PayU procesează plăţi şi pentru Filelist.ro

Azi dimineaţă ProTV au anunţat că au violat unul din siteurile ilegale, respectiv serialepenet.ro, cărora le-a tăiat macaroana cu plăţile pentru conţinut. Între timp, pe FB, Horia Grozea de la MobilPay îmi atrăgea atenţia că sunt şi alte siteuri care folosesc PayU pentru a primi bani de la utilizatorii cărora le facilitează accesul la materiale piratate.

Mai exact Filelist.ro, un site de torrente, locul 11 în topul celor mai vizitate siteuri din România. Din screenshoturile de mai jos puteţi vedea cum Filelist.ro maschează donaţiile ca pachete de hosting vândute de o firmă din Ploieşti care nu are aparent nici o relaţie cu ei.

filelist1 filelist3 filelist4 filelist4

Domeniul Squid.ro e înregistrat prin Vodafone, dar idioţii operează printr-o o firmă înregistrată în România.

De ce funcţionează metoda? Pentru că toată lumea se face că nu vede. Vodafone, Orange, Cosmote încasează nişte bani, PayU nişte comisioane şi toţi se fac că nu ştiu că facilitează nişte ilegalităţi.

De asta nu putem avea lucruri frumoase. E acelaşi tip de cretinism patinat ca la jurnaliştii care se plângeau că presa moare şi dădeau linkuri către hotnews.ro sau ziare.com.

Ca o ironie cruntă, Filelist sunt hostaţi de aceeaşi firmă unde e şi zoso.ro găzduit, deci dacă vor să mă dea jos o să aibă o surpriză plăcută…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

75 comentarii

  1. ” Ca o ironie cruntă, Filelist sunt hostaţi de aceeaşi firmă unde e şi zoso.ro găzduit, deci dacă vor să mă dea jos o să aibă o surpriză plăcută… ”

    Buna asta! :))

    00
  2. deci filelsit e tot al tau, da’ faci un pic de scandal ca sa nu para ca-i al tau. ok …

    00
  3. N-avem nimic de pierdut de pe urma pirateriei ci doar de castigat…. ca oameni de rand vorbesc.

    10
  4. „deci dacă vor să mă dea jos o să aibă o surpriză plăcută…”

    Va puteti da la gioale pe reteaua de backbone :)

    00
  5. daca pica filelist din cauza ta, io zic ca macar 1 din sutele de mii de useri o sa fie destul de nebun sa te caute si sa te bata un pic.1 in cel mai fericit caz.

    00
  6. Te superi daca faci putina reclama la firma unde ai tu hostingul? Nu de alta, da in 10 zile imi expira contractul cu firma actuala (hostway) si nu prea am fost multumit, dar la al tau imi este greu sa nu observ timpul infinit mai mic de Waiting la conexiune. Multumes anticipat daca imi vinzi pontul :D

    00
  7. Frate nu am ce zice screenshotu’ 1 e prea tare deci omu a mascat idu si ratia dar nu si adresa de mail, ca sa aiba astia de pe filelist pe cine f#t&,buna treaba!

    @zoso sper ca nu e contu tau :D

    00
  8. Multam. Puteam sa ma uit o ora ca nu il vedeam. Calitatea se pare ca vine si cu un pret pe masura :D si nu prea se preteaza la ce am eu nevoie, adica nu se merita banii pentru ce fac eu. Multumesc oricum.

    00
  9. Nu inteleg care e problema ca Filelist exita si cere bani pt a se intretine.

    Pirateria este un principiu occidental sa ii spunem, la fel ca autostrazile sau ca educatia sau ca spitatele sau ca salariile.

    Ia exemplul Frantei, salariul minim 1400 E/luna. Germania 1300 e/Luna. Spania 1200 E/Luna. Italia 1000 E/Luna si lista poate continua iar in coada ei este Romania cu 200 E/Luna din care tai curent, gaz, intretinere, si net. Si ramai cu oole lui nastase in mana la final dupa ce tragi linie.

    Asa ca hai sa fim realisti un pic. Si vrajeala aia de o tot aud ca „renunta si tu la 2 beri si in schimbul lor iti iei un cd cu muzica” nu functioneaza aici, si nu ma refer literalmente la treaba asta.

    ps. Stiu ca sunt multi adepti anti piraterie care nu sunt de acord cu ce am zis, dar ce sa vezi, Romania pur si simplu nu poate sa preia standardele normale ale unei civilizatii si in cazul asta funcioneaza in parametrii ei. Iar parametrii ei astia sunt. Fiti realisti si acceptati relitatea si lasati ipocrizia.

    00
  10. what about vplay?

    00
  11. @Zoso, sa-ti mai dau un exemplu in care lumea se face ca ploua: Mailway.ro, Publicitateprinemail.ro si alti astfel de spameri imputiti supravietuiesc tinuti in spate de un jeg de hoster precum Limehost.

    Acum doua saptamani le-am facut sesizare scrisa (de pe adresa X) celor de la Limehost ca primesc spam de la Mailway pe adresa Y. Duminica dimineata primeam aceleasi mesaje si pe adresa X, asta sa-ti dai seama de ce m-as duce peste ei sa-i rup in bataie.

    00
  12. Poza 2: „in loc sa pierzi 20min la un serial piratat mai bine faci un ban cu Forex” FTW!

    00
  13. NOU
    #17

    Buna replica de final.

    00
  14. Si ce te certai cu el :P
    Sa intelegem ca o sa vedem incet-incet cazand toate site-urile ilegale?
    Pana la urma e mai bine asa decat prin ACTA…

    00
  15. Asta e cea mai mica problema la PayU. Fa o plata si ai sa vezi ca ei iti cer numarul cardului desi nu au acest drept. Ei pot stoca si folosi numarul card-ului, singura protectie este 3DSecure-ul la care inca nu au acces.

    00
  16. Nu am inteles propozitia: „Deaia nu putem avea lucruri frumoase” Chiar sunt curios sa mai exemplifici putin..Sunt curios la ce teai gandit..

    00
  17. @Eugen: de curiozitate, cum faci o plata online cu cardul fara a spune numarul acestuia?

    00
  18. @eugen, cum poti sa faci o plata online daca nu mentionezi numarul cardului?

    00
  19. @Florin: Aia cred ca au apelat clientul si au dat forward direct la email-ul tau. Deci, orice adresa de email culeasa, talharii o baga la newsletter.
    Eu am email-ul pus pe telefon si ma trezeau pe la ora 5 dimineata cu cate un spam nesimtit. I-am sunat pe toate telefoanele sa le umplu frigiderele.

    PS: Le poti da report pe abuse dot ro si spamcop dot net

    00
  20. „Ca o ironie cruntă, Filelist sunt hostaţi de aceeaşi firmă unde e şi zoso.ro găzduit, deci dacă vor să mă dea jos o să aibă o surpriză plăcută…”

    Eu chiar aştept asta. Te dai bun samaritean degeaba, nu impresionezi pe nimeni.

    00
  21. @eugen 3D Secure folosim de foarte multi ani, de cand a fost implementat de Romcard.

    In ceea ce priveste numarul cardului, bineinteles ca cerem numarul cardului, altfel plata nu poate fi efectuata. Datele de card nu sunt insa stocate la noi si nici nu putem vedea numarul de card al unui client. Noi preluam datele, le transmitem criptat catre Romcard, care este Payment Gateway si care este singura institutie care poate comunica cu Visa, Mastercard si banca emitenta a cardului. In acest fel, se verfica faptul ca acel card chiar exista, se verifica detinatorul si faptul ca suma respectiva este disponibila in cont. Acest lucru se intampla cu orice procesator.

    De asemenea, in fiecare an suntem auditati pentru reinnoirea certificarii PCI DSS Level 1. PCI DSS este cel mai important standard de securitate la nivel international, dezvoltat de Visa, Mastercard si inca 3 organizatii de carduri. Acest lucru reprezinta o garantie a securitatii platformei, a confidentialitatii datelor, a existentei unor politici interne foarte riguroase si a respectarii tuturor cerintelor legale impuse de stat si de organizatiile de carduri.

    Mai multe detalii despre securitatea platii online poti gasi aici: (@zoso, imi cer scuze daca nu e ok includerea link-ului in comment)

    00
  22. Da, categoric. Pe langa faptul ca esti un cretin care lase prea multe de dorit, incercand sa faca un fel de „Romania e farza, eu doar incerc sa va arat si mai clar ca asa e” … Nu prea are nici o noima ceea ce spui tu aici.
    Nu cere nimeni bani pe FL. Nu vine nimeni sa iti ia din punga cu aur … ultima ta moneda pentru paine. Invitatii shareute sunt destule, ratie poti sa iti faci usor. Donatia respectiva este doar o optiune pentru user`i care vor sa ajute FL sa continuie.
    Cum spunea un consatean aici mai sus … Fi sigur ca din cei 300.000 de useri unul va fi destul de nebun sa te caute si sa iti bage internet`ul in adancul subconstientului …

    Regards, Danii.

    00
  23. Si totusi la serialepenet era obligatorie plata pe cand la filelist e sub forma de donatie , este totusi o diferenta cand unul cere bani pentru o chestie piratata si altcineva accepta doar donatii .

    ps: nu folosesc nici unul din cele 2 site-uri , era doar o observatie :)

    00
  24. @zoso
    Daca tot merg mana in mana pirateria si violenta, pot sugera ca site-ul tau ne indruma spre violenta. Vezi la goodies ai ghid bittorrent.
    @oNaiR – Aprob

    00
  25. Te rog.. Cum adica erau gratis? Adica Warner Brothers, FOX, ect., erau de acord cu distributia gratis a produselor lor? Sau te referi la gratis adica nu erau urmarite, sanctionate, etc.?

    00
  26. Cei care cer bani pe materiale piratate merita sa arda in flacarile iadului :>

    00
  27. Torrentleech iti ofera ceva privilegii in plus daca le donezi niste bani tot printr-o firma de hosting. Ceea ce mi se pare OK, accesul la torrente e gratuit, daca vrei sa nu stai la seed dupa ce iei fisierele iti iei cont de VIP.
    Ce ma enerveaza la site-urile de torrente romanesti e ca sunt de kk@, iti iau banii de donatii si in continuare te fut la cap cu stat la seed si respectat reguli si bullshit. Si cand le-am zis sa ma lase in pace pentru ca eu am donat, sa ii frece la ridiche pe aia care nu stau la seed.

    00
  28. Bai totul pana la filelist, NOPE ! Faza cu hostingul e bestiala :)

    00
  29. Ma distreaza astia care se lauda ca bat si fac. Tocmai de asta au fost prezenti la revolutie in ianuarie 5 milioane de oameni in piata. Tocmai de asta ;-))

    00
  30. Analiza juridica se afla inca in desfasurare. Ca si in cazul precedent, daca vom avea suport legal, vom actiona la fel. Filelist.ro nu este insa clientul nostru direct, Squid Media este furnizor de solutii de hosting si lucreaza si cu multi alti clienti care nu incalca legea copyright-ului. De aceea, analiza juridica dureaza putin mai mult. Vom anunta insa o pozitie oficiala imediat ce finalizam investigatia.

    00
    • @Manuela: sună a „ne facem că avem treabă până uită lumea” + „am investigat şi n-am găsit legătura”.

  31. @zoso: Suntem de 8 ani pe piata si am comunicat intotdeauna transparent si argumentat. La fel vom face si acum, insa numai atunci cand vom avea concluzii solide, argumentate si cu suport legal.

    00
    • @Manuela: asta ziceam şi eu, că nu e evident ce se întâmplă, e nevoie de o investigaţie de minim 3 luni. :)

  32. @oNaiR Lipsa banilor ( indiferent de motiv …. dar mai mult ca sigur datorat incompetentei ) nu justifica furtul. Macar daca o faci, taci malc si nu te mai bate cu pumnu in piept, ca de aia e Romania unde e. Toti „dau jos” pentru ca e usor, accesibil si nu te arde la buzunar daca esti prins. Nu ai bani pentru media? Nu e nimic, ia-ti o carte.

    00
  33. Pai si la ce firma e hostat blogul tau, daca spui ca e aceiasi firma?

    Imi poti da un email, daca nu doresti sa-o faci publica!

    00
  34. zoso spune:

    ‘nu are cum să pice din cauza mea. nu eu cer bani pentru torrente.’

    Serios tu chiar esti penibil. Te-a obligat cineva pe tine sa platesti ca ai scos eu stiu ce de pe FileList? NU. Atunci de ce vorbesti in necunostiinta de cauza? Te mai mare si tare si tot caci pe tine… Mare surpriza? dea, FileList ramane si tu te duci… Daca o sa te gaseasca careva, fii sigur ca o sa ramai fara cont.

    Sorry!

    00
    • @blabla: la naiba, nu! orice, dar nu imi luaţi contul de pe filelist.

      pij pe el de fl şi de cont. şi pe userii lor analfabeţi.

  35. Macar daca sti unde e hostat FileList, da-ne un IP, sa vedem daca chiar sti si nu vorbesti aiurea… ‘Banuiesc’ ca ar merge daca pui …. Altfel tot articolul asta e pe degeaba. Oricate investigatii s-ar face rezolvarea e aceeasi > Nu poate sa faca nimic.

    Fisierele, sau mai bine spus tot nu sunt hostate pe serverul in cauza, sunt la useri in PC, ce se intampla, mergem sa batem sa fiecare in usa sa le luam PC-urile si sa ii bagam in puscarie… wtf… la cati useri sunt no way. Deci pana la urma un motiv mai bun, mai credibil pentru ce susti tu ca s-ar inchide FileList, te rog sa ne dai si noua.

    00
    • @blabla:

      (09:01:42) * Dns resolved filelist.ro to 188.240.88.243
      (09:01:48) * Dns resolved zoso.ro to 188.240.88.232

      eşti prost :)

  36. Wow, sa mori tu! ia mai da de 2-3 ori dns la hostu de filelist… si vezi ce IP iti da. Cu IP-ul ce mi l-ai dat tu e fix pix, e existent si functionabil, dar nu te trimite catre nici o pagina web, deci nu e IP-ul de la serverul de la FileList. Inca o data dai dovada de un om tare ‘priceput’.

    Bafta in continuare cu minciuniile tale la fel ca si cei din presa.

    Nu ma cobor la nivelul tau sa te jignesc, cum o faci tu, ma retrag aici.

    Numai bine.

    00
    • @blabla: am ciungă în păr?

      (09:25:19) * Dns resolved ns2.linuxsecurity.us to 195.60.76.201
      (09:25:31) * Dns resolved ns2.bule.org to 195.60.76.201

  37. PS: Nu ne-am tras de sireturi cand eram mici sa ma faci prost, sau nu am mancat amandoi din aceeasi farfurie… Poate sunt mai taranar sau mai batran ca tine… Esti la tine pe blog, dar tot ipocrit ramai cu injuriile tale.

    00
  38. Pai bai inteligentule..faptul ca tu ai bani nu inseamna ca toata lumea are.

    Asa ca mai lasa-ne cu ce ilegalitati face FL-ul.

    Site-ul in sine e ilegal, buhuhu, mare surpriza.

    Nu te obliga nimeni sa donezi, sa fii sanatos daca n-o faci. Te pomenesti ca ai primit mute / BAN / masline si acum te-ai suparat si faci campanie contra FL ?

    Sterge-ti contul si urmareste Tradati in dragoste si lasa-ne.

    01
    • @VaiTu: eşti prost. n-are nimeni nimic cu Filelist. Nu ei sunt ţinta aici. Trebuie să ai un pic mai mult creier să crezi că poliţia nu ştie de site şi nu are conturi acolo de prin 2005 sau chiar mai devreme, dar că nu are nici un interes să acţioneze.

  39. Ahaha, ce ‘jmeker’ esti ma, cu comentariile tale moderate. :))

    Postezi doar comentariile carora stii cum sa le raspunzi, nu ? :))

    GAFL.

    00
  40. In fine, sterge-mi comentariile, te rog, si las-o balta. :)

    00
  41. Ca sunt prost sau nu, nu prea cred ca ai tu de unde sa stii.

    Iar tracker-ul este activ din anul 2007, din cate stiu eu.

    In fine, am puterea de a-mi cere scuze cand gresesc, am observat ca tu ai fi creatorul primului tracker din Romania, asa ca ceea ce am scris mai sus se anuleaza.

    Succes cu aceasta campanie.

    00
    • @VaiTu: nu e nevoie să fii doctor in ceva să te prinzi că eşti prost. poţi sesiza asta de la formularea „mai lasă-ne”. vii la mine pe blog şi imi spui să te las? ţie ţi se pare logic?

  42. @Agnostic, bine ba competentule. ai furat si tu din bugetul statului alaturi ne Bashinescu si Nutzi si acuma o arzi intelectual…

    hai gaseste-ti alta treaba

    00
  43. deci? ce se intimpla? ceva noutati? sau ati inchis ochii deja? :))

    00
  44. zoso, doar de curiozitate, ai licență la windows?

    00
  45. Am și eu (era inclus în prețul laptopului, altfel n-aș fi dat bani). Nvm, testam doar daca ești ipocrit..

    00
    • @Altu: sunt, nu e asta problema. dar cu windowsul fac bani, mi s-a părut ok să dau bani pe el. laptopul a venit cu vista, banii i-am dat pe 7.

  46. blabla e un pic cam idiot. Nu-l lua in seama. Auzi la el: baga aipi-ul in address bar sa vezi daca merge site-ul >.<

    Fck that shit man!

    BTW, nea zoso…check this shit: flro.org , https://network-tools.com/

    Filelist FTW, not.

    00
  47. bun, a rămas aşa, nici un semn de la payu :)

  48. S-a trezit Zoso legiuitorul, luptatorul si cavalerul pe un cal alb care lupta cu pirateria ! As pune pariu pe ORICAT ca in proportie de 80% tot ce ai tu pe pc/laptop sau ce ai tu acolo e piratat (ca e muzica sau soft). Si apropo, de ce ai cont pe Filelist daca din cauza lor „nu putem avea lucruri frumoase” ? Ti-ai facut tu cont asa doar ca sa ne dai screenshot ?

    00
  49. Eu zic că ești un frustrat virgin. Eu o să mor, dar sper să mori tu mai repede ;) mult mai repede.

    00
  50. https://www.mediafax.ro/cultura-media/pro-tv-alaturi-de-paypal-si-payu-opresc-platile-catre-site-urile-cu-continut-piratat-9765887

    Interesant, se pare că „shit just got serious”. Cine știe, zoso, poate filelist urmează.

    00
  51. Bravo zoso.

    00
  52. @zoso – 1. faptul ca le spui altora ca sunt prosti, fara sa-i cunosti, spune multe despre tine si nimic despre ceilalti. Daca tot militezi pentru o lume mai buna, du-te si spanzura-te !

    2. Care este problema ta cu donatiile de pe Filelist? Cei mai multi care doneaza, nu doneaza pentru cateva invitatii si pentru a-si putea schimba statusul, ci pentru a ajuta la intretinerea site-ului si pentru a-si exprima respectul fata de Filelist.

    3. Poate te gandesti ca ceea ce fac ei este ilegal, ei bine, de ce este ilegal? Dupa legile sociale unele lucruri sunt legale si altele ilegale, aceste legi sunt facute de un anumit cerc de oameni si avantajeaza un anumit cerc de oameni (este ilegal sa descarci de pe site-urile de sharing, insa poti polua si distruge legal o lume intreaga atat timp cat ai banii necesari). Consider ca daca eu cumpar un film si il dau si prietenilor, nu gresesc cu nimic, in cazul de fata impart cu lumea intreaga pe anumite site-uri de sharing.

    4. Romanii nu s-ar mai ingramadi pe site-uri sa ia de la cei care vor sa imparta, ci ar cumpara direct de la producator daca nu am fi asa o tara saraca. Asta e adevarul, Romania este o tara saraca din punct de vedere financiar, si nu ma mandresc cu faptul ca iau de la cineva si nu de la producator, asta e, las capul in pamant, dar nu simt ca as face ceva ilegal.

    5. Daca tot se urmareste profitul de pe materialele online, ar trebui sa ia in considerare ca suntem o tara saraca, sa nu mai spun de orasele din provincie sau de sate, si sa adapteze preturile dupa salariile noastre (1-2 lei/ produs) deoarece nu ne asemanam cu alte state din punct de vedere financiar. Dar pana atunci, voi lua materialele de la cineva, si daca vreau sa-mi arat aprecierea fata de producator, fac o donatie.

    6. E un lucru cunoscut ca acest sharing a avut un impact social pozitiv si a contribuit la dezvoltarea societatii romanesti, iar fara aceasta posibilitate nu am fi avut in ziua de azi artistii, scriitorii si inginerii IT pe care ii avem.

    7. Lumea reala e diferita de cea virtuala consider ca platesc internetul, si e de ajuns. Atunci cand te uiti la TV, pe langa abonamentul lunar nu iti cere nimeni bani pentru fiecare emisiune la care te uiti sau fiecare melodie pe care o asculti. (Ei isi primesc bani in functie de rating, la fel ca si cei de pe net in functie de numarul de vizionari) Producatorii isi scot banii in lumea reala unde isi vand produsele

    8. Poate te gandesti la drepturile de autor, ei bine, acestea nu sunt incalcate atat timp cat cel care publica nu isi insuseste produsul ca fiind al lui. Sau poate te gandesti la furt, ei bine, originalul ramane la locul lui iar tu primesti o copie, practic nu furi nimic. Sunt doar niste legi date de cei cu bani pentru a scoate mai multi bani.

    Articolul tau este slab si fara argumente. Nu meriti sa scrii pe internet! Incearca sa nu raspunzi la comentariul meu, doar spanzura-te. :)

    00
    • @Delta:

      1. nu mai bine te spânzura pe tine maică-ta şi scăpa de un copil prost?

      2. Desigur.

      3. Eşti prost. Legile sunt făcute pentru toată lumea, nu doar pentru ăia săraci.

      4. Nu poţi veni cu argumentul că eşti ţară săracă dacă tu nu respecţi regulile pe care ţările bogate le respectă.

      5. Eşti prost iar.

      6. De acord. De aceea, e formal ca atunci când îţi permiţi, să cumperi produsul, nu să vii cu plânsul că suntem o ţară săracă.

      7. Spune-i asta şi angajatorului tău. Spune-i că e de ajuns că plăteşte chiria clădirii, nu mai e nevoie să îţi dea ţie salariul. E aceeaşi logică.

      8. Retorica ciorditorilor.

    • şi da, aprobăm comentarii când invăţăm să vorbim.

  53. Adevarul este ca iese si ceva bun din asta. Destul de multe persoane intradevar nu isi permit sa vada un film la cinema dar asta nu este problema cea mai mare ci faptul ca pe astfel de site-uri mai poti gasi si materiale educative care te pot scuti de cei 50 roni pe ora la meditatii cu un profesor ( la fel de ilegal) si in plus astfel de site-uri mai au darul de a tine si pe cei ce nu au bani pe linia de plutire a secolului in care traim fara ele, daca faci un mic exercitiu de imaginatie, unii ar ajunge in epoca de piatra.
    Ideea este ca mai inainte sa criticam ceva sa facem bine sa studiem pe toate partile acel ceva.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.