trafic.ro, nobody cares

Mă amuză faptul că trafic.ro începe să se deschidă. Ca o virgină care ajunge la 20 de ani şi îşi dă seama că vremea trece şi că e cazul să facă ceva, pentru că lumea se schimbă. Nu mai e aşa de mişto să nu fie nevoie să dai explicaţii. Acum ceri şi părerea celor înscrişi pentru că, nu-i aşa, trăim în era web doizero şi trebuie să comunicăm cu oamenii.

Softpedia s-au cărat, soft32 la fel, neogen s-au cărat şi au fost convinşi să mai rămână, mirabilisu s-au dus si ei, primele statistici brat bat la uşă, băieţilor deştepţi de la netbridge le cam fuge pământul de sub picioare.

Şi au dechis să nu mai fie cu nasul pe sus. Vai de mine şi de mine, ce important mă simt, organizează reorganizarea! Hai, toată lumea, năvala să ne înscriem în trafic.ro! Din păcate, băieţii mai au mult de lucru la people skills, un topic pe un forum la care nu pot ajunge de pe prima pagină, topic populat doar de oameni care au impresia că părerea lor contează, nu înseamnă deloc deschidere la public.

Sorin, n-o să se întâmple nimic cu asta, sau dacă o să, e deja prea târziu. Nu încercaţi să mulţumiţi bloggerii cu prostii. Ăia care contează nu le pasă de trafic, iar ăia care sunt în trafic nu contează.

ps: da, încă frustrat

trafic, netbridge, dot ro

Pe aceeaşi temă

trafic.ro, nobody cares - 6 comentarii

    1.
  1. gravatar Morrison a scris pe

    nivelul intelectualo profesional al serviciilor oferite de orice counter de genu romanesc este aproximativ egala cu cantitatea de matematici superioare din capul unui fotbalist din divizia C

  2. 2.
  3. gravatar soft-wikiteam a scris pe

    acum trafic.ro a ramas singura chestie unde mai putem vedea traficul site-ului. dar ce este prost la acest trafic.ro este ca iti da statisticile pe zile, nu iti ofera o statistica completa a traficului pe an al cuvintele cheie
    Neogem dupa parerea mea a pierdut pe pareat de bussines dar poate va castiga mult pe partea de social network. Eu si poate ca mine multi altii intrau pe neogen numai pentru monitorizare….ACUM VA TREBUI sa ne mutam pe trafic. Eu zic ca trafic in urmatoarea luna va castiga multi utilizatori noi si va ramina in continuare la functionalitatea lui de baza si nu ne va dezamagi ca neogen. (Internetul este in continuare cea mai dinamica lune) (soft.wikiteam.ro)

  4. 3.
  5. gravatar Bilen a scris pe

    Ai dreptate cand spui ca lumea se schimba. Prima oara cand am intrat in contact cu internetul mai tot ce misca pe www-ul mioritic era inscris in top100.ro si toti mircarii isi faceau pagini personale. Acel val a trecut asa cum o sa treaca si valul cu trafic.ro. Netbridge ar trebui sa deschida bine ochii si sa focalizeze in alte directii.

  6. 4.
  7. gravatar Catre bloguri » FunGift.ro - Magazin online de cadouri a scris pe

    [...] cam mica, pentru ca zoso … imi da counterul peste cap o data pe luna“.  Zoso ca “aia care contează nu le pasă de trafic, iar ăia care sunt

  8. 5.
  9. gravatar Ariel Constantinof a scris pe

    Categoria bloguri – fanmanele.blogspot.com – nu stiu cum de i-au permis sa intre in trafic.ro in primul rand… oh, happy days!

  10. 6.
  11. gravatar Trafic.ro :: nu mai a scris pe

    [...] ce toate lumea(zoso, deceblog, sorin-tudor… şi gata, cu toate că mai sunt şi alţii, dar după aia or să [...]