26% dintre români ar plăti mai mult pentru calitate

De obicei, când o companie vrea să lanseze un nou produs sau să facă modificări asupra unui produs existent, fie el telefon, mașină, site sau shaorma, face niște cercetări printre consumatori și public general, pentru a vedea cu ce ar urma să se confrunte și cum vor primi consumatorii și publicul aceste modificări.

În cazul în care compania dorește să lanseze ceva mai scump sau să mărească prețul unui produs sau unui serviciu, mărindu-i desigur și calitatea, rezultatul este același:

Un român din patru spune că ar plăti cu 10% în plus în pentru o experiență și o calitate a serviciilor excepționale, iar 16% ar plăti chiar cu 20% mai mult. De asemenea, majoritatea (71%) declară că rapiditatea și eficiența interacțiunii cu o companie sunt principalele aspecte care le-ar face experiența mai bună și pentru care ar fi dispuși să plătească în plus, urmate de angajații mai pregătiți și mai atenți la nevoile clienților (52%), arată un studiu realizat de UP Your Service.

Sigur, asta nu înseamnă că 25% se vor grăbi să plătească pentru acel produs sau serviciu, ci că “ar vrea un serviciu mai bun, chiar dacă e mai scump”.

Și aici e capcana în care au căzut destul de mulți antreprenori români, pentru că piața românească e atipică și intenția exprimată nu înseamnă nimic. Absolut nimic. Dacă un studiu din ăsta făcut pe afară ar da aceleași rezultate, compania respectivă și-ar putea face calcule ca minim 2,5% din aceștia să cumpere acel produs sau serviciu, urmând ca acel procent să crească spre 5% și uneori spre 15% în câțiva ani.

La noi nu e așa. Nu avem studii pe tema asta, pentru că ar trebui să le facă cineva, și nu avem destule facultăți de marketing care să producă studenți interesați de așa ceva, dar avem un exemplu elocvent: a fost la un moment dat un serviciu de matrimoniale care a făcut un sondaj printre utilizatori, întrebându-i dacă ar vrea ca, pentru 2€ pe lună, să facă un pic de curățenie, să șteargă profile false, să aibă utilizatori serioși și alte minuni. În urma răspunsului masiv pozitiv, a introdus acea taxă, rezultatul fiind o migrare în masă către alte servicii gratuite.

Și asta se întâmplă nu pentru că suntem o țară săracă, ci pentru că nu vedem valoare.

 

film-belle-de-jour-3

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

44 comentarii

  1. Sunt prea sarac sa-mi cumpar lucruri ieftine…


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 19 Thumb down 27
    • Am testat asta de mai multe ori, eu fiind un “vanator de reduceri”.
      Cel putin la produsele alimentare, nu merita sa cumperi produse de calitate indoielnica doar pentru ca sunt ieftine.
      Am incercat la piata, la supermarket… nu merita.
      Cat am locuit in Italia am invatat o chestie: “smart buying” sa spun asa. Cand se fac reduceri la produse de calitate, atunci cumperi mult.
      Salame Nostrano – redus de la 3 euro la 2 euro (apropo, 10 lei pentru 500g de salam mai bun decat ala de Sibiu?) – italienii nu se inghesuiau.
      Prosciutto, redus de la 7 euro la 4,5 euro – COADA!
      “Formaggio dura” – branza tip parmezan (nu parmezan!), redusa de la 7 la 4 euro. Aproape nimeni nu cumpara.
      “Grana Padano” sau “Parmigiano Reggiano”, redus de la 10 la 7 euro – bataie pe el! (pe bune ca se imbranceau pensionarii, am poze. :) )
      So, la 4 euro kilu’ de branza “tip parmezan” nu se inghesuiau, la 7 euro parmezan “original”, coada.
      Smart buying! ;)


      Comentariu apreciat. Thumb up 63 Thumb down 3
    • … Așa că le caut gratis.

      Thumb up 2 Thumb down 2
    • Ma suna o fatuca de Digi acum cateva zile.Oferta de nerfuzat etc. 5 euro, 3 euro bla, bla. Refuz.Zice: va oferim aceleasi serviciu ca la Telekom la pret mai mic, de ce sa platiti 15 euro cand va dau eu cu 5?? Am lasat-o sa vorbeasca si i-am spus: nu vreau serviciu ieftine si proaste! Da, stiu, toate companiile telecom au pacate.Dar cand cineva iti ofera cu 5 un serviciu de 15 trebuie sa te puna pe ganduri.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 10 Thumb down 26
    • Adi, eu am Digi de 2 euro pe luna. 1,92 mai exact.
      S-au mai schimbat si Digi, mai instaleaza chestii -> in orase nu ai probleme.
      Am abonamentul din martie, nu prea am ce sa le reprosez pana acum.
      Da, la tara in Teleroman (sic!) nu prea am semnal, dar nici Vodafone nu are.

      Thumb up 5 Thumb down 4
    • Corect ar fi suntem prea saraci ca sa luam lucruri/servicii proaste. Scump nu inseamna mereu bun la fel cum ieftin nu inseamna mereu prost.
      Cauta pe google Chivas Regal effect.

      Thumb up 17 Thumb down 0
    • Reducerile la produsele alimentare se fac de obicei cand sunt aproape de data de expirare. Cand cumperi la gramada, trebuie sa le si consumi in scurt timp. Asa ca degeaba cumperi 5 produse cu 4 EUR in loc de 7 (dai 20 EUR in loc de 35 – 15 EUR economie) daca 3 le arunci. Practic ramai cu 2 produse pe care ai dat 10 EUR / bucata.

      Thumb up 7 Thumb down 0
    • Poate doar în România e faza asta.
      Trei luni, șase luni până la expirare, e ok?
      —-
      Voiam sa mai scriu dimineață: pastele nu expiră. Barilla, foarte apreciate în România, sunt aproape ceva de duzină in Italia.
      Ei au alte mărci “de firmă”, “trafilato al bronzo”… ma rog.
      Când sunt reduceri la Barilla nu prea se înghesuie italienii, dar când sunt reduceri la Rummo, de exemplu, cumpără cantități.

      Thumb up 1 Thumb down 1
  2. Fac parte din mai multe grupuri de cercetare, sunt cel care răspunde la întrebări și pe urmă se face o statistică. Nu am încredere în rapoartele respective deoarece multe persoane nu răspund corect, doar sa treacă peste sondajul respectiv mai repede. 10 euro un sondaj online și primești cam 5 pe săptămână, unul îl faci in maxim 20 de minute. Mai te cheamă și la diferite sedii sa testezi, spui părerea.. . 100 euro pentru vreo două ore maxim. Asta așa, sa iti spun că raportul ăla este egal cu zero.


    Comentariu apreciat. Thumb up 58 Thumb down 2
  3. NOU
    #14

    ……Deci NU ajunge sa faca un lucru mai bun. Au nevoie de o campanie de succes făcută de un tip credibil, care să garanteze.

    Thumb up 10 Thumb down 1
  4. Eu ce am observat. Pe roman trebuie sa-l convingi cand cumpara orice pishat, indiferent de ce cumpara ca a facut o “afacere” si ce cumpara are o “poveste”. 10 tigai cumparate ? Pai erau la oferta, sa vezi cum a fost el primul in magazin la 7. Dau la neamuri si vecini, nu conteaza daca are nevoie, e afacere. 20%, 50%, 70% in vitrine non stop, reducere din reducere pana nu mai stie nici dracu pretul. Nu conteaza, orice carpa cumparata de o pradatoare de mall va avea o “poveste” legata de cat de ieftin a cumparat-o de cat era ea de fapt. Masina noua cumparata… iti vorbeste o ora despre cum a negociat el pt niste covorase gratis si o reducere de 100 de euro dar a trebuit sa mai astepte 3 luni. Asa ca probabil o campanie buna ar fi niste boti cu care sa vorbeasca singur romanul pe telefon sau chat si sa-i faca botul “reducere.” Sa fie o “poveste” despre cat de inteligent cumpara el. Calitate, servicii, transport, etc…astea sunt planul 14. :D


    Comentariu apreciat. Thumb up 48 Thumb down 4
    • Intr-un an, IKEA a avut o zi de reduceri la seturi de oale. Seturi cu 5 oale + capace. Cinci oale pe set. A FOST BATAIE!!! Au cumparat 3-4 seturi de caciula!
      Aveam sediul firmei unde lucram la 5 minute de IKEA. Am ajuns la ora deschiderii, am vazut ca era bataie, am plecat.
      Puii mei, 3-4 seturi a cate 5 oale? Ce rahat faci cu DOUAZECI de oale cu capac?
      Le vinzi apoi pe olx?


      Comentariu apreciat. Thumb up 33 Thumb down 1
    • NOU
      #17

      step 1 cumperi 20 de oale de la ikea

      step 2 Cumperi 20 de Ț-uri de la emag

      step 3 iei cate un Ț de la emag si il pui in față la fiecare oală de la ikea

      step 4 ai ieftin 20 de de Țoale.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 25 Thumb down 39
    • @Cristi le tii pentru cadou de dat la nunti :)))

      Thumb up 4 Thumb down 1
    • am citit mult ..și am citit țoale în loc de oale… și uite așa mi-a ieșit o glumă de clasa a doua..

      Thumb up 1 Thumb down 0
  5. Până de curând, tot la 2-3 luni mergeam cu familia la KFC să luăm o găletuşă cu 20 de aripioare picante. Ne potoleam pofta şi gata cu fast-food-ul pentru o perioadă bună, pentru că în rest gătim mult acasă. Ultimele 2 dăţi, deci de prin primăvară încoace, am fost la KFC Coresi şi KFC Piaţa Sfatului din Braşov. De fiecare dată am primit nişte vârfuri de aripioare fără prea multă carne, mai multă panadă iute, prăjite în exces şi pline de ulei. Absolut niciun “ciocănel” mai serios, cum puneau odată. E cazul să spun stop. Mai bine scumpeau găletuşa cu 5 lei. Se aude, KFC România?


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 19 Thumb down 35
    • ca fan kfc iute mă simt datoare să comentez: o doamnă lângă mine a returnat crispy-urile cu care se dusese la masă pe motiv că nu erau crispy, adică crusta nu era destul de crocantă (ce-i drept, era cam moale, așa se întâmplă când e aglomerat și operatorii nu lasă suficient carnea la prăjit) – a primit altele, așa cum a dorit, fără ca angajatul să comenteze, probabil că dacă le atragi atenția, primești și ciocănelele (mie nu mi s-a întâmplat până acum, dar experiența mea nu e obligatoriu să fie aceeași pentru toți)

      Thumb up 9 Thumb down 5
    • Apropo de KFC, mananc cam o dat ape luna crispy strips portie de 8. De prin martie s-au micsorat vizibil bucatile de carne. Am incercat la diverse KFC-uri: Gara de Nord, Veranda, Mosilor, ala de pe Iancului. Aceeasi poveste. Ieri mi-am luat iar de la Mosilor, le-am mancat mai in scarba asa: au schimbat si carnea, era de-a dreptul cauciuc.

      Thumb up 12 Thumb down 1
  6. Important e sa fie cu reducere. Oricat. Dar sa fie cu reducere. Cam asta i studiul meu de piata. :))


    Comentariu apreciat. Thumb up 26 Thumb down 1
  7. Calitatea costa, insa aceasta este apreciata de cine stie ce inseamna un lucru de calitate. Daca toata viata ai cumparat cele mai ieftine produse, nu vei intelege ce inseamna un produs de calitate. Daca in schimb ai cumparat cele mai ieftine produse si ai vrea sa dai bani pe un lucru de calitate, dar pana acum te scuzi, cel mai probabil nu vei cumpara. Si lucrurile astea pot fi bidirectionale, cumperi un produs care este de calitate, dar deja pretul este exorbitant pentru ceea ce iti ofera, te reorientezi.
    In cele din urma totul se rezuma la perceptia pe care oamenii o au asupra calitatii, iar romanii confunda reclama unui produs cu asa zisa calitate a lui, vezi obieciurile din consum din zona electronicelor sau a saltelelor de pat. Dupa cum se stie, romanul cumpara cea mai ieftina saltea de pat, dar face sacrificii pentru ultimul iphone.


    Comentariu apreciat. Thumb up 31 Thumb down 0
  8. “Dusmanii imi poarta pica
    Dar n-au valoarea mea”

    Thumb up 19 Thumb down 2
  9. Cine stie cunoaste. De fiecare data imi spune o cunostinte cum ca iar s-a stricat un produs cumparat acum cateva zile. Il intreb de marca si pret, iar daca eu gasesc potrivit sa-i spun ca am acelasi produs fabricat de o firma mai maricica si cumparat la un pret mult mai mare care m-a tinut pana acum, face o grimasa de dezgust. Economia nu i-a invatat nimic. Calitatea extra = pret extra. Am mai citit un articol despre produsele importate de SUA din China, calitatea e verificata amanuntit de americani, iar daca nu respecta un minim de standarde nu e achizionat, comerciantii chinezi se conformeaza si exporta calitate spre tara pretentioasa, iar in Romania, fiind cumparatori care prefera cantitatea in detrimentul calitatii, ajung toate produsele proaste, numite popular “chinezarii”


    Comentariu apreciat. Thumb up 26 Thumb down 0
    • de aia există gama adidas neo, de pildă. pentru românii care vor adidas, dar mai ieftin. sunt mai ieftini, dar si mai proastă calitate.

    • Adidasi neo… frumosi cumparati pentru purtat la lucru, dupa 1 luna de purtat… aratau ca dupa razboi… calitate nu gluma.

      Thumb up 3 Thumb down 0
    • Chinezii nu au nici o vină (cei din China mă refer). Ei produc la toate standardele de calitate. Scopul lor este să producă și să vândă.
      Importatorul aduce din China ce consideră că va vinde mai bine. Mulți dintre ei, până acum 15 ani, erau tot chinezi dar românizați (în sensul că trăind aici au ajuns să înțeleagă românul și să-i adopte din obiceiuri). Acum importatorul este oricine dorește, contacte via internet, shiping la bursă, totul e mult mai facil.
      Românul a rămas insă la fel: vrea ieftin și să arate scump. De ținut oricum ține “cât dă Dumnezeu”. Ce calitatea fabricației, testări, cercetare…

      Thumb up 9 Thumb down 0
    • Cam asa e. Eu am doua perechi de Neo, de vreo 3 ani. Inca arata foarte bine, desi au fost purtati, nu stiu cum de arata la altii “ca dupa razboi” dupa doar o luna. Dar la calitate, nu contest. E FOARTE proasta.

      In principiu, am multe perechi de Puma, Asics sau Under Armour. Am pantofi de alergare, folosesc la alergat, prin rotatie, tot de vreo 3 ani. Si nici macar talpa nu s-a tocit.
      Sau la confortul piciorului. ALTFEL sta talpa piciorului.

      Acum, sa fac o comparatie cu 3 dintre cele mai purtate perechi de incaltaminte, ale mele:

      Am o pereche de sneakersi din aia “wedges” de la Puma Ferrari, care, sunt destul de inalti. Am stat 7 ore la comic con, cu ei in picioare si nu am avut deloc durere de talpi. (astia https://imgur.com/a/4UzuNgc). Intr-adevar pretul e mare. Din fericire, i-am gasit cu 350 de lei la un Outlet Puma de la noi (merg des pe acolo, ca au reduceri misto).
      La fel si unii de la Nike. Astia au fost primii mei sneakersi “wedge” (https://imgur.com/a/J0N0oKT). I-am cumparat acum 6 ani si tin minte ca am strans bani, de mi-au iesit ochii din cap pentru ei (ca student, sa dai 550 de lei era o avere). Mam zgariat pe ochi, 2 ani mai tarziu, cand i-am vazut in outlet la Militari cu 350 de lei, dar na :)). Asadar, in afara ca s-a cam ingalbenit cauciucul ala alb, de la talpa, in rest, arata senzational de bine. Si cred ca-s cei mai purtat adidasi.

      In schimb, cu astia wedges de la Adidas Neo, care culmea, au platforma cu vreo 2 cm mai joasa, de doua ori am cazut cu ei pe strada. Dap. Imi fuge glezna in ei si se duce piciorul intr-o parte (astia https://imgur.com/a/9mwOBCO).
      Plus ca au un calapod groaznic, se simte ca nu e facut dupa forma labei piciorului si cand merg, imi obliga varful piciorului sa calce ciudat. Parca au costat vreo 200 de lei.
      Ah. Si PUTE si transpira piciorul in ei. Rau de tot. N-am patit ever, cu marcile de mai sus. De transpirat, da, mai transpira, ca e normal. Dar niciodata atat de tare, incat sa simt piciorul ud…

      Thumb up 5 Thumb down 2
  10. Doar fiindca as plati mai mult pentru o calitate mai buna asta nu inseamna ca ii cred atunci cand cresc pretul si baga calitatea ca scuza.
    Eu mai intai verific ca a crescut calitatea si ca merita noul raport pret/calitate, abia apoi scot banul.

    Thumb up 12 Thumb down 4
    • deci să vândă produsul vreo 6 luni la același preț și abia apoi să crească prețul?

    • @vali, exprimat cat se poate de simplu, Da!

      in loc sa cresti pretul si sa cheltui bugete uriase ca sa iti minti clientii cu minunatele tale produse noi, fa-le mai bune, pastreaza pretul si aduma-ti micile pierderi pana se prinde lumea. daca ai nimerit raportul perfect intre cresterwa de calitate si cresterea de pret o sa fie bine. evident insa ar presupune sa nu incerci sa iti inseli clientii, sa angajezi oameni competenti si sa ii motivezi suficient incat sa nu munceasca in durere de pula. la fel de evident astea 3 criterii sunt probabil eliminatorii la scoala romaneasca de management si/sau marketing.

      Thumb up 5 Thumb down 2
    • micile pierderi

      bosulean, ca ford sau renault să scoată o mașină care să consume cu 1 litru mai puțin la suta de kilometri ii costă vreo 2 ani de cercetare și minim 1 miliard de euro. păstrând proporțiile, asta se întâmplă cu orice, de la șosete la gumă de mestecat la gumă de șters. nu există mici pierderi.

    • Nu sunt multe produse pentru care merita raportul calitate pret in romania. In pretul produsului intra si costurile de transport marite, taxele, pierderile din furturi si cele din produsele returnate fara motiv si evident spagile. Ai de ales intre calitate buna sau pret mic, un echilibru intre cele doua e mai greu de gasit.

      Thumb up 7 Thumb down 0
    • bos, ai ales prost exemplul. tu chiar crezi ca companii d-astea cu cifre de afaceri mai mari decat bugetul romaniei care deabia sughita dupa vreun dieselgate se ineaca la cateva milioane pe care nu le castiga in plus pentru ca nu creste pretul produselor cu cateva cateva procente in urma unui r&d reusit?

      dar hai sa vorbim de chestii la scari mai mici, mult mai apropiate de ideea principala. tot in articol ai dat exemplul cu siteurile de dating. chiar crezi ca o sa iasa pe pierdere daca gaseste metoda sa creasca rata reala de matchmaking si deabia dupa 6 luni pune un tarif, si ala modic?

      si cel mai bun exemplu pentru ca este si cu cifre concrete il iau tot de la tine. ai scris de vanzarile allview. este exact ce zic eu. putea creste treptat calitatea produselor urmata la un timp oarecare dupa si de cea a preturilor si pastra tot ce avea sau chiar crestea. nu, a taiat tot ce facea prost si a ramas doar cu crestea perceputa de pret. iar oamenii il stiau de ieftin si prost. acum constataca e scump. asa ca nu prea risca sa afle ca e la fel de prost.

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • dar hai sa vorbim de chestii la scari mai mici, mult mai apropiate de ideea principala. tot in articol ai dat exemplul cu siteurile de dating. chiar crezi ca o sa iasa pe pierdere daca gaseste metoda sa creasca rata reala de matchmaking si deabia dupa 6 luni pune un tarif, si ala modic?

      realitatea te contrazice grav. am avut site de dating care a introdus plata și a murit.

      ai scris de vanzarile allview. este exact ce zic eu. putea creste treptat calitatea produselor urmata la un timp oarecare dupa si de cea a preturilor si pastra tot ce avea sau chiar crestea.

      la calitate crescută a produsului te bați cu alții. nu te mai bați cu eboda și XIanPing, te bați cu Samsung, Lenovo și Huawei, care, surpriză, au buget de marketing! și mica ta găselniță cu “tabletă românească” nu mai funcționează. uite, de pildă, VW Phaeton. supermașină, supermișto, superlux. a intrat în ring alături de audi a8 și bmw 7series, care deja aveau fanii lor și pe care erau greu să îi convingi de altceva.

    • la site-ul ala de dating aveai vreo metoda de masurare a succesului? nu vizitatori sau conturi sau cifre d-astea usor falsificabile si extrem de irelevante ci d-alea reale. cati oameni isi atingeau cu adevarat scopul in urma utilizarii lui? si cand ai pus tariful? inainte de cresterea calitatii (presupunand ca o masurai cumva) sau dupa? si esti convins ca acea crestere de calitate a fost reala (eliminarwa reclamelor nu este o crestere a calitatii serviciului respectiv)?

      in ce priveste allview tot nu ma contrazici. ala a vrut sa nu mai fie fc saelele, asa ca a inceput sa ceara preturi de real madrid. ori oamenii, la banii aia vroiau sa vada real madrid, nu fc turnu magurele. asa ca ceri bani de turnu magurele, promovezi, castigi fani, ceri bani de alexandria. mai departe cred ca prinzi ideea…

      Thumb up 0 Thumb down 0
  11. cand cumperi un produs de la un brand renumit automat intra si calitatea in pret, probabilitatea ca mai dai de un produs cu defecte este destul de mica fata de produse no name. sa mai scot bani din buzunarul meu este total fals, ca sa ramana competitivi trebuie sa aibe si preturi pe masura. daca vand produse cu defecte se vor auzi imediat. pt companiile noi ar trebui sa mearga cu profitul pe minus cativa ani sa se faca cunoscut si pe urma pot mari treptat pretul, vezi xiaomi unde au profit foarte mic la telefoane dar profitul fac din alte produse si faptul ca scot telefoane bune si ieftine e doar marketing

    Thumb up 2 Thumb down 4
  12. inb4 “da de ce ai luat A3 2017 la abonament in loc sa iei xiaomi mi Note 25X de pe alibaba?”

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.