Reportajul despre Bukovel…

Probabil ați văzut reportajul despre stațiunea de ski Bukovel, din Ucraina:

De la an la an, tot mai mulţi romani ajung la Bokovel, mai ales că localitatea se afla la 260 de kilometri de Suceva, iar cu maşina drumul durează 5 ore.

Pentru cei care practică sporturile de iarnă, la Bukovel preţurile sunt mai mici decât cele din Austria şi Elveţia. Skipass-ul costă 140 de lei pe zi şi include accesul pe tot domeniul schiabil de dimineaţă până seara. (sursa)

Reportajul are tot ce trebuie: români, prețuri mici, comparație orală cu Austria. Nu-mi dau seama de ce pensiunile din Brașov și bungalow-urile din Poiana Brașov sunt pline de ucraineni. Nu ar fi mai simplu și mai ieftin să se ducă în stațiunea lor în loc să vină la noi?

Am un amic în Odessa (că nu se știe când e nevoie), care e aici la ski zilele astea. Și care spune de Bukovel că e o stațiune pentru oamenii care nu știu să schieze. E mai ieftină, are pârtii mai lungi, dar nu sunt întreținute, iar după ce termini de schiat nu ai nimic de făcut.

Așa că deranjul de a traversa două țări și de a te distra cu polițiștii români care stau în boscheți și dau amenzi pe care ucrainenii nu le plătesc sau cu românii din turism merită dacă îți place să schiezi. Dacă nu, te duci la Bukovel.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

61 comentarii

  1. Da Bo$$, dar mai aduci de acolo ceva tigari JinLing sau un wiskey fara timbru, mai un plin de benzina cu 3,5lei / litru. …si am auzit ca ucrainiencile sunt frumoase foc.

    00
    • ucrainencele sunt curve cu loloațe la cur și bășinoase rău

      00
    • @Toni Montana :am auzit io de la un amic bun,ca ucrainiencele au taietura de la pizdulice pe orizontala,nu pe verticala cum e normal.Din aceasta cauza,atunci cand merg se aude flop,flop,flop,flop.

      00
  2. In sfarsit! Un semnal de alarma catre toti romanii care cauta chilipiruri in strainatate, uitând de valorile adevarate si de uriasul potential al țării.

    Ne vedem la Bansko, da?

    00
  3. ‘după ce termini de schiat nu ai nimic de făcut.’

    Entertainment

    Buka Entertainment Centre
    A lake with an eco-friendly heating and a beach.
    Rope alpine-park
    A skating field
    Bicycle park
    Dog sleds riding
    Horse riding
    Quadracycling
    Paintball/Airsoft
    Extreme Sports Park
    Walking tourist routes and tours
    Rafting
    Snowbiking
    Kinder Club for children
    Leopark Children’s Entertainment Centre
    Big-Airbag
    Equipment rental (Zorb, Segway scooters, Quad cycles, Snowbikes, Snowtubing, Snowmobiles)

    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Bukovel

    00
  4. Mai bine mergi la Vidra, că acolo ai multe de făcut, după ce schiezi. Sau la Rânca.

    00
    • Impins masina sa o scoti din noroi/troiene?

      00
    • NOU
      #13

      Vidra este INCHISA anul asta din motive de lipsa de interes adica autorizari & STUFF !
      Insa pentru Bukovel, in afara de cele 8 ore Bucuresti – Granita ( siret sau cum se numeste ) + inca 5 ore + dumnezeu stie cate ore in granita + vize si alte documente = nerentabil …
      asta pentru ca in maximum 18 ore ( cam tot atatea cat faci pana in Ucraina din Bucuresti ) este mult mai rentabila Austria care dupa 15-20 ianuarie este mult mai accesibila ca Romania la capitolul Ski

      – insa una peste alta Bukovel arata din youtube : https://www.youtube.com/watch?v=BSf6bOiSrVM cu muuult mai bine ca Azuga, Predeal sau Busteni …

      00
    • Și sa ramai fără apa curenta ca doar bazinul are presiune mai mare la vale..

      00
  5. NOU
    #15

    Să mai spună în reportaj și despre numerele de înmatriculare furate și recuperate cu taxă sau alte mizerii dispărute in anii ’90 sau început de 2000 la noi.

    00
  6. Eu sunt fan Borovets si Pamporovo.
    Dar fiind din Suceava, daca ajung acasa de sarbatori imi e usor sa ajung si la Bukovel.

    Care e peste orice avem in Romania. Partiile mi s-au parut intretinute si distractii dupa ski exista.

    00
  7. La Poiana Brasov vin ucrainienii din clasa bogatilor. Altfel nu-ti permiti sa te apropii de statiunea aia….

    00
  8. In functie de locul pe unde treci granita, la durata drumului poti adauga 5-6 ore de asteptare in vama. Se intra/iese pe un singur fir, toate masinile sunt controlate si se trece intr-un ritm de 5-6 masini pe ora.

    00
  9. Eu cred ca in primul rand prietenul tau din Ucraina s-a uitat la harta si a vazut ca Odessa e mai aproape de Brqsov decat de Bukovel.
    Tu cand mergi la Hornbach te duci la Bucuresti sau mai aproape de casa?

    00
  10. noroc ca e plin la brasov de activitati placute si reconfortante:)))

  11. Mă scuzați, dumneavoastră comentați veridicitatea dintr-un advertorial?

  12. Ma mir ca nu a dat nimeni link cu site-ul oficial unde poți viziona imagini live: https://bukovel.com/en/cams/465/navchalnii-maidanchik

    Mie mi se pare o stațiune faina, pentru cei din Nordul României sigur este o opțiune.

    00
  13. Am mers in Bukovel de vreo 8 ori. Ai activități destule, doar sa te tina buzunarul. In comparație cu Romanistan acolo se invsteste serios. An de an deschid partii noi, pensiunile sunt tot mai multe. Tot mai multe locuri unde se vorbește engleza și chiar și română.
    Până și site ul lor are versiune în limba română, jos pălăria pentru ce au făcut acolo.
    Dar e mai ușor tot timpul sa comentezi și să vorbești în necunoștință de cauză.

    00
  14. Da, cu cat esti mai aproape de Cernobil, cu atat e zapada mai alba

    00
  15. Boss, peste drum de mine e Ukraina. O singura data am fost in Bukovel cu tatal iubitei mele. Nu stiu cum sunt partiile, nu ma pricep, dar sunt multe si vin din toate tarile oameni. Stau fix langa vama din Sighet, plin de masini cand e sezon, am vazut multe din Ungaria. Oricum, servicii, tarife si dastea, poate mai bune decat la noi. Trebuie sa vezi si sa compari, ca ti-a zis un prieten sau un reportaj este fix zero.

    00
    • Am fost cu tatal iubitei mele in Ukraina. M-a dus prin niste munti frumosi cu padure deasa si la un moment dat a zis ca are ceva treaba si trebuie sa raman singur, dar a promis ca se intoarce repede.
      P.S. mama, sa nu uiti sa ma scoti de la intretinere !

      00
    • „O singura data am fost in Bukovel cu tatal iubitei mele.” Dupa care am devenit confuz, ne-am tras-o de cateva ori si acum stam impreuna. Fi-sa mai vine in vizita pe la noi cu noul sau prieten.

      00
    • “O singura data am fost in Bukovel cu tatal iubitei mele.”

      Si, ati repetat scenariul din Brokeback Mountain? :)

      00
  16. apropos de poiana brasov (tind sa cred ca primaria din brasov a intrat in modul full retard), ce spune lumea ca lipsesc acolo? – > parcarile, ce au facut anul asta? pai au dat drumul la parcarea din poiana mica si au blocat 80% din parcarile existente doar ca sa forteze lumea sa lase masina la 3km de statiune(*da, stiu ca exista autobuzul lor care circula la 15m) cu toate ca acele locuri nu deranjau cu nimic. peste 150 de locuri disparute in 3-4 saptamani

    00
    • Locurile alea nu erau acolo de la bun inceput.

      .. si nu e vorba de 80% ci de complementul sau fata de 100.

      … si parcarea de langa Restaurant Ursu e mereu goala.

      .. si eu unu’ m-am saturat de modul infect in care se face in Romania turism, stil Vama Veche cu autoturisme si slapi si harmalaie si manele si terase si drum national si mitocani si parcari alandala totu’ in 100 de mp.

      00
  17. Ai naibii romani prosti cum merg ei in Austria, Italia, Slovacia si Ucraina sa schieze pe partii proaste!

    00
    • Eu is genul de stupid ce merge de 2 ori pe an in Dolomiti. Sigur, sunt doar 1300 km de partii. E aproape la fel de scump ca in Poiana Brasov si ai dezavantajul ca nu stii ce drac ii aia coada.

      00
  18. Ati uitat sa spuneti cei care ati fost ca tripul la Bukovel nu e ptr cei slabi de inger .
    Primul pas este controlul de la granita, nu stiu daca se mai practica, dar cand am fost eu trebuia sa pui „traditia” in pasaport ptr control . Ah da trebuia sa ai pasaport . Daca ai uitat sa pui traditia, masina ta e trasa deoparte si incepe un vames sa-ti caute nod in papura, daca nu te prinzi ce asteapta s-ar putea sa se apuce sa-ti dezasambleze masina in cautare de ceva .
    Apoi urmeaza drumul spre Bukovel .
    Calitatea jalnica a drumurilor din Ucraina e problema cea mai mica, grija principala fiind controalele total random ale militiei ucrainene, care par foarte „friendly asa” cu ale lor PM uri la piept . Culmea ca opresc cu predilectie masinile cu numere romanesti, nu vorbesc decat ucraineana, iar conversatia se poate termina doar intr-un fel … ati ghicit cred .
    Dar daca dupa 5 ore cumva ai reusit sa scapi de cratere si de militieni si ajungi in statiune, intr-adevar e total alta lume acolo, practic este o statiune la standarde vestice teleportata in mijlocul Ucrainei . Asta inseamna vreo 60 de km de partii extrem de bine intretinute, tunuri de zapada peste tot, telescaune ultimul racnet peste tot .
    In functie de cursul de schimb intre leu si moneda lor grivna, preturile lor pot fi intr-adevar destul de mici .
    Cand am fost eu in 2013 omuletii de acolo nu vorbeau strop de engleza sau romana, ne-am inteles mai mult prin semne, noroc ca ceai este tot ceaiu si vin este vina sau ceva de genul . Ah da si am stat la o pensiune la care proprietarii vorbeau romana, zona apartinand candva de Romania …

    00
    • Se vede ca nu ai fost de multa vreme. Sunt peste Romania cu mult si atata vreme cat esti sincer la vama si le respecti legile nu sunt probleme.apropo un grivni e exact 25 de bani. Traditia te costa exact 15 lei dus-intors si e tot in favoarea ta.

      00
    • Traditia e 1 leu/pasaport si 5 la talonul masinii. Sunt vreo 3 puncte de verificare in vama. Faci totalul si iese ca „traditia” e mai ieftina ca o cafea la mall. Pe sosea daca mergi frumos nu te verifica nimeni. Da, vezi PM pentru ca mergi pe granita o bucata, daca vi dinspre Sighet, dar nu te opresc, cel putin acum in 2018

      00
    • Mai bine mergeti in Sinaia. Am fost eu acuma 15 ani si se circula super, erau masini putine, locuri de parcare gramada.

      00
    • Vreau sa cumpar si eu un exemplar din masina timpului. Nu conteaza marca. M-as duce sa schiez in Poiana, acu’ 4 ani, stiu eu exact niste zile cand partia era brici.

      00
    • Update 24 ian. 2018: singura modificare e ca acum sunt 68km de partie.
      In rest, la fel, inclusiv „traditia”.
      Pentru un clujean, Bukovel e cea mai buna optiune dpdv cost/distanta/partii.
      + skipass/1zi e 720 grivne, adica aprox. 100 lei. Se cumpara de la hotel/pensiune.

      00
  19. Partiile sunt mai intretinute decat in orice statiune romaneasca + sunt de 7 ori mai multe chestii de facut decat in Poiana. Daca iti plac birturile, restaurantele si alte chestii, desigur.
    Amicul tau din Odessa vine aci ca e MULT mai aproape pentru el. Si probabil ii place sa stea la coada.
    Bine ca nu comparam cu Jasna, alta locatie din tara fosta comunista.

    00
  20. Din pacate n-au liber la roaming.

    00
    • Din fericire îți poți cumpăra cu echivalentul a 20 de lei cartelă ucraineană, cu o grămadă de minute în rețea plus 5 GB internet, astfel încât poți ține legătura cu România pe whatsapp.😉

      00
  21. boss, cum sunt oameni in Romania care nu traiesc in Bucuresti (cele mai cretine stiri sunt alea nationale ca drumul la munte e blocat, de parca in toata tara ar fi un singur munte si un singur drum la el), pentru cei care traiesc in jumatatea de nord a Moldovei si in Bucovina, e mai lejer sa mearga la Bukovel decat la Poiana Brasov. Nu stiu cum e comparatia dintre cele 2 destinatii, ca eu schiez doar fond, dar am amici care se duc acolo din Iasi si-s destul de multumiti (bine, alternativele ar fi Gura Humorului, Malini, Vatra Dornei si eventual Borsa).

    00
  22. Plusuri: partii peste tot ce gasesti la noi in tara, relativ ieftin, extras destule.
    Minusuri: drumul pana acolo (vama, calitate drum, obieciuri si traditii locale) si sa va fereasca cel de sus de o luxatie, entorsa sau de ceva mai grav pe partie ca va amputeaza aia membrul intr-un dispensar veterinar de tara (fara Trauma center, serviciile medicale fiind de ani ’50, spitalele noastre parand a fi din Anatomia lui Grey pe langa ce poti gasi pe acolo)

    00
    • la capitolul accidente nu ai deloc dreptate, mi-am luxat mana la Bukovel acum 8 ani si au fost amabili si medical a fost foarte profi, iar acum vreo 4 ani un prieten a cazut foarte urat si i-au facut radiografie acolo, la centrul de salvamont de la baza partiei, ca sa se asigure ca nu e mai grav sa trebuiasca trimis la spital…or fi ucrainienii in urma la multe capitole, dar aici n-ai nimerit-o :)

      00
  23. Am trecut prin bukovel anul trecut si am stat 2 zile. Pentru mine si madam, care dormim si pe partie cand e de ski pot sa zic ca era multumitor ca nu era asa aglomeratie. Nu poti sa compari cu Austria, pentru ca compari mere cu pere, e ca si cum ai compara interstate-urile din us cu a2-ul nostru. Am am skiat, am mancat decent, fost la un spa si patul era misto (traisca salteaua topshop) overall era decent si neasteptat la banii dati, dar nu era lux sau alte aberatii, un fel de turcia 4 stele.

    00
  24. Incearca sa te documentezi mai bine despre ce scrii :) Eu merg in Bukovel cateva weekenduri in fiecare sezon inca de acum 8 ani, cand era destul de la inceput treaba la ei, se vede de la un an la altul cresterea, aproape au dublat km de partie, au parcari supraterane la baza partiei, plin de vile, hoteluri, restaurant, baruri, centru spa etc., preturi cam ca in Romania, iar din Cluj cred ca tot atata timp as face pe drum si pana pe valea Prahovei, ca pe partiile din Transilvania am renuntat sa mai merg de cativa ani… daca vrei sa fii hater poti sa te plangi ca abia se vorbeste engleza, ca drumul e prost (de parca in Ro ar fi bun?!?) , ca vamesii si politistii asteapta o mica spaga pentru orice (da parca si la noi se mai intampla, doar ca mai rar si pe bani mai multi) etc., dar daca e sa te uiti la imaginea de ansamblu, nici nu poti compara ce glume numim noi in Romania „domeniu schiabil”

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.