De ce n-ai pe cine alege din partide?

Am un prieten, un tip briliant, inginer la Boeing, care era în PDL. S-a înscris cu cele mai bune intenţii, dar a fugit dezamăgit. Partidele funcţionează simplu: convingi alţi 10 membri să te voteze la o problemă şi le promiţi că nu îi uiţi când ajungi la caşcaval. Nu vrei să te prostituezi aşa? Convinge nişte civili să se înscrie în partid. Nici aşa? Donezi nişte bani partidului, de preferinţă în sacoşă şi cât mai mulţi. Nu? Lipeşti afişe până te saturi.

Ideile nu contează. Intenţiile, pregătirea, experienţa, nimic. Contează cât de şantajabil eşti şi cât de dornic să împarţi caşcavalul. Ştiam pe cineva care câştiga contracte cu primăriile pe bandă rulantă, că împărţea banii cu consilierul partidului care trebuia.

E de notorietate povestea studenţilor trimişi afară să facă mastere în administraţie pe bani publici ca să se întoarcă în ţară şi să fie trimişi la plimbare.

De asta oamenii cu cap, care au şanse în economia reală, nu se bagă în cocina asta, preferând să îşi vadă de ale lor. Serios, îi vedeţi pe doctorii care ar trebui să reformeze sistemul lipind afişe sau cerşind voturile colegilor de partid?

Apropo de asta, ia să vedem cum arată un guvern competent.

De ce aş vota mereu un tânăr în locul unui bătrân? Am un motiv cât se poate de pământesc: de obicei le funcționează pla şi aleargă să fută şi nu să fure. De burtoşii cu neveste urâte şi grase mi-e frică, că stau la partid şi se gândesc la scheme cum să sugă mai mulţi bani.

 

toate-partidele-sunt-compromise

56 comentarii

  1. Chief, contra-argumentul suprem e :  ” Ala tanar va veni cu  burta goala si o mare foame”
    Dilema e mare :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  2. Si daca vrei sa intri in politica, ma refer la modul serios, trebuie sa devii corupt, la fel  ca cei care sunt deja acolo si care “te baga” in politica. E ca un soi de botez. Si parca asa functioneaza si clanurile mafiote, nu? Trebuie sa le demonstrezi ca esti “demn” sa faci parte dintre ei.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  3. “USL=PDL=Mizerie” e cel mai adevarat lucru din toata manifestatia aia …
    Ps: Uite aici jandarmi adevarati, ca se tot plang ca au luat bataie (sa vada cum e in tarile civilizate) …
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-pgDhgLjmI4&has_verified=1

    Thumb up 0 Thumb down 0
  4. Pentru că-s aceiaşi oameni de ani buni? Crin e de 20 de ani în politică, Ponta de vreo 15, Băse are şi el 20. În linia a doua personajele mai noi nu-s credibile. Păi n-au avut până acum şanse oamenii ăştia să dovedească ce buni sunt? 

    Thumb up 0 Thumb down 0
  5. “Partidele funcţionează simplu: convingi alţi 10 membri să te voteze la o problemă şi le promiţi că nu îi uiţi când ajungi la caşcaval.” <=> clasica schema Ponzi 

    Thumb up 0 Thumb down 0
  6. eu cunosc multi tineri, deputaati sau senatori. sunt si mai pervertiti. si iti zic: au timp si sa futa, si sa fure.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  7. Avem clasa politica pe care o meritam. E oglinda perfecta a societatii noastre.
    Acum ceva vreme am aflat raspunsul la intrebarea de ce este tolerata asa de usor coruptia in Romania; eram in vizita la niste rude si televizorul era deschis pe un post de stiri unde se vorbea de nu stiu ce caz de coruptie de la noi, una din persoanele mai in varsta a zis ceva de genul ”Nu se mai satura astia cat fura !”, la care unul din tineri a raspuns ca si noi am face la fel daca am ajunge intr-o functie oarecare, iar toata lumea i-a dat dreptate. Majoritatea romanilor cand aud de un politician care fura, nu il injura pe ala care fura ci soarta care i-a fost potrivnica lui si nu a ajuns si el intr-o situatie in care banii se fac usor si fara prea multa munca.
     

    Thumb up 0 Thumb down 0
  8. Mdah… hai sa il clonam pe Maresalul Antonescu.

    Peste tot in lume politica inseamna sa fii “curva”. La noi la romani nimic nu e cum ar trebui sa fie, politica nu e politica e un furt organizat, economia la fel, biserica… ce sa mai zic?
    Istoria ne demostreaza ca oamenii care s-au dedicat tarii au fost pusi la zid, oamenii care chiar au facut ceva pentru ‘bopor’ au ajuns la zid sau au fost exilati. Pe Cuza l-au acuzat ca vinde tara la rusi, pe Antonescu ca e fascist, pe Ceasca l-au omorat pentru genocid.
    Eu zic ca nu avem nevoie de politicieni ci de oameni de sacrificiu pentru ca asta or sa devina cei care vor avea curajul sa puna Romania pe un drum cat de cat bun. 

    Thumb up 0 Thumb down 0
  9. Deci partidele sunt replica societăţii româneşti la nivel micro. Asta înseamnă ca democraţia funcţionează. 

    Thumb up 0 Thumb down 0
  10. votati Urban Iulian. Tanar este, spam stie, are cam toate calitatile

    Thumb up 0 Thumb down 0
  11. Ai vota un tanar politician ?
    Da-mi un singur nume de tanar politician serios, competent, decent, din indiferent ce partid.
    Un singur nume !

    Thumb up 0 Thumb down 0
  12. exista o singura solutie, cred, la toata problema asta. accesul la functii publice trebuie interzis tuturor celor care au fost membrii ai oricarui partid politic in ultimii 100 de ani. fara nici o derogare, fara nici o exceptie, doar  o astfel de solutie are sanse sa schimbe ceva.
    mai exista acum si o intrebare de bun simt… un ministru are salariu 1000 de euro. se asteapta cineva ca pentru banii astia sa plece mari capacitati din companii private? eu nu prea cred.
     

    Thumb up 0 Thumb down 0
  13. Urat limbaj.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  14. Noi romanii, natia suprema, avem acces la internet si putem posta tot ce ne taie capul datorita unor oameni (batrani, tineri, cretini, prosti, destepti, inculti, urati, frumosi…) care au murit, au fost impuscati, s-au jertfit la revolutie cerandu-si libertatea. Indiferent daca revolutia a fost falsa sau nu, initiata de teroristi, rusi sau Iliescu, rezultatul este aceasta democratie in care noi avem dreptul sa deschidem gura, si astfel nu mergem acum, grupati cate 100, sa il jelim pe Ceausescu in piata ca si nord coreeni. Haideti sa nu fim niste ingrati nesimtiti si sa pretindem ca le stim pe toate cand singurul moment tensionat pentru unii are loc dimineata pe toaleta.
    Am dreptul de a alege, indiferent ca gresesc sau nu!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  15. :))) faina incheierea. dar foarte adevarata.
    oare vanghelie in ce categorie intra?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  16. Ne cramponam de ideea (falsa) ca la politica se pricepe toata lumea. Poate de aia la americani – si puteti sa-i injurati cat vreti voi, dar ei stiu ce inseamna democratie – vezi chestii de genul Johnulescu Sr. si Jr. E ca o afacere pe care o transmiti urmatorului din lista. Din lista ta personala!
    A, si iti mai trebuie bani sa o faci. Pe care sa-i bagi si apoi sa ii scoti, ca asa e normal. Lobby and stuff…  Noi am ramas setati pe imaginea “luptatorilor ilegalisti” cu pantalonii rupti in cur si care mureau de foame, dar luptau pentru popor. 
    Grow up! 

    Thumb up 0 Thumb down 0
  17. Astia tineri(la politicieni ma refer) sunt mult mai toxici.
    Vor cascavalul acum, pe loc. Nu mai au rabdare.
    Tocmai faptul ca acum alearga dupa pupaza, e un motiv in plus. Pentru pupeze iti trebuie bani. Ghici de unde?

    Ideea este ca cei ce vine in urma dinozaurilor sunt niste mutanti si mai feroce. Vai de mama noastra!
     
    Solutie este o lege a lustratiei : ai facut politica de vreun in ultimii 60 de ani? OUT! 

    Thumb up 0 Thumb down 0
  18. urban mai trăiește? e de’al nostru, tânăr_viitor_luminos, ridicat prin forțe proprii, spam, alea-alea…

    Thumb up 0 Thumb down 0
  19. Daca ne raportam la Chile, avem o problema grava, in romania actuala , oameni de genul acesta nu ar avea sanse in politica si nici nu ar fi agreati. La alegeri va fi destul de ciudat, vom avea e ales intre naspa , foarte naspa, super crazy etc. In contextul actual nu cred in schimbare, se vor schimba grupurile de interese.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  20. @enzo:
    In sirul cu inaintasi ilustri unul e gresit. Poate genocid e prea mult (asta i s-ar aplica mai bine lui Iliescu) dar tot nu are ce cauta pe lista – nici unul din criterii nu e valabil in cazul lui.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  21. eu zic ca astia mici sunt cel mai rau, ptr ca au avut de la cine invata

    Thumb up 0 Thumb down 0
  22. Esti sigur ca vorbesti de partide si nu de agentiile de publicitate si oamenii de marketing de la clienti? :D

    *just trolling*

    Thumb up 0 Thumb down 0
  23. Si care ar fi solutia? Ce alegi cand n-ai pe cine sa alegi? Stai acasa? Dai vot negativ? …

    Thumb up 0 Thumb down 0
  24. Hai sa instauram monarhia si gata! 

    Thumb up 0 Thumb down 0
  25. Nu pot să nu remarc decât faptul că d-șoara Roxi a citit post-ul până la capăt, apoi a concluzionat că limbajul este urât. Dar l-a citit. Ceea ce e bine, zic.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  26. “Hai sa instauram monarhia si gata!” 

    Sau mai bine hai sa o aruncam la groapa de gunoi a istoriei.  

    Thumb up 0 Thumb down 0
  27. @d-petre: Pentru ca…

    Thumb up 0 Thumb down 0
  28. Sa fim seriosi, uitandu-ne la ce au votat romanii pana acum, Iliescu, Basescu, e clar ca niciun partid nu o sa promoveze un om de valoare. Noua ne plac aia care mint frumos, arunca un zambet sau un hahait si fac un comentariu la adresa adversarilor: “domnul Coposu nu a stat sa manance salam cu soia ca noi in Romania” sau “Adriane nici nu sti cat de mic incepi sa fii”.
    Cat despre prietenul tau, il banuiesc de faptul ca nu e atat de inteligent, daca s-a inscris in PDL. Ca sa ai carnet de membru PDL trebuie sa ai un IQ destul de mic, chiar mai mic decat cel cerut de PSD.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  29. lucrurile or sa se rezolve cand oamenii or sa inceapa sa inteleaga care este de fapt esenta problemei. deja unii au inceput ca rosii sunt mai albi, ca portocalii sunt mai frumosi, etc.cata vreme gandim asa nu vom rezolva nimic. si peste zece ani si peste douazeci si peste o suta de ani tot in situatia asta vom fi.
    in ultimii douazeci de ani s-a votat masiv ‘contra’. asa am ajuns sa punem stampila pe iliescu ca sa scapam de vadim, asa am ajuns sa punem stampila pe constantinescu desi era evident ca e un pacalici.  pleaca ai lor, vin ai lor. problema este cum ii facem sa plece pe toti?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  30. @Radu-Mihai: Exista in alte tari? Mi se pare geniala!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  31. Din ce am vazut in Bucuresti se protesteaza in principal impotriva taxei auto, Rosia Montana si legea sanatatii. De ce nu aduce nimeni in discutie UDMR-ul, ai caror ministrii conduc ministerul mediului si al sanatatii?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  32. @Rares: ai vazut gresit. majoritari sunt ‘revolutionarii’  suparati ca s-a taiat pomana.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  33. Unii ca sa futa, au nevoie si de ceva cascaval.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  34. @georgel007: Sa fie clar, nimeni nu s-a dus la revolutie pentru bani. Astia sunt profitori care s-au cacat pe ei de frica in spatele usilor inchise.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  35. @ionut: marş mă pe blogul tău şi băloşeşte acolo.

  36. @madpinguin: Din pacate,  in Romania lipseste, pe buletinul de vot, o casuta speciala in care sa fie inscris textul (sau ceva asemanator) “Nici unul dintre candidati nu ma poate reprezinta.” ca sa poti da un vot de blam clasei politice.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  37. *reprezinta = reprezenta

    Thumb up 0 Thumb down 0
  38. Propun cheta a 10 euro/cap cetatean roman/luna,  angajam 10.000 de straini, preferabil nemti,  in fruntea tarii si vedem ce iese  dupa un an!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  39. N-ai ce alege? Susții un candidat independent sau faci un partid nou. Aceasta e soluția: partide noi, cu oameni noi. În alea vechi e clar că nu poți face nimic. Eu deocamdată sunt în Noua Republică, împreună cu alți liber-profesioniști, mici antreprenori, corporatiști… sper să iasă ce trebuie. Însă trebuie 25 000 de semnături din 18 județe ca să faci un partid, e aberant. Dacă vreau să fac un partid numai pentru București și Ilfov, că asta mă interesează pe mine? În prezent singura posibilitate în afara unui partid (pentru români – minoritățile etnice pot avea și asociații) e susținerea candidaților independenți, care sunt discriminați de sistemul electoral.
    Cred că lucrurile se vor schimba cu adevărat abia atunci când se vor implica mai mult oamenii în politică și vor crea formațiuni politice noi sau vor reuși să impună candidați independenți. Acum unii resping total politica (și se cred superiori în timp ce politicienii le mănâncă banii), alții caută figuri mesianice care să-i salveze. Avem nevoie de mai multe grupuri active, de toate felurile, cu posibili candidați pentru alegeri care să nu fie politicieni de profesie, de vreme ce este clar că politicienii actuali nu sunt buni. Sunt sigură că există, doar că nu-s vizibili fiindcă stau cuminți și își văd de treabă. Cu un astfel de om aș vrea eu să votez.
    Dacă e să protestăm pentru ceva, hai să protestăm în primul rând pentru modificarea legii care-ți impune strângerea de semnături din 18 județe la înființarea partidului și sume prea mari de constituire a depozitului atunci când propui un candidat la alegeri. E o lege special făcută să împiedice implicarea cetățenilor în politică.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  40. @zoso : să fie într-un ceas bun!
     

    Thumb up 0 Thumb down 0
  41. sau sa-l de afara basescu pe turcul preferat al germanilor din cancelaria germaniei federale… :)
    (turcul preferat al germanilor e oximoron? :) )

    Thumb up 0 Thumb down 0
  42. Eu una nu mai intrezaresc luminita de la capatul tunelului. Oamenii buni sunt anihilati si dati de-o parte. Si uite asa Romania traverseaza un amplu proces de imbecilizare.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  43. de acord cu Acru, chiar daca pare fatalism mioritic aia cu politicienii – oglinda societatii sta in picioare. daca vedem partidul ca o organizatie, atunci ce se intampla in cadrul companiilor romanesti, care sunt tot organizatii, de la middle management in sus uneori depaseste cu mult mizeriile de pe holurile partidelor. mai ales daca ne amintim ca, apud petrica, intr-o organizatie ierarhica fiecare membru are tendința de a urca până la nivelul său de incompetență. daca vorbim despre marile corporatii transnationale, multe dintre ele mai bogate  si mai puternice decat multe state, ce se intampla in managementul lor afecteaza oamenii mult mai mult decat ce spune un presedinte oarecare despre mostenitori regali cu dizabilitati sau doctori cu ochi bulbucati. as spune chiar ca oamenii care au “reusit” in economia “reala” din Romania au succesul garantat in partide unde totul este mai direct si chiar mai sincer decat in sedintele de board. si pentru democratia asta mioritica principiul TotiSuntLaFel este mai periculos decat orice, mai ales dupa mizerii ca alegerile comasate sau ce a facut prietenul lui miron cozma duminica seara cu simpatizantul bucurica la piata unirii. nu sunt politicienii tineri prea breji, dar nici cu cei care-i judeca, inclusiv eu, nu mi-e rusine.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  44. @Teamadetrepte ai uitat sa mentionezi in insiruirea ta de noirepublicani bugetarii. trebuie sa intelegem ca bugetarii care sug sangele poporului si familiile lor, vreo 3-4 milioane de suflete, sunt indezirabili pentru construirea unui viitor luminos? totusi d-l Mihail Neamtu a fost bugetar timp de doi ani pana in septembrie 2011. cu buna credinta

    Thumb up 0 Thumb down 0
  45. cris (#7) zice exact ce zic si eu de 10+ ani – romanii nu ii injura pe politicieni pt ca fura, ci pt ca nu sunt ei in locul politicienilor, sa poata face acelasi lucru. asta e problema.

    daca dai vina pe politicieni, ori nu pricepi nimic, ori minti. politicienii sunt reprezentativi pt popor, si poporul ii merita din plin.

    aia care nu-s reprezentati sunt minoritatea, si de aia majoritatea lor sunt scirbiti si se cara. doar aia mai idealisti ramin, tot cu speranta ca se va schimba ceva. 

    Thumb up 0 Thumb down 0
  46. @salal
    Există și bugetari și pensionari în Noua Republică, eu i-am menționat pe cei printre care mă regăsesc și care constituie nucleul, pe noi ne supără în mod deosebit fiscalitatea excesivă și birocrația. Nu cred în supt sângele poporului, exploatare și alte povești marxiste, cred în responsabilitate versus iresponsabilitate. Evident că un cercetător sau un învățător nu poate lucra decât la stat. Nu unde lucrează cineva e problema ci condițiile în care lucrează și rezultatele pe care le are. Nu e numaidecât vina individului că i se dă voie să se angajeze pe un post de funcționar care nu ar trebui să existe deloc. Vina lui apare dacă susține sistemul actual în loc să ceară mai multe posibilități care să nu depindă de stat. De ne împiedică statul să producem? Dacă nu ar fi atât de complicat să creezi și să administrezi o afacere proprie în mod legal, și-ar face mai mulți oameni firme, ar fi mai mulți bani și locuri de muncă. 

    Thumb up 0 Thumb down 0
  47. Mie imi place Mihail Neamtu. Nu fac propaganda, dar chiar am inceput sa ma gandesc zilele acestea care ar fi alternativele. Mie personal mi se pare o alternativa fresh. Nu stiu ce priza o sa aiba la mase.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  48. Marea problema e lipsa de raspundere, daca ai ajuns intr-o functie publica nu mai ai nici o grija. De la portar pana la ministru, de la primar de comuna pana la senator poti sa faci ce vrei, atata timp cat iti platesti cotizatia. Degeaba esti prins, dovedit, ca tot nu patesti nimic. Daca s-ar confisca banii facuti ilegal (si daca s-ar gasi toti), Romania ar avea suficiente fonduri sa imprumute si FMI-ul.
    Avea trupa Truda pe Youtube o varianta – Teoria lunetistului, eu unul cred ca e singura solutie.  http://www.youtube.com/watch?v=vDpmChJgvBs

    Thumb up 0 Thumb down 0
  49. Las’ că lecturam pe la ăia de la Cațavencii cum Cristorian îl vrea pe Regele Mihai I în fruntea statului. Să numească prim-miniștri și miniștri un nene care mai are un pic și poartă pamperși. Băi, cu atâția oameni cu idei strălucite în țara asta mă întreb de ce naiba nu suntem prima putere mondială… 

    Thumb up 0 Thumb down 0
  50. Iar ca totul sa mearga civilizat, cei tineri vor trebui invatati arta coruptiei subtile si cum sa accepte blowjoburi de la lobby-isti, ca in Vest.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  51. Pentru ca suntem tampiti nu suntem, pentru ca ne raliem rapid spiritului de turma caracteristic indobitocitilor… Detalii deci
    Zic, sa punem mana de la mana si sa strangem vreo patru’s de mii de semnaturi si sa’l convingem pe maestru  Horatiu Malaele sa candideze, pe el clar l’as vota

    Thumb up 0 Thumb down 0
  52. Daca in 90 se facea o epurare din toate functiile de guvern a celor care aveau peste 35 de ani, acum o duceam mult mai bine. E o chestie pe care o zic de mult timp, dar nimeni aparent nu are destula minte incat sa inteleaga realitatea: batranii sunt corupti de comunism si nu stiu altceva.
    Revolutia de la 1848 s-a facut de fii studenti ai boierilor si avutilor din Romania care, care au facut greseala sa ii trimita la Paris, Viena, Londra sa invete. Iar copiii li s-au intors cu idei de democratie si capitalism in cap.
    Acum daca nu elimini din ministere tot ce este peste 35 de ani, nu exista nici o sansa sa ajunga Romania o tara cinstita sau macar cu un nivel tolerabil al coruptiei.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  53. f adevarat si f bine punctat, cine vrea sa se “prostitueze”sau sa-si vanda sufletul sa se inscrie in partid, in oricare.
    in politica, mai ales la un nivel ma “inalt” n-ai cum sa ramai curat

    Thumb up 0 Thumb down 0