De ce nu vrea Olanda în Schengen

Din cauza lui Mădălin Voicu, a lui Marean Vanghelie şi a altora ca ei, care i-au folosit în ultimii 20 de ani doar ca masă de manevră. De pildă, vă închipuiți ce bine ar face prin Europa ţiganii care n-au nici un fel de acte?

"Scopul adunării a fost cel de a fi identificate şi soluţionate principalele probleme cu care se confruntă comunitatea ţiganilor din Argeş. Sunt declaraţi, în Argeş, aproximativ 30.000 de romi, dar numărul lor este, în realitate, mult mai mare, pentru că mulţi nu au buletine. Este prima întâlnire de acest gen şi vrem să le oferim oamenilor locuri de muncă, pentru că dacă nu munceşti nu te poţi numi om. Iar noi suntem oameni care vrem să muncim", a declarat Dan Stănescu.

27 comentarii

  1. Tiganii astia fara buletine sunt de fapt niste oameni liberi. S-ar putea bucura de aceasta libertate in spatiul Schengen si le este frica unora.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  2. Cam care e diferenta intre a avea acte si a nu avea acte? Desi teoretic ne trebuie “flotant” dupa 3 luni de “vizita”, practic le e imposibil sa verifice cand ai intrat in ograda lor. Cu sau fara schengen, simpaticii de care vbesti o duc f bine afara. Iti faci probleme ca nu vor putea lucra fara acte?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  3. doar la noi exista buletine si obligatia de a-ti procura asa ceva. bine, la noi si in Republica Comunista a Europei

    Thumb up 0 Thumb down 0
  4. Culmea prostiei mi se pare faptul că mai toţi românii se declară mulţumiţi de blocarea mărfurilor olandeze în vamă. Chiar nimeni nu realizează că noi am fi cei mai avantajaţi dacă soluţionăm problemele invocate ieri de Olanda, azi de Finlanda, mâine de restul Europei? Oare ei sau noi am avea cel mai mult de câştigat de pe urmă unui sistem de justiţie funcţional? Al forţelor de ordine mai eficiente? Al vameşilor mai puţin coruptibili?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  5. Dupa ce a rostit ultima fraza, cred ca lu` domnu` Dan Stănescu i-a crescut nasul pana la Bucuresti!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  6. Vlad, am pus sistem de alarmă la gard (securizarea graniţelor). Este însă doar o formalitate atâta timp cât operatorul pentru un cartuş de ţigări opreşte camera până intră un trib de arabi, poliţistul este corupt, vameşul şi mai corupt iar justiţia ca şi inexistentă. Electronicele alea de capul lor nu asigură un sistem funcţional.

    Şi da, ai dreptate, românii nu reprezintă nici o problemă în Europa. Chiar nici una. Numai marocanii îi întrec la acest capitol. Ce să-i faci, aşa-i cu europenii ăştia fiţoşi.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  7. Scuze, m-am semnat greşit la mesajul anterior

    Thumb up 0 Thumb down 0
  8. Coalitia care guverneaza in Olanda e formata din factiuni politice cu tendinte antiimigrationiste cu poplaritate ridicata.

    De aia nu ne vrea Olanda in Schengen.Nu e intelept sa pierzi sustinerea poplatiei mai ales dupa criza guvernamentala prin care au trecut.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  9. In sfarsit doamne, un om normal cu logica sanatoasa. M-a luat ameteala de cate commenturi si articole am gasit pe net, toate ca vezi doamne ce parliti is olandezii, cum noi ne-am facut datoria si uite domne ce ne fac. Lasa ca e bine sa nu le mai luam florile.
    Bucurestiu ala de kkt in loc sa se cace pe el acum, si sa faca IAR o prostie, ca tirurile alea cu flori in viitor pot sa mearga la unguri iar apoi ungurile sa le trimita in Romania si tu iar n-ai rezolvat nimic, ar face dracu bine sa puna mana pe treaba. Dar noi, in cel mai romanesc stil posibil, le-o platim tinand tirurile la vama. Li se rupe lor sufletul de asta, marfa e asigurata iar ei oricum n-au nici o pierdere. Iar de maine nu-ti mai tirmit nici flori, pt ca esti neam de cacat.
    Iar Olanda s-a folosit de dreptul de veto pentru ca IL ARE, SI POATE SA IL FOLOSEASCA. Ei nu mai au nevoie de inca niste milioane de ciori, ca le au si ei pe ale lor, care traiesc din ajutoare sociale.
    Asa ca, Bucurestiule, pliscu mic si joc de glezne. Pune mana pe treaba si fa santuri si fundatii de autostrazi cu tiganii, da-le buletine, si nu mai pune botu la banii lor. Ca maine o sa ne numim Rromania!!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  10. pe de-o parte au dreptate, iar pe de alta parte nu au.
    au dreptate ca suntem corupti, ca justitia nu functioneaza, ca totul e la misto. au dreptate ca mai avem nevoie de cativa ani buni pentru a rezolva aceste probleme + multe altele interne.

    nu au dreptate pentru ca s-au efectuat investitii, s-au respectat termenele, s-au respectat regulile jocului de catre romania. nu e corect sa te razgandesti pe parcurs.

    si totusi… nu cred, sincer, nu cred ca romanii sunt problema lor reala.
    e altceva care i-a deranjat si acum, pentru ca pot, fac fitzele astea.

    din nefericire, nu avem acces la problemele reale. si fiecare intelege si interpreteaza cum vrea.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  11. Guvernul olandey sta la mana unora ca Vadim de la noi. Au nevoie de voturile lor sa ramana la putere si pt asta le fac concesia asta. Romania nu e in Schengen acum pt ca ultranationalistii sunt la putere in Olanda.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  12. Sakura, asta am zis si eu. coruptia la noi e in floare. si nu cred ca se va ofili prea curand. din pacate e asa cum spui tu, s-au facut de toate, dar degeaba. e totul la misto. tipic romanesc.

    si da, nu cred ca romanii sunt principala lor nemultumire. africanii -ce natie vrei tu, toti arabii… astia sunt problemele lor. evident, cand te arzi de mai multe ori, vorba aia- sufli si in iaurt.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  13. În primul rând, ţiganii nu au dreptul la buletine fiindcă’s nomazi. În al doilea rând, având în vedere că’s nomazi, locul lor ar fi mai degarabă pe apă, eventual sub ea. În al treilea rând, Olanda are probleme cu apa ce inundă teritoriul de la an la an. Concluzia e evidentă.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  14. Eu tot nu inteleg cu ce ne ajuta pe noi faptul ca intram in Schengen. E atat de greu sa prezinti un act de identitate cand iesi sau intri in tara?
    Dar pe cealalta parte se scapa turma la romulani fara acte sau interdictie peste hotare.
    Si atunci sa vedeti ce placut va fi sa calatoriti in Europa si sa spuneti ca sunteti romani!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  15. Să fim sinceri, noi nu suntem de Schengen.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  16. am trait in olanda o vreme. e misto de tot daca esti turist (pana la 1 ianuarie cand drogurile devin “si mai” ilegale ca pana acum).
    este tara unde “atitudinea” nazista de tip Gestapo a ramas si e chiar la putere.
    in olanda politia te bate crunt fara motiv serios.
    in olanda se investeste in armata si se taie din arta.
    in olanda tot ce nu e olandez blond, inalt, ochi albastri e gunoi.
    in olanda legislatia e facuta sa protejeze corporatiile si sa striveasca omul de rand.
    in olanda sunt la fel de multe camere CCTV ca in londra.
    in olanda exista mai multe tipuri de cetatenii.

    olanda e genul de tara care te roaga sa ii faci ceva rau. la modul bomba la guvern.
    olandezii vor ca tu sa vii in tara lor cu o tona de bani, sa le dai lor toti banii, apoi sa pleci linistit inapoi in tara ta.

    ca idee personala, viitorul nu e in nici un caz in europa. uita-ti-va inspre un alt continent.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  17. cred ca titlul postului ar trebuie sa fie “De ce nu NE vrea Olanda in Schengen”

    Thumb up 0 Thumb down 0
  18. De ce nu scrie nimeni corect, rromi?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  19. Nu suntem de Șenghen!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  20. Poate pentru ca se numesc tzigani?!! :))

    Thumb up 0 Thumb down 0
  21. @kmlx: Da, cand esti rupt in gura de la droguri sau altele, te bate politia. Orice popor/tara vrea ca un strain sa vina cu bani si sa plece lefter :) Iti recomand Jamaica, poti fuma in liniste fara sa te bata politia olandeza. Doei, doei!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  22. a fost aiurea cu opritul tirurilor, dar asa de mult imi place ca nu mai vad tigania din piata de flori de la Cosbuc… :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  23. Eu ma gandesc la mine. Intram in senghen, pleaca tiganii, .ro ramane cum trebuie. Ca ii fura pe-aia e treaba lor.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  24. @1nu – Din acelasi motiv din care tu iti scri numele 1nu: este un termen inventat.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  25. @Mihai: probabil eşti prea tânăr, că dacă nu voi crede altceva. Aşa ne gândeam şi la intrarea în UE şi anterior, după căderea comunismului şi deschiderea graniţelor. Şi ţiganii au plecat în masă, dar au rămas destui. Iar cei plecaţi tot aici reveneau cu prada. Aşa a ajuns de exemplu centrul istoric al Timişoarei să fie în mâinile ţiganilor.

    Pentru ei nu-i mare deranj să se deplaseze câteva mii de km spre locurile unde câştigă bine şi apoi să revină unde se trăieşte bine. Cred că nicăieri în Europa autorităţile şi nu în ultimul rând poplaţia nu este mai îngăduitoare cu paraziţii.

    Vor pleca poate numai dacă pun şi românii mâna pe măciucă ca maghiarii sau cehii. Până atunci aici este raiul lor, n-o să plece de dragul tău.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  26. @Calin tu ai și gândit când ai scris sau ți-au luat-o degetele înainte? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  27. Pentru ca o parte din popor is formati din oameni lenesi,hoti, mai ales din partea conationalilor care ne fac de ras in Europa.Pentru ca nu ai incredere in justitie (va pot da zeci de motive reale),pentru ca contribui la sanatate si esti lasat sa mori in spital si apoi probabil se musamalizeaza sau in cel mai bun caz te arunca peste drum,si pentru ca interesul lumii mai ales este ca vedeta purta la un show chiloti negri cu picantele.Pentru ca multor nu le pasa cum va arata Romania peste 30 ani.

    – gunoaie
    – gaz,curent.facturi = salaru tau
    – Politia intervine pe comanda
    – pentru ca in sate nu se face canalizare,retea apa
    – pentru ca daca esti cumsecade te mananca buruienile
    – alte ******98 motive

    Thumb up 0 Thumb down 0