Top 3 brelocuri triste

Nu știu la voi cum este, dar la mine găsirea brelocului potrivit pentru cele două perechi de chei este o operațiune anevoioasă, dat fiind oferta limitată de brelocuri normale și cea copleșitoare de tristeți și manele.

Așadar, top 3 brelocuri stupide, întâlnite peste tot:

1. Litera prenumelui sau prenumele întreg

De obicei asortată cu un lănțișor la gât cu același motiv, e o dovadă că avem extrem de mulți amnezici în țara asta. Aștept cu interes ca fetele să își pună pe mașini plăcuțe cu numele, ca tiriștii.

Recunosc că îmi place să îi trollez pe ăștia cu numele la gât greșindu-le numele când le vorbesc. Cause fuck you, is funny!

 

2. Emblema mai mare a mașinii

Producătorii auto dau niște brelocuri standard, de dimensiuni decente. Ori, asta nu e de ajuns pentru oamenii destul de mândri de mașinile lor. Așa că există locuri de unde poți cumpăra versiuni mai mari ale emblemei sau versiuni sport ale brelocului.

Adică tu ai un bemveu standard, dar asta nu te împiedică să îți iei un breloc cu MSport sau AMG, să arăți că ai valoare.

 

3. Snop de chei

Nu am înțeles niciodată de ce oamenii umblă după ei cu un snop de chei în condițiile în care majoritatea sunt absolut inutile. Dar sunt un breloc mișto, despre care posesorul speră să indice importanță. Că sunt multe, gen.

Dar e motivul pentru care au apărut poșețelele de bărbați. Că lenea e prea mare. Mai bine umbli cu două kile de chei cu tine decât să le sortezi și aranjezi.

 

Și, pentru că sunt dubios, mi-am luat asta.

 

turbo-keychain

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

40 comentarii

  1. Unii poate avem mai multe usi de incuiat. :-))

    00
  2. Am un card reader micuț, să nu mai pierd micro SD-ul camerei de bord.
    http://ecx.images-amazon.com/images/I/31ovryqLnPL._SX300_.jpg

    00
  3. zz top keychain ftw! :D

    00
  4. Ar fi interesant de postat un site de brelocuri. Pe net am gasit doar prostii sau de alea de piele, exagerat de scumpe. Mi-ar placea un site cu prostioare ca tunul din poza.

    00
  5. Eu am un breloc cu Logan chiar daca nu mai am Logan de mult timp. ;)

    00
  6. Acum am in loc de breloc o fisa pt. deblocat caruciorul la supermarchet. Candva avem ca breloc o ruleta de 1m, utila in multe situații, dar s-a rupt.
    Alte brelocuri nu port ca am deja prea multe chei (1 de acasa + card de interfon, 2 de la servici si 2 chei de masini) si nu am la care sa renunt.

    00
  7. Exista oameni care își poarta numele agățat de gat și cu care ai vorbit… Ce?

    00
  8. Eu am doua brelocuri unul e https://www.leatherman.com/style-cs-24.html si celalalt https://www.leatherman.com/squirt-ps4-22.html. Sunt destul de mici si foarte practice.

    00
  9. Dar in campania asta nu dau si brelocuri?
    Wtf?

    00
  10. Pun mâine poza, sunt niste buci cu o mana pe ele.

    00
  11. De ce ai avea un breloc AMG la un bemveu, mi-e greu sa pricep. Poate te gândeai la un mertz?!

    00
    • nu ai fost tu atent. ultima oară când am ajuns prin ceva restaurant din militari, un băiat le avea pe amândouă pe aceeași legătură de chei si cred că conducea un mondeo. :)

  12. Eu am coca style –

    00
  13. Eu am d’astea:

    https://www.niteglowrings.com/

    Albastru la cheile de la casa, verde de la o masina, roz la cealalta masina. Le am deja de 4 ani jumate si inca lumineaza.

  14. ala din poza e celebrul fluier antiviol?

    00
  15. 4 chei plus telecomanda (cheia e integrata) de la masina pe post de brelog.

    00
  16. Eu am turnul eiffel (breloc luat din paris, 5 la 1 euro, erau la toate colturile) si un alt breloc care are o fisa pentru carucioarele din supermarket.

    00
  17. NOU
    #29

    Pe sistem turbo :))

    Seamana a fluier/turbocharger.

    00
  18. Eu nu înţeleg de ce ţi-ar trebui breloc. Cele patru chei ocupă mai puţin loc fără el.

    00
  19. Incearca ceva de la baietii astia

    00
  20. ia-ti ma ceva barbatesc, ce-i gheismul asta? De ex un breloc cu led, desfacator de bere, surubelnita si cutit. Sau mini telecomanda cu 6 butoane, sa-i schimbi soacrei de la Suleiman. Le gasesti la Jumbo.

    00
  21. Tile. Si atat.

    00
  22. desfăcător de bere anyone?

    00
  23. eu am trei snopuri de chei la care am asa :
    -desfacator de beri
    -memorie edo ram
    -corn de ren

    00
  24. Stick USB anyone?

    Mai exista si niste lanterne minuscule cu dinam (minuscul) si manivela (minuscula si aia) pentru cazurile in care pe strada e bezna si nu vezi bine incuietorile pe care cheile tale ar trebui sa le deschida.

    00
  25. Vali, numai sa rezolvam problema cu alegerile, sa stim si noi daca traim sau murim si promitem ca ne ocupam si de problema ta.

    00
  26. Cred ca brelocul cu tritium este cel mai tare + util.

    00
  27. Cei cu multe chei sunt, frate, propritari!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.