Oare se va vota legea asta împotriva băncilor?

update: legea a fost adoptată.

Ia uitați ce se circulă prin Camera Deputaților:

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil de adoptare a proiectului de lege privind darea în plată, prin care debitorii persoane fizice vor putea scăpa de credite predând băncilor imobilele ipotecate. Comisia a făcut doar amendamente minore, în pofida opoziției reprezentanților băncilor prezenți în sală, iar proiectul va merge la plen pentru votul final. Textul adoptat spune că este suficient ca un debitor să meargă la notar și să ceară ca banca să preia ipoteca în schimbul stingerii totale a creditului garantat. Banca nu are drept de opoziție și nu se mai poate îndrepta asupra veniturilor viitoare sau asupra altor active care nu sunt gajate în favoarea băncii. (sursa)

Dacă trece, această lege va provoca un mic șoc în societatea românească, pentru că băncile sunt prea nesimțite pe tema asta, legile și tâmpenia BNR permițându-le să jupoaie trei rânduri de piei de pe creditac:

  1. vor scădea preturile la imobiliare. momentan, băncile iau case și le tot ascund prin active, ca să nu le vândă. pentru că, dacă le scot pe piață, oferta devine mai mare, deci prețul scade. când se vor trezi cu încă un set de case în proprietate vor trebui să facă ceva.
  2. băncile se vor îndrepta împotriva evaluatorilor, pentru că ei au ajutat la creșterea prețului la imobiliare.
  3. cele mai deștepte bănci vor face ce fac și alte bănci deștepte de pe lumea asta: vor înființa firme de închiriat case. Cu administrator plătit să se ocupe de case, cu firmă de instalații și de zugrăveală pe ștatele de plată și așa mai departe. Chirie organizată.

Da, până acum a plătit doar creditacul, acum e momentul să plătească și băncile.

 

imobiliare-2

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

67 comentarii

  1. Situatie pe care eu ca si persoana care a luat credit sunt perfect de acord. Din pacate daca se va vota acest lucru si se va si aplica, probabil ROBOR-ul va creste intr-un an cat altii in 10.

    00
    • Bine ca dobanda se calculeaza in functie de EURIBOR, pe care-l lasa rece necazurile bancilor romanesti…

      00
    • Bine ca dobanda la creditele in lei se calculeaza in functie de ROBOR iar la creditele in EUR se calculeaza in functie de EURIBOR

      00
    • De ce zici ca ROBOR va creste ? Poti sa iti argumentezi afirmatia ?

      00
    • @ Gogu: Daca bancile vor iesi in pierdere, vor face jocuri pentru a mari ROBOR, care in momentul de fata e la cote mici. Asta pentru a mai recupera din pierderile pe care le vor avea. Te satisface raspunsul?

      00
  2. Se discuta de cateva saptamani, intr-adevar. Bancile bine inteles ca au sarit in sus, sunt curios ce fel de lobby si ce fel de presiuni fac prin spate.
    La fel cum sunt curios si ce semnale vor veni, probabil tot pe baza de lobby de la bancile mama, din afara Romaniei.
    Recunosc ca nu mi-e clar care e legislatia echivalenta in UE.
    Mai am o curiozitate legata si de cum de s-a trezit parlamentul pe tema asta. O fi din cauza de an electoral?
    Disclaimer: am ipoteca.

    00
  3. Da, va trece. Am stat de vorba cu un senator de la PNL si un deputat de la PSD. Nimeni nu-si va asuma costul politic sa refuze o astfel de lege. E bine…

    00
    • Iohanis nu te-a sunat?

      00
    • Freighedanke, tu esti mama? Obama ce zice de legea asta? Da Zuckerberg?

      00
    • Daniel si Biggie, nu toti lucram la vaci, ca sa discutam doar cu ciobani si laptarese. Se mai intampla ca meseria unora dintre noi sa ne permita sa intalnim fel si fel de oameni. E greu de crezut pt voi, dar lumea nu incape in sufrageria voastra.

      00
    • Ia uitati ce s-a intamplat AZI: Toate partidele au fost de acord cu această lege, care a înregistrat 233 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi o abţinere. Legea va fi trimisă la promulgare.

      Daniel, Biggie, ce ziceti?

      00
  4. Hmm, prea frumos sa fie adevarat! Nu cumva are legatura cu toti penalii care au luat credite de milione de Euro si acum le e greu sa le retureze ca le-a taiat macaroana DNA-ul?

    00
    • Nu se aplica retroactiv, deci aia cu gandul la tzepe sa se linisteasca

      00
    • asta cu retroactivitatea la un credit in derulare e complexa.

      00
    • Art 11 In vederea echilibrarii riscurilor izvorand din contractul de credit, prezenta lege se aplica atat contractelor de credit aflate in derulare la momentul intrarii sale in viguare cat si contractelor incheiate dupa aceasta data.

      Probabil esti dupa somn

      00
    • Daca se aplica la ctr in derulare (desi e cam imoral sa intervii in contracte) oh well… banking fail

      00
  5. adevarul e ascuns in papuris si normele de aplicare sunt esenta. „25.000 euro in mana oricui se intoarce in tara! electorata sa se scada dobanzile! credit prima masina!” hai ca mai avem totul e sa votati cu noi!

    00
  6. sa ne mai tii pls la current cu acest proiect…

    00
  7. O mica remarca: corect se zice „stat de plată” si nu „ștat de plată”.

    00
  8. Este neconstituțională legea.

    Constituția garantează dreptul tuturor – deci și al băncilor – la proprietatea privată. Creanțele băncilor asupra creditorilor sunt un bun asupra căruia banca are un drept de proprietate. Dacă vii și spui ”nu mai ai dreptul la 50.000 EUR ci doar la garsoniera asta care poate face 20 sau 30.000”, ai încălcat dreptul de proprietate al băncii, ceea ce Constituția nu permite.

    Probabil nu o să treacă de CCR sau, dacă nu o contestă Klaus sau Ciorbea acum, la prima aplicare o să pice.

    00
    • casa aia care azi valorează 30K, tu, banca, cu evaluatorul tău, mi-ai evaluat-o la 50K. nu eu.

    • Ce caterinca e Dragosica. Si daca bunul ala e dobandit fraudulos, da cu eroare?

      00
    • Acel imobil reprezinta proprietatea pe când suma de 30,40,50 de mii de euro reprezinta o evaluare a acelei proprietati. Banca iti ofera acea suma de bani in schimbul unui contract care o poate face proprietar. Cu aceasta lege nu fura nimeni nici o proprietate.

      00
  9. Daca va trece legea asta, adio credit imobiliar.
    Adio dezvoltare urbana.

    Astia in loc sa rezolve o problema prefera sa arunce in aer tot sistemul. Niste idioti.

    00
    • Dar ce dezvoltare e asta in care bancile dau credite iresponsabil, fraierii intra in incapacitate de plata, si pana la urma tot bun platnicii acopera gaurile bancilor?
      Nu iti suna a bula?

      Prefer o crestere sanatoasa si moderata decat bule din astea in care se dbleaza preturile la 3 ani si dupa aia crapa

      00
    • Aha, deci numai cu credite neperformante, ori deloc.
      Dar niste PERFORMANTA (a bancherilor), nu, asta nu se ia in calcul…

      00
    • Sau poate bancile vor fi mai atente si vor cere un avans mai mare. si poate cu restul de bani vor face in sfarsit si ce trebuie sa faca, adica sa finanteze economia.
      Sau mai realist (din pacate) vor finanta statul.

      00
    • Amice, ești idiot… vorba unui smecher de prin Ploiesti ;)

      00
    • Ce atata dezvolare urbana? Nu vezi ca nu mai e loc in Bucurestiul asta? Nici cu masina, nici cu transportul in comun, nici pe jos!

      00
  10. rezultatul o sa fie ca aia care nu au datorii ii vor salva pe datornici
    adica statul se va imprumuta de acum in colo mai scump si ne va taxa mai tare
    or something

    00
  11. Poate sa-mi explice cineva de ce este buna aceasta decizie?
    Care a fost situatia pana acum, si de ce ar fi nevoie de o lege ca asta?

    Incerc sa inteleg din punctul de vedere „omul e responsabil pe ce semneaza”, desi pare ca au fost abuzuri din partea bancilor din ce citesc pe aici…

    00
    • pana acum banca iti lua casa, o vindea la un pret submediocru ca oricum lua diferenta de la tine (fara ca tu sa ai vreun cuvant de spus).
      dupaia iti lua tot ce prindea, valorifica la ce preturi avea chef. Dupa care pentru ce diferenta mai ramanea iti punea poprire pe salariu inca cativa (zeci de) ani.

      00
    • Bancile au finantat in perioada de criza niste imobile supra-evaluate, creditul fiind si el supra-evaluat si garantat cu respectivele imobile. Acum valoarea imobilelor a scazut sub valoarea ramasa de rambursat, chestie numita negative equity. Problema e asa: bancile nu vor sa-si asume nici macar partial aceasta pierdere de valoare, daca creditacul nu mai poate plati banca ii ia casa, o valorifica la cat poate si creditacul e dator cu diferenta. Chestia asta e anormala, banca nu-si asuma nici un risc, desi prin definitie creditul implica si riscuri, asta fiind unul dintre motivele pentru care platesti dobanda.
      Normal e ca atunci cand un credit nu mai poate fi achitat banca sa execute garantia si gata, creditacul sa fie liber de orice obligatie (dar cu istoricul de credit futut, ca deh, asta e). Asta se intampla cam prin toata lumea civilizata. Evident, nu se aplica si situatiilor in care creditacul nu mai vrea sa plateasca, deci treaba nu e chiar asa de roza, dupa ce se intampla asta o vreme esti sub supraveghere si pasibil de platit despagubiri daca se dovedeste ca ai de unde dar nu vrei. Falimentul si insolventa personala sunt niste mecanisme care urmaresc sa inchida cat mai corect situatiile in care un om de buna credinta nu mai poate sa-si plateasca datoriile.

      00
    • Mai exact:

      Acum mulți ani ai vrut să-ți iei casă. Ai chemat un evaluator, sau, mă rog, a chemat banca, cum a fost discuția. Evaluatorul a zis: „casa asta valorează 80.000€” băncii.

      Tu a trebuit să te încadrezi la un credit de 80.000€.

      După ce bula imobiliară a făcut „poc”, casa ta acum valoreaza 40.000€, atât e pe piață.

      Banca îți cere tot 80.000€, că ei atât ți-au dat, plus dobândă, binențeles.

      Tu nu mai plătești, banca îți ia casa. Banca vinde casa cu 40.000€ sau mai puțin, îți scade din datoria ta doar suma asta.

      Așadar, ai luat casă pe credit acum mulți ani, ai plătit ceva timp la ea, acum banca îți ia casa și le rămâi și dator pe viață.

      Banca e win/win. Le-ai dat bani atâția ani de zile, dar ei nu-și asumă nici un risc. Evaluatorul și-a pus mână în cap și s-a dus binișor cu comisionul lor. Ai putea spune că ar fi umblat mână în mână cu banca, nu?

  12. ar fi ceva bun atat pentru banci cat si pentru cei cu credite (ajunsi in imposibilitate de plata).
    va fi soc in sistem, dar un soc necesar pentru a opri niste actiuni care, desi constitutionale, nu sunt corecte. gen asta cu „nu poti plati in continuare ratele? nu-i nimic, iti luam casa si prin justitie ne asiguram ca vei plati in continuare”.
    un punct 4 poate fi adaugat la ce ai zis. daca trece o astfel de lege, cei cu credite in franci nu mai au nici o sansa la plata ratelor la cursul de schimb istoric (cum au castigat pana acum vreo 7-8 in Bucuresti) si daca sunt in imposibilitate de plata a ratelor, se va proceda ca in restul cazurilor similare.
    va fi curios cum o vor pune in aplicare si cum se va plia pe legea falimentului personal (sau ce vroiau sa faca, daca nu au facut).

    00
  13. Intr-un fel, e de bine si e de rau …

    Banca participa la investitie. Daca in urma analizei bancii (aia pentru care tu o platesti in comisionul de acordare de credit si pe care n-o face de fapt nimeni) rezulta ca acea casa va valora peste 10 ani 5 euro, dar tu ceri credit de 10.000 EUR pe 20 de ani, in mod normal ar trebui sa-ti zica din start „la revedere”. Iar orice investitie presupune un risc, risc acoperit de banca prin dobanda si diverse alte comisioane/asigurari (sau de la stat prin „too big to fail”).

    Pe de alta parte, chestia asta deschide cutia Pandorei … am un credit facut acum 5 ani pentru un teren de 1ooK, teren care acum valoreaza 2oK. Daca il platesc, pierd 1ooK + dobanda (cca 50% – sa zicem, desi e clar mai mult). Dupa cei 20 de ani, in cazul in care pretul ramane constant, il vand cu 2oK. Deci ies in pierdere cu 13oK. Daca il „dau” bancii inapoi, pierd cei 1o-2oK platiti bancii in rate, mai pun 1oK EUR cheltuieli administrative (penalitati/notari/avocati). Ceea ce iar nu e normal.

    00
    • n-as considera achizitia unui teren cu interes de a-l tine o perioada si vinde mai scump ca o investie. Nu cu sensul cu care e folosit cuvantul aici. E specula. Oarecum similar si cu un apartament mai vechi. (macar aici are totusi o utilitate).
      Din punctul de vedere al economiei o investitie creaza locuri de munca. La noi a fost 80% bula imobiliara si deaia bancile si-o merita cu varf si indesat. Daca oamenii simpli lipsiti de educatia financiara au circumstante atenuante, bancile nu au.

      00
  14. Matusa mea a luat un credit imobiliar acum 6 ani, dupa un divort a ramas singura cu un copil, nu a mai reusit sa plateasca ratele.
    Banca a vandut apartamentul cu 83.000lei desi pretul pietei era undeva la 120.000 (cel mai ieftin ap din zona).
    In prezent plateste o rata de 340lei de in an ca sa acopere diferenta ramas dupa vanzarea apartamentului. Si mai are cativa ani buni, frumos e ca ii ia banii direct din salariu sa fie siguri ca nu intarzie cu plata. (fostul nu contribuie cu nimic „nu are venituri declarate”)

    De asta zic ca legea ar putea fi buna, nu cred ca in cazul matusii mele se mai poate face ceva, dar macar pentru altii.

    00
  15. Daca legea va trece, bancile vor merge sa se plinga la cei puternici ca bugetul de stat sa le plateasca pierderile rezultate ca altfel ajung la faliment (bancile) si ar avea un efect catastrofal asupra economiei.
    Nu ar fi singura tara unde se intimpla asa ceva.
    Pina la urma tot popendulatia e cea care pierde.

    00
    • Care e efectul ala catastrofal? Nu o sa mai crediteze economia? Cu siguranta o se le duca patronii/investitorii lipsa.
      Ba sa o mai ia si la mumu si sa mai reduca din salariile nesimtite ale ‘managerilor’, sa nu mai dea dividente x ani, etc…

      00
  16. Proiectul de lege e pur electoral iar stupizii care spera ca vor scapa de credite se imbata cu apa rece. Stiu ca o sa mi iau munusuri insa realitatea este asa:
    Banca a dat bani cu imprumut si așteaptă restituirea lor indiferent daca imprumuturile sunt garantate cu imobile sau alte garanții. Obligatia de restituire este precizata in fiecare contract de credit si toti imprumutatii au consimtit la ea. Riscul este al celui care se obliga, este strict problema lui cum obține banii. Apoi, legea nu poate fi aplicata retroactiv, deci contractele deja incheiate nu se vor modifica.

    00
    • As fi fost oarecum de acord cu tine daca nu aveai afirmatia de la final. Legea nu se aplica retroactiv, se aplica contractelor de credit active care sunt in derulare la momentul votarii acestei legi. A se aplica legea retroactiv ar insemna ca matusa user-ului Andrei (vezi mai sus in comentarii) sa isi primeasca toti banii inapoi de la banca si sa nu mai plateasca nimic de acum incolo.

      00
    • @Arthur
      Nu. A se aplica retroactiv inseamna sa afecteze contracte incheiate deja.

      00
  17. 1. Sa inteleg ca ti se pare in regula ca un apartament evaluat initial la 80k si care acum valoreaza 50k sa fie vandut cu 35k? (un exemplu pur ipotetic) si banca sa ceara de la frai… pardon client diferenta de 45k in loc de 30k (-ce s-a platic + dobanzi, penalitati… etc).
    2. Pentru ce s-a mai evaluat si ipotecat proprietatea in cazul asta? (Daca tot ce conteaza e sa dea banii inapoi)
    3. De ce se ocupa banca de vanzare in locul clientului. Cum e acum clientul are interes sa il vanda cat mai scump, banca nu. (vezi pt 1)
    4. Care e rostul comisionului de risc?

    00
    • Explicatie la pct.2: cand am luat creditul evaluatorul imi era cunostinta si era agreat de banca. Zic, cat ma costa evaluarea daca o faci tu si ma duc io cu dosarul la banca?200Euro zice. Bun, fa evaluarea si ma descurc io. Ma duc la banca cu evaluare, nu i buna, nu ati facut o prin noi zice banca. Poi e evaluatirul vostru…..
      Degeaba tre sa o faceti prin noi si va costa 600Euro.

      => inca 400Euro ptr banca

      00
    • chestia cu valoreaza acum 50k e bollocks. bancile le scot la licitatie
      daca nimeni nu ofera cat zic vecinii ca valoreaza o chestie similara inseamna ca nu valoreaza atat
      un ceva valoreaza cu cat se vinde nu cat crede x sau y

      00
    • 3.clienul poate sa vina cu un cumparator si se realizeaza o vanzare amiabila. Banca are tot interesul sa recupereze cat mai mult %, si nu prin executor care e total dezinteresat de o vanzare rapida si cu costuri suplimentare mici pentru debtor(cheluieli de executare & onorariu). Licitatiile sunt publice si bancile chiar fac eforturi pt marketarea imobilelor.
      E ideal pt banca sa vanda garantia la un pret cat mai mare, pentru ca nu mai face eforturi costisitoare ca timp si bani de recuperare.
      Problema e ca orice cumparator normal are o retinere sa cumpere un imobil din asta. Si de-aia se vand la 50-60-70% din pretul pietei.

      00
    • 1) Evident ca nu e ok. Dar ala este pretul real . De ce este pretul mai mic ? Pentru ca nu poti sa vezi ce cumperi , nu poti sa intri in apartament iar dupa ce il cumperi trebuie sa ii evacuezi familia din apartament. (alti bani, alte luni pierdute, scandal, Pro TV, etc) .
      2) Imobilul este evaluat pentru a se sti valoarea ipotetica a garantiei. Atat.
      3) Nu banca se ocupa de vanzare ci executorul judecatoresc. Oricand debitorul poate sa gaseasca client si sa faca vanzare directa (prin notariat) a imobilului. E avantajos pentru toate partile (imobilul se valorifica la un pret mai mare, iar banii se incaseaza mai repede). Banca are interes la fel ca si clientul ca apartamentul sa se vanda la un pret care sa acopere creditul. De ce ar avea banca interes sa aiba pierderi?
      4) Comisionul de risc e o clauza abuziva si nu face obiectul discutiei despre darea in plata.
      Oamenii trebuie sa inteleaga ca bancile nu participa la riscul clientilor. Pentru banca nu are relevanta destinatia creditului : apartamente, masini, vacante, investitii , etc, e strict problema clientului pe ce cheltuie banii. Banca nu urmareste decat restituirea imprumutului.

      00
  18. Salut!

    Intrebare: daca deja am fost executat si sunt urmarit pentru diferenta de suma, ma incadrez si eu?

    00
  19. Se va aplica si la creditul pentru masina?
    Si la ala pentru draperii?
    Si la ala pentru excursii?
    Si la ala pentru studii?
    Daca nu, de ce?

    Mi se pare o idiotenie.
    Daca ti-ai asumat ceva, o dai la intors cand ti-e greu?

    00
    • Nu-mi spune ca ai ipotecat apartamentul pentru draperii.
      Dar daca tot suntem aici, pentru situatile enumarate de tine solutia e legea falimentului personal. Si nu e acelasi lucru cu falimentul unui SRL.

      00
    • Nu se aplica pentru ca acolo nu e credit cu garantie mobiliara sau imobiliara. Bine, mai putin la leasing-ul pt auto, dar acolo mai intervine si aia cu reducerea pretului unei masini uzate, dar la un teren pretul poate sa si creasca.

      00
    • Se va aplica si la creditul [..] pentru studii?
      Exemplu in UK: https://www.gov.uk/student-finance,
      Regina iti da 9000 Lire pe an sa inveti. Tu incapi sa-i dai inapoi si sa platesti dobanda doar dupa ce castigi mai mult de 21.000 Lire pe an. Daca scoala aia nu te-a invatat nimic, ajungi sa nu platesti niciodata banii inapoi; lucru pe care nu-l doresti nici tu si nici Regina.

      00
  20. „non-recourse debt is typically limited to 50% or 60% loan-to-value ratios so that the property itself provides overcollateralization of the loan”

    De aici:
    https://en.wikipedia.org/wiki/Nonrecourse_debt

    00
  21. hmmm
    adica vom vedea o scadere masiva a preturilor la imobiliare in Romania

    00
  22. Marea bula a plecat de la un eveniment de acum 10 ani si nu are atat legatura cu criza mondiala cat cu urmatorul eveniment.

    Candva s-a vandut o banca mare iar statul a incasat niste bani, suspect de multi pentru cat valora banca Banii aia incasati de stat desi nu au reprezentau decat un venit „intamplator” au fost folositi pt mariri salariale substantiale. Desi era evident ca urmatorii ani disparea sursa asta de la buget pentru ca e un eveniment unic.

    Omul de rand, acum cu un venit suplimentar a considerat ca isi permite costul unui credit. Banii aia s-au intors la compania care a cumparat banca prin noile credite.

    Pagubiti? Statul roman si cetateanul roman.

    Fenomenul e explicat in presa de specialitate. Retrospectiv lucrurile sunt destul de clare.

    Pe langa asta e adevarat ca la % de oameni care dau tepe bancilor, ies nise pierderi destul de substantiale. Pierderi pe care banca le recupereaza de la bunii platnici, prin comisioane mari. Dar asta e romanul… fura azi tatal ca sa sufere fiul maine.

    00
  23. costul politic? hai sa fim seriosi, cu spaga pe care o primesc de la banci se pisa pe el cost politic.

    Doar scopul lor este sa faca bani, de ce sa nu mearga pe scurtatura? Poate stau un mandat pe tusa, primesc un post de consultant la una din banci si gata.

    Daca primeste fiecare banca 10 senatori s-a terminat toata povestea.

    Legea asta nu va trece in veci in Romania, daca trece eu imi fac tatuaj cu fundul lui Isarescu.

    00
  24. Bancile si-au facut de cap si inca isi fac de cap, dar pe Mugur nu il intereseaza.

    00
  25. Gata, s-a votat legea

    00
  26. Sa mă f*t în ele de bănci. Am fost la societe generale în .ro iar la un credit imobiliar dobânda este de 6.20 neindexabilă iar în franța pentru aceeași sumă dobânda este de 5,87, fiind pentru credit de nevoi personale! Pentru imobiliare este în jur de 2.90..

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.