Ghid: cum alegem o agenție digitală

Un articol despre cum sa-si aleaga o agentie, webdeveloper o firma mica, la ce trebuie sa fi atent, ce intrebari se pun si ce raspunsuri ar trebui primite, ar fi foarte misto.

Așadar, la cererea cititorilor, un mic ghid.


De la bun început trebuie stabilită situația: există cineva în companie care înțelege ce să ceară agenției?

Pentru că, de prea multe ori, asta e problema: fie nu există această persoană, fie este slab pregătită. Și se vede că e slab pregătită după ce compania lucrează cu două sau trei agenții și toate dau greș. E posibil ca oamenii ăia să execute ce li se cere și compania să nu aibă nevoie de așa ceva, și atunci nu e vina lor, e vina celui care cere.

În cazuri de genul ăsta, experiența îmi spune că n-ar fi rău apelarea la un consultant extern care să medieze contractul. Adică să apere compania de agenție, și la preț, și la cerințe, și la ofertă (am lucrat de câteva ori pe faze de genul “noi avem un CMS, dvs. aveți nevoie de un site, noi vi-l vindem, dar noi îl deținem de fapt și voi vă mutați hostingul la noi, ca să avem control asupra CMS_ului nostru”).


Bun. Pasul următor e cererea de studii de caz cu ce au lucrat. Cereți să vedeți ce au făcut până să ajungă la voi. Prezentări Powerpoint sunt bune, linkuri cu proiecte care sunt încă online sunt și mai bune.

Din aceste studii de caz, omul companiei vede dacă agenția asta știe ce face, a mai făcut așa ceva, arată bine, e funcțional și alte detalii.


Pasul următor este compilarea unei liste de cerințe pentru proiectul ce urmează a fi contractat și executat. Greșeala frecventă pe care o văd aici este că cerințele sunt extrem de generaliste:

  • “vrem un site care sa arate bine” în loc de “vrem un site care să arate bine pe desktop, pe mobil, să aibă fonturi excelente, să fie valid seo, să aibă două formulare de contact, să aibă o zonă de știri și comunicate care să poată fi administrată ușor”.
  • “vrem un magazin online” în loc de “ne-a ajuns până peste cap magento, dă erori peste erori, avem nevoie de ceva nou, funcțional, ușor de administrat, care să permită urcarea a minim 5 poze per produs, valid seo, cu newsletter, paleta de culori să conțină logo-ul nostru, cu un comparator de produse”.

Altfel pornești să construiești ceva când ai cât mai multe detalii și altfel când nu știi prea bine ce se cere și te trezești pe parcurs că trebuie să adaugi și începi să faci cârpeli.

Și tot legat de cerințe, dacă omul companiei nu se pricepe, agenția fie încearcă să îi vândă ceva ce are deja construit, fie începe să abereze cu toate caracteristicile pe care le va avea proiectul. Tocmai pentru că a văzut că omul nu se pricepe și îl poate aburi.


Ce e absolut inacceptabil:

  1. “proiectul o să fie găzduit la noi”. FUCK NO! asta e cea mai simplă metodă de agățare a clientului, mai ales că omul de la companie crede că are upper hand în discuția asta și nu vrea să mai aibă de-a face cu băieții de la tehnic, care l-au trimis la plimbare când a vrut ceva. de asta 90% din site-urile de campanie făcute sunt moarte azi, pentru că agenția spune în contract că ți-l ține 12 luni și apoi îl zboară.
  2. “ne ocupăm noi de toate formalitățile”. asta înseamnă că totul va fi pe numele agenției. domeniul web. activarea din Webmasters Tools. codul de analytics. ceea ce nu e tocmai OK, dar cum omul de companie nu știe despre ce e vorba, acceptă bucuros.
  3. lipsa specificării clare a perioadei de mentenanță în contract. plus, stipularea că modificările vor fi executate în timp util, nu când au ei chef, mai ales dacă sunt urgente (nu merge ceva, nu se scriu datele in baza de date, sunt găuri de securitate…). pentru că, de obicei, agenția își dă interesul până își ia banii, după aia nu îi mai pasă deloc de nimic.

Alte idei pe tema asta aici și aici.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

31 comentarii

  1. Bine ca nu ai facut si niste recomandari de agentii :)))

    00
  2. Cata credibilitate mai are bloggerul #1 dupa recomandarea secolului in materia de hosting ? Mergeti pe mana lui. Hosted by Webfactor.

    00
    • nu mai poți dormi tu, bogdănel anonimul, de grija credibilității mele…

    • LOL – 5:1 raportul voturilor pozitive fata de cele negative la comentariul lui „BG”. dap, sigur 5 din 6 sunt retarzi si nu inteleg ce inseamna profesionalism, prietenie, incredere, credibilitate etc.

      00
  3. Lucrez pe extrem de puține proiecte de genul celor prezentate de tine (1-2 pe an), dar cred că pot avea o părere relativ avizată despre punctul 1 din finalul articolului: refuz și voi refuza întotdeauna să lucrez cu hosting-ul „firmei” pentru că de obicei au cel mai de rahat abonament de shared hosting posibil și de fiecare dată când am zis că, ok, încercăm, m-am chinuit inutil din cauza asta.

    Disclaimer: vorbim de proiecte FMCG, eu fiind furnizorul de la a ț-șpea mână, uneori fiind vorba chiar de hosting-ul agenției care implemenetează proiectul, deci din punctul ăsta de vede ai completă dreptate. :))

    Apropo, nu văd să spui nimic de „alegeți o agenție care să aibă, totuși, un departament intern de programare &stuff”. Garantarea timpilor ălora de răspuns nu poate să fie făcută când agențiile lucrează cu cel mai ieftin „programator” pe care-l găsesc.

    Piața asta este mult prea aglomerată de tot felul de firme și firmulițe făcute de tot felul de pipițe care se pricep la digital mai mult de o grămadă, dar care, într-un fel sau altul, iau contracte cu firme mari, de la care ai avea pretenția să lucreze cu oameni serioși.

    00
  4. Total de acord cu ce ai scris la inacceptabil.

    As mai adauga ca si innaceptabil: sa ignori recomandarile de hosting. Sau sa faci economie la hosting. Nu tuturor ne trebuie dedicat cu 16GB RAM. Dar sa speri sa faci vanzari multe cu gazduire de 3$ e cam… deplasat.

    Tot ce ai enumerat la ideea cu Magento se poate face bine si pe Magento. Defapt mai orice platforma poate. Ca nu o fac unii din lipsa de respect pentru jobul lor e altceva. Ca nu ii ofera clientului un minim de training e din nou altceva.
    (e si in intereseul dezvoltatorului sa produca bani magazinul. Ca va avea nevoie de mentenanta, o functie noua, una-alta… sau asa vad eu treaba)

    Exista un trend in promovarea unei platforme de comert online ca fiind solutia. Nu platforma face diferenta intre magazin care vinde sau magazin care nu vinde! Restul detaliilor. (daca e facut cu simt de raspundere, daca SEO, daca marketing, daca interes din toate partile implicate etc.)

    Ma deprima cand vad dezbateri cum ca platforma x e mai buna. Mi se pare ca se duce totul intr-o discutie de genul ‘secretul succesului e sa fii pe platforma x’. Mai ales in cazul celor la inceput de drum (0-3ani).
    Tot in categoria asta intra si cautatorii secretului magic care iti va tripla incasarile in 3 luni. Fa boss descrieri semi-unice care ajuta clientii sa afle mai multe despre produs la toate cele 400 de produse (da e greu). Baga un blogpost de 350 cuvinte relevant o data la 4-5 zile (da e de cacat). UN AN. Exista si tu pe social media (da e frustrant sa nu ai 1 like. Vin ele.). Pute netul de sfaturi suficiente cum sa o faci corect dpdv SEO. Si nu boss, 2euro/zi Adwords nu e buget de marketing. Aaa… manca prea mult timp munca efectiva asa ca o sa cauti secretul pe Google si n-ai buget sa platesti pe cineva? Nasol.

    Iar ca in multe nise din Romania, si in online multora le lipseste etica si respectul de sine si ar face orice sa te agate ca si client. N-am citit ce linkuri ai mai pus la sfarsit de articol… poate ai zis ideile de mai sus pe acolo. Mi-e lene :)

    00
    • probabil știi și tu câți bani au făcut niște români vânzând o platformă de ecommerce de-a gata, unde iti creai magazinul și gata, te apucai să vinzi.

    • si in online multora le lipseste etica si respectul de sine si ar face orice sa te agate ca si client.

      N-aș prea crede, dacă ar avea un client exotic, cred că i-ar face lucrarea pe gratis + un pupat la picioare că-i onorează cu prezența lui străineză.

      Cine ar fi crezut că și IT-iștii sunt xenofili, nu? :) Și de ce e o boală mentalitatea asta…

      00
    • @Alupigus Nu stiu ce intelegi prin exotic, dar probabil sunt si oameni care fac gratis… chestii. Nu cred ca trebuie sa mergi pana la extreme d-alea, dar mna poti sa faci ce vrei :))

      Dar cand zici da la orice intrebare de la client (puteti x? Dar y se poate? Cum dracu!… si apoi subcontractezi pe 2 eugenii un freelancer etc… (dar tu te imbarligi si in Excel defapt) ca sa zica clientul sa ii dai factura… sau accepti chestii cretine (adica daunatoare pentru proiect) de dragu acelei zile in care incasezi pe mentenanta lunara… nu prea e ok. Eu la situatii de genul ma refeream :-D

      00
    • Pentru start-up-uri e destul de greu sa gaseasca niste parteneri buni. Eu am niste experiente horror cu gasirea unei agentii care sa se ocupe de site (site de prezentare, nu shop) si de social media. Am dat peste tot felul de dubiosi care imi cereau niste scoruri nesimtite si nejustificate (eu sunt om de marketing, asa ca am stiut exact ce sa le cer, stiu exact cat dureaza sa faci lucrurile pe care le ofertau ei). Bai baieti, nu o sa va dau niciodata 1500 euro pe luna sa pentru 8 postari pe FB. No way. Eu muncesc de imi sar ochii pt banii astia. Am incercat sa apelez la agentii mai mari, dar mi-au ras in nas cand au auzit ca sunt la inceput de drum si am buget mai micut.

      00
  5. As mai adauga si eu un punct in lista cu recomandari: incetati in plm cu aruncatul de bani pe „campanii”, „proiecte”, „agentii” si alte rahaturi de genu asta. Investiti dracu banii aia in firma/compania/produsele voastre si o sa aveti in mod cert si clienti, fara sa mai faceti „promovari” idioate ale caror unice rezultate sunt ca baga niste bani in buzunarele agentiilor, consultantilor si hell knows ce altor atarnatori.
    Scuzati-mi vehementa, dar chiar mi-a ajuns sa ma uit la niste reclame sau campanii de promovare ce ma fac sa imi fie scarba efectiv de produsul promovat. Inteleg ca toata lumea trebuie sa traiasca si sa castige un ban, dar hai sa ne si revenim putin din prostia asta.

    00
  6. Stii care e buba aici? Ca tot felul de afaceri mici si mijlocii se intalnesc si discuta la modul corporatist idiot, unul in calitate de client … si uita sa isi puna problema cea mai simpla … la ce plm ne trebuie dite, crm sau mai stiu eu ce … adica uita sa isi puna problema ca impreuna trebuie sa construiasca o unealta care sa il ajute pe client sa faca mai multi bani.

    Deci daca ar fi un pic mai inteligenti si clientii si “agenturili” le-ar merge mai bine. Dar daca sunt si prosti, si cu o tzeapa corporate in cur … e doar hai sa discutam.

    00
  7. „Business-sharing”, zici? Pai nu e la moda treaba cu „sharing”?

    [“ne ocupăm noi de toate formalitățile”] asta înseamnă că totul va fi pe numele agenției. domeniul web. activarea din Webmasters Tools. codul de analytics.

    Asta ca sa nu zic (si) de hosting & co…

    00
  8. Hai ma Vali, tu vrei sa-i faci concurenta datatorului de chifle https://imgur.com/6qQixEV

    00
  9. Cred că mă fac puțin de rușine dar asta e…

    >>În cazuri de genul ăsta, experiența îmi spune că n-ar fi rău apelarea la un consultant extern care să medieze contractul. Adică să apere compania de agenție, și la preț, și la cerințe, și la ofertă (am lucrat de câteva ori pe faze de genul “noi avem un CMS, dvs. aveți nevoie de un site, noi vi-l vindem, dar noi îl deținem de fapt și voi vă mutați hostingul la noi, ca să avem control asupra CMS_ului nostru”).

    Aici ( https://zoso.ro/administreaza-prezenta-online-companiei-secolul/ ) te-a întrebat un @vlad:

    >Vlad: N-am inteles punctul 4. Orice cacat de ziar local tre sa aiba 17 servere ca sa hosteze toate campaniile de rahat facute ca erau niste bani de aruncat? Firmele de hosting nu de asta exista?
    >>Vali: cine a zis ceva de servere cumpărate, dude? dar campania ta e pe un domeniu al agenției pe un hosting nu se știe al cui. când expiră hostingul, dispare și campania, dispare și munca unor oameni.

    În legătură cu asta, cu munca oamenilor & să nu-și piardă lucrările… De ce nu merge ca acea companie să-și arhiveze acea campanie pe site-uri dedicate pentru așa ceva? Gen: https://web.archive.org/ SAU https://archive.is/ ; SAU să le arhiveze pe un singur server? Online sau offline, inactiv clar dacă nu mai e nevoie, iar munca oamenilor să nu piară doar și fiindcă a expirat ceva. Că, pe urmă, se pune problema dacă mai ții munca oamenilor pe servere dacă aceștia s-au restras sau au plecat sau au fost angajați de o companie rivală etc.

    Adică, parcă e prea mare bătaie de cap cu servere dedicate, să se stea cu frica sau cu grija că lucrările oamenilor să fie șterse accidental sau în vreun fel.

    Poate nu văd eu obstacolele reale de coding, development ș.a. (nu mă pricep la IT, da, dar văd și eu o chestie de amator și întreb doar), dar pentru ce s-a inventat memory cache/webcache? Și cât de dedicată să fie toată treaba, că bănuiesc că nu ocupă spațiu imagini (cu data arhivării, cu toate informațiile, etc.) proiectată dintr-un cache compresat, de pe un server.

    Toată preocuparea asta cu soarta campaniei pe termen [foarte] lung este supra-îngreunată inutil, complet inutil. O fac intenționat sau nu pot ei altfel?

    Ce e absolut inacceptabil:

    1. “proiectul o să fie găzduit la noi”. FUCK NO! asta e cea mai simplă metodă de agățare a clientului, mai ales că omul de la companie crede că are upper hand în discuția asta și nu vrea să mai aibă de-a face cu băieții de la tehnic, care l-au trimis la plimbare când a vrut ceva. de asta 90% din site-urile de campanie făcute sunt moarte azi, pentru că agenția spune în contract că ți-l ține 12 luni și apoi îl zboară.

    De aici, s-ar cam înțelege de ce e mai importantă arhivarea directă pe site-uri dedicate pentru așa ceva sau tu, compania, să ai un singur server (sau încă unul, ca back-up) cu multe cache-uri, imagini virtuale („amprentele”), inactive dacă asta se întâmplă, dar măcar există istoricul să nu se spună că au muncit niște oameni și că toată munca s-a șters la un moment dat.

    3. lipsa specificării clare a perioadei de mentenanță în contract. plus, stipularea că modificările vor fi executate în timp util, nu când au ei chef, mai ales dacă sunt urgente (nu merge ceva, nu se scriu datele in baza de date, sunt găuri de securitate…). pentru că, de obicei, agenția își dă interesul până își ia banii, după aia nu îi mai pasă deloc de nimic.

    Dacă firma (compania) respectivă își are totul pe servere proprii, ce se întâmplă cu mentenanța dacă acel contract expiră cu agenția digitală? Se reînnoiește contractul doar pe clauza mentenanței, se angajează IT-iști freelanceri care văd totul pentru prima oară lucrarea ălora de la agenție? Și aicea apar probleme…

    00
  10. In calitate de persoana imputernicita (data processor, in versiunea originala), agentia este obligata (si trebuie sa apara in contract) sa implementeze partea cu securitatea datelor. Asta e una din partile bune ale gdpr-ului.

    00
  11. In Timisoara cea mai buna agentie Kiwi Agency !

    00
    • agree, kiwi, mango, cocos, numai exotice :)

      00
    • Cea mai buna agentie din Timisoara e Otilia, aia ce vine cu rulota de branza sambata la stadion. 500-1000 de clienti multumiti de dimineata pana la pranz e ceva nu ?

      00
  12. E he he, așa probleme să tot ai (hosting, să faci un magazin virtual, chestii de SEO).

    Să vedeți ce distracție e când lucrezi cu un API aproape nedocumentat și când faci apelul cum scrie în PDF să nu meargă că… l-au schimbat.

    00
  13. NOU
    #24

    Baiatu’ vrei un site?

    00
  14. chibiteala de pe margine… conducerea companiei il angajeaza pe gigel, expert it. si se ocupa asta de „agentia digitala”. dupa 15 esecuri rasunatoare crezi ca e vina lui gigel sau toti aia e niste hoti asa ca mai pune gigel cate un anunt pe facebook?

    00
  15. Pe mine maajuta. Multumesc.

    00
  16. „De la bun început trebuie stabilită situația: există cineva în companie care înțelege ce să ceară agenției?” – Asta e valabil pentru orice fel de agenție de publicitate. Lipsa unui om de marketing intern sau folosirea „fetei de la PR” în negocierea cu agențiile duce la brief-uri de tip „Vrem și noi ceva mișto!”.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube