un referendumuri similare. PSD a reusit e adevarat sa traga lucrurile pe spuza sa, avand majoritatea parlamentara, reusind sa ia fata celorlalti. Realitatea e ca initiativa a avut sprijin din parte tuturor partidelor. PNL o sprijina in continuare. USR se opune, e adevarat, dar sa nu uitam ca aceasta optiune era sa il aduca in pragul sciziunii, un grup important din cadrul acestui partid dorind mentinerea neutralitatii, (grup din care face parte Nicusor Dan si Clotilde Armand). Pana la urma grupul leftist-ecologist majoritar si-a impus punctul de vedere, dar cu scandal si ranchiuna.

      00
    • Și mișcările evangheliste americane nu sunt infiltrate/prietene/influențate de ruși? Nu fiți naivi.

      00
    • In romana se zice stângist….

      00
    • Or fi, totul e posibil, dar nu mai mult decat miscarile ecologiste mobilizate toate cu ocazia panicii gazelor de sist, care afectau chiar baza puterii ruse, nu niste interese periferice. Sau uitam cum s-au infratit tocmai adversarii de azi ai referendumului cu toti legionaro-ortodocsii la Pungesti pentru a-i pune pe fuga pe americani? Cine mai pomeneste azi de gaze de sist fara sa rada de prostiile care se vehiculau atunci cu toata seriozitatea propagandista?

      00
    • Uneori mai coincid opiniile. Dar acolo era presupunere că nu le convine nici rușilor, aici e clar că evangheliștii vor tratamentul pus pe fata in practica pt gay de către ruși.
      Oricum, forarea dupa gazele de șist face mai mult rău decât căsătoriile gay, aia sper că e clar. Cui nu ii e, trimitem pe captain planet peste ei :)

      00
    • Nu exista nici o presupunere ca nu le convine rusilor, cum ar fi putut sa nu le convina? Rusii devenisera buni, nu foloseau gazele de sist, erau aliatii nostri providentiali, Vocea Rusiei urla alaturi de noi si ecologisti impotria americanilor capitalisti care doreau sa ne otraveasca. Hai sa nu cosmetizam trecutul, doar pentru ca nu ne convine!

      00
    • Ce le pasa rusilor de pretul petrolului, fara de care nu pot exista ca putere? Interesul lor major este insa sa compromita socialismul din Norvegia, sfanta sfintelor, marea putere in fata careia tremura Putin, atunci cand nu ii cumpara bazele militare din oceanul Arctic pe nimic. Asa ca nu e credibil ca Putin s-ar afla in spatele miscarii antifracking, in schimb e sigur ca in spatele miscarii de sprijin a familiei Botnariu trebuie sa fi fost agenti rusi. Pana la urma s-a dovedit ce era evident, anume ca Barnevernet e o institutie abuziva, care lua celebrele decizii pe baza avizului unui psiholog amator da filme pornografice cu copii torturati, dar ce conteaza, astea sunt fleacuri, noi sa fim progresisti.

      00
  14. Eu sunt mai ingrijorat de ce anume se intampla luna asta, cata vreme, prostalailor, sunteti ocupati sa va injurati pe tema cine cui si ce baga in cur.

    00
  15. N-o sa ma duc sa voteze la acest referendum din purul motiv ca este degeaba. Oricum as vota o sa le fac campanie celor de la coalitia pentru familiei, alias PSD organizatie. Codul Civil prevede clar detaliile casatoriei, mai exact dintre un barbat si o femeie.

    00
  16. Tactica este intr-adevar indelung testata si nu apartine exclusiv brucselului asa cum se insinueaza:
    – esticul critica ze western perfectshun und civilizayshun ? acuza-l de neintegrare si ratare profesionala , va tace ( tacea? am uitat limba) – asta este favorita helitelor hintelectuale ;
    – unu’/una’ nu vrea sa sa face schimb de fluide , acuza-l/acuz-o de rasism ,un mic procent va ceda – asta am auzit-o practicata in state;
    – unul nu vrea sa faca templu „celorlalti” si nu vine la parada colorata cu penicse ? acuza-l de homofobie.

    00
  17. Am o teorie conform careia doar oamenii cu sexualitate incerta sunt homofobi.
    Inca mai caut o metoda de a o demonstra.
    Din ce vad pe aici, as gasi niste subiecti buni pentru teste.

    00
  18. La ultimul referendum la care am fost s-a stabilit reducerea numarului de parlamentari la 300. Dupa cum stim rezultatul referendumului nu a fost aplicat. Deci se aplica doar rezultatele care le convin.
    Asa ca eu zic pas. Sa merg numai sa se laude pesedistii cu numarul de participanti si ca referendumul a fost un succes nu o modalitate de a mai cheltui vreo 30 milioane de euro? De ce nu pun si intrebari de genul daca poporul e de acord cu legile admistiei si gratierii? Deci nu.

    00
  19. pesedeu sau cei din spatele lui, cică nu se știe care sunt, vor referendumul ăsta ca exercițiu, să vadă dacă astfel de inițiative organizate de bor au șansa de a trece pragurile legale de vot, apoi mai este foarte puțin până vom ajunge o arabie saudită est europeană, cu bor infiltrat cu rol consultativ prin diferite comiteturi și comiții, cu acordul celor doi soți pentru părăsirea țării, cumpărarea unui autoturism și ce-o mai vrea pla lor – bor e pe punctul de a face religia obligatorie în școli, acordul e semnat din 2014, un referendum și politica chiar n-o să mai conteze în viața noastră

    00
  20. nu e corect paralela dle Vali. ciudat ca oamenii normali „cad” intr-o orbire fara precedent cu privire la deviatiile sexuale redenumite minoritati. yep. acesti deviati au ajuns in straturile de sus ale societatilor dezvoltate si cu ajutorul „progresistilor” incearca si chiar reusesc prin legi sa defineasca anormalul ca normal. o astfel de progresista, ministra in guvernul francez, a propus recent chiar un amendament referitor la coborarea varstei de consimtamant in cazul unor relatii sexuale. in clar : poarta deschisa ptr pedofili!!! apoi din cotidianul educativ: in majoritatea scolilor publice copiii din scoala primara sunt spalati regulat pe creier cu imagini din propaganda lgbt. incredibil. aici se ajunge dc lasi lupii sa iti intre in curte.

    00
    • Ai o varza in cap…varsta de consimtamant era mica pe timpuri, cand relatiile homo erau ilegale. Apoi a fost crescuta, iar acum unii incearca o scadere a ei, dar oricum nu la nivelul de acum cativa zeci de ani.
      Ce treaba are asta cu homosexualii? Si ce-i daca anormalul e normalizat? Cui face rau? Daca nu esti homosexual, nu devii, iar daca esti, nu e mai bine ca niste cetateni sa nu mai fie stresati ca sunt considerati anormali ? De ce nu sunteti pt o societate eficienta, care nu creeaza probleme unor membri ai ei care nu vor sa aiba de a face sexual decat cu altii de felul lor? Sa-i discriminezi pe homosexuali e anti-patriotic, anti-social si in slujba rusilor si a islamistilor, care au aceleasi pareri.

      00
    • „ciudat ca oamenii normali ” … normali din ce punct de vedere? biologic? cultural? religios?

      ..” sa defineasca anormalul ca normal. „Iar … normal din ce punct de vedere?
      Homosexualitatea e ‘normală’ biologic.

      „ministra in guvernul francez, a propus recent chiar un amendament referitor la coborarea varstei de consimtamant in cazul unor relatii sexuale”

      Ești în țara cu cel mai mare procent de mame adolescente, nu cred că ești în măsură să îți dai cu părerea legat de problema… Tu zici să ne ascundem după deget, că dacă vârsta consimțământului e setată cât mai sus, problema „dispare” de la sine. Că doar n-o să facă fetele sex dacă e ilegal.

      ” in clar : poarta deschisa ptr pedofili!” Da… sigur, că până acum pedofilii ‘sufereau’ fut*nd femei de 18 ani + ca să nu încalce legea.

      Problema e o non-problema. Aș înțelege dacă era ceva care afecta societatea, te afecta pe tine… dar toate argumentele sunt pentru a justifica o ură probabil venită din propriile frustrări.

      00
    • Confirm ce spune m.
      Disporean esti batut in cap.
      Avem RFI, cunoastem ce se intampla in Ftanta.

      00
    • Sexul legal cu un minor este de la varsta de 15 ani, nu de la 18, ca nu esti in State. Legea nu pedepseste pedofilia decat in cazul contactului sexual sau coruperii unui minor mai tanar de 15 ani(exceptand situatiile in care persoana majora implicata este tutore, medic, profesor etc.). Coborarea varstei consimtamantului sexual legal ar fi in favorabila pedofililor, acestia ar avea intr-adevar o marja de actiune legala mai larga. Si se pot face conexiuni intre miscarile pro-gay si cele pro-pedofilie, multi activisti activand in ambele micari. Spre exemplu, Harry Hay, initiatorul cel mai cunoscut al miscarii Mattachine care a dus la legalizarea homosexualitatii in America a fost si un activist in favoarea NAMBLA(North American Man/Boy Love Association). Cuplul celebru Sartre si Simone de Beauvoir a fost si el sensibil la problemele legale ale pedofililor.

      00
    • „Normalul” este o conventie. In cadrul relatiilor sociale „normal” este ceea ce majoritatea societatii intelege prin normal.

      00
  21. Mi-e sila… in alte părți ale globului se vorbește de A.I. si augmentarea oamenilor, iar noi încă stabilim care e treaba cu familia tradiționala. Care familie tradiționala e tradiționala doar de vreo câteva sute de ani, apropo. Și din acești “cunoscători” care apreciază familia traditionala, mulți se mândresc cu istoria noastră multimilenara.

    00
    • Ti-e sila de pomana. Romania e una din primele tari care a legalizat avortul la cerere, numai Rusia sovietica ne-a luat-o inante. Cand Ceausescu dadea celebrul decret, avortul era interzis peste tot in ocident, doar in lagarul socialist era la liber. Putem deci sa sputem spune ca suntem o tara cu veche traditie progresista. Problema e doar ca progresismul nu e totuna cu progresul, dupa cum nici ecologismul nu e totuna cu ecologia.

      00
    • cate minciuni intr-o singura postare. vesticii aveau companii cu multiple subsidiare care faceau avorturi pe cand inca nu exista romania (1830). [0]
      in schimb romanii, astia pe care ii ridici in slavi, declara avortul legal intre 1957 si 1966 [1], ca apoi sa-l interzica atat de rau incat avem si azi povesti horror: ai auzit de decretei? [2]
      invatati istoria romaniei inainte de minciuni.

      [0] https://en.m.wikipedia.org/wiki/Madame_Restell
      [1] https://en.m.wikipedia.org/wiki/Abortion_in_Romania
      [2] https://en.m.wikipedia.org/wiki/Decree_770

      00
    • @kmlx
      Daca ti-ai citi propriile surse ai vedea ca respectivele”companii” produceau doar prafuri prin care incercau evitarea legii anti-avort. Ceva in genul magazinelor de etnobotanice care vand droguri nelistate inca ca interzise. Eu vorbeam de legalizare, adica lege care sa permita avortul la cerere. Prima tara care a permis asta a fost Uniunea Sovietica in timpul lui Lenin, in anii ’20. A urmat Germania Nazista, care a permis avortul la cerere in anii ’30, dar doar pentru poloneze si evreice. Au urmat tarile din lagarul socialist, in anii ’50. In momentul decretului, Anglia era singura tara din occident care legalizase avortul, doar cu cativa ani inainte. Normal ca am auzit de decretei, sunt decetel, la fel ca o mare parte a generatiei mele. Fara decret, jumatate din acea generatie nu ar fi azi, doar nu te astepti sa regret. L-am detestat pe Ceausescu din tot sufletul, dar fara nici o legatura cu avortul, aia a fost doar una din putinele masuri normale.

      00
    • Minciuni? Care e minciua, faptul ca in occident existau intreprinzatori care incercau sa ocolesca legea antiavort prin comercilizarea de prafuri abortive, asemni magazinelor de etnobotenice care incerca sa ocolesca legislatia antidrog prin comercializarea de substante netrecute pe lista substantelor interzise? Au fost interzise produsele respective? Evident, imediat ce s-a descoperit la ce foloseau. Poate ar trebuisa-ti citesti sursele inainte sa le citezi. Sunt lamuritoare.
      Care este istoria legalizarii avortului, adica a adoparii legilor prin care se autoriza avortul la cerere? Uniunea Soietica e prima tara in anii ’20. Urmeaza Germania in anii ’30, in timpul perioada national socialista, liberalizare insa cu dedicatie, doar pentru femei poloneze si evreice. Urmeaza tarile din lagarul socialist, in anii ’50. Prima tara din occident, Anglia cu un an sau doi inainte de vestidul decret.
      Cine sunt decretei? Sigur ca stiu, sunt decretel. Fac parte din generatia respectiva, imi ceri cam mult daca pretinzi sa regret acel decret!

      00
  22. Lasă-ne, boss, cu referendumul. Zi-ne de mașină :).

    00
  23. Numa ca sa vad cum se trigger-uiesc toti oamenii cu barba pe gat si efortul pentru referendum a meritat.

    Baieti! Mangaiati-va pe gat si josvotati !

    00
  24. Gumarii plini de noroi si balega se lasa la usa, nu intri cu ei pe covorul curat!

    Soap for your mouth!

    00
  25. Prostovan much? Una e votul pentru parlamentare/prezidentiale si alta e referendumul pentru o non-problema intr-o tara profund homofoba.

    00
  26. Parerea mea:
    Dragnea are nevoie de referendumul ăsta, dintr-un motiv diversionist strategic: în octombrie, UE va lua România la bețe, cum a făcut deja cu Polonia și Ungaria, pe motive de corupție, penali în funcții publice, violențele de la 10 august, modificările la legile justiției etc.
    Cum simpla pomenire a acestor lucruri îl afectează direct pe Dragnea la imagine, are nevoie de un subiect pe care să bată monedă propagandistică, gen „UE nu se ia de România pentru că Dragnea, PSD, OUG 13, 10 august etc., ci pentru că românii au îndrăznit să facă referendum privind căsătoriile între gay, pe care Bruxelles-ul vrea să ni le bage pe gât”!
    Din acest punct de vedere, nici măcar nu-l interesează pe Dragnea cum va ieși referendumul, respectiv cum vor vota românii care vor veni la urne. Important este să existe scrutinul, ca sa-l poată invoca ulterior. Când în PE se va vota o rezoluție critică la adresa României/Dragnea/PSD, domnul cu mustață va veni la TV să prezinte teoria conspirației pro-homosexuali. Iar bizonii care votează PSD sunt primii care își vor da basca pe ceafă, zicând „Da, dom’le, ca să vezi, cum ne lucrează europenii ăștia perverși, cică anti-corupție, da de fapt pe ei îi interesează homălăii…”.
    Cum ziceam, părerea mea.

    00
  27. In sfarsit. Acelasi sentiment il am si eu, exceptand atacul la SH. Pai bine, vrem democratie, insa doar selectiv. Ma enervez ca ne tragem pe cur in loc sa profitam ca e un vot si sa ne masuram puterile, cati ies la vot, cati voteaza nu…In felul asta am intra in paine pentru alegerile urmatoare. Dar nu, noi ne abtinem de data asta, ca sigur la urmatorul vot facem bine. Voteaza, nu voteaza, Voteaza, nu voteaza….

    00
  28. Cretinule, cu statul acasă nu obții nimic la alegeri, pt că nu e prag de participare. La referendum, daca nu te duci, o faci ca sa nu se valideze. Deci ca sa obții ceva.
    Când reproșăm oamenilor că nu s-au dus la alegeri, o facem pt că prin asta nu și-au urmărit interesul. Nu ne luam de ei pt că ar fi avut vreo datorie cetățenească. E vorba doar de calcule ca să iasă ce vrei , nu de îndatoriri înalte, naivule. Neprezentarea la vot contează ca vot impotriva referendumului. Neprezentarea la alegeri nu mă ajută cu nimic.
    De aia nu m-am dus nici la turul 2 in 2000. Eram acoperit de faptul că în turul 1 votaseră mai multi cu Iliescu decât cu Vadim. Deci nimeni din cei care votaseră cu restul nu era necesar să meargă la vot în turul 2 ca sa câștige Iliescu. Și acolo riscul era mai mare. Aici șansele sunt mai mari să iasă calculul. Mai mari decât dacă mă duc la vot și votez împotriva. Deci normal că stau acasă , nu-s nebun. Plus că prezența la vot se anunță din ora in ora. Daca se depășește pragul in cursul zilei , mă duc la vot, pt că nu mai e in interesul meu sa stau acasă.

    00
  29. Acum total offtopic, ce e ciudat la articolul ăsta e că până acum doar masculi au comentat! Sunt chiar curios de ce?

    00
  30. am lasat si eu un comentariu… vad ca nu apare… probabil am vreo problema la calculator.

    00
  31. n-o sa-i mai spui prostului prost, ci doar o sa-l intrebi daca a fost la referendum.

    00
  32. Ce principii bah?!
    Daca e in interesul tau sa votezi, votezi, daca nu, nu.
    Io nu-i critic pe aia care n-au votat și nu se plâng de PSD , ci pe aia care n-au votat, dar acum se plâng. Daca nu te interesează cine câștigă sau ai interes sa stai acasă, foarte bine, stai acasă.
    Tu ești căcatul cu ochi care nu gândește.

    00
  33. Nu vrem bani nu vrem valuta vrem ca gheii sa nu ne futa!₩

    00
  34. vomant, ai ramas doar cu ochiul maro?!

    00
  35. Voi va dati seama cum era referendumul asta daca Remus Cernea apuca sa declare delfinii persoane non-umane ?

    00
  36. Acum m-am trezit din somn, care e al doilea partid mare…?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube