Siveco sunt adorabili…

Într-un comunicat transmis de Siveco și citat de Mediafax  se precizează că în dosarul de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice, şi că va demonstra că nici Irina Socol, nici Aurora Crusti sau alţi reprezentanţi ai companiei nu au comis vreo ilegalitate, informează instituţia.

"În fapt, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei compani producătoare de programe informatice ar fi creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro", s-a arătat într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

E adorabil cum se credeau invincibili și cum au picat la manele ieftine, gen suedeji programatori din Sintești. Pe bune?! Nu se puteau gândi la o manevră mai bună de atât? Da, știu, erau pe cai atât de mari că nu le-a păsat că pot fi arestați. Și acum, când au fost, sunt nevinovați.

Așa e cu firmele astea de securiști, curate, care fac succes de 20 de ani doar în relație cu statul.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

38 comentarii

  1. Lucrurile au iesit la iveala acum… pentru ca? Exact…

    Sper ca nu sunteti naivi sa credeti ca totul era la secret si s-a descoperit jmenul prin munca vajnica a celor de la DNA…

    00
    • S-au descoperit pentru ca au inceput aia sa manance cacat prea mult si nu mai contribuiau la timp sau deloc.

      E la mintea gainii ca e o combinatie din asta.

      00
  2. Ceva nu-i ok gramatical in primul citat: intr-un comunicat […] se precizeaza […], și că va demonstra…
    Ai taiat tu textul sau astia au concediat omul cu gramatica?

    00
  3. săracii de ei

    00
  4. Mereu se fac arestari masive inainte de alegeri.
    Deci la mai multe….

    00
  5. Zidarul Mihai Nicolae (Gogu) din Sintesti nu ştia să scrie sau să citească insa atesta calitatea softurilor dezvoltate de Siveco pentru Ministerul Educaţiei, Ministerul Transporturilor, Centrala Nucleară Cernavodă sau Eximbank.

    Bun’asa! Daca maine explodeaza hardughia de la Cernavoda macar stim de unde ni s-a tras. Inca o dovada a eficientei statului in economie, cum ar zice Bogdan Glavan.

    00
  6. off: nu stiu daca ti s-a semnalat sau nu insa numarul de comentarii afisat in pagina principala arata 0 iar in pagina articolului sunt deja 6.

    00
  7. Haideti sa nu o dam in teoria conspiratiei.
    La orice arestare asta se intreaba retoric-manipulativ: „de ce acum”, „pe cine a suparat”, „nu erau altii mai corupti si i-au gasit pe atia”.
    Eu cred ca nu e nicio manevra, pur si simplu au inceput sa lucreze institutiile.

    00
    • :) da da da. si marmota? staniol, ceva?

      00
    • si marmota facea sfoturi pt suedejii aia. externalizare, ce naiba?

      00
    • Hai mai … Pe bune acu’… In afara de faptul ca mi se pare o facatura grosolana – daca ar fi vrut evaziune fiscala, ar fi apelat mai degraba la firme in paradisuri fiscale si ar fi prins-o cutu- nu vi se pare ca e bine ales momentul? Si ce verifica? 2009-2013? Ceva de genul nu dati cu batzul in PSD… Noi nu, ailalti, noi nu

      00
  8. „Într-un comunicat transmis de Siveco și citat de Mediafax se precizează că în dosarul de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice (????), şi că va demonstra că nici Irina Socol, nici Aurora Crusti sau alţi reprezentanţi ai companiei nu au comis vreo ilegalitate, informează instituţia.”

    Sa-mi fie cu iertare, dar am citit fraza asta de cateva ori si ceva nu prea pusca / are sens.

    In alta ordine de idei: Hah… suedeji softorari.

    00
  9. Se pregateste UTI?

    00
    • Exact, când o să văd că UTI cade, care este în cel mai grosolan mod firmă de securist, mult mai rău ca siveco (nu că îmi pare rău de ei, şi acuma ţin minte din liceu porcăria aia de AEL care niciodată nu funcţiona bine) o să cred că funcţionează instituţiile.

      Până atunci părerea mea umilă este că sunt doar răfuieli politice/schimbări de tabără, etc.

      Probabil firmele din asesoft se pregăteşte să preia atribuţiile siveco ca firmă universală de stat? Cine ştie…

      00
  10. În economia reală, Siveco ar fi mâncată de vie și a ajuns unde a ajuns doar prin contracte cu statul, care se mulțumește să plătească pentru astfel de mizerii.

    00
  11. de ce au iesit acum la iveala? pentru ca ce?

    00
  12. @zoso,
    Gresit. Nu sunt deloc adorabili. Sunt doar in cacat.
    Acum vreo 6 luni vroiam sa depun un CV la ei, chiar daca stiam modul de operare dar nah, daca platea lumina si chiria era ok. Bine ca nu m-am riscat. Acum probabil imi cautam de munca…

    00
    • sau avocat…

      00
    • Da, corect. Adica ce pana mea, toti asfaltatorii lui Casuneanu si Nelu Iordache fac pe ei de frica sa nu-i salte aia de la DNA. Umbla vorba ca atunci cand DNA-ul salta corupti nu se lasa pana nu aresteaza si femeia de serviciu si portarul….

      00
  13. Am pus reclame Siveco prin ziarele la care am mai lucrat.
    Ma crede cineva ca din primul moment mi s-a parut o firma dubioasa? Chiar daca imi veneau doar machete, ceva imi spunea ca nu e in regula.
    Poate si faptul ca agentii de publicitate vorbeau intr-un fel despre ei… nu stiu, parca pe machete scria mare: „DUBIOSI”.

    00
  14. Pe margine se incalzeste eMag. Si ei inventeaza diverse proiecte si cursuri si-si platesc angajatii prin 4-5 firme ca sa nu fie PFA captivi.

    00
  15. faptul ca sefii sunt anchetati nu inseamna neaparat ca se inchide firma.

    00
  16. Exista niste firme care lucreaza cu Siveco, programele alea trebuiesc instalate prin teritoriu, se face training la profesori si atunci se apeleaza la contractori – tot pe filiera politica.
    Teoretic contractorii primesc multi bani gen: 8000-9000 lei. In practica oamenii primesc in mana „decat” 1000 – 1300 lei, bine… cu deplasari si multa ‘uie se ia pana la 3000 in mana. Restul la firmele contractoare sau… cine stie pe unde si cum.

    00
  17. Nu confundati executivul cu operativul!Stiti cum se munceste acolo sau vorbiti ca sa va aflati in treaba?

    00
    • Iaca, sparg seminte, vorbesc prostii… Confunda marfa cu ambalajul. Pana la urma in Romania orice e posibil deci … No comment

      00
  18. Inteleg in sfarsit de ce orice aplicatie scrisa de ei pare a fi scrisa de suedeji analfabeti :))

    00
  19. ghita ne poate spune de ce e bine sa ai un amic prim ministru. crapa concurenta…. de ciuda. banuiesc ca domnu pambuccian isi consulta acum doctorul sa vada caite boli are la batrinete.

    00
  20. asteptam „Plimbarea” si SIVECO e aici

    00
  21. Urmeaza Ghita, defectorul Siveco!

    00
  22. Asesoft urmatorii pe lista.

    00
  23. La UTI abia astept sa ajunga…hai ca se poate !

    00
  24. :)))))
    O firma care face software se gandeste la o strategie asa de proasta? Facatura si trecem peste…..

    00
  25. Mai stiu si eu o firma care face minuni de 20 de ani…….

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.