În familia Badea cântă Bruma

Din ciclul “ce salariu are Mircea Badea de linge atâta în fund trustul Intact” astăzi ne delectăm cu salariul domnişoarei Carmen Brumă.

Carmen lucrează în trustul pe care îl tot înjură partenerul ei de aşternut, îl ştiţi, băiatul cu freză de gigolo ratat care stă cu părinţii la 35 de ani. Mirciulică nu are greţuri în a-i înjura pe toţi din trustul Realitatea, cum nu are greţuri nici când ii mănânca, indirect, banii lui Vîntu. El e moralist. Şi drept. Numai că, odată cu criza, are o mică problemă. Nu, nu aia. Prietena (concubina sună atât de trivial) aduce mai mulţi bani acasă. Cum ar veni, el, luptătorul dreptăţii şi luminii, el care face rating peste toţi…ia mai puţini bani decât ea, care apare mai rar pe ecran şi nu e atât de vocala. Trist, nene…

Pentru că unii dintre noi mai avem o chestie care se numeşe onoare, nu o să îl umilesc dând aici salariul fetei. E de ajuns că el ştie că eu ştiu că, dacă el are 1.800€ salariu, ea are mai mult.

Hai pune şi audientele de aseară

Şi, pentru că am eliberat ipurile trustului Intact, să îl ascultăm pe inegalabil…care e frustrat că se face de căcat la tv pe atât de puţini bani.

Pe aceeaşi temă

În familia Badea cântă Bruma - 80 comentarii

Pagina: [1] 2 » Toate comentariile

    1.
  1. gravatar cata a scris pe

    Ai uitat sa precizezi ! Pentru Antena2: poza cu carmen bruma e photoshopuita :) )

  2. 2.
  3. gravatar garm a scris pe

    1800? Sincer nu mi se pare foarte mult. Avand in vedere ca deh e vedeta.
    Lasa ca poate vinde reclama pe blog si sparge piata :) )

  4. 3.
  5. gravatar zoso a scris pe

    @cata: ah nu, poate o dau pe post, sa ii rupa badea cu bataia.

  6. 4.
  7. gravatar reus a scris pe

    l-a aparat vreodata public pe voiculescu?nu. l-a injurat vreodata public pe voiculescu?nu. sincer, tu ti-ai injura patronu’ la tv?

  8. 5.
  9. gravatar Angel_Wing a scris pe

    Marsh de aici!!! Tu cu falsuri vi?
    Poate nu sti ca luptatorul lumii, regele intelepciunii, calaul CNA-ului etc etc are cea mai mare audienta atat la TV cat si pe internet. Daca il superi te sparge cu o statistica de pe alexa.com si atunci sa vad cum plangi tu :D

  10. 6.
  11. gravatar zoso a scris pe

    @reus: i-a dat limbi in cur acum cateva luni de s-a iritat felix in cur.

  12. 7.
  13. gravatar zoso a scris pe

    @Angel_Wing: stiu, plang cu lacrimi ca e mai tare in alexa. :)

  14. 8.
  15. gravatar Hanzo a scris pe

    N-are cum sa puna audientele de aseara.

    “Mihai Gadea i-a batut ca de obicei detasat. Eu am batut doar pe un sfert de ora, diferentele au fost minime. Am vorbit prea mult despre Saftoiu-telefoane-Basescu-Big Brother, dar din punctul meu de vedere asta a fost subiectul cel mai important. Nu mai dau audientele in forma de pana acum pentru ca este interzis prin contract.”

    Ce fel de contract e asta? Se modifica ad-hoc? Nu s-a semnat la inceputul sezonului?

  16. 9.
  17. gravatar ion a scris pe

    @Angel_Wing: “vii”, “stii”

  18. 10.
  19. gravatar sorin a scris pe

    De ce ar trebui sa se simta umilit pentru ca prietena lui castiga mai mult decat el? Tu te-ai simti? Nu ti se pare ca e o mentalitate cam invechita asta?

  20. 11.
  21. gravatar alex a scris pe

    sunt constient ca daca scriu ceva bine de badea aici o sa fiu linsat, dar ma risc. traiesc in berlin de 3 luni si am prieteni romani si aici si in alte tari. acum sunt in romania pentru o luna pentru a imi incheia socotelile definitv cu tara asta in care sper sa nu ma mai intorc in viata mea. toti romanii pe care ii cunosc si sunt plecati afara mai mult sau mai putin pentru totdeauna se uita zilnic la badea pe net. din nu stiu ce motiv el nu zice nimic de faptul ca emisiunea lui se transmite pe internet. probabil ar scadea audientele la tv daca ar sti toata lumea ca exista si pe net zilnic emisiunea lui pe siteul antenei. daca se poate, luati in calcul la capitolul audiente si oamenii care intra pe site sa se uite. sunt din toate tarile. majoritatea celor care se uita pe net sunt cei plecati din tara pentru ca aceia nu se pot uita la tv. va rog nu aruncati cu pietre ce am avut “curajul” de a zice ceva de bine de cici badea aici.

  22. 12.
  23. gravatar reus a scris pe

    spune-mi si mie cu ce ocazie.adica adu argumente, dar poate ti- o fi strain cuvantul.

  24. 13.
  25. gravatar thorhammer a scris pe

    @zoso: …si dupa aia a tras o bashina…:)…in direct.

  26. 14.
  27. gravatar zoso a scris pe

    @reus: argumente pentru ce?

  28. 15.
  29. gravatar zoso a scris pe

    @sorin: la cat de cocos e el si cum bate realitatea in fiecare zi, ar trebui sa se simta umilit. nu poti spune ca tu depasesti bmwul cu dacia ta, dar ai salariul mai mic decat amanta care munceste la bmw.

    ah, si eu nu am prietena. sunt prea loser pentru asa ceva.

  30. 16.
  31. gravatar decoder a scris pe

    Pe google trends spagatistu’ a urcat sprintenel in ultimele luni. A aflat lumea la TV ca are blog, si pentru ca blogu’ lui e cu liniuta, majoritatea l-au cautat pe google. In Romania, TV-ul e inca “la putere”… O sa mai treaca ceva timp pana o sa inteleaga bizonul majoritar care e diferenta majora dintre TV si Internet, diferenta intre halitu’ informatiei amestecate cu fecale oportuniste si halitu’ “la liber”.

  32. 17.
  33. gravatar reus a scris pe

    argumente pentru afirmatia ta, si anume ca i-a dat limbi in cur.in traducere, ca l-a aparat pe voiculescu public.in legatura cu ce subiect?cand?

  34. 18.
  35. gravatar TheBride a scris pe

    @zoso: eu cred ca si-a angajat piar care sa iti comenteze pe blog:))))))))

  36. 19.
  37. gravatar Iskander a scris pe

    aaaaaah, de aia aparea o poza cu o gaura de cur imensa atunci cand accesam zoso.ro…si eu care credeam ca e invers, ne cenzureaza IT-ul nostru….

  38. 20.
  39. gravatar zoso a scris pe

    @reus: cand l-au declarat turnator.

  40. 21.
  41. gravatar zoso a scris pe

    @TheBride: trist e ca nu. el el.

  42. 22.
  43. gravatar morbo a scris pe

    sunteţi şozi amândoi. îs fanul vostru.

  44. 23.
  45. gravatar Fluture a scris pe

    @alex: iti doresti sa nu mai vii in tara asta? si atunci de ce scormonesti internetul dupa emisiuni TV neaose? Sa stii ca exista si DIGI TV, daca nu te poti desparti de OTV la Berlin… manca-ti-as.

  46. 24.
  47. gravatar Damayanti a scris pe

    Deci eu ii propun lui Badea sa depuna CV ul la RealitateaTV…. ca doar nu i se rup pantalonii cand face shpagatul din razbunare…

  48. 25.
  49. gravatar tiptil a scris pe

    badea se leaga mereu de toate partidele inafara de pc…oare despre pc de ce nu zice nimic? :) )

  50. 26.
  51. gravatar cata a scris pe

    Coincidenta (sau…nu, mai degraba) , primesc astazi un comentariu pe blog:

    “Author : cici badea (IP: 82.76.221.18 , 82-76-221-18.rdsnet.ro)
    E-mail : mortiimatii@yahoo.com
    Comment:
    mai pulica, tu faci laba la poze cu carmen bruma, asa ca taci in mortii ma-tii.”

    Evident ca e rezultatul comentariului publicat aici.:) Sa fie vreun fan atat de obsedat sau chiar “maestrul” in persoana ? :) )

  52. 27.
  53. gravatar zoso a scris pe

    @cata: nu e el. daca dai tracert pe ipul lui (cel din poza mea) ai sa vezi ca merge undeva in antena1.rdsnet.ro

  54. 28.
  55. gravatar Damayanti a scris pe

    … doar daca nu are problemele intestinale ale lui Felix, evident….

  56. 29.
  57. gravatar Mishu a scris pe

    Am mai vazut si alte audiente in care a luat bataie, dar ce mi se pare mie interesant este ca in aproape toate, pe ultimul segment 23:45-24.00 reuseste sa depaseasca RTV. Sunt curios de ce … se termina emisiunea de pe Realitatea la 23:45?

  58. 30.
  59. gravatar Sicovitol a scris pe

    Ce căcat. După care vă strângeţi toţi şi vă plângeţi de nivelul deplorabil al web-ului domestic… Toţi o apă şi-un pământ. Ce rahat e ăsta cu “felaţia”? Cu fata ce-ai avut? O să zici că te-a suduit şi pe tine Badea şi ţi-a afectat familia etc. etc. Aşa că ai dreptul, în vecii vecilor, să te bagi şi tu în acelaşi căcat ubicuitar în mizeria asta de blogosfera pielii.
    “Pentru că unii dintre noi mai avem o chestie care se numeşe onoare”?! Cred că e “irony”, moment în care “I failed at it”. Onoare, serios?
    Hai, şterge-l, în ‘zda mă-sii de comentariu. Căcat.

  60. 31.
  61. gravatar sergiocos a scris pe

    nici de ecologisti n-a zis nimic… e verde, da-l dreacu’ de legionar!

  62. 32.
  63. gravatar Damayanti a scris pe

    Simt nevoia sa scriu mai multe… Ma blocheaza insa amintirea colegului meu de leat…Ma face de ras :( Are ceva de baietzel de 7 ani care a primit mashinutze d-alea carora li se deschid o gramada de ushitze… d-alea metalice…. mi-l si imaginez cu audienta in fatza, mandru de ea…exersand comportamentul infantil…. Si cum se ducea el la scoala cu masinutzele in buzunar si incepea sa le tureze pe catedra in timpul pauzei, tzuguindu-si buzele si apoi ondulandu-le in sus….si “vruuuuuuuuuuum, vruuuuuuuuuuuuuum”…deh …sa-l vada colegii ce cadou a primit de la sora mamei din Germania. Badea, nitzel mai usurel, pisi… Ca daca scapi de atitudinea asta, s-ar putea ca si noi sa fim mai atenti la continutul discursului tau…

  64. 33.
  65. gravatar .pm a scris pe

    …am inteles ca lumea mai stie si un pic de photoshop… dar sunt cam de prost gust “glumele” ilustrate.

  66. 34.
  67. gravatar redandblue a scris pe

    ce va place sa va mancati unul pe celalalt . cred ca cea mai buna idee ar fi ca tu sa iti faci o emisiune , la aceiasi ora cu badea , si care e mai tare in audiente sa aibe ciocu’ mai mare

  68. 35.
  69. gravatar paul a scris pe

    nu vad unde e problema k fata castiga mai mult decat el dar aici tine de mentalitatea fiecaruia ;) akum ca injura vreun trust asta e e concurenta doar nu vrei sa ii laude si cat are audiente constant mai mari si cat emisiunea lu e una din cele mai apreciate in randul tinerilor e foarte ok ceea ce face

  70. 36.
  71. gravatar ak2000 Andrei a scris pe

    Ce rau esti! Daca il lasa Carmen din cauza injectiilor salariale iar se apuca sa umble prin cluburi dupa material. :) In episodul urmator: “De cate ori face sex Mircea si unde?” :)

  72. 37.
  73. gravatar Alinush a scris pe

    1800 cu tot cu prestatia de la RadioZu?

  74. 38.
  75. gravatar Andreea a scris pe

    Nu-mi vine sa cred ca ia doar atat!

  76. 39.
  77. gravatar Andreea a scris pe

    Pai si distribuitorii de marfuri au salariu mai mare decat el!

  78. 40.
  79. gravatar gicu a scris pe

    nu s-a impus realitatea, ci este egalitate: ia aduna procentele , apoi fa media, si o sa obtii 1.9 media pt fiecare.

    duh!

  80. 41.
  81. gravatar Buddy a scris pe

    Si totusi Gadea il bate in fiecare seara detasat… :-)

  82. 42.
  83. gravatar Alinush a scris pe

    Fara Cristoiu…

  84. 43.
  85. gravatar ovidiu a scris pe

    Daca RTV avea audienta dubla mai intelegeam. Asa, sunt destul de apropiate.Nu inseamna nimic.

  86. 44.
  87. gravatar Megapega a scris pe

    forma finala e ip.rds.ro, de unde stii ca e antena1?

  88. 45.
  89. gravatar maralascar a scris pe

    Înţeleg că atât tu cât şi Badea sunteţi la vărsta explorărilor şi a manifestărilor teribiliste! Înţeleg şi faptul că dai audienţele,(într-o anumită măsură)! Dar nu pot să pricep ce naiba ai cu biata fată! Manevra aia cu felaţia este o mârşăvie fără margini, care te coboară cum nici nu-ţi imaginezi!

    Măcar îi faci reclamă cărţii SLIM, iar asta e bine pentru ea!

    Nu am pretenţia să-mi publici comentariul!

  90. 46.
  91. gravatar Ovidiu a scris pe

    Subiectul asta este vechi si devine redundanta toata ciondaneala asta intre A3 si RTV.

    Eu unul m-am plictisit de subiectul asta

  92. 47.
  93. gravatar Fenomental — Blog de Bejan Alexandru. » Curs valutar a scris pe

    [...] acum, deontologii (cum zice omu de 1800euro/luna) zic ca defapt in urmatorii 5 ani un euro o sa fie [...]

  94. 48.
  95. gravatar merkel a scris pe

    ahahaha imi place ca l-ai bagat in poveste si pe Oreste :-) )

  96. 49.
  97. gravatar Unu Johnny Cascaval a scris pe

    Mda..
    Bai zoso, toata treaba cu Mircea Badea este sa faci si tu trafic pe site ca altceva nu ai.Mircea Badea este persoana publica, are emisiune, este la radio, este pe net..pe cand tu ce ai?un blog pe care vezi Doamne il citesc toti intelectualii.
    Eu nici nu stiam cine dreaq esti pana acum cateva luni..si nici acum nu ma intereseaza pentru ca esti un nimeni cu un blog.
    Uite ce fac, intreb toti prietenii mei daca au auzit de zoso si de Mircea Badea si tare mi se pare ca tu iesi cu 0,03% si Badea cu restul pana la 100.

    Asa ca uite cum sta treaba:
    1.( O sa mai repet asta) Tu nu faci scandalul asta decat pentru trafic, dar sunt sigur ca nu o sa recunosti. Iti trebuie ceva in plus pe care sigur nu-l ai, chiar daca esti inteligent (sau ma rog ai o faculatate si te crezi mare inteligent)
    2. Inteligenta este diferita de intelepciune ( motiv pentru care nu o sa-mi pierd vremea niciodata citind blogurile unor oameni nesemnificativi care se d au cocosi)

    Cat de Mircea Badea am mai spus. Imi place, il urmaresc pe net mereu.

    De ce Mircea Badea:
    1. Are charisma si le spune bine
    2. Chiar daca emisiunea da impresia ca se repeta, este bine pentru ca dureaza pana se prind si prostanii care-i smenul. Asta e trebuie sa le repeti pana memoreaza,pana proceseaza.

    Ce dreaq vrei sa-l injure pe Voiculescu??? Are nevoie si el de bani, trebuie sa plateasca, sa se intretina.Nu e idiot. Asa ca nu se leaga de patron in emisiune.
    Asa, se leaga de Basescu, de PSD, ma rog. Acum spune tu daca atunci cand se leaga de astia o face cu un motiv sau le inventeaza el? Eu nu cred ca le inventeaza.
    Sunt satul de prostiile din ziare si de la TV. Atatea stereotipuri, atatea comentarii, ma rogsti povestea. E bine ca exista Mircea Badea sa lespuna si altfel.

    Asa ca tu esti mic. Sunt sigur ca sti, dar vad ca ai o turma de prostani care te citesc si care isi pierd timpul cu “blogosfera”
    mic…mic…mic….mic..

    Inca ceva: Eu nu stiu de ce Mircea Badea isi bate capul cu tine..are un minus pentru asta…tot om e si el….inteligent dar nu intelept..dar mai mult ca sigur este cu cateva trepte in fata ta.

  98. 50.
  99. gravatar t3mb3 a scris pe

    deci daca nu face circul ala in emisiune pentru bani ..inseamna ca el e circant din fire.. mai circant decat credeam.

Pagina: [1] 2 » Toate comentariile






Arhive