Ţiganii: ori îi omorâm, ori îi ducem la şcoală

scris de 48

guestpost de George Damian

Ţiganii au venit în Europa din India pe ruta Persia, Armenia, Imperiul Bizantin. Lingviştii au demonstrat că ţiganii au părăsit India în jurul anului 1000, pe la 1100 încep să apară în documente bizantine. În Bizanţ şi-au primit numele athiganous – aţigani – ţigani. Tot aici li s-a fixat şi soarta: statutul lor era de sclavi ai statului. Când teritoriile bizantine încep să fie preluate de turci pe la 1300, ţiganii încep să apară ca sclavi în Serbia, Bulgaria şi Valahia. Pe ruta Belgrad-Budapesta ţiganii încep în aceeaşi perioadă să pătrundă spre Europa Occidentală.

Marea Şmecherie

Anii 1400 au fost cei mai fericiţi ani ai ţiganilor în Europa: se prezentau peste tot drept pelerini egipteni care au greşit drumul spre Ierusalim şi au ajuns la Paris. Erau bine primiţi şi bine trataţi, în scurtă vreme comunităţile locale se prindeau de şmecherie şi încercau să scape de ei. Egiptians – gypsies şi chiar Pharaones – faraoni. De pe la 1500 în statele germane încep să fie alungaţi, în secolul XVIII se organizau vânători de ţigani. Statutul lor: excluşi social, lipsiţi de apărarea legii.

Robia

În Valahia şi Moldova au fost preluaţi ca sclavi ai statului pe modelul bizantin. Voievozii îi donau mănăstirilor şi boierilor, care îi puteau vinde. De principiu erau lăsaţi în pace să-şi câştige traiul cum ştiau mai bine, o dată pe an trebuiau să plătească un impozit stăpânului (la mănăstiri erau folosiţi la diverse munci). Au fost eliberaţi din robie în 1856, nu a existat nici un fel de program de integrare socială după eliberare, au fost lăsaţi în voia soartei, fie nomazi, fie dependenţi de o localitate.

Primul proiect de asimilare

Împărăteasa Maria Tereza şi fiul ei Iosif al II lea s-au ocupat de ţiganii din Imperiul Habsburgic. Au fost date câteva legi pentru a reglementa statutul ţiganilor foarte numeroşi în Imperiu (mai ales în Ungaria şi Transilvania). În Transilvania au intrat pe la 1400 cu statut de iobagi regali (o variantă îndulcită a robiei din Valahia şi Moldova), după dispariţia regatului Ungariei ţiganii transilvăneni au devenit iobagi orăşeneşti sau iobagi ai principatului. Reglementările Mariei Tereza şi ale lui Iosif al II lea seamănă leit cu cele ale UE: ţiganilor să nu li se mai spună ţigani, să meargă la muncă, să meargă la şcoală, să se spele. După vreo patruzeci de ani de aplicare în silă toată lumea a uitat de aceste legi.

Terţul exclus

Viziunea europenilor în privinţa ţiganilor este limitată: constituie o problemă socială. De aici rezultă două metode de tratare: asimilare sau exterminare. Asimilarea este varianta „soft” – aplicată şi de comunişti şi de UE. Asimilării i se spune „integrare socială”, iar experimentele anterioare eşuate (habsburgic şi comunist) nu au fost analizate îndeajuns. S-au găsit câţiva bezmetici care să spună că ţiganii reprezintă o construcţie artificială, un concept cultural care i-a înglobat pe excluşii social rezultaţi în urma revoluţiei industriale. Concluzia unui antropolog britanic care a trăit printre ţigani câţiva ani: ţiganii văd munca altfel decât europenii, ei nu vor să „muncească” (la nivel imaginar cel puţin, că de muncit şi ei muncesc). Francezii au găsit nişte chichiţe legale care le permit să îi trateze „medieval” pe ţigani: 300 de euro şi expulzare. Comisia Europeană ştie una şi bună: şcoală, muncă, spital şi case. Europa este blocată într-o viziune fără ieşire: ori îi omorâm, ori îi ducem la şcoală!

Naţionalism ţigănesc?

Naţionalismul ţigănesc pare imposibil. „Secolul naţiunilor” a trecut de mult. Limba ţigănească este practic inexistentă şi pe de-asupra a fost puternic afectată de celelalte construcţii naţionaliste: există prea multe dialecte pentru a se reuşi o standardizare la nivel european. O conştiinţă naţională independentă de teritoriu pe model evreiesc este imposibilă: ţiganii nu au o religie comună şi nici foarte religioşi nu sunt. Uniunea Europeană nu va susţine un reviriment ţigănesc pe model naţionalist. Şi atunci? Atunci nimic.