Maşini: la ce sunt bune avariile

"Un autocar cu pasageri a fost lovit în timp ce staţiona la semafor de un microbuz cu pasageri, pe DN 1, în zona Bradu, unde sunt efectuate lucrări la drum. În urma accidentului, cinci persoane, pasageri în microbuz, fiind transportate la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu pentru MEDIAFAX.

Dacă aţi observat, în ultimii ani a început să apară şi la noi moda cu pusul luminilor de avarie atunci când maşina staţionează pe şosea din cauza unui obstacol. În felul ăsta, şoferul care vine din spate vede luminile clipind şi se prinde de potenţialul pericol.

Teoretic.

Practic, la noi funcţionează cam aşa: primul nu le pune, că el n-are treabă, al doilea aproape dă în el şi începe să îl înjure şi nu le mai pune, dă-le dracu, al cincilea e ultimul şi e in curbă şi le aprinde disperat, al şaselea abia frânează şi îl înjură pe Băsescu, că el e de vină.

Interesant e de văzut comportamentul şoferului din spate după ce se apropie şi vede că ai avariile puse şi el nu le pune. Românul atât de curios în alte cazuri (îi vedeţi mergând cu 5km/h pe lângă accidente, să vadă EI ce se întâmplă) nu are nici o tresărire în asemenea cazuri. Serios. De câteva ori m-am uitat la ei minute bune şi niciodată nu i-am văzut mimând o minimă curiozitate de tipul “da’ boul ăsta de ce o fi aprins luminile”. Niciodată.

Şi apoi se întâmplă lucruri de acest gen:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

24 comentarii

  1. Si pana acum(acesti ultimi) nu se putea conduce ca nu puneau cativa(de multe ori aiurea) avariile ? Sa fim seriosi.

    „Dacă aţi observat, în ultimii ani a început să apară şi la noi moda cu pusul luminilor de avarie atunci când maşina staţionează pe şosea din cauza unui obstacol.” – da, atunci cand STATIONEAZA insa nu cum pun toti obositii la prima frana a aluia din fata lor.

    00
  2. @Probiu: gresit, e vorba fix de o regula specifica „Conducatorii de autovehicule trebuie sa puna în functiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi si în cazul în care aceasta manevra este impusa de blocarea circulatiei pe sensul de mers.”

    00
  3. „Oh, fuck fuck fuck… poate nu era cazul s-o calc așa tare pe zăpadă și cu vizibilitate atât de redusă… fuck fuck fuck.”

    00
  4. Eu am pus avarii din timp si nu m-a ajutat cu nimic: http://www.trafictube.ro/accident-personal-live/

    In situatiile astea, aprinderea luminilor de avarie este stiplata prin lege: http://www.trafictube.ro/legislatie-rutiera/hotararea-guvernului-nr-1391-2006/ (articolul 114, alineatul 6):

    (5) Luminile de avarie se folosesc în următoarele situaţii:
    a) când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă;
    b) când vehiculul se deplasează foarte lent şi/sau constituie el însuşi un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic;
    c) când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat.

    (6) În situaţiile prevăzute la alin.(5), conducătorii de autovehicule, tramvaie sau mopede trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi şi în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulaţiei pe sensul de mers.

    00
  5. Este in codul rutier. Ultimul care vine in sirul care stationeaza trebuie sa aiba luminile de avarie pornite. Dupa ce vine alta masina in spatele lui le stinge si le aprinde celalalt.

    00
  6. Corect! Se numeste educatie rutiera si bun simt, nu e vorba de vreo regula specificata in codul rutier.

    00
  7. Recent am mers in spatele unei skoda fabia la care se aprindeau avariile la fiecare frana. Era deranjant pentru ca si punea frana destul de des (nu prea stia ce e aia frana de motor), era intuneric si avariile tineau cateva secunde bune… La unele masini se aprind avariile automat atunci cand franeaza brusc/puternic sau in caz de accident.

    Stiu ca in articol se prezinta alta situatie in care se folosec prost avariile, dar asa e la noi: pe unii nu-i intereseaza sa se faca vazuti in trafic, iar altii exagereaza.

    00
  8. cand a vazut tir-ul cum a trecut prin dreapta lui si-a zis ca e cazul s-o ia din loc. buna alegere :)

    00
  9. Oricum in clip dupa cate se vede si drumul e cu noroi + ceata, farurile sunt mizerabile si greu se mai vad avariile.

    00
  10. Am si eu una tare, daca-mi permiti… :D De data asta cu ceata, dar doar asa sa vezi cat de bezmetici pot fi unii in asemenea situatii… https://youtube.com/watch?v=XMPTjQapxwE&feature=player_detailpage#t=605s

    @Iulian: ti se pare, de la wide angle.

    00
  11. In filmul asta vinovat de producerea accidentelor e administratorul drumului. In astfel de conditii se inchid autostrazile tocmai pt ca lumea e tentata sa merga repede=>pericol de accidente.

    00
  12. Alternativa este sa stea cu piciorul pe frana!

    00
  13. in cazul de fata nu isi au rostul…..glumeam

    00
  14. sunt bune si ele cateodata

    00
  15. @lfcalexandru – unde bre? Zi cu articol, paragraf, etc.

    @zoso – „Dacă aţi observat, în ultimii ani a început să apară şi la noi moda cu pusul luminilor de avarie atunci când maşina staţionează pe şosea din cauza unui obstacol.”

    Unde in alta parte in lume pusul luminilor de avarie inseamna si altceva decat avarie fix la vehiculul la care sunt puse?

    00
  16. @Leo: Ti-a explicat kio mai sus.

    Been there, done that. Ori m-au ajutat pe mine mereu cand le-am folosit ori n-am avut noroc de neatenti in spate :)

    00
  17. Adica autocarul trebuia sa aiba avariile puse? Pentru ca statea la semafor? Hai serios.

    00
  18. Ah, ratasem partea cu lucrari la drum. Asa are mai mult sens, da.

    Desi sincer iti spun ca nu am vazut lumea sa puna avariile in situatii dintr-astea. Ori ca nu stiu, ori ca nu isi dau seama ca ar prinde bine (sa nu intre cineva in ei) ori ca nu le pasa.

    Notat ;)

    00
  19. @GabeLBz – mersi. Nu stiam ca e prevazut in regulament. Eu o faceam crezand ca e o lege nescrisa, la fel ca „datul cu farurile” cand e radar.

    00
  20. Parerea mea e ca multi din cei care merg cu masina sunt atenti sa nu loveasca sau sa fie loviti din fata sau din lateral si nu au grija din spate. Am un prieten care mi-a dat un raspuns asemanator celor ce sar pe trecerea de pietoni:”Daca ma loveste din spate e vina lui!”Si daca e vina lui dar si tu ai de suferit din asta si te mai gandesti si ca puteai sa eviti te simti mai bine? Eu cand franez dau un ochi si in oglinda si daca cineva e prea aproape incerc sa fiu mai bland cu pedala de frana ma rog in functie de cat imi permite si distanta pana la cel din fata.Si e bine sa pui avariile cand opresti pe banda de mers tocmai pt ca uneori te poate salva de „un sut in fund” probleme si drumuri inutile(asta in cel mai fericit caz).

    00
  21. Folosirea luminilor
    Luminile de avarie se folosesc in urmatoarele situatii:
    1)cand vehiculul este avariat si se afla in imposibilitatea de a se deplasa
    2)cand acesta se deplaseaza foarte lent si este un pericol pentru ceilalti participanti la trafic
    3)la intalnirea unei coloane de automobile, pentru a avertiza soferii sa nu intre in depasire.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube