Despre proteste şi mitinguri
Diseară, în Bucureşti, de la 20.00, în faţa Teatrului Naţional, manifestaţie pentru susţinerea basarabenilor.
Twitterul e in flacari, toata lumea comenteaza, toata lumea are o parere, toti vrem sa ne unim cu ţara. Ce faci, coaie, vii la protest? Da, cum sa nu! Trebuie sa facem ceva! Cateva sute de ametiti vor schimba decisiv soarta “imbulzelii” de la Chisinau, va spun eu de pe acum. Cand vor auzi moldovenii care la ora asta iau pulane peste ochi ca romanii s-au strans la TNB, o sa lupte mai abitir! O sa le tină de foame şi de frică.
Hai să vă povestesc două cu protestele de pe internete.
2007. Cosmin Pojoran organizeaza Free Hugs, în faţă la TNB. Distracţie maximă. Au apărut 3 poliţişti, au întrebat cine e liderul, au cerut nişte date de buletin. Jumatate din cool-sii veniţi se speriaseră, deşi nu făceam nimic ilegal.
2008. Un idiot pune la cale un protest mut la Fântâna de la Universitate pentru a comemora ceva cu Teo Peter. În mare, acelaşi scenariu.
So, please, abţineţi-vă. Dacă e să ne urcăm 100 acum în tren să mergem la Chişinău să ne luăm bătaie în rând cu “fraţii nostri dragi”, un sfert au mâine un proiect de predat, un sfert au treabă şi jumatate nu au destulă baterie la iPhone si trebuie să îl pună la încarcat. Dar toţi ar merge, dar nu pot. Eu aş recunoaşte că mi-e frică.
Dar a face atâta agitaţie de căcat pe online, de la căldurică, e lipsă de respect pentru oamenii care luptă la ora asta pentru libertate. Lasaţi în pana mea revoluţia de pe twitter şi de pe bloguri şi arătaţi un pic de respect!
“comunismul e garantia Rusiei ca inca au un control sporit” pai se zice ca este democratie si in realitate este un comunism impus.
Macar sa se recunoasca oficial ca nu sunt in democratie si ca este impusa conducerea comunista.
Dialog Voronin-Filat-Chirtoacă-Urechean (video cu transcriere) http://mariusmioc.wordpress.com/2009/04/08/dialogul-voronin-filat-chirtoaca-urechean-video/
[...] twitter a fost revoluție mai mare ca în Moldova. Zoso le zice bine de data asta, și chiar cred că e de citit. Că s-au strâns sute de oameni la TNB. [...]
coaie imagineaza-ti ca esti plin de sange pe o strada in chisinau, de-abia ai scapat de garda. Ce te face sa te intorci si sa urli mai departe ? Nu stiu.. multe, dar printre alea multe e sigur si gandul ca ai niste frati aici in romania peste prut care te sustin, care au iesit din case la mitinguri in toate orasele mari. Plus Paris, Madrid, Londra, Buxelles.
Romanii-s solidari cu moldovenii si se indentifica cu ei. Ni-s ca niste frati mai mici, pentru ca au amanat revolutia 10 ani din lipsa de suport din partea ălor mari.
Nu te lasa dezamagit de reactiile labarilor care se sperie de politzai care cer date de buletin. Actioneaza tu, da un exemplu celor din jur, si or sa te arate cu respect cu degetul.
[...] Fusu, moldovean get-beget, spunea ieri pe twitter: @calinfusu @arhi are dreptate omul http://tr.im/iohG : n-are legatura ce se intampla la chisinau cu unirea: tinerii aia doar vor sa scape de [...]
@ole daca tu vezi cererea solidaritatii ca pe o forma de cersit e ok, am intelesce reprezinti.
@Dragos Stefan si noi nu am fost dependenti de rusi pana in 89 ?
Nu,Republica Moldova nu ar trebui sa se uneasca cu noi, ar trebui sa-si faca Revolutia ei si sa invete din greselile care le-am facut noi de la Revolutie incoace. Daca se unesc cu noi vor mai avea ce sa fure astia de la noi. Si noi ar trebui sa ne aratam solidaritatea fata de cauza asta.
@ShArKuS: parerea mea in ce te priveste, e reciproca.
Salutari
Mie mi se pare baiat simpatic ole.chisinau ăsta. Le spune simplu și direct, fără fațadă.
Este evident că în țărișoara aia nimeni nu vrea să se unească cu nimeni, chiar dacă majoritatea țării ar dori unirea, ar exista anumite grupuri de interese care să dorească o guvernare se sine stătătoare.
Oricum pe noi nu ne deranjează, nu cred că României îi va fi mai bine, sau va câștiga ceva dacă s-ar uni cu Moldova. Moldova sigur ar avea avantaje, dar România nu.
Dar cum Moldova preferă să rămână independentă, nu văd unde e graba și problema.
Că sunt destui bătuți în cap care vor “unirea cu Basarabia”, dar nu pricep nici ei de ce vor exact asta dintr-un alt motiv decât sentimentul “fraternal”, e cu totul altceva.
României nu îi trebuie Moldova, Moldova nu vrea România, iar unii nu pricep asta. Dragoste frate…
Ce e fain la ăștia de peste Prut, sunt moldoviencele…
Sper să le dea ăștia bilete gratuite pentru litoral la vară.
bilete gratuite si un tratament antiboli.
@Programare Sociala: absolut de acord cu ce spui. Multi au fost luati de curentul unionist fara sa se fi gandit daca le trebuie si daca se poate realiza. Nu ma trezesc eu intr-o dimineata si zic ” Ia sa facem noi o unire cu Romania| Daca e pe principiul ca am fost sub aceeasi guvernare acu ceva vreme, putem la fel de bine sa ne unim cu Italia ca am facut parte din Imperiul Roman si noi si ei. Sau cu Bulgaria ca am fost in URSS cu ei.(au plaje frumoase)
p.s: Ole.chisinau *aka eu* sunt de gen feminin.
@ zoso: tratamentul antiboli- dupa ce ne intoarcem de la plajele voastre
“tratamentul antiboli- dupa ce ne intoarcem de la plajele voastre”
pai daca o faceti si voi la nimereala cu toata lumea:)
@stefan: inseamna ca o sa te evit
cu cea mai mare placere
@bagator in seama,…aaaa…scuze…stefan
placerea deja ti-o produci singur:)
@DS: cata cultura generala! sunt profund impresionat! ai citit asta pe wikipedia?
[...] Şi un articol, la fel de bun, scris de Zoso în legatură cu mitingurile de susţinere. Din care spicuiesc: So, please, abţineţi-vă. Dacă e să ne urcăm 100 acum în tren să mergem la Chişinău să ne luăm bătaie în rând cu “fraţii nostri dragi”, un sfert au mâine un proiect de predat, un sfert au treabă şi jumatate nu au destulă baterie la iPhone si trebuie să îl pună la încarcat. [...]
Tot respectul pentru un articol corect, scris la obiect, de un om cu coloana vertebrala! FELICITARI!
Lumeeeee!!!
prea tarziu am gasit postarea asta…da cand citesc comentariile unora..innebunesc…am avut nevoie chiar de SOLIDARITATE!!acu depinde de fiecare cat de mult a demonstrat ca ii pasa…Multumesc mult celor care au incercat sa ne ajute…nu au fost proteste pentru Unire,dar asta nu inseamna ca Unirea nu se doreste inca…ma enerveaza cand suntem numiti rusi…da-o draqului de treaba..sunt ROMANCA de cand m-am nascut,vorbesc limba ROMANA si am studiat istoria ROMANILOR…nu vrea cetatenie ca sa merg in ue ca imi bag picioru in europeni,vreau cetatenie pentru ca simt ROMANESTE!!!si mai vreau sa ma simt ACASA,nu sa stau cu frica sau sa merg pe drum si sa am impresia ca sunt paranoica…vreau LIBERTATE, vreau sa mi se recunoasca DREPTURILE, vreau sa nu fiu numita drogata si criminala pentru ca am luptat pentru VIITOR!
acu dragii mei sa stiti ca in BASARABIA sunt mii de oameni ca mine!generatia tanara se trezeste,pacat ca nu ne sustine nimeni si nu suntem pretuiti de nimeni….pacat…..
[...] “Lecturi Urbane” e o chestie cool. Nu e utilă, nu foloseşte cu adevărat la nimic (decât pentru nişte acuplări sporadice), nu îndeamnă oamenii să citească. Oamenii care vin acolo o fac pentru a da bine în poze şi pentru că e gratuit. Împrumută o carte de undeva, îşi pun ochelarii de soare la ochi, îşi iau pălăriuţa de hipster şi tricoul cu inscripţie si purced la a se concentra pe posibili parteneri sexuali. Nu vă faceţi iluzii, şi fetele sunt acolo tot din acelaăi motiv, vor să cunoască un băiat finuţ, intelectual, rebel, care să le cucerească cu poeme romantice. Dacă nu merge aşa, facem un flashmob sau un tweetmeet. [...]
[...] finuţ, intelectual, rebel, care să le cucerească cu poeme romantice. Dacă nu merge aşa, facem un flashmob sau un tweetmeet.L-am ascultat pe Adrian cu câtă pasiune vorbeşte despre proiectul ăsta şi îmi pare rău că [...]
[...] Mă mănâncă foarte tare în fund să mă duc mâine la FânFest, să râd iar de ecologiştii de doi bani, veniţi la mese de pimpong, fastfood şi muzică de rahat. Sunt doar 300KM, şi drumul e prost doar de la Alba Iulia încolo. Vedem mâine dimineaţă dacă mai am baterie la iPhone. [...]
[...] participat activ – pe Twitter, bineînțes – la revoluția din Republica Moldova, a ocupat Bucureștiul, a mers la mitingurile pentru [...]