De ce și ce rezultă din plecarea târziu de acasă

O mare parte din tinerii europeni (30.9%) locuiesc încă cu părinţii lor, chiar şi la vârsta de 30 de ani. În România, 44.1% dintre tinere stau încă în casa părintească. Procentul este mult mai mare în cazul băieţilor, ajungând la 75%. Mai mult decât atât, se pare că fetele din România se mută de acasă în jurul vârstei de 26 de ani, în timp ce băieţii pleacă mult mai târziu, pe la 30 de ani. (sursa)

  1. Cam aia e vârsta la care tinerii încep să câștige destui bani încât să poată pleca de acasă. Cu mici excepții, toți vor să plece de acasă.
  2. De aceea băieții mai în vârstă agață fete mai tinere. Pisi, mergem la mine? Pentru că e mișto să nu ți-o mai tragi pe mutește.
  3. Frica de responsabilități e în continuare un factor important. Fetelor, puteți începe să întrebați la ce vârstă s-a mutat de acasă sau dacă încă stă cu babacii, e o metodă simplă să vă dați seama dacă are ceva în cap sau nu.
  4. E normal ca, dacă nu ai viața ta pusă la punct și stai în continuare pe spinarea altora, să nu vrei să faci copii. Pentru că durează ceva până realizezi cum se face chestia asta cu statul singur sau cu iubita, doar voi doi, cât zahăr vă trebuie, cum se pune colacul la toaletă și cine se spală pe dinți cu etnobotanice.
  5. Fetelor le plac băieții care au. Situație. Planuri. Idei. Dorință. Avânt.

 

 

 

 

bilzerian

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

83 comentarii

  1. Pana la 28 ani, in buletin inca aveam domiciliu la parinti, dar eu plecasem de la 18 ani de acasa: facultate, locuit cu prietena, chestii…

    00
  2. Anne marie chelariu, tu esti?

    In rest, misto articolul, doar ca iti scapa paradoxul: O agati pe pisi si va mutati impreuna, sau te muti singur si o agati pe pisi pe urma.

    00
  3. Născut în Târgu Jiu, plecat la facultate la 19 ani în Timișoara, terminat facultatea la 22, angajat după 1 o lună în București. Am planuri, idei, visuri, dorință și avânt.

    Nu caut nimic, doar mă laud.

    00
  4. De ce nu au corelat si cu veniturile la acea varsta plus costul de a sta singur. Asa, usor sa arati cu degetul daca nu expui intreaga problema.

    00
    • da omule sunt intotdeauna niste costuri. Stai cu ai batrani faci economii, dar futi in soapta sau deloc ca te aude ma-ta. Si cand pleci de acasa esti un lache care o asteapta pe mami sa-i spele chilotii.
      Stai singur, esti sarac o perioada si asa inveti. Cum sa-ti faci un buget, cum sa te organizezi cum sa faci curat in casa. Avantaje: libertate, control, futut cu nabadai.

      00
    • cheddar: Nu stiu cum e la altii, dar ai mei au avut grija sa ma invete si treburi casnice, asa ca contribui la ele.
      Depinde de relatia pe care o ai in familie. Eu ma inteleg super bine cu ai mei.

      00
  5. Cateva completari de la mine: la 30 de ani ajungi pe de o parte sa castigi mai multi bani insa, cel mai important, ai capatat destula experienta de viata pentru a-ti judeca mai bine optiunile si a profita de ele. Partea cu „fetelor le plac” e wishful thinking. Situatia materiala este sigur un bonus, insa „placutul” se decide in general pe alte criterii. Romania are o traditie imemoriala de locuit cate 3 generatii intr-o casa sau de construit cuibul familiei tinere cu ajutor consistent de la parinti.

    00
  6. > „Fetelor le plac băieții care au. Situație. Planuri. Idei. Dorință. Avânt.”

    Foarte bine punctat. Imi aduce aminte de scena asta din Seinfeld:

    00
  7. Toti tinerii s-ar muta singuri, dar e vorba numai si numai de bani.

    De unde scoti 30.000 euro daca tu ai salariu de 2.000 lei(si asta e un caz fericit, sunt unii care muncesc pe 1200-1300 lei).
    Oricat ai fi de strangator, din 2000 lei nu poti sa pui deoparte mai mult de 800 lei pe luna.
    Fa tu un calcul si vezi cam in cat timp strangi bani de un apartament :) Vreo 15-20 ani(calculand si dobanzile nesimtite ale bancilor) sa tot platesti chirie… o adevarata placere.

    Si te trezesti la 45 ani ca abia atunci devii PROPRIETAR(cat timp platesti rate nu poti sa te consideri proprietar) insa nu ai simtit nicio bucurie de a trai, nu ti-ai permis mici mofturi, un concediu mai de doamne ajuta(nu bulgaria, turcia sau grecia care sunt destinatiile tuturor saracilor), o masina ceva mai rasarita.
    Nu frate, 20 ani strangi din buci si traiesti doar cu gandul ca la 45 ani o sa fie apartamentul TAU.

    Si cine stie, poate faci accident de masina sau iti cade un turture in cap, si mori neproprietar…

    00
    • @Alex: da’ e puțin boss 30.000 de euro. Nu îl iei și tu gata mobilat, ca oamenii? cu centrală, aer, combină și mă rog, una alta prin casă?

      Proprietar te faci și cu 5000 de euro, adică 200 de milioane, ceea ce este o sumă de nimic pentru oricine. Da’ lumea vrea din prima extra full, nu mai își face nimeni bordei până e gata prima cameră.

      Saracii de ei, ce amarati sunt ăștia care n-au unde să stea, doamne, doamne… tare greu trebuie să le fie să nu aibă ei (din start) mai mult ca alții…

      00
  8. Ce sa zic, te pricepi la femei mai bine decat o femeie.

    00
  9. Roxana are urme de Bilzerian pe la gura.

    00
  10. pot sa fac o gluma cu egalitatea sociala? statistic vorbind femeile sunt avantajate in privinta joburilor
    https://www.youtube.com/watch?v=1RbZdRRd4J0
    stii ce e de kkt? ca nu poti sa iti faci rata la casa daca n-ai minim un an de munca si chiar si atunci trebuie sa dai un avans, uite asa o labaresti chirias in loc sa fii proprietar. pai cum plm sa nu te muti la 25 de acasa cand mai devreme nu poti?

    00
  11. Cand 75 % din popendulatia angajata este platita cu minim pe economie, astfel de statistici chiar sunt adecvate si reale. Poate au facut sondajele doar in Pipera, altfel….

    00
    • Cred ca în Pipera vrea lumea sa-si ia casa, de se plâng toți ca sunt scumpe casele. Sunt multe terenuri la 10 euro mp. Sau și asta e scump?

      00
  12. Fara a scuza pe nimeni, o explicatie mult mai simpla ar fi aceea ca in Romania veniturile sunt sub media europeana, in timp ce in marile orase preturile apartamentelor sunt de multe ori chiar mai mari… Nu mai locuiesc cu ai mei de la 19 ani, cand am plecat la Facultate si m-am stabilit in Cluj, unde am trait in chirie (care nu a fost niciodata mai mica de 150 euro), iar doar recent am reusit sa cumpar un apartament si ala prin credit, insa unul decent. Puteam sa o fac prin 2006-2008, insa ar fi fost o greseala, avand in vedere ce dobanzi criminale se practicau atunci, iar daca as fi avut oportunitatea sa locuiesc cu parintii si sa economisesc o medie de 200 euro lunar, permitandu-mi sa am locuinta mea cu ani mai repede, cu siguranta ca as fi facut-o.

    Toate astea in conditiile in care mereu am avut un venit ceva peste medie si am lucrat din anul intai de facultate, insa ce te faci cand te angajezi doar dupa terminarea studiilor si atunci pe 1000-1200 ron, ca doar „nu ai experienta”, iar daca nu traiesti in Vaslui, chiria reprezinta de regula jumatate din venit? Fuga de responsabilitati sau mai degraba pragmatism romanesc?

    00
  13. Fetele for baieti frumosi, inalti, bogati, spirituali, rai , si sa le pupe in fund când vor ele…..si marmota invelea ciocolata….

    00
  14. Am plecat din casa parintilor la 18 ani, ca sa merg la facultate, la Bucuresti. De atunci n-am mai locuit cu ai mei. Dupa 12 ani de stat in Bucuresti, ba in gazda, ba in camin, si vreo 8 ani cu chirie (cu prietenii), m-am intors in Ploiesti, la casa parinteasca, dar parintii se mutasera deja de cativa ani. Dupa alti 5 ani m-am casatorit, mi-am luat casa mea si am facut copil. Nu ma incadrez in stereotipul de mai sus: am plecat mai devreme de acasa, dar de „intrat in randul lumii” am intrat mult mai tarziu. Salariu decent am inceput sa am pe la 30 de ani, dupa ce am incetat sa mai lucrez pentru firme romanesti, si am intrat in multinationala. Pareri?

    00
  15. am facut un sondaj printre prietenele mele sa aflu daca li se pare o problema ca un potential boyfriend sa stea inca la parinti acasa la 30 de ani. si ce crezi?! nici macar una nu a zis ca i se pare un showstopper. si am intrebat 8-9 fete intre 23-31 de ani(din bucuresti) si mai bogate, si mai sarace, si mai fitoase, si mai modeste. na, mai zii ceva!

    00
  16. Voiam sa zic ceva despre faptul ca fetele pleaca mai devreme de acasa, dar mi-am dat seama ca o sa vina cineva si o sa spuna ca fetele pleaca sa se marite, de pe banii lu’ babacu’ pe banii fraierului.
    Mda.

    00
  17. <>

    sa o s..a fetele ; suntem in anul 2015, avem egalitate intre sexe, deci sa-si faca singure situatie, planuri si sa aiba idei si avant …

    se pot angaja fara probleme ca sofer de TIR , vatman , miner , instalator , zugrav etc

    sau egalitatea trebuie sa fie doar la munca de birou si pozitiile de conducere ? :-)

    te cam contrazici in post-uri , in altele le critici ca vor ca EL sa aiba deja casa ca in reviste , acum iei de normal lucrul asta …de unde pana mea atatia realizati , cu situatie + viitor , tutelor ? ganditi putin ? las’ ca peste vreo 20-30 de ani o sa se umple rromanica de indieni get-beget , ca rumanasi nu o sa mai fie , pt ca ale noastre tinere viseaza aproape toate, la Mr Perfect din serialul ala cu 4 distruse …

    00
  18. Precum ION este un roman circular…asa este si „trasul”…ti-o tragi pe muteste sa nu te auda batranii……apoi dai drumul animalului din tine…si apoi ti-o tragi iar pe muteste…sa nu trezesti copiii …

    00
  19. si mai poti sa adaugi, la tipi, ca cei care pleaca mai tarziu de acasa sunt cei mai nesuferiti si mai „baiatul mamei” si vai de amarata care se uita la el si vede un adult fara sa stie ca inauntru e un domnul Goe si ca viata lor impreuna va fi defapt intotdeauna in 3- el, ea si mama lui.

    pe mine m-a dat mama afara din casa in ziua in care m implinit 18 ani.Aveam o penie de urmas de la atata, lusem la facultate- si gata. N-a fost usor, dar uitandu-ma inapoi, a fost o chestie buna.
    Animalele isi dau puii afara din cuib cand sunt destul de mari.

    00
    • da, dar tu erai și poamă rea :P

    • pai cum dreaq’ sa nu fiu- ea era toata ziua acasa cu amantul, io ce puteam sa fac? ma duceam in alta parte :)

      00
    • „pe mine m-a dat mama afara din casa in ziua in care m implinit 18 ani.Aveam o penie de urmas de la atata, lusem la facultate- si gata.”

      Eu n-as mai numi-o pe persoana care te-a data afara din casa drept „mama”…
      Acum hai sa procedam la fel cu toti copiii nostri, termina liceul si ii dam afara din locuinta. Am mai auzit vieti distruse de asa oameni, gen „am plecat cu 5 euro in buzunar in Italia” etc.

      00
    • Claudiu, eu iti inteleg indignarea, dar e o situatie mult mai complicata si n-am chef sa-mi scriu povestea vietii aici, dar iti multumesc pentru intentie.
      Stiu o gramada de fosti colegi pe care i-au cocolosit parintii… si nici unul dintre ei n-a ajuns teribil de bine. Si poate n-ai inteles tu, dar majoritatea oamenilor care au plecat cu 5 euro in Italia au reusit sa faca ceva, mai bine sau mai rau. Ia-o de la mine, eu am plecat cu 50 de euro in Germania in 2000 :) Mai bine decat sa stea in Romania pe un salariu de mizerie, sa fie fututi in toate orificiile de clasa politica, dar pana la urma e OK „pentru ca stau cu mama si cu tata si ma mai ajuta.”
      Conditiile de adversitate dezvolta inteligenta and all that. Nu mi-a fost usor, dar intre a sta azi sa scormonesc printr-un munte de CV-uri ca sa mai angajez un om si a locui in Romania pe un salariu de mizerie… prima varianta castiga.

      00
    • Cheddar, la ce adresa pot trimite CV-ul ? :D

      00
    • depinde ce stii sa faci.

      00
    • Pozitia e de developer UX/UI , cel putin 5 ani de experienta intr-un mediu comercial, Scrum team. Teste de competenta tehnica, Engleza si Germana fluent. Perioada de proba 3 luni.
      Birourile sunt in Leicester UK, telecommuting OK 3 zile pe saptamana.
      Salariul 35-40k£ plus sporuri de productivitate dependente de rezultatele firmei. Asigurare de santate privata, pensie privata.
      CV la nxdrec@gmail.com.

      00
  20. Comoditatea e greu de învins. Și are legătură cu studiile superioare. Nu ca act didactic sau cunoștințe dobândite, ci prin simplul fapt ca-ti cureți dracu’ singuri niște cartofi în cămin. Daca ți-i curăță ma-ta nu înveți. A da, și fututul. La bărbați cel puțin are o mare importanță turul de forță de câteva luni de futut fără grijă ca intră ma-sa. :).

    00
  21. Plecatul de acasa tine si de parinti. Daca ma-sa inca ii spala chilotii la 30 de ani, e oarecum normal sa nu vrea sa plece.

    00
  22. Buna de tot poza cu agariciu’ ala.

    00
  23. Eu stau cu prietenul meu de un an, de cand am inceput facultatea, intr-un alt oras decat cel natal, avand amandoi 20 de ani. E foarte greu sa platesi chiria si sa te intretii din 2 salarii minime, dar nimic nu se compara cu faptul ca ai o oarecare independenta si ca nu mai atarni la parinti

    Sigur, daca stateam acasa si lucram, puteam strange salariile si in timp s-ar fi adunat o suma destul de buna, dar am zis ca e mai satisfacator sa adunam trairi, experiente si amintiri impreuna decat niste bani, incercam pe cat posibil sa nu ne invartim in jurul lor.

    00
  24. Dar tu știi care e diferența dintre ai noștri și ai lor ? Ai noștri la și la 22 de ani ascultă florin salam și idolul lor e sov, sau dan bilzerian, să nu muncească deloc și să vină bani, își schimbă 7 locuri de muncă într-un an pentru că nu sunt serioși, pe cand ai lor muncesc în corporație și sunt oameni normali la fel ca ăia de 30, și desigur, ei sunt sclavi în corporație iar ai noștri știu să se distreze :)
    Ps: și nu zic doar de corporație, în țările civilizate câștigi 1500 la fabrică, dai 300 pe o cameră și 200 pe mâncare, cu 1000 faci ce vrei, la noi nu îți ajung banii nici de mâncare + chirie la munca de bază

    00
    • nu sunt bre. Vecinul meu are trei copii adulti. Unul prefera sa munceasca intr-un bar pentru ca poate sa bea pe gratis, fata mijlocie munceste si face facultatea full time iar cea mica ( care are 22 de ani) prefera sa locuiasca cu parintii pentru ca asa isi poate cheltui tot salariul pe tampenii, iar ambitia ei in viata e sa continue sa fie receptionista.

      00
  25. Si in Canada incepe sa apara fenomenul asta.
    Principalele motive: Cresterea pretului educatiei, tinerii absolventi au datorii imense, lipsa locurilor de munca bine platite, pretul caselor la preturi imposibile.

    00
  26. Desi tangential ai dreptate.
    Mie asta mi se pare o falsa problema.
    Stiu destui care plecati fiind, nu s-a dezvoltat nimic la ei, cel putin in bine.
    Cum la fel stiu tipi crescuti cu parintii care duc o viata normala.

    00
  27. Nu stiu cum e facuta statistica aia, dar daca se ia dupa adresa din buletin (sau viza de flotant) e profund eronata. Majoritatea colegilor mei nu si-a schimbat adresa din buletin din comoditate deci figureaza inca „la parinti” desi ei sunt plecati de acasa de multi ani.

    00
  28. Dar de ce este regula ca pisi sa gaseasca totul de-a gata?
    Efortul financiar si utilitatea in sine sa stai singur nu se justifica atunci cand nu esti intr-o relatie. Eventual se face acest pas impreuna.
    Si fara nici o suparare, de banii dati pe rata la casa sau chirie, ma duc la pre-pay si f… de m-i se toceste jucaria, plus ca sunt scutit de ifose si scene.

    00
  29. NOU
    #60

    am observat la prietenii mei casatoriti, ca fetele s-au mutat din casa parintilor in casa socrilor. unii mai au si cate un copil si stau intr-o singura camera cu parintii in apartament. dar ei sunt „fericiti” si „in rand cu lumea”!

    00
  30. Mie mi se parea ca am stat prea mult acasa cu parintii, pana pe la 20 de ani. Fiind din Bucuresti nu a fost nevoie sa stau cu chirie/camin pe timpul facultatii, in timp ce alte colege stateau deja singure.
    Conteaza mult sa pleci la facultate intr-un alt oras, sau sa te poti muta cu prinetenul/prietena , cand devine ceva mai serioasa treaba.

    00
  31. Sunt curios cati dintre masculii alfa de mai sus au credite pe viata pentru casele in care si-o trag animalic cu fete mai tinere.

    00
  32. Multi dintre barbati sunt foarte mamosi. Chiar am intalnit cateva cazuri.

    00
  33. Sa pleci de acasa si sa faci rata la casa pe 30 de ani… Cand tu ai deja o casa, a parintilor(doar a tatalui, in cazul meu), foarte ok, mare, in care se poate locui fara probleme… da…
    Cu toate astea, sunt plecat de acasa de la 15 ani. De nevoie, nu de placere.

    00
    • „fara probleme” – aha. Sure. Fara probleme.

      00
    • De ce e greu de crezut ca fara probleme? Parintii mei sunt divortati, acasa a ramas doar tata. Singur. Eu plecat de la 15 ani pana in prezent, sora mea plecata la facultate la Bucuresti. Eu m-as intoarce oricand daca as putea. Ca de unde bani de casa? Si de ce sa platesc chirie toata viata?

      00
  34. Parcă văd că se ia Badea de tine deseară la TV…

    00
  35. Eu am plecat de la 18 ani , am schimbat si nspe locuri de munca , am dat nspe rateuri cu „propriul sef” dar insistand am putut sa fac cat de cat ceva… insistand a insemnat :esec, esec, speranta, esec, esec, stabilitate medie… daca insisti si nu asculti de parerile celorlalti – care insista sa iti explice ca nu ai sanse sa reusesti – vei reusi sa pleci de-acasa si tu si nevasta-ta! Si sa-ti mai ajuti si familia…

    00
  36. articolele astea vin pentru ca generatia optzecista e cumva invidioasa pe generatia millenials, „bulangiii de dupa opshnoua”, etc.

    m-am angajat la 21 de ani nu pentru ca am vrut ci pentru ca maica’mea nu ma mai mai putea tine. in conditiile in care nu aveam telefon, laptop, internet si nici bani de cheltuiala in afara unui suc.
    m-am angajat intr-o vara chipurile „doar pentru vara” si de atunci au trecut 13 ani de munca din care vreo 10 in corporatie.
    mi-am luat o masina pe credit si am facut cateva vacante si cam atat….
    daca a meritat? categoric nu
    de ce?
    75% din amicii mei n-au muncit nicio zi pana la 35 de ani cat au acum. stau cu parintii si mananca din banii lor, n-au asteptari mari de la viata, isi permit cate o bere din cand in cand si iesiri la munte la discretie ca timp liber e. altfel, citit, somn, navigat pe net, stat la vorba cu altii ca ei, viata.
    asa serenitate ca pe chipul astora eu nu am vazut la niciun corporatist „umblat” , cu casa si masina….
    so fuck yeah! daca ar fi s-o iau de la zero cu parinti care sa poata sa ma sustina, n-as munci deloc. ma uit la mine, am deja fire albe, stress, mancat prost si cearcane si totul pentru ce? pentru ca sa ma placa femeile?:)) amicii astia „nemuncitori” au mai multe femei decat mine. ei au timp pentru ele, eu abia imi mai vad prietena la fata.

    00
    • Foarte bine punctat , nu știu dacă ați observat dar copilăria se termină atunci când începe viața sexuală . Dumnezeu a creat instinctul de reproducere că să ne fută pe toți in cur . Mulțumesc frumos .

      00
  37. Am plecat la 18 ani jumate de acasa, cand am terminat liceul. Puteam sta acasa, dar am fost obsedata sa imi gasesc de lucru, sa fiu independenta financiar (din cauza celor vazute in familie, am ajuns la concluzia ca asta e solutia). Parintii ma puteau sustine, fara probleme chiar.
    Am o amica, are 35 ani, nu a avut niciun job toata viata ei. Inca sta cu ma-sa si cu ta-so, sunt rupti in cur toti, dar asta nu e motivant pentru ea sa faca pe dracu in patru sa isi castige o paine si sa plece dracu de la ma-sa. Plange non-stop ca e urata si virgina si saraca. Mno, ce sa zic … :)
    Pana la urma tot ce conteaza e ce iti doresti tu sa faci cu viata ta si ce teluri iti stabilesti. Poti sa evoluezi frumos si daca stai la mamica pana la 30 si apoi iti iei zborul, dar si daca la 18 ai rupt usa :) – asta vis-a-vis de legatura pe care o fac unii comentatori intre nivelul de dezvoltare si statusul – cu sau fara mami.
    Nu prea ar trebui sa existe termen de comparatie intre tinerii europeni si tinerii romani. Cu un salariu entry-level in Occident iti poti permite o chirie, pe cand in Romania nu prea. Eu la inceput am avut colegi de apartament, chiar si asa, impartind chiria, „gafaiam” destul de tare cu banii la inceput. Din 1200 lei, sa dai 500-600 pe o camera intr-un apartament…. daca nu ai o motivatie foarte puternica exista sansa sa preferi sa stai cu mami in continuare.

    00
  38. E mișto să stai singur, ce să zic, să ai casa ta, alea… frumos, elegant. După ce am terminat facultatea m-am angajat pe un post de inginer la o companie ce activează în domeniul autovehiculelor și aeronavelor. Salariu: 1600 lei brut + ceva prime. După câteva luni a ajuns la 2000 lei brut. Mi-ar fi plăcut să stau singur, dar parcă mai plăcut era să rămân cu cei 200 și ceva de euro pe care i-aș fi dat pe chirie/rată.

    Nu zic cu salariile sunt neapărat mici, cu toate că suntem foarte decalați de restul europei. Dar cei 4 pereți, într-un bloc de căcat, costă enorm. 1000-1100 euro metrul pătrat în București? Ce, pendula mea, s-a întâmplat? Programul prima casă parcă mai rău face, iar cresc prețurile aiurea la apartamente. 30 de ani credit? Păi nu am trăit până acum 30 de ani. În fine, îmi caut apartament și îmi exprim frustrările pe bloguri…

    00
  39. Hai sa ne uitam in orasele mai mici, in cel mai fericit caz ai un loc de munca, dar e destul de prost platit. Ai doua solutii, stai la parinti si iti ajung banii de bere, mergi in alt oras pe bani mai multi, chirie,…..
    Cat timp cei care au afaceri mici sunt vazuti ca „patroni” care au o multime de bani, proprietarii de apartmanete ca te fac de bani, bancile ca pun bir pe tine.
    Creditul e o unealta benefica daca stii sa o folosesti, dar nu poti avea salar de 2.000 de lei si rata de 1.500 sau mai rau de 2,200 de lei.
    Stau cu chirie de multi ani, lumea din jur te preseaza sa iti cumperi apartamanetul, casa ta ca altfel esti un ratat. Vad multe cazuri care s-au aruncat in 2007 la rate si abia se descurca acum, intre timp banii au facut alti bani si pot cumpara 4-5 apartamente, dar ROI e mult prea mic sa merite banii blocati.

    00
  40. Sau mai sunt unii care prefera sa stea la casa cu parintii decat singuri intr-un apartament. Au si un loc separat unde pot sa fwta si ii cam doare-n fund ca ingroasa statisticile celor care la 26 de ani inca locuiesc cu parintii. Prefera sa-si cheltuie o parte din salariu pe diferite mofturi pentru ca ghici ce… dupa ce vine familia e mai greu.
    N-ai experienta cartofilor curatati si a zaharului cumparat? Intr-o luna, doua, se invata.
    Dragostea si frumusetea persoanei de sex opus? Dupa 30 de ani frumusetea e din ce in ce mai costisitor de pastrat, iar dragostea se va stinge inevitabil, intr-un ritm accelerat pe „stomacul gol”…

    00
  41. Venit la facultate in Bucuresti la 18 ani, angajat cu carte de muncă din semestrul doi al anului I. Eram deja cuplat cu o colegă de facultate… așa că am reusit performanta sa ma-nsor cu doi ani mai devreme ca tatăl meu, la 23 de ani (in anul doi de master).
    Am stat cu chirie un an si jumatate, mi-a murit socrul si ne-am mutat cu soacra, în patru camere. Au urmat doi ani de huzur, cămășile călcate țiplă, eram intrebat dimineatza de soacră ce vreau sa mananc la cina, nebunie… Nevastă-mea turba („lasa-l, mamă, nu-i mai căuta în coarne că după aia se-nvață!”).
    După doi ani, ne-am luat primul apartament, dupa cinci ani l-am luat și pe-al doilea. Apoi am divortat și am mers fiecare pe drumul lui. That’s life.
    N-am stat singur decât șase luni, iar necăsătorit – doi ani. Acum sunt iarăși familist, toate-s bune si la locul lor.
    Ceea ce vă doresc si vouă.

    00
  42. Hmmm… dupa citirea comentariilor am devenit usor confuza. Sunt si cazuri in care tineri (sub 30 de ani) isi sprijina parintii financiar chiar daca au plecat de acasa la varsta frageda. Si nu vorbesc de plecat peste hotare.
    Indiferent de situatie nu cred ca suntem in masura sa-i judecam nici pe cei care stau cu parintii, fiecare dintre noi are propria poveste de viata…

    00
  43. Asta e cu dedicație lui Badea!

    00
  44. Draga Vali, nu sunt de acord cu tine, hai sa iti spun si de ce.
    Am sa incerc sa structurez argumentele pe cat posibil.

    1. Unii nu vor sa plece de acasa pentru ca nu au crescut si nu locuiesc la bloc-cotetz. Eu pot sa tip cat vreau si sa mi-o trag cat vreau, ca nu ma aude nici dracu, ca e casa mare si perentii sunt grosi rau, ca intr-o vila interbelica. Defapt e chiar placut cand, la plecare, mama le ofera micul dejul si o cafea, in timp ce eu dorm inca 3 ore si faptul ca pot sa evit discutii de genul: „Ma suni?” sau „Vrei sa ne mai vedem?” sau… „Mai stii cum ma cheama?!”, il vad ca pe un privilegiu.

    2. Mai mult decat atat, daca vine vorba de ceva „schimb” cultural tata se poate duce si le ia de la aeroport, tailandeza, chineza, poloneza, nipona, portigheza, depinde ce gasesc si eu, si le aduce la mine fara sa trebuiasca sa ma mai deranjez si sa imi scol fundul de pe scaun. Taicamiu apreciaza MUUULT si cand le ia in brate sa le salute si cand vine vorba ca isi mai repete engleza ( yes, no, please, si multe de ale…OK-ului )

    3. Daca ar trebui sa locuiesc intr-un apartament, trebuie sa ma ocup, si de chirie, si de intretinere, si de curent si de telefon, si de cumparaturi, si de gatit, si de facut curat, si de intalniri la bloc, si de … Doamne ce prierdere de timp.
    Trebuie sa platesc loc de parcare si nu am garaj.

    4. Daca vine intr-adevar copilul, dupa cum spui tu, cine are grija de el? Din fetele alea pe care le pomeneai tu mai devreme, cate dintre ele crezi ca vor sta acasa? mai mult de 2 ani, sa faca fundul mare si sa se ocupe de educatia copilului… dragule, aici visezi un pic. Nici una, mai gasesti satence dinastea care nu au deloc ambitii sau educatie, dar mai greu, acum depinde si unde cauti. Faptul ca parintii mei ar primi o jucarie noua in cazul in care m-as muta cu iubita la mine si facem un copil…. MA BUCURA ENORM.
    Vin de la maternitate, ma duc direct la tata cu bebele in mana si ii spun : „Mircea ii dai mie G-Class-ul daca ti-l dau pe asta mic?!Si tu mergi pe jos pe langa carucior”. O sa aud un DA categoric. Si ma fac si eu cu un G-Class.

    5.Sa presupunem ca eu as pleca de acasa, si ca perintii mei ar ramane singuri, ce sa faca o vila de 340 mp goala? Chiar chezi ca are rost sa merg si sa platesc 250-450 de euro pentru un apartament ca sa schimb luxul de acasa cu ceva pareti de beton stropiti cu var doar ca sa pot sa stau singur? Nici acolo nu esti singur, esti cu vecinul :D si ca celalalt vecin, si cu administratorul.

    6. Fetele alea de 26 de ani pe care le vezi tu ( in context european ) se duc defapt la baieti de aia ele peaca mai repede de acasa, pentru ca asa se cuvine se pare.

    7. M-as simti chiar magar sa plec de acasa unde am niste parinti open minded, care nu ma constrang si nu stramba din nas la nimic, nici macar la menage a troi, cu o tipa si alt un alt dude. si sa las o casa superba cu tavanul inalt, camere de 30-40 mp, jos avem livingul bucataria, o baie si garajul iar sus este biblioteca si 5 dormitoare,bai spatioase si cada de fonta ( o chestie care mi-a lipsit foarte mult cand locuiam in Londra pe perioada studiilor universitate ), doar ca sa fiu „independent” cu prietena. Come on!

    8. Locuiesc la 4 minute de mers pe jos de Piata Romana. Indiferent cat de multi bani as avea, cat de mult success as avea (realist vorbind) si cat de mult as munci, nu am sa imi permit o astfel de casa si mai ales intr-o astfel de locatie. In plus, neamul meu locuieste aici de 5 generarii, iar bunicul meu ( pe bunica nu am prins-o ) a fost eroul meu, era ca un catelus, facea ce vroiam eu, statea cum vroiam eu si imi facea orice moft. Mi s-ar parea o tradare sa merg si sa dau bani unui speculant cu prea multe apartamente.

    Sunt de acord ca unii dintre noi traim in conditii mai naspa, in case foarte mici, cu multi membrii in familie, in camere in care unul se uita la TV si unul vrea sa doarma. In locuinte cu peretii asa de subtiri incat se aude si scartaitul patului sai plesnitul bucilor, insa aia pentru ca e o situatie de caca, nu pentru vezi doamne sunt parintii acolo. Insa da intr-adevar depinde si ce parinti ai, am vazut si eu specimene si specimene.

    As mai putea argumenta faptul ca in cativa ani, 5, poate 10, ai mei ar avea nevoie de ajutor, mai ales tata pentru ca ajunge la o varsta si va incepe sa aiba nevoie de ajutor, si imi sunt dragi si nu vreau sa ii las cand vor avea nevoie de mine mai mult. Asa… de bun simt.
    PARINTII MEI SUNT PRIETENII MEI.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.