U2 vor veni în România mai curând decât credeți

Știți cum e, nu mai faci bani în restul lumii, te apuci de un turneu mondial în țări în care în mod normal nu ai călca.

Lecturați acest simpatic articol despre cum trupa asta trebuie să accepte că erau mari în anii ‘90 și acum sunt doar niște triști care nu reușesc să vândă biletele la concerte sau să ruleze la radio. Plus probleme cu casa de discuri indiferentă, mai ales după prostia de a da albumul gratis prin iTunes.

Am ascultat albumul cel nou. Nu e rău. Dar nu există scânteie, și n-a mai existat scânteie de la “Pop” încoace, și ăla e un album vechi de 18 ani. Exact, ultimul album decent U2 a fost lansat acum 18 ani!

U2 au dus-o bine, au avut turnee din care au făcut bani, dar gusturile și oamenii se schimbă. Fără niște hituri vor ajunge ca Deep Purple, să cânte la Arenele Romane cu Brenciu în deschidere și să lanseze câte un album mediocru o dată la 10 ani, ca să aibă motiv să cânte piesele de pe “Zooropa” și “Joshua Tree” pentru oameni de vârsta a treia. La fel ca Purple sau ca Whitesnake.

Mi-am adus aminte de o secvență din “American Reunion”, în care o puștoaică de 17 ani îi spune unuia de 30, cu referire la “Wannabe”, “isn’t classic rock the best”?

music

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. Cred ca mai curand vor fi un fel de Scorpions. Si in loc de Arenele Romane o sa cante pe terenul de la Liceul Sportiv din Brasov.

    Nu e rusine, si Scorpions si Michael Bolton au cantat pe acolo :D

    00
  2. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

    00
  3. Cam asa este….Cand sunt pe moarte sau nu mai sunt la moda vin prin tari de 3 lei…asa ca Rromania !

    00
  4. Mah, amu’ depinde si de cum inca se „comporta” trupa respectiva. Am fost la primul concert Metallica in Bucuresti, am fost si la al doilea si cu siguranta, daca ar mai veni as merge din nou cu placere. Am dat un exemplu pt ca nici ei (cel putin la al doilea) nu erau la prima tinerete.
    Nu sunt fan U2, dar ma gandesc ca vor fi destui care au crescut cu ei si vor vinde bilete binisor in ro.

    00
  5. Lumea spune ca Bono de la U2 va deveni in curand primul star rock o a vere de peste 1 000 de milioane de dolari(un miliard) si chitarisul lor The Edge are vreo 200 de milioane.
    Deci n-are cum sa vina in Romania pentru bani.
    vin in Romania pentru ca le-a placut mult Budapest si noul manager fiind mahmur, a pus mana pe telefon si a rezolvat un concert la Bucharest.

    00
    • e posibil sa te referi la bugetul elevation parteners, unde bono e partener, nu proprietar intreg?

    • …si aia(actiuni fb) si mai are la dropbox ceva actiuni parca, oricum are destul incat banii care i-ar primi la un concert pe National Arena sa nu reprezinte nici 1 la mie din averea sa.

      00
    • ok. dar valoarea aia a averii nu e in cash. e in case, terenuri, catalogul trupei, bunuri. pe când, 2 milioane euro la un concert sunt bani in mână.

  6. La Arenele Romane, Deep Purple a cantat in deschidere la Iris, ceea ce mi s-a parut o tampenie crasa a a organizatorilor.
    E adevarat ca Deep Purple de acum nu mai are nici o legatura cu Ritchie Blackmore – John Lord – Roger Glover – Ian Paice – Gillan (cel din Child in Time ’69) dar totusi…

    00
  7. Parca e pacat de Depp Purple ca au ajuns asa. O formatie uriasa, care I-au influentat pe cei de dupa ei chiar mai mult decat Led Zepellin, imho.

    Altfel e absurd sa le cerem noi sau sa isi ceara ei insasi sa mai compuna cantece noi si bune acum, cand le cam cade placa din gura pe scena. Omeneste nu e posibil, la un moment dat se blocheaza neuronul musical si nu mai poti pune nimic nou si bun pe masa, Nu mai ai cum sa compui cum compuneai acum 45 de ani.

    Cel mai sanatos e sa pui chitara in cui si sa te pierzi in lume, cum a facut John Deacon de la Queen. Dar nu pot sa fie toti atat de intelepti.

    00
  8. Ultimul tur a batut o gramada de recorduri. Multe din concertele de acum nu mai au bilete disponibile. Ultimul album e mai bun decat cel precedent. Tristi rau, saracii… Dar lasa, mergem la Delia sau la ce alte mizerii romanesti mai postai pe blog.

    00
  9. Da! Asa este….Cand sunt pe moarte… :) cauta cimitire! :)

    00
  10. Vali, in 2009 U2 umplea Wembley-ul, era record de spectatori, iar concertul a fost bestial. N-am vazut sonorizare mai buna, sincronizare mai buna intre membrii unei formatii, n-am vazut mai mult profesionalism nicaieri. La concert nu merg sa ascult ultimele piese – daca nu e concert de promovare – ci merg ca la spectacol, sa ma bucur de tot, de lumini/sunet/prezenta scenica etc. E ca la teatru, nu merg neaparat pentru replici, pe care le pot citi si singur acasa, merg pentru actori, pentru prezenta lor scenica etc.

    Re trupa mare, eu consider ca odata ce ai atins nivelul de trupa mare ramai acolo. Melodiile bestiale scoase acum 15-20-25 de ani sunt la fel de bestiale si acum, nu au fost summer hits, ca sa zic asa, si Edge stie cu chitara la fel de bine ca si atunci. Ah, ca nu sunt trupa a momentului, asta e altceva si e clar din vanzarile ultimelor albume, prezenta in topuri etc. Dar o trupa mare ramane o trupa mare atata timp cat fizic mai pot face ce faceau candva. Rolling Stones sunt zei, chiar daca ultimul lor hit e de acum 40 de ani. Aerosmith sunt tari, chiar daca ultimul lor album care conteaza are 20 de ani. O trupa mare ramane mare atata timp cat ethnic mai face fata, si aici nu se pune problema.

    Blaga n-a mai scris nici o poezie noua in ultimii ani, dar asta nu inseamna ca nu mai e un mare poet si ca oamenii nu recitesc poeziile alea vechi :), dupa cum nu inseamna ca poetul anului in Romania (admitand ca ar exista un atare premiu) e mai mare poet ACUM decat Blaga.

    00
    • nu contesc că U2 e o trupă mare, probabil cea mai mare trupă pop, dar nu compara cu stones. acolo e altă economie. ăia au fani de 16 și fani de 80. u2 nu prinde la copiii de 20, pentru că piesele lor sunt un alternativ de kkt, la care alții sunt mai buni. și nu ii cunosc pentru că, neavând hituri, lumea nu aude de ei. tot noi, ăstia care am crescut cu one și miss sarajevo, suntem baza.

  11. Ce vorbești? U2 e printre putinele formații care mai umplu stadioane…

    00
  12. Exista vreo trupa mai overrated decat U2?

    00
  13. U2 sunt terminati.
    https://www.u2.com/tour
    Din 69 de concerte in 2015, la 9 nici macar nu is Sold Out inca. Si vorba aia, is sali mici si intime, gen O2 Arena, Bercy, Madison Square Garden, etc. Clar, e timpul sa cante in Cluj.
    De altfel si la turneul anterior, am fost la Roma, de-abia ne-am strans 75.000.

    00
    • Ahaha,

      Mi-aduc aminte de Paris 2009, 2 seri la rand cate 110.000 oameni. Concerte epice. Saracu Zoso, o aparte semnificativa din articolele sale sunt pur si simplu glume.
      De fapt au fost discutii si la 360 Tour sa vina la Bucuresti dar pur si simplu nu exista stadion la vremea aia.
      Daca or face in 2016 vreun turneu prin Europa, la Bucuresti va fi sold out in primele zece ore.

      00
  14. Faptul ca nu s-au vandut toate biletele (maxim 3000 bilete nevandute?) la cateva concerte nu compenseaza ca in alte orase au suplimentat numarul de concerte?
    Londra – 6 spectacole (total, dupa suplimentare)
    Berlin, Paris, Barcelona, Amsterdam, Stockholm – cate 4 spectacole
    New York – 8 spectacole
    Si asa mai departe…
    Bineinteles, e de vazut cate vor mai ramane nevandute (in US poate).
    Muzica nu mai e ce-a fost… cati sunt cei care scot dupa ani buni o muzica mai buna decat cea din primii lor ani de succes?
    PS: Elton John a concertat pe stadionul Progresul in fata nimanui. Si asta dupa ce s-a dat liber la porti deoarece nu se vandusera bilete. Si tot asta in timp ce in alte orase canta cu casa inchisa.

    00
  15. Faptul ca u2 umplu stadioane inseamna ca in continuare lumea e prosti!

    00
  16. @Adi, iubitorule de sarcasm

    00
  17. @animaloo, tie ti s-a facut rau la Garana, nu mai pot avea incredere in tine. Parca nici Sabaton nu au schimbat mult lucrurile de cativa ani buni, pe U2 de ce sa ii sfadim?

    00
  18. sa vezi ce se intampla cand se anunta „ultimul dar de data asta chiar ultimul” concert led zep.
    si Black Sabbath ultimul concert deja a devenit ultimul turneu.

    00
  19. Astia sigur o sa-l aiba pe Adrian Enache in deschidere…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube