Bani de haine pentru profesori

Un parlamentar propune ca profesorii să primească anual nişte bani pentru haine, ca să nu mai fie ironizaţi de elevi că sunt îmbrăcaţi sărăcăcios. Teoretic o idee bună, dar văd două-trei probleme aicilişica:

  1. Nu e mai bine să le măreşti salariile ca să nu mai existe problema asta? Adică, e ilogic să existe pretenţia ca profesorul să fie un exemplu de conduită şi moralitate care să strunească şi să formeze caractere, dar el să nu aibă bani de haine şi să îi ghiorţăie matele. 
  2. Dacă elevul e mai atent la cum se îmbracă profesorul şi mai puţin la ce spune, asta e vina profesorului.
  3. Legat de punctul 2, e evident că un profesor prost îmbrăcat e imaginea nereuşitei. Nu poţi învăţa pe cineva ceva dacă tu nu ai învăţat destule să câştigi bani de haine. Ce imagine transmite profesorul? Învăţaţi de la mine, care n-am bani de haine? E aceeaşi problemă peste tot în societatea noastră: oamenii nu sunt susţinuţi de fapte, fiind nişte specialişti de carton

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

36 comentarii

  1. profesorii le-au zis la toti elevii care au trecut pe la ei si care au ajuns votanti, oameni de decizie: asta avem nevoie! salariile profesorilor reprezinta rezultatul comunicarii intre profesor si elevul care a ajuns acum mare; e clar ca profesorii nu inteleg inca ce comunica si care sunt implicatiile directe pentru ei. ei sunt o categorie profesionala care are acces direct, ani de zile la cei care le decid salariul (peste o vreme). cat au fost de buni ca profesori (sa transmita mesajul) = care e salariul lor actual.

    00
  2. Aia din imagini erau elevi? Nu am vazut decat pitzi si coca…

    00
  3. Nu e o idee rea . Dar aici sunt mai multe cazuri. Spre exemplu acei profesori care sunt trecuti de 40ani si care au un salar frumusel si nu stie sa se imbrace in comparatie cu unul care de abia a intrat la catedra de 1an si are un salariu de rahat,stie sa se imbrace dar nu are cu ce …
    E discutabil

    00
  4. @Cristian elevul modern e ori pitzi, ori coca, ori geek :)

    00
  5. Ca sa maresti un salariu cu 100 de lei iti trebuie, de fapt, vreo 180 de lei. Pentru primele de haine se va plati mult mai putin (nu se aplica CAS, somaj, impozit pe salariu).

    00
  6. Parca la scoala te duceai cu ghiozdanul in spate nu cu geanta de carat cartofi :).

    00
  7. Profesorii mei erau imbracati normal, in pantaloni de stofa sau blugi, camasa sau pulovar, eventual tricou, femeile in costumase cu fusta sau pantaloni.
    Nu inteleg, oare (de)generatia noua vrea profesori imbracati in Armani, Gucci sau Luis Vuitton? Iar daca se intampla, oare il vor respecta mai mult pe profesor? Nu cred…

    00
  8. Unul din profesorii extrem de apreciati de mine si colegii mei nu dadea 2 bani pe aspect. Avea haine ponosite si imbacsite, fuma Carpati si se tundea/radea o data pe an cred. Cu toatea astea, desi preda la un colegiu din centrul Bucurestiului, unde studiau copii de bancheri si politicieni, a fost tot timpul urmarit cu atentie in timpul orelor si respectat.
    Problema cred ca e la elevi si nu la profesori.

    00
  9. Nu inteleg cum toata lumea comenteaza dar nu se prinde de un lucru mega-esential:
    Nu vi se pare o masura comunista?

    Adica, partidul hotaraste cati bani sa cheltuie pe haine un profesor?
    Suntem in Coreea de Nord cumva?

    Cum zicea Zoso, nu e suficient sa mareasca salariile si gata?

    Ce urmeaza? Sa li se calculeze caloriile necesare zilnic si sa li se dea bonuri de masa corespunzator?

    Poate crea un precedent cu care sa ne obisnuim, si incet incet revenim iar la 1 kg de carne si 2 kg de zahar pe profesor.

    00
  10. mai e si treaba ca un elev nu are facturi, rate, de cumparat mancare, intretinere si alte costuri pe care un adult le sustine din salariul lui. un elev isi poate cumpara haine din economiile stranse timp de mai multe luni, pe cand un profesor nu are luxul acesta. daca parintii sunt bogati, profesorii oricum nu vor tine pasul cu banii pe care un copil ii da pe haine.

    00
  11. FINALLY, o idee buna a guvernului Ponta! Tine-o tot asa, domnule Ponta! Oricum votez PP-DD…

    00
  12. Nu poţi învăţa pe cineva ceva dacă tu nu ai învăţat destule să câştigi bani de haine.

    Conform logicii tale mai bine ar preda Gigi Becali matematica prin liceu sau școala generală decât un dascăl vechi dar îmbrăcat sărăcacios.

    Hai sa nu facem confuzie între a învăța chestii teoretice care te ajută să-ți formezi un mod de gândire si-o logică și chestii practice care te pot ajuta să câștigi o pâine. Un profesor de matematică de liceu nu prea are alternative în afară de salariu și eventualele meditații ocazionale. Cam la fel și prin facultate acolo unde vorbim de științe pur teoretice (UB de exemplu). Cercetarea e la fel de prost plătită.

    00
  13. Sotul meu este profesor. Dupa 29 ani de vechime, cu toate gradele, licenta, are net 2000 lei salariul . Oare cat ramane pentru haine dupa ce platesti facturi, impozit si altele intr-o familie? Nu vorbim de haine de firma…ci de decenta, caci daca se vrea a pregati generatia de maine, ar trebui respect de catre guvernanti pentru aceasta categorie , invantatori, profesori. Se propun multe…se voteaza putine…suna a „electorala”…si propunerea asta…

    00
  14. banii de haine sint o practica curenta in (unele) agentii de stat. Daca la aia se poate (desi sint mai putini, deci cheltuieli mai putine), de ce sa nu se poata si la profesori? Cred ca asta e iddea. ANCOM sint unii din astia, de exemplu.

    00
  15. Ideea vine din alte domenii bugetaresti unde se primesc bani de toale, vezi servicii…

    00
  16. Bani de haine se dau în special în instituţiile în care eşti obligat să porţi uniformă. Nu te duce nimeni de mânuţă să-ţi cumperi haine, da’ e obligatoriu să ai ţinută decentă, cât timp primeşti acei bani. Profesorii n-au ţinută şi nu văd exact cum ar controla cineva unde se duc banii primiţi. Dacă se duc pe băutură şi profesoru’ merge la şcoală la fel de prost înbrăcat şi mirosind a alcool pe deasupra?

    00
  17. E un lucru de bun simt ca profesorii sa aiba un salariu decent, dar asta nu va rezolva problema ironiei. Adica daca maine profesorii or sa vina imbracati nu stiu cum, brusc elevii vor deveni respectuosi. :)) In ce sa vina imbracati profesorii, in preoti, in politisti, in medici? Sau asa:

    00
  18. ” e evident că un profesor prost îmbrăcat e imaginea nereuşitei. Nu poţi învăţa pe cineva ceva dacă tu nu ai învăţat destule să câştigi bani de haine. Ce imagine transmite profesorul? Învăţaţi de la mine, care n-am bani de haine?”

    la scoala nu te duci sa inveti sa faci bani.Te duci sa inveti o meserie sau sa inveti ceva util in viata.Nu exista scoala de facut bani.De cand e un profesor prost imbracat imginea nereusitei.Ce legatura are reusita in viata a profesorului cu hainele?Un profesor de succes e ala a carui elev promoveaza examenele finale si sau se duc la olimpiade nationale si internationale.Asta e un profesor de succes.Profesorii aia bine imbracati cu ceausuri de aur la mana sunt de obicei directorii sau profesorii spagari adica aia care iau toata clasa la pregatire si cer 500000 pe ora.AIa bine imbracati vand subiectele la teze si examene si toata clasa lor ori pica la bac ori se duc la alt profesor la pregatire.Aia sunt cei mai retarzi profesori.Ca sa nu mai spun ca aia bine imbracati nu vin la ore ca oricum e pierdere de vreme.
    Apropo unde sunt eu acum profesorii au salarii intre 4000-10000 euro pe luna plus ca unii din ei coordoneaza proiecte de cercetare de milioane de euro din care ei isi iau transport gratutit si masa oriunde vor.Toti vin la curs doar in pantaloni de sacou si camasa(in fine unul poarta si sacou pe el) dar crede-ma hainele sunt ultima lor preocupare.Unul din ei nu are nici macar masina-vine la curs pe bicicleta.
    Sunt de acord cu banii de haine pentru profesori-ca merita dar nu sub pretextul ca rad elevii de ei.Daca te duci la curs si singurul lucru pe care il tii minte e ca hermesul tau e mai scump decat garderoba profului e grav si in esenta nu prea o sa treci bacul.

    00
  19. @florin rusanu
    „la fel de prost înbrăcat”
    ce inseamna un profesor prost imbracat?De unde dracu a aparut ideea de profesor prost imbracat ca pe vremea mea nu era.Eu ma duc la scoala de aproape 20 de ani.In viata mea n-am retinut ce profesor e bine imbracat si ce profesor e prost imbracat.Care e diferenta?Toti se imbraca in acelasi costum si in aceeasi pantaloni de costum.WTF.Arata-mi o poza cu unul bine imbracat si o poza cu unul prost imbracat.Pe bune acum.

    00
  20. Dacă le mărești salariile nu poți controla ce fac cu banii și astfel clientela ta, ca parlamentar, nu e aservită.

    00
  21. Maare dreptate mai ai…

    00
  22. Ai dreptate zosule, daca eu as candida acum in locul lui tata, am atatea planuri despre cum sa sterg cu generatia asta de profesori pe jos, asa cum au facut ei cu mine, cand eram elev!

    00
  23. problema e la profesori ca jinduiesc la hainele cu sclipici ale elevilor. Sa ai 2-3 costume decente nu cred ca e asa greu, nu vii la scoala in haine de nunta…..si ar trebui sa le dea bonuri de haine sa nu dea banii pe bautura…imi pare rau pentru cei care predau si nu au har…au mai avut intr-un timp bani de carti .Cate carti credeti ca s-au cumparat cu acei bani ?

    00
  24. Principiul e acelasi ca cel aplicat prin banci sau firmele de vanzari, ne tinem angajatii pe salar’ minim si le dam bani de haine, ca sa dea bine in fata clientului. Ce sens are sa le dam un salariu mai bunicel din care sa isi permita sa se imbrace bine …

    00
  25. Daca e sa ne luam dupa unele declaratii de avere disponibile la liber pe site-urile UPB, ASE samd, nu e deloc cazul de bani de haine sau mariri de salarii.

    00
  26. Ce sustinuti de fapte sa fie? C’mon. E vorba de profesori de generala si liceu care predau materii cu un nivel cat se poate de banal intelectual. Ce specialisti sa fie ei? Sustinuti de ce fapte? Cred ca tu te gandesti instictiv la profesorii de la invatamantul superior. Si aia in mod sigur nu au probleme cu banii de haine decat daca sunt niste pierde vara incompetenti…si atunci pe buna dreptate nici nu merita sa aiba din ce isi cumpara haine fandosite.

    00
  27. Nu-s profesor, ci inginer. Am salariul peste media pe tara si ma imbrac in continuare de la second. Nu prea vad rostul la haine noi, deoarece la second cumpar haine de marca, care tin mai mult decit chinezariile noi din magazine, insa la preturi de nimc.
    Dupa o anumita virsta nu prea ma mai intereseaza cum arat, ce masina conduc si ce telefon am. Pur si simplu am alte prioritati.

    00
  28. „Legat de punctul 2, e evident că un profesor prost îmbrăcat e imaginea nereuşitei. Nu poţi învăţa pe cineva ceva dacă tu nu ai învăţat destule să câştigi bani de haine”

    Aici mi se pare ca esti nedrept. Nu e vina lor ca salariul pe care il primesc e de 700-800 lei ca debutant, ca nici macar naveta nu li se plateste (din cate stiu eu) sau ca unii, dupa 20 de ani de munca, au un salariu de 1700-1800 lei din care trebuie sa isi intretina familia, copii plecati pe nu stiu unde, etc. Sper sa nu exagerez, dar cred ca pentru unii e greu sa dea si 1000-1500 lei pe un costum decent. Profesorii de care imi aduc aminte acum nu erau bine imbracati, dar ceva ceva tot au reusit sa transmita. Iar altii, cine stie, poate nu dau doi bani pe haine. Eu totdeauna mi-am pus intrebarea cum dracu poate CTP sa se imbrace asa, tinand cont ca e plin de bani si ca da-o in masa de treaba, nu poti sa te prezinti la Ateneu la tot felul de evenimente in geaca de fas sau imbracat ca ultimul om. Pentru unii cred ca efectiv nu conteaza.

    00
  29. Ralph…e bine sa nu te intereseze cum arati, ce masina ai si ce telefon ai in momentul in care arati bine, ai o masina buna si telefon cat de cat. Altfel te imbeti cu apa rece povestind de „alte prioritati”. Adevarul e ca dintr-un salariu de inginer la noi in tara din pacate esti la limita saraciei, oricat te-ai bucura de „peste media” aia.

    00
  30. Mi-am revazut un profesor din facultate in video, e vorba de Domnul Enatescu. Un om minunat!
    Chiar daca s-ara proba acesti bani, sincer profesorii tot pe altceva ar cheltui….

    00
  31. 1. N-ar fi mai simplu sa implementeze niste uniforme pt profesori si elevi? Asa nu s-ar mai uita nimeni stramb, nici profesorii la parasutele cu fusta pana la fund, nici cocalarii la profesoara cu ciorapii bej cusuti cu ata neagra. Ma gandesc la un deux-piece/costum bleumarin si camasa. Destul de decent as zice eu.
    2. Citind comentariile de mai sus, observ ca inca suntem prinsi in mentalitatea aia ca scoala ne ofera cunostinte teoretice si e treaba noastra sa le transformam in practic. Sistemul o sa se schimbe abia cand o sa inteleaga toata lumea ca toceala nu ajuta la nimic si ca din scoala/facultate trebuie sa iesim cu niste skilluri, iar profesorii trebuie sa fie niste exemple de succes, nu niste personaje care sa ne starneasca mila. Da, daca ai ajuns la o varsta si nu-ti permiti sa-ti cumperi niste haine, nu am cum sa te respect, imi pare foarte rau. Inseamna ca ori atata poti, ori esti lenes si nu-ti dai interesul pentru mai mult. A, ca nu te intereseaza cum te imbraci si ai alte prioritati in viata, e cu totul altceva.
    Din categoria asta, aveam un profesor la facultate care in loc sa-si planga de mila in timpul liber ca e salariul prea mic, colabora cu o firma si tinea cursuri de limbi straine, plus ca avea si el firma lui de traducere si interpretariat, de unde mai scotea niste bani. O profa de sport lucra part time la un cabinet de kinetoterapie. Si exemple mai am

    00
  32. mircia giurgiu se numește parlamentarul. dacă nu intră pe un loc eligibil la ppdd, nu mai pupă parlament. își caută cu disperare coledzi.
    a candidat la primărie în cluj, a luat cîteva procente, susținut de azilul de nebuni. a avut o campanie plină de bufonerii.
    * nu, n-am greșit. îl cheamă mircia, semn că scribul primăriei din satul lui natal era la fel de cretin.

    00
  33. in primul rand nu ne umiliti mai mult decat suntem umiliti
    cineva zicea ca s-au dat bani de carti si profesorii nu si-au luat carti spune-ti-mi in ce institutie mergi cu pixul , creionul, hartia de xerox de acasa, va asigur ca acei bani erau foarte bine veniti pt amaratii de dascali pt ca isi puteau achizitiona o gramada de lucruri de care aveau nevoie. in al doilea rand de la o propunere pana la implinirea faptului este un drum imens, am castigat procese in instanta si nu ni s-au mai dat inapoi nimic, domnul Ponta ne-a promis ca daca va iesi la alegeri ne va da inapoi banii luati dar nu am vazut-o nici pe aceasta. De ce se face atat tam-tam , in multe institutii se dau bani pt haine dar nu aminteste nimeni de ele( in primarii, armata) Asteptam educatie de calitate dar noi ii umilim pe dascali ca nu-si pot permite haine decat de la second hand, dati-li bani si nu-i judecati pt ca in orice padure sunt uscaturi, dar nimeni dintre noi nu e perfect. Ca are o vechime de 20, 30 de ani , dar doar el stie cati nervi si cate examene, perfectionari , munca voluntara neplatita a desfasurat.

    00
  34. Alina, inteleg ca esti profesoara?

    00
  35. Alta idee desteapta a unora care traiesc in alta lume.O lumea in care nu exista problema banilor.Pai daca profesorului respectiv nu-i ajung banii de mancare in luna aia el oricum se va duce sa-si ia haine? Oare nu era bine sa li se mareasca salariile?Si poate e mai bine sa existe uniforma obligatorie pentru elevi.Daca vrei sa inveti te supui unor reguli.Daca vrei pitiponceala te duci la bar sau la discoteca.Si apoi daca vreau sa invat nu ma uit la cum e imbracat domnul profesor.Daca sunt golan si rad de cel ce ar trebui sa ma invete ar fi mai bine sa fiu trimes acasa sa repet cei 7 ani si apoi sa vin sa continui scoala.

    00
  36. Salut! Sunt pentru propunere. Dar cum spunea cineva pe aici pana la materializare e cale lung. La un salariu de 1200 de lei pe luna (asta cu Doctoratul luat, 10 ani vechime si ore suplimentare) as dori sa imi spuna si mie cei care comenteaza aici ca nu conteaza modul in care arati, cum s-ar descurca ei? Sunt si unii profesori care isi fac meseria cu pasiune, fara de care generatiile actuale de elevi ar iesi retarzi. Banii pentru imbracaminte (daca s-ar acorda asa cum se acorda si in alte institutii bugetare) ar trebui justificati corespunzator scopului; astfel ca temerile acelora ce se gandesc constant la bautura in mod constant si considera ca si profesorii gandesc la fel ca ei pot fi spulberate :))

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube