Justiţia nu funcţionează. Cazul Anamaria Strauss
Care n-are chef nici să facă o lună de cursuri de legislaţie rutieră. Nici măcar muncă în folosul comunităţii sau nişte ani de pârnaie, pentru că a omorât un om, totuşi. Nu. Justiţia şi-a spus cuvântul, femeia e inocentă, de vină era trecerea de pietoni şi studenta care nu avea ce căuta la ora aia acolo.
Nu-i aşa că vă simţiţi în siguranţă pe mâna justiţiei cu asemenea verdicte?
Femei la volan! Eu unul, nu calc trecerea daca vad femeie la volan.
Oy vey, isi zice omul parerea si e facut in toate felurile. Welcome to the internet.
N-o sa raspund la jigniri, ci o sa raman zen; vreau sa zic atata: n-am vrut sa sune ca i-as lua apararea lui tanti Anamaria sau cum o cheama, de fapt nu stiu nimic despre situatia ei.
Ce am zis, si imi mentin, este ca nu exista o discrepanta intre pedepsele aplicate celebritatilor/baronilor/oamenilor cu bani si cele aplicate celorlalti. Eventual mai cititi odata comentariul, cu atentie de data asta
Cu alte cuvinte, ce vreau eu sa zic (si ma pregatesc deja de injuraturi) e ca nu e justitia atat de curva pe cat o crede lumea, fara sa neg ca in multe cazuri se aplica un dublu standard. Nu si in speta asta.
Pentru cine are timp si vrea sa verifice, mergeti pe portal.just.ro, cautati orice judecatorie din tara (click pe un judet sau Bucuresti si apoi pe numele instantei), click pe dosare si apoi la formularul de cautare dati “ucidere din culpa” la obiectul cauzei. Luati dosarele la rand si daca gasiti pedepse mai mari de doi ani inchisoare cu suspendare ziceti-mi si mie, dar tare m-as mira. Nu pot sa dau linkuri directe ca cine a facut portalul ala se pricepea la asta cat ma pricep eu la inmultit panda.
pentru că nimeni nu s-a obosit să citeze din codul penal românesc:
„Art. 192. – (1) Uciderea din culpă a unei persoane se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării
dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru
exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea
unei anumite activităţi, se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a
măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o
infracţiune se aplică regulile privind concursul de
infracţiuni.”
restul sunt basme. dacă imbecila respecta viteza LEGALĂ din oraș, victima ar fi fost acum în viață. end of story.
Nu s-a demonstrat nicaieri ca daca lovesti pe cineva cu masina cu sub 50km/h (pe Kiseleff oricum e 60km/h) nu moare, mai mult nu s-a demonstrat nicicand ca la sub 50km/h (60km/h pe kiseleff) nu produci accidente, etc. Doar ca, in adevar, ai sanse mult mai mici sa le produci (sau mai mari sa le evitzi).
Iar, daca nu ma insel, 2 ani cu suspendare este exact ce spune articolul 192 alineatul 2.
nu, nu am o obsesie, as prefera si eu ca legea sa fie mai aspra, dar cel putzin in acest caz, mie lucrurile mi se par clare. si nu cred ca daca raimi sau eu eram in locul madamei straus infundam parnaia si ne dadeam cu marmelada la deal pana ne sarea pe nas. pentru ca, oricat de “imbecila” ar fi aceasta lege, se aplica tuturor la fel. poate, in fond, cunosc cazuri concrete.
bun der, fie cum spui tu. ai dreptate. a merge cu 90 km/h e totuna cu a merge cu 45 km/h. iar legea se aplică mereu în favoarea infractorului. ai și aici dreptate…
camil, bine ca majoritatea celor care posteaza pe aici nu se ocupa cu justitia…
aici sunt de acord cu tine
in ro sunt vinovati si soferii si pietoni, pe trecerea de pietoni , multi pietoni se arunca in fatza masinii fara sa se asigure , cu toate ca sunt pe trecerea de pietoni. Doar ii vezi ca sar in fatza masinii si nu stii de unde, ca pieton trebuie sa te asiguri ca masina poate opri . Asteapta sa vezi ca masina reduce viteza si poti trece linistit. Sunt multi soferi nesimtiti .. dar atata timp cat romania e o tzara primitiva de unde civilizatie.
[...] ghid scrie doar despre lucru, dar eu aș citi „emigrare”. Fapte precum cele descrise aici, aici sau aici oferă toate motivele din lume pentru o atare acțiune. Restul este doar vorbărie [...]
Am vorbit recent cu o judecatoare; pentru ucidere din culpa, la prima abatere se da inchisoare cu suspendare. In cazul femeii asteia, instanta s-a comportat foarte normal.
Sint unii care au adus tupeul si nesimtirea la nivel de arta…. Omoara un om si scapa neatinsi de justitie… apoi tot ei se pling. Ar trebui pedepsiti crunt si dati ca exemplu…
[...] e articolul lui Zoso. Care pune o întrebare corectă: nu e aşa că vă simţiţi în siguranţă pe mâna justiţiei [...]
ne trebuie mai multi pe TraficTube.ro: http://www.themoscowtimes.com/news/article/driver-in-fatal-crash-facing-charges-after-blogosphere-outrage/400342.html
se creeaza un precedent care va fi des invocat in cauzele aflate pe rol
cu respect
eu sunt de parere ca legea a fost aplicata iar inculpata a primit pedeapsa minima. pe de alta parte sunt de parere ca legea este mult prea prost redactata si ca pedeapsa prevazuta in codul penal este mult prea blanda. ar trebui ca pedeapsa sa fie ochi pentru ochi in masura in care victima nu avea nici o vina in afara faptului de a se fi increzut in buna credinta, a se fi asteptat ca lumea sa respecte legea. nu cred ca vina nu ar fi 100% pe seama partii vatamatoare. este ca si cum as arunca o bomba pe geam si m-as astepta sa nu fie nimeni acolo pentru ca este anul nou si nimeni nu sta sub geamul meu, toti cetatenii se ascund la acea ora in case. nu poti pretinde ca victima are o parte din vina daca a trecut regulamentar pe trecerea de pietoni. stiu ca nu pot accepta nici macar 1% din masele de vot o asemenea lege dar cred ca ar fi dreapta.
hai sa o privim lucrurile in stilul “ce s-ar fi intamplat daca”. ce s-ar fi intamplat daca parintii acelei fete i-ar fi explicat de inainte sa o trimita la studii ca exista monstri in carne si oase, care pentru a se prezenta la intalnirea de afaceri din centrul bucurestiului iti vor risca viata mergand cu 70km/h pe trecerea de pietoni? fata aceea ar fi fost acum in viata. la asta se rezuma totul. prefer o lege atat de draconica legii care o lasa pe acea fiinta sordida si anosta sa ne polueze pe noi, pe ceilalti. la urma urmei ce o poate opri pe alta, la fel ca ea sa faca la fel? in cel mai rau caz dai peste un om, il omori, platesti daune… o societate de asigurari le plateste, bineinteles. deci pentru intalnirea de afaceri se MERITA sa risti viata unui nefericit cetatean care nu se asteapta la ce e mai rau de la viata. si uite asa invatam sa ne detestam natura umana si sa aplicam legea homo homini lupus. caci ei, cei care fac legea sunt asa. este bine oare?
sa fi putut familia victimei sa negocieze daunele, asta ar fi fost normal. iar daca nu s-ar fi putut ajunge la o intelegere atunci sa fi putut ceara sa le fie aparata onoarea, onoarea noastra a tuturor, de fapt, prin executia bestiei ce ne jigneste pe toti ceilalti prin faptul ca goneste cu 70 km/h pe trecerea de pietoni si se scuza ca nu a putut vedea marcajul trecerii de pietoni.
[...] zice că justiția nu funcționează. Eu țin să-l contrazic! Justiția funcționează din plin. Pentru că altfel eu nu-mi pot explica [...]