Preşedintele poporului

Ştiţi ce? Eu aş vrea ca Băsescu să nu mai fie preşedintele poporului. Crin Antonescu ar fi fost mai bun, din punctul ăsta de vedere. Aş vrea ca SPPul să îşi facă treaba. Să nu mai lase toţi aurolacii să se apropie de preşedinte. Să nu mai lase toţi corcoduşii să îi puna întrebări cretine, cu scopul de a-l enerva şi a se lăuda doi ani că l-a făcut preşedintele pui de comunist. Să nu mai lase toate ziaristele să îl întrebe câte ceva. Pentru că e preşedinte.

Bill Maher are o teorie interesantă despre asta. Bush a ajuns preşedinte pentru că Kerry nu era “a man of the people”. Kerry era un tip cu bani, cu o alură de intelectual, care cerea un minim de respect. Bush însă era un mitocan venit din Texas, care nu ştia să lege două vorbe. Fix ce îi trebuia americanului de rând.

Da, clipul e (posibil să fie) real. Da, e din 2004. Da, ăla l-a provocat. Da, nu contează deloc. Da, e opera lui Patriciu. Da, totul e un detaliu. Da, nici asta nu mă face să votez PSD!

update: lumina care ne dă de gol.

udpate: v-ati prins acum de ce s-au întâlnit ieri patriciu cu vântu şi cu ciripoi? ca să vadă cum obţin efect maxim cu mizeria asta.

Pe aceeaşi temă

Preşedintele poporului - 129 comentarii

Pagina: « 1 2 [3] Toate comentariile

    101.
  1. gravatar Atitudini a scris pe

    Eu zic ca e un trucaj atunci cand Basescu recunoaste in direct la Razvan Dumitrescu…

    Razvan Dumitrescu: e trucaj cumva?

    Traian Basescu: Nu, nu, nu, in niciun caz nu pot sa spun asa ceva.

    Faptul ca 3 ore mai tarziu isi schimba declaratiile este tipic. Spunea un profesionist in domeniu: “uitati-va in declaratiile martorilor in dosarele criminalistice. Se schimba radical dupa ce martorii iau contactul cu un avocat.”

    Dar daca Razvan Dumitrescu e un trucaj?

    Daca cumva ii lipsesc frame-uri?

    Sau poate Basescu e un trucaj? Daca e cumva un decor cu rol de presedinte? Daca da, atunci e unul ieftin…

  2. 102.
  3. gravatar Vlad Sandu a scris pe

    Basescu este acuzat pe nedrept ca a dat un pumn acelui copil. Se vede clar ca doar l-a atins, pentru ca, in acele momente, pustiul chiar enerva pe cei din jur, si a rostit si ceea ce nu trebuia in acel miting. Ceea ce trebuie sa deranjeze mai mult si mai mult este felul absolut incredibil in care este acest gest amplificat de catre pesedisti si penelisti, care fac un tam-tam de zile mari, incercand sa disrediteze mai intai omul, si apoi politicianul Traian Basescu.

  4. 103.
  5. gravatar Dani a scris pe

    zoso vezi ca un comentariu de al meu cred ca a intrat in spam la tine

  6. 104.
  7. gravatar emi a scris pe

    Unii dintre voi ati fi in stare sa ii gasiti scuze lui Basescu pentru orice, de fapt ii si gasiti.
    Cand luati avansul, dar lichidarea?

  8. 105.
  9. gravatar Gigel Naiv a scris pe

    O sa mai apara o caseta – probabil mult mai bine editata – in care baiatul urcat pe scena va fi lovit de Basescu in plex, faza la care Dinu va izbucni in lacrimi si va spune: “Domnule Basescu, de asta ce mai ziceti.. tot trucata? Priviti-l popor roman pe sceleratul care bate copii. Alegeti-l pe Geoana, pe el il bate nevasta!” :D

  10. 106.
  11. gravatar Tractor a scris pe

    Patriciu si Vantu au furat copilaria a milioane de copii din tara asta prin jafurile pe care le-au facut. Patriciu v-a furat accizele pe care le platiti la fiecare litru de benzina bagat. Vantu a nenorocit mii de familii lasandu-i fara economiile de o viata. Stau si ma intreb cat de prost poate fi poporul roman?! Cum o sa-si voteze calaii in 6 decembrie?!

  12. 107.
  13. gravatar john a scris pe

    Vad cu stupoare cata lume crede ca e un trucaj. Nu zic, or fi si postaci PDL-isti, dar totusi…

    Asta imi confirma inca o data ca mai exista suficienta lume de prostit in Romania, capabili sa creada orbeste intr-o persoana sau alta.

    Oricum, Romania este intr-adevar, fara echivoc, un trucaj de tara…

  14. 108.
  15. gravatar NuGeoana a scris pe

    Intrebarea mea este de ce apare clipul tocmai acum? De ce nu l-au folosit in 2004? Nu le era frica de basescu si atunci? Si inca ceva: de ce nu exista si clipul in care este lovit in plex? Cumva ala era mai greu de masluit? Nu aveau cum sa decupeze si sa taie dupa bunul plac?

  16. 109.
  17. gravatar Cum se plezneşte un copil în campania electorală | Victor's Blog a scris pe

    [...] Google Reader Cum celebra înregistrare a fost făcută publică de toate televiziunile şi blogurile, vă ofer alta şi mai savuroasă, de la francezi. Să ne înveţe ei cum se plezneşte un puradel [...]

  18. 110.
  19. gravatar ovidiu a scris pe

    Nu mai conteaza clipul in sine. Basescu nu a avut reactie in emisiune la Realitatea, trebuia sa spuna de atunci ca e un trucaj si gata. Poate i se pare normal un asemenea comportament.

  20. 111.
  21. gravatar mausyo a scris pe

    Inca un motiv sa stau acasa si sa nu ma mai duc la nici un vot.

  22. 112.
  23. gravatar random4web a scris pe

    A fost o data o tara bananiera in care un Presedinte rau batea copiii in campaniile electorale. Lupul cel rau care a asistat la scena, s-a consumat in el timp de 5 ani dupa care, nemairezistand a denuntat fapta odioasa a Presedintelui.
    Ba ne lasi? A doua zi vuia toata presa… Plus ca inexplicabil fata copilului se face albastra ca unui spiridus in momentul in care mana lui Base se presupune ca il atinge…

  24. 113.
  25. gravatar Andreea C. a scris pe

    Trebuie sa ai probleme grave sa mai votezi cu Basescu, mai ales dupa tot ce s-a intamplat!
    Si partea ciudata este ca inca are sustinatori! Dar asa este totul frumos in politica…

  26. 114.
  27. gravatar Andreea C. a scris pe

    Chiar sunt curioasa cine va iesi presedinte. Ar fi o veste chiar dura sa castige Basescu!

  28. 115.
  29. gravatar obiectiva a scris pe

    si eu am crezut ca imaginea era reala. daca mi/au pus/o astia de la realitatea TV de 100 de ori, AM VAZUT UNDE SUNT TRUCAJELE..

  30. 116.
  31. gravatar alegatoru a scris pe

    Chiar credeti tot ce se da la televizor? Uitati-va la faptele facute de Basescu si la cele facute de PSD in trecut.Ce fapte barbare au facut cei de la PSD aducand minerii in bucuresti. Acest PSD nu-l mai pot vota niciodata!

  32. 117.
  33. gravatar Cezar a scris pe

    DOVADA CLARA CA FILMUL NU E TRUCAT, SE VEDE INTR-O INREGISTRARE MULT MAI CALITATIVA SI INCETINITA: http://webtv.realitatea.net/actual/lovitura-lui-traian-basescu-incetinita-la-25_330_113903
    NU MAI VORBITI AIUREA.

  34. 118.
  35. gravatar Co a scris pe

    Ce mi se pare cel mai tare e ca inainte de ’89 stiam cine e lupu’ si majoritatea dintre noi nu credeam o iata din ceea ce spuneau el si-ai lui. Acum lupisorii se dau mielusei pana punem stampila, crezand c-am nimerit mielu’.

    PS: N-am avut rabdare sa citesc toate comentariile.
    PPS: Ca tot mai tine campania o sapt., m-apuc de scris fabule ;p

  36. 119.
  37. gravatar postac a scris pe

    Oare Base cu un capac poate sa egaleze asta? http://www.youtube.com/watch?v=EDvY55HLRxE

  38. 120.
  39. gravatar unu a scris pe

    “Presedintele Poporului” geoana

    http://www.youtube.com/watch?v=IN0hFMrYDoc

  40. 121.
  41. gravatar unu a scris pe

    hopa scuze :-D , abea dupa ce-am trimis comentariul am vazut video-ul de la comentariul #119 , ce arata aceeasi chestie, cu prostanacul :-)

  42. 122.
  43. gravatar postac a scris pe

    Iar asta e deja hardcore si old school. Atat de old incat lumea a uitat sau nu stie de existenta faptelor respective http://www.youtube.com/watch?v=LgBwvBE1U1k

    Gata, sa nu mutam youtube pe blogul lui zoso.

  44. 123.
  45. gravatar chriscross a scris pe

    @postac: asta e mai potrivita: http://www.happyfish.ro/bombo_tv/iliescu_reloaded
    si nici nu e youtube… :D

  46. 124.
  47. gravatar ek a scris pe

    http://www.youtube.com/watch?v=Gcaq4ElAJrE rezuma cazul

  48. 125.
  49. gravatar Mynsc a scris pe

    Tre sa fii batut in cap sau orbit rau de tot ca sa crezi ca filmul e trucat. Uitati-va la reactiile celor din jur ce vad incidentul, uitati-va la copil cum se da inapoi, ridica mana sa se protejeze. Da rade, pentru ca e copil si probabil nici nu intelege bine cum presedintele romaniei poate sa dea in el.

    Si daca n-ar avea antecedente as intelege… dar omul asta a comis-o de nenumarate ori pana acuma, de la capuri in gura pana la injurii rasiste. CUm puteti sa puneti in fruntea tarii asa om… asta o sa trebuiasca sa se intalneasca cu sefi de stat, sefi de stat care mai mult ca sigur ca aud si ei de faptele lui… cum credeti ca o sa ne trateze si ce impresie isi fac ei despre Romania cand vad ca am pus in fruntea tarii, PENTRU A DOUA OARA, asa om.

    Insa nah… si Bush a iesit de 2 ori in SUA, deci orice e posibil.

  50. 126.
  51. gravatar Silviu a scris pe

    Îmi încep postul prin a spune că am votat cu Remus Cernea şi cred că îmi voi anula votul în turul II (asta ca să nu existe dubii). Chiar dacă sunt de acord că-i o mică-mare tentativă de manipulare şi nu mă pricep de nici o culoare la editare video, eu cred că-i adevărat clipul din două considerente. În primul rând, se vede că băiatul ridică mâna stângă imediat după ce pare că a primit palma, deci o atitudine clar defensivă. În al doilea rând, Băselu se ridică în picioare şi spune, pe finalul clipului, ca ultimul cocalar de cartier: “Este vreo problemă?” Exact cum fac şmecheraşii manelari după ce te-mping sau te bruschează, adică o atitudine clar ostentativă.

    Iar acum, problema cu adevărat importantă… ceea ce mă enervează pe mine este că şi acum, noi nu avem alternative reale la alegeri, iar o coalizare a societăţii civile întârzie să apară. Oamenii se mulţumesc să-njure la colţul străzii sau să comenteze pe internet. Nimeni nu mai iese în stradă să demonstreze pentru anumite lucruri cu adevărat stringente (atenţie, fac abstracţie de grevele bugetarilor, care au fost clar generate politic). Studenţii stau în banca lor şi tot mai mulţi tineri se gândesc să plece din ţară… dar nimeni nu face nimic. Am fost numit şi fraier fiindcă m-am gândit cum aş putea să atrag cât mai mulţi oameni, într-o încercare de a forma un grup unitar, cu doleanţe clare şi importante. Mai jos vă dau un link către un clip cu Mccain dinainte să fie ales Obama. Aşa ar trebui să se comporte politicienii într-o democraţie normală şi asta ar trebui să cerem noi… însă bănui că-i mai uşor să fii nemulţumit şi să ridici, în acelaşi timp, nepăsător din umeri când ai putea face ceva.

    http://www.youtube.com/watch?v=A0ho6qEhMbs

  52. 127.
  53. gravatar alex a scris pe

    Esti prost de dai in gropi. Nu mai vorbi tu despre politica.

  54. 128.
  55. gravatar Radu a scris pe

    Este trist ca asistam la o astfel de campanie presarata cu murdarii…faptul ca s-au aliat toti impotriva lui Basescu dovedeste inca o data cat de tare isi doresc mogulii puterea…

  56. 129.
  57. gravatar vivi a scris pe

    http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/parlamentul-bagat-in-lupta-cu-magistratii-510413.html CICA BASESCU FACE DREPTATE! pai ar fi trebuit sa se alieze cu parlamentul nu? daca ar fi vrut asta…

Pagina: « 1 2 [3] Toate comentariile






Arhive