un club fără nume

Dragos Novac spunea la un moment dat că el vine de plăcere la (aproape) toate iniţiativele din internet, nu neapărat pentru subiect, ci pentru oameni.
Cam după principiul ăsta mă ghidez şi eu. Hai să vedem ce se întâmplă, hai să mai cunoaştem nişte oameni, nu se ştie niciodată de unde sare iepurele. E bine să fii vizibil.

Vodanet a organizat aseară prima întâlnire a clubului e-vanghelist. Ştiu, titlul e ăla care e. Intenţia e ca oamenii din industria internetului să se cunoască şi să colaboreze, într-un mod sau altul. În ideea să ne fie bine la toţi. Care toti? În momentul în care am auzit „oameni din industie” mi-am dat seama că sunt în plus, pentru că nu sunt reprezentantul unei regii sau unui publisher. Sunt doar un blogger.

Clubul are viaţă scurtă, toată lumea vrea să facă bani, iar să faci şi bani şi să ai şi sufletul în rai nu se poate. Se va ajunge la „vine gogu? atunci nu mai vin eu, că mi-a furat nu ştiu ce campanie”. Ca peste tot.
E bine că e cu invitaţie, că din experienţa netoo s-a văzut că nu e prea simpatic să ne strângem ciopor şi să ne uităm unii la alţii.

Eu am perceput clubul ca o încercare a Vodanet de a ieşi în faţă cu ceva şi de a face un pic de PR pentru Mirela, „evanghelista” lor. Lucru nu tocmai simpatic sau reuşibil, pentru că Mirela e necunoscută pe internetul românesc.

Aş mai merge la o întâlnire să văd dacă se concretizează ceva şi apoi pas…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

1 comentariu

  1. So…are vreo legatura cu Vanghelie?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube