Un număr de ordine, vă rog

Ieri, făceam anticameră la spital. Doctorul nu venise, eram doar câteva persoane pe acolo. Apare o tanti, se uită, se împinge în uşă de vreo două ori şi dă cu ochii de mine.

– A venit doctorul?
– Păi, tocmai v-aţi împins în uşă, ce credeţi?
– Şi când vine?
– Nu ştiu, peste o oră mi-au zis de jos.
– Aha.
– Ce număr sunteţi?
– Număr?
– Da, e cu număr de ordine
– Ah, mie nu îmi trebuie, eu sunt chemată.
– Şi eu la fel, şi restul care aşteptăm.
– Da, dar eu am trimitere.
– Şi noi.

O oră mai târziu, cucoana tot dădea să intre şi nu avea loc de ăştia care aveau număr. Nasol. S-a dus jos şi a pescuit un număr de două cifre, deşi venise printre primii.

Numărul de ordine e ceva nou la români, care nu sunt obişnuiţi cu ordinea şi decenţa. Pentru că li se pare normal să intre când pot şi eventual înaintea celorlalţi. Mie mi se pare amuzant cum stau toţi ciopor la uşă, deşi sunt cu 5 numere în urmă.

– Ce număr aveţi? 12? Şi de ce staţi în uşă?
– Păi…vreau să intru.
– Şi eu. Dar eu am 8, şi nu stau călare la intrare.

Şi mai amuzant e că, deşi scrie mare pe uşă că trebuie să intre doar când sunt chemaţi, oamenii insistă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

39 comentarii

  1. hai sa fiu eu primul care spune „suntem romani” si asta spune totul :( In functie de varsta si de mentalitate, ne adaptam sau nu..

    00
  2. Din cate stiu eu numarul de ordine (cel putin in Brasov) exista la policlinici si spitale inca dinainte de 89 si toata lumea stie de ele. (Pensionarii merg de la 6 dimineata sa-si ia primii bonul de ordine, chiar daca doctorii ajung dupa 10:00)

    00
  3. Si intre doua cafele si trei povesti mai cheama cate unul inauntru si astfel, in 8 ore de munca sau 4-6 ore de consultatii apuca sa intre 7 oameni. Dupa care cei de la Urgenta se mira de ce vine atata lume la ei … Sanatate: NU Educatie: NU Justitie: NU

    00
  4. Nici asta cu numerele nu rezolva nimic. M-am dus sa-mi fac niste analize si aveam nr 2. Inaintea mea au intrat vreo 4 dame umflate invitate de asistenta. Mi-am bagat p…si m-am dus sa le fac cu plata.

    00
  5. Ai fost împotriva camerei? ;)

    00
  6. Cred ca deja ni s-a inoculat stresul cozilor. Daca nu stai la usa, parca iti pierzi randul, cu sau fara numar de ordine. Reminiscente de pe vremea comunismului….

    00
  7. Si esti constient ca acei oameni care nu stiu ce este ala numar de ordine si intra buluc, nu te citesc, sau mai bine zis, nu stiu ce este ala internet…

    00
  8. just!

    00
  9. Cred si eu ca era antecamera :)

    Revenim … te mai miri? Mi-e si scarba cand trebuie sa ma duc cu bunica la control cardio aproape in fiecare luna. De mizeria din spital, de atitudinea de dumnezei a tuturor, chiar si a femeii de serviciu care sta si se uita la soare, de e atat de jegos totul in spital, si clar de pacientii care stau ca vitele.

    Eu merg la privat pentru cate un consult, dar sa nu crezi ca acolo e mai cu mot. Tot romani sunt cei care apeleaza la servicii.

    00
  10. NOU
    #10

    In timp biletul de ordine va fi ceva obisnuit! Toti bagaretii si rezematorii de usa vor disparea incet incet. Ce putem face noi, este sa luam putina atitudine daca vrem sa grabim lucrurile. :)

    00
  11. sanatate iti doresc.

    00
  12. Problema e cand numarul 24 intra inainte de numarul 15, pentru ca-l cunoaste pe doctor…

    00
  13. NOU
    #13

    faza cu nr de ordine nu se aplica in cazul bebelusilor (unde functioneaza programarile) . in rest, sanatate!

    00
  14. exact asta am remarcat si eu acum fix o ora cand eram in asteptare :D o tanti, desi conform bonului de ordine ar fi intrat cam penultima dintre cei care asteptau, se tot fataia prin fata usii.
    aaa… si am o nelamurire. la doctorul asta in fata usii caruia se fataia tanti de mai sus, se intra pe baza de programare SI bon de ordine. Cum vine asta?

    00
  15. da, am observat si eu asta cand m`am dus la policlinica cu mama care avea un picior rupt. am mers la 7 dim si am luat un numar, apoi am luat`o pe maica`mea si am mers impreuna. am fost mirate/scarbite de toti mesimtitii care nu pareau a avea mari probleme dar care cu greu au cedat un loc pentru o persoana care statea intr`un picior. apoi alt soc, la usa. de abia iesea asistenta sau medicul din birou, printr`un culoar de oameni care s`au uitat scarbiti cand a intrat maica`mea, cu numarul 5 sau 6, desi ei erau acolo de 3 ore!!
    bai taranilor, in cazul asta „fara numar” nu e un lucru bun!

    00
  16. NOU
    #16

    Am fost si eu la spitalul militar acum cateva luni si doctorul era o cunostiinta, dar am stat la coada, fiind 2 persoane in fata mea. Cand mi-a venit randul, m-am pus mai langa usa si-am asteptat, pana a venit o asistenta cu cineva si-a incercat sa-l bage inauntru cand s-a deschis usa. M-am bagat in fata asistentei si-am intrat eu, dar normal ca ea avea prioritate, asa ca m-a rugat doctorul sa mai astept putin. Foarte frumos.

    00
  17. Eh, eu eram cu piciorul in gips si mi s-a zis sa ma duc la control in jurul orei 13:00. Am ajuns acolo si am asteptat, jumatate de ora, o ora… o ora si… ca sa aflu ca doctorul este in operatie. Am asteptat, ma durea de nu mai puteam, in jur de 3 ore. A venit doctorul, s-a uitat sumar si a dat un telefon sa ii zica lu’ o tuta sa imi scoata gipsu’.

    Am stat 3 ore doar ca sa dea ala un telefon. In fine, sunt multi oameni nesimtiti mai ales cand vine vorba de intrat in fata. Toti nesimtitii astia au impresia ca ei au prioritate chiar daca bonul de ordine „zice” altceva.

    Salut!

    00
  18. Eu maine ma duc la un cabinet medical. O sa incerc sa ajung la 7 dimineata, ca sa prind un numar pana in 30. Daca ajungi primul, lista are deja 10 oameni care au venit si au facut lista cu o seara inainte. Nu mai e cazul sa spun ca se intra oricum la gramada, insa noi ne trecem pe lista. Inutil sa spun ca nu-i numai pacientul de vina. Majoritatea vin din provincie, la usa cabinetului nu-i nici macar un scaun, iar oamenii de la usa sunt toti grav bolnavi. So, asa conditii, asa comportament. :)

    00
  19. Am stat o data 6 sa astept la spital, desi aveam numar si tot tacamul. Pentru ca se gaseau mereu unii care aveau o problema mai urgenta si mai grava decat a mea, un plic mai gros, se intelege.
    La sfarsitul consultatiei tot a trebuit sa las o spaga in plus, ca doar mi-a facut deosebita placere sa lesin de caldura 6 ore in sala de asteptare.

    00
  20. Corect e anticamera,baieti.Este una din exceptii ;) Mai rasfoiti DEX-ul-pe cel printat caci astfel riscati mai putin.Prefixul din romana ar fi trebuit sa fie „ante”,dar cuvantul este preluat din it „anticamera”( v. si fr „antichambre”).Zoso chiar nu avea nimic impotriva camerei.Sanatate!

    00
  21. NOU
    #22

    Avem mult pana asa invatam ce inseamna respectul pentru cei din jur. romanul este uinvatat sa dea din coate si sa se imbulzeasca

    00
  22. Si mai e unul care pleaca la plimbare, vine dupa jumate de ora, randul ii trece si vrea sa intre in fata ca el are nr. 13 desi s-a ajuns la 20.

    00
  23. S-o fi speriat saraca cand a auzit ca trebuie sa i se dea „un numar”

    00
  24. Noi sa fim sanatosi! Daca suntem evitam toate neplacerile cauzate spitale, doctori… asistenti si asistente! Doamne ajuta.

    00
  25. Oarecum offtopic: nu exista vreo cale de a renunta la serviciile medicale de stat, deci sa nu mai platesc pt ele din impozit si, bineinteles, nici sa beneficiez ?

    00
  26. Intr-o zi am gasit masina lovita in parcare. A trebuit deci sa fac o vizita la politie. Mi-au dat aia un bon de ordine, m-am uitat ce numar e, am stat vreo 10-15 minute sa vad viteza de procesare, am calculat ca imi vine randul in vreo 3 ore si am plecat.

    Am revenit dupa mai putin de 3 ore si am vazut ca inca mai aveam de asteptat dar ca se facuse coada. Intreb pe aia din fata ce numar au si (evident) erau cu numere mai mari decat al meu. Le zic de chestia asta si incep sa devina violenti si sa tipa ca de ce ma bag in fata, ca ei stau acolo de 2 ore la coada si de ce vin eu sa ma bag in fata, ca „vin toti smecherii si nu stau la coada iar ei care sufera acolo sa nu intre?”. Am iesit invingator din cearta asta doar datorita faptului ca majoritatea imi ajungeau pana la sfarcuri.

    00
  27. @Audculori: n-ai inteles ce-a vrut sa insinueze zoso :)

    00
  28. De asta cu „să intre doar când sunt chemaţi” sunt satul. Daca nu bagi capu’ cu tupeu astepti pana are ea chef sa te cheme. Am asteptat odata 10 minute sa ma cheme, pana nu am intrat cu nesimtire, nu s-a sinchisit nimeni sa ma cheme inauntru. Doctora statea de vorba. Super!

    00
  29. defapt chestia cu numarul de ordine este ceva vechi in sistemul nostru de sanatate

    00
  30. Uite de-asta nu vreau eu sa merg la spital cand nu mi-e bine…

    00
  31. spiritul de turama …. ce sa-i faci…
    nu scapam odata de stadiul asta gregar!

    00
  32. @Icegrim: Am inteles ce a vrut sa zica. :P

    00
  33. NOU
    #34

    Unii vin de dimineata pentru a lua un numar in fata si apoi il vand la cei care se grabesc sau nu au chef sa stea la rand.

    00
  34. Pfai, inca un loc unde nu e de mers: LA MEDIC.

    00
  35. M-am saturat de tarani.

    Am vrut sa iau ceva de la Starbux si o tipa s-a bagat in fata. Am intrebat-o pe vinzatoare de ce nu respecta macar ea rindul… n-a zis nimic, am plecat. Acel local ma pierde ca si client… Evident, vinzatoarea e doar un angajat si cred ca i se rupe.

    De la spital nu poti pleca pina nu rezolvi:)

    Bine, am fost in Macau recent (apartine de China) si oameni mai nesimtiti ca aia nu am vazut nici in Romania. Inclusiv batrinii.

    00
  36. NOU
    #37

    Nasol, stiu, numai la usa lor sa n-ajungi.

    00
  37. Multi chemati… Din pacate putini ajunsi. Pe picioare. E vina scuderiei, ca de sistem.. de ce sa vb cind nu exista?

    00
  38. Ce mă disperă pe mine sunt oamenii care își i-au numere de ordine și pleacă. Revin după 2 ore, după ce au trecut 50 de numere, și vor să intre.
    – Domne’ da eu am număr
    – Băi nene, ai avut număr pentru acu’ 2 ore nu ca să vii când ai tu chef că așa pot să facă toți da” care mai e relevanța
    Din păcate eu mă chinui zilnic cu românii și deși lucrurile s-au schimbat enorm oamenii tot vin la tine cu preconcepții și chiar dacă le vorbești frumos ei tot țipă si tot ei trebuie să aibe dreptate(deși nu au) pentru că democrația a fost prost înțeleasă. Indiferent de cât de banală ar fi nelămurirea cetățeanului și nu e mulțumit de răspunsul tău(deși i-au fost explicate toate mură-n gură) el tot trebuie să vorbească cu șefu’ pentru că șefu’ îi poate ajuta cu siguranță.
    @Dojo: adu-ți aminte ce instituție criticai anul trecut din cauza numerelor de ordine și dacă vrei îți povestesc mai multe despre preconcepțiile voastre locale și atitudinea oamenilor într-un mod mai mult decât obiectiv. Îți dau doar informație și te las să o interperetezi singură.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube