Odă poliţistului din Băile Felix

Băile Felix e o localitate minunată. Balneară, de odihnă, nu ştiu, nu mă interesează, nu sunt din localitate. Primul lucru de care te loveşti este şoseaua proastă. Peste tot în marele oraş care vrea să facă miliarde pe an din turism. La fel ca şi în zona Rucăr-Bran, trebuie să fii atent să nu cazi cu maşina într-o groapă din şoseaua nivelată la beţie.

Al doilea lucru este la fel de palpabil. În imaginea de mai jos e intrarea în oraş dintre Oradea.

baile-felix

Observaţi acolo un mare semn de accesul interzis, da? Observaţi în stânga pozei că soseaua nu mai are marcaj, da? Bun, nu poţi să intri pe acolo. Ocoleşti. Ce te faci însa dacă hotelul tău e aflat la 300m de semnul buclucaş? Păi, o iei matale cătinel pe lângă, mai mergi vreo 2km, faci dreapta, tai oraşul pe din două, atenţie la gropi, o iei pe lângă pădure şi ajungi la hotel. Am zis să fiţi atenţi la gropi, da? Bun. Vrei să pleci, o iei pe stradă şi ajungi la semnul buclucaş. Acolo e sediul poliţiei. Fix lângă semn. Şi o maşină parcată fix acolo. Dar atenţie. Semnul e doar pentru cei care nu au număr de Bihor. Dacă ai, poţi trece liniştit pe lângă el, saluta poliţiştii şi merge linistit. Dă-i în pula mea de turişti, să ocolească, aşa le trebuie dacă vin la noi!

Concluzia: unde găsesc un service Renault în Oradea? Ca am impresia că am stricat ceva la maşina…

Pe aceeaşi temă

Odă poliţistului din Băile Felix - 17 comentarii

    1.
  1. gravatar reginadegheata a scris pe

    semnul e si pentru cei care au masini cu numar de Bihor minus politisti, magistrati, magnati ce-si au radacinile in bihor, polticieni de-ai locului, ce s-o mai lungim, intr-un cuvant patricienii cu obarsia de acolo. iar soselele sunt cariate pentru ca nu sunt bani pentru plombe. sa-ti spun unde s-au dus banii? sau te-ai prins deja?

  2. 2.
  3. gravatar WaTzaP a scris pe

    politisti aia ar trebui sa-i arda si pe localnici si pe ai nostri…dar si pe straini.

    Treaba lor, sa se descurca !

  4. 3.
  5. gravatar Concediaza-ti seful! a scris pe

    selavi,

    regulile trebuie respectate (de unii :P )

    dealtfel, cunosc zona si sensul acela unic ar trebui sa fie exact invers, sa nu te coco exact cand ajungi, sa-ti strice tot cheful, ci numai cand pleci

    succes :)

  6. 4.
  7. gravatar Bogdan Parcalab a scris pe

    zoso fi serios nu sunt 2 km de ocolit. Poate 1(unu). Si nu, semnul ala nu e doar pentru turisti. :) Dar asa e, sunt multi “smecheri” care il ignora si merg pe interzis. Asa-i la noi!

    Si da, drumurile in vestul tari sunt proaste. Dar nimeni nu ne aude… acolo la Bucuresti!!! In ceea ce priveste service-ul Renault: Soseaua Borsului nr. 22, Tel: 0259-475475/0259-472472. Succes.

  8. 5.
  9. gravatar Bogdan a scris pe

    No hai nu te bosumfla :) … apropos, am o amenda de la Parking Felix de amu-s vreo luna. Is curios daca ma dau aia in judecata :) ). Da’ si mai curios is cum demonstreaza ei ca masina mea era parcata pe concesiunea lor…. si da, aia parcati peste drum, pe trotuar, nu luasera amenzi, ca nu era autoritatea Parking Felix, ci a prietenului tau cu sediul la semnul de interzis :P . Hai Romania! The Land of Choice.

    PS: sa stii ca strandul e renovat, si super fain! Macar atata!

  10. 6.
  11. gravatar tot ala a scris pe

    aia ii dacie si erai u in ea ? ca nu imi vine sa cred

  12. 7.
  13. gravatar F4D a scris pe

    In gropile din Felix ti-ai stricat masina sau problema era mai veche ?

    Stiu ca sunt ceva gropi pentru ca frecventez zona , ma mai duc la cate-un fotbal sau o baie in Felix.Ghinion mare ai avut sau nu prea te-a interesat ca e inchiriata masina ? :) . Cea mai mare prostie faza cu ocolitul si nu cred c-ai exagerat deloc sunt vreo 2 km sanatosi de facut total aiurea.

    Cum zicea un user mai sus e reprezentata pe Borsului 22 cum o iei catre Hungary la vreo 2 km de iesirea din Oradea, se vede mare pe stanga reprezentanta Dacia si Renault ca daca nu ma-nsel sunt una langa alta.

  14. 8.
  15. gravatar Chris a scris pe

    Probabil e pus pentru cei care nu sunt din localitate.Trebuiau sa faca si politistii de acolo un banutz:)Ca riverani sunt cam putini:) Bafta

  16. 9.
  17. gravatar Unde ziceai ca locuiesti ??? a scris pe

    La Bucuresti ???
    Pai stii de ce e drumul prost ( si ala-i bun fata de altele )?
    Ca asa vreau bihorenii !
    Sa ti rupi tu masina pe el ( ca vii o data la 5 ani ).
    Iar ei ca locuiesc acolo , nu le rup , ca leviteaza la 10 cm desupra.
    Ca-s al draqului .
    Cind se cer bani de la BUCURESTI , li se raspunde ca nu sint bani .
    DAR MITICUUUUU – are autostrada sa merge la mare – ARE .
    Se va face autostrada sa merge MITICU la ski , se va face , cit de curind.
    STIIIIIM CA LA BUCALE – se munceste , se face banu’ , se face tot – avem noroc cu voi , ca altfel am muri de foame.
    Ia fa-ne hatirul si stai in Bucuresti , si nu mai veni niciodata !
    Poti sa-mi stergi comentariul , important e ca citesti tu .

  18. 10.
  19. gravatar Bruzli a scris pe

    Daca inca mai poti merge cu ea, in mai putin de o ora esti la service-ul Renault din Debrecen, mai dotat si mai ieftin :) .

  20. 11.
  21. gravatar PussyCat a scris pe

    dintotdeauna politistii s-au crezut mai cu 4 coaie

  22. 12.
  23. gravatar aNDRIIpOPA a scris pe

    Service Renault gasesti la Auto Bara la Calea Borsului, destul de aproape de PIC. Adica fata de Felix in fix capatul celalalt al Oradiei, la iesirea spre Ungaria…

  24. 13.
  25. gravatar ciprian a scris pe

    ba daca nu as fi fost de 100 de ori la felix ziceam ca ai dreptate dar asa zic… ca tre sa mananci si tu un snitzel….

  26. 14.
  27. gravatar mIKE a scris pe

    Trebuie sa faci ocolul ala pentru drumul respectiv e prea ingust pentru 2 masini.

  28. 15.
  29. gravatar anya a scris pe

    Daca hotelul era doar la 300 m de ce nu i-ai facut pe jos?

  30. 16.
  31. gravatar din oradea a scris pe

    semnul ala are o placuta aditionala “cu exceptia riveranilor” adica dak ai firma sau locuiesti in felix cu acte poti sa intri pe acolo… dak nu nu.. indiferent ca ejti din bihor sau din bucuresti……adevarat ca drumul nu e lux…dar de ce oare?…banii de la guvern nu ajung niciodata pe aici pt ca le trebuie bucurestenilor autostrada sa mearga la mare si la munte…zici ca ei sunt buricul tarii…..in fine….in vest suntem de zece ori mai civilizati ca suntem la poarta occidentului si tindem spre el nu ca si cocalarii din buc care isi iau mashini mai scumpe decat casa unde stau….

  32. 17.
  33. gravatar zoso a scris pe

    din oradea, lasa ca sunt orase care au drumuri bune. si judete.






Arhive